• 08Feb

    Viorel (Mighty) Lis -poza e de aici: http://www.simonatache.ro/2009/04/30/viorel-lis-de-viorel-lis/

    Viorel Lis, fost primar taranist al Capitalei (1996-2000), atunci cand Victor Ciorbea a incercat sa fie prim ministru , a aparut azi dimineata la Realitatea in aceasta fosta calitate a lui. Cei doi prezentatori erau cazuti in cur de importanta invitatului si nici prin cap nu le-a trecut sa-l intrebe ce a facut el, primarul, in aia 3,5 ani in care a administrat Bucurestiul. L-au lasat pe Lis sa debiteze niste tampenii mai mari decat capul lui si sa-si afiseze indignarea de cetatean nemultumit de primarie, care nu deszapezeste, nu asfalteaza si in general nu-i merita taxele si impozitele platite de el, cetateanul Lis. Iesit pentru o clipa din rolul de amant vesnic in calduri al mult mai tinerei lui proaspete sotii, Lis a avut un discurs demn de tzatza Viorica din Pantelimon, care se plange la domnu’ reporter ca primaru’ nu i-a numarat ouale de sub closca. “Noroc ca m-ati adus dumneavoastra cu masina, ca eu n-am putut sa-mi scot masina care e parcata pe o strada secundara care sunt o problema intotdeauna in Bucuresti”, a intrat Lis abrupt si in gramatica, si in emisiune.

    Mai mult »

  • 07Feb

    O alee troienitaCandva, in copilaria mea, ningea fara cod portocaliu. Strazile erau blocate de troiene, autobuzele veneau greu, oamenii mergeau mult pe jos sau inghetau in statii. Cand se inchideau scolile stateam toata ziua pe maidanul de langa bloc si ne zbenguiam in zapada, faceam oameni de zapada, mancam zapada, ne cafteam cu bulgari. Seara faceam rosu in gat, beam ceai, sugeam Faringosept si, daca era mai grav, luam Biseptol.  In cazuri extreme faceam injectii cu Moldamin care dureau ca dracu. Totusi, zapada merita toate astea si as fi facut injectii tot anul ca sa ma pot juca in troiene.

    Mai mult »

  • 06Feb

    Doua pereAveti prieteni? Adica oamenii aia pe care-i poti suna oricand, le poti cere orice, poti sa uiti cand e ziua lor, poti sa fii mitocan cu ei, si totusi ei sa stie ca n-ai vrut, ca n-ai facut-o cu intentie, sa te ierte, sa te iubeasca si sa continue sa-ti fie alaturi indiferent ce? Eu am. Unul singur. Pentru ca sunt o persoana dificila si suspicioasa, mi-a fost intotdeauna greu sa-mi fac prieteni. Nu si cu Prietenul meu. Stiu, se spune ca intre un barbat si o femeie nu poate exista o prietenie dezinteresata. Si eu zic la fel. Tocmai de aceea exista exceptii, nu? E, adevarata provocare a unei astfel de prietenii, poate a oricarei prietenii, vine atunci cand Prietenul tau isi gaseste o iubita. Ce faci atunci?

    Mai mult »

    Tags:
  • 05Feb

    Se discuta iar zielele astea despre dilema existentiala a bucurestenilor in ultimii 20 de ani: sa-i chilarim sau nu pe maidanezi? Dat fiind ca imi plac cainii, ca am avut caine, ca as vrea sa mai am, ca imi place de maidanezul curat si afectuos de la mine de la bloc, ca primarii si ONG-urile de protectie a animalelor nu vad in cainii strazii decat niste mijloace fixe care produc mult si ieftin, si ca nu cred nici in falsa problema a raspandirii bolilor la oameni de la caini, eu personal nu sunt pentru eutanasiere. Uite care zic eu ca ar fi solutia problemei maidanezilor:

  • 05Feb

    Felicitare

    Am fost aseara intr-un loc – despre care o sa va povestesc mai pe larg in curand – unde m-am simtit foarte bine si unde am avut placerea sa rasfoiesc, dupa 20 de ani, revistele si “almanahele” Cinema de pe vremea lui Ceausescu. Un regal, va asigur. Mi-am amintit de copilarie si adolescenta, cand asteptam cu nerabdare aparitia “Cinema” cam cum asteapta azi pustimea noile carti despre Harry Poter (cred). A fost o senzatie stranie ca, in timp ce eu aveam strafulgerari cu pozele lui Elvis, Alain Delon (pe coperta din spate) si ale lui Florin Piersic, Nea Marin sau Olga Tudorache (pe prima coperta), in jurul meu tinerii de azi (maica!) discutau despre cinematografia mondiala, rostind nume pe care nu numai ca eu nu le-am auzit niciodata, dar cred ca nu le-au auzit nici multi dintre astia care fac filme pe la noi acuma  :D Poate exagerez. Oricum, am vazut cu ocazia asta minunatul film pentru copii si nu numai “Where the wild things are”.

    Daca mai aveti unde sa-l vedeti, vi-l recomand. O combinatie de duiosie, prietenie, tristete si singuratate care nu va pune neaparat probleme de constiinta dupa, ci doar va face sa va simtiti bine in timpul… :)

    Iar ca bonus, o fotografie dintr-o vreme cand patria isi felicita fiecare nou cetatean, ca pe un membru de seama. Am gasit-o printre “almanahele” din aceeasi perioada.

Ia uite ce am scris: