Dollo News

Am fost sa-mi declar un contract de drepturi de autor la ANAF (Agentia Nationala de Administrare Fiscala). Un vechi camin de liceu transformat in administratie financiara in sectorul 3, un hol intunecos, cu birouri vechi de-o parte si de alta si niste scaune jerpelite. Stiam ca imi trebuie formularul 020, asa ca m-am dus direct la registratura. Intreb cum fac.  O tanara zambitoare (pe cuvant!) imi spune ca imi trebuie formularul 050. Ii zic ca eu stiam altceva, dar poate ea stie mai bine. Fata se repliaza: “Sau cum spuneti dumneavoastra, eu sunt noua aici, si nu stiu”. Imi da formularul (dublu exemplar, fiecare cu cate doua foi) si-mi zice sa ma duc la functionarul care raspunde de litera B (a numelui meu). O intreb daca au vreun xerox, ca nu aveam contractul copiat. “Nuuu gasiti asa ceva la noi. Veniti alta data, cand vreti!”, ma indeamna aceeasi domnisoara flower-power.

Mai mult »

Ieri dupa amiaza mi s-a infipt netu’  in eroarea 619. N-a mai vrut sa mearga neam si dupa ce l-am deconectat/conectat si dezinstalat/instalat, modemul de la Orange s-a incapatanat sa zica de eroarea 619. Cu o conexiune mai slaba prin Zapp am incercat sa descoperim ce inseamna asta pe site-ul lor, dar nu mergea nici el. Site-ul, adica. Am sunat constiincioasa la 411, unde am ascultat de cateva ori meniul din care trebuie sa alegi ce varianta te intereseaza si sa apesi tasta… x. Nu ma incadram in nicio varianta. In cele din urma am apasat si eu tasta 0 la intamplare si robotul mi-a zis ca daca vreau sa discut cu un “consultant Orange”, ca acuma nu le mai zice operatori, sa sun la 401, apel taxabil : D

Mai mult »

De cand am devenit bloggeritza am inceput sa aflu lucruri sarind dintr-un blogroll in altul. Si asa se face ca ieri am ajuns la Cherhanaua 23 august, undeva intre comuna cu acelasi nume (ca nu stiu daca o fi oras) si statiunea Olimp, datorita unei descrieri entuziaste gasite pe un blog. E un loc interesant, aruncat in plin camp, destul de izolat si legat de soseaua principala cu un drum ca trasat cu creta de un om beat. Laudele adunate de acest loc, insa, cred ca provin tocmai din normalitatea care-l caracterizeaza. E o carciuma cu specific pescaresc, in care personalul e amabil (desi poti nimeri la ora de varf cand nu te baga nimeni in seama cam un sfert de ora), mancarea e foarte buna si se intampla sa primesti si ceva din partea casei, cum ar fi o palinca inainte de masa. Mai mult »

Am petrecut cateva ore azi printre oameni cu probleme reumatismale si nu numai. Sanatoriul din Techirghiol e plin de pensionari, dar si de tineri in carut cu rotile. Trist, dar cine a zis ca viata e o fericire…!?

Printre ei se pare ca exista si unii care, precum vecinii mei dintr-o postare anterioara, fac economie la apa. Surprinzator ca fiind cazati la sanatoriu nu sunt taxati la cata apa consuma. Dar ce e mai grav, folosesc cu zgarcenie si sapunul. Mai mult »

Pentru nehotaratii care nu vor sa se duca la vot in toamna asta, am un singur mesaj: Nati, Nati, hai la Cotroceni!
Si un imn pe masura: ”Hai, Nati, la Cotroceni”

Hai, Nati, la Cotroceni

Piesa e scrisa de unul “Cutitaru”, si cica nu e varianta finala, deci daca va simtiti inspirati puteti contribui.
Daca nu stiati, omul asta e chiar deputat in Parlamentul Romaniei (la al doilea mandat) si vrea sa ne fie si presedinte.

Daca va mai raman cuvinte dupa asta, folositi-le mai bine intr-o conversatie inteligenta cu un functionar de la orice ambasada va vine in minte, pe tema emigrarii.

Acum or niciodataaaaa

A fost un om care a facut pentru mine mai mult decat a facut tata. Mi-a dat ocazia sa fac o meserie pe care nu stiam ca o caut si care-mi va defini toata viata. Domnul Valentin Paunescu, cel mai mare dintre fratii Paunescu, patronul si creatorul ziarului Curierul national, un om care a reusit in anii zbuciumati 90 sa stranga in jurul lui o echipa eterogena care s-a comportat timp de mai bine de un deceniu ca o familie. Ne-am intalnit aseara ca sa ne amintim ca au trecut 5 ani de cand el nu mai este, cinci ani de cand ne-am imprastiat care pe unde am apucat. Mai mult »

Am avut o intalnire la cafea, dimineata, si mi-am propus sa savurez o plimbare pe cheiul Dambovitei, la intoarcerea de la Unirea spre casa. Toamna poate face dintr-o trecere pe malul raului o plimbare relaxanta, la lumina unui soare bland. Copacii isi scutura frunzele ingalbenite ca niste rebuturi, sperand in zadar intr-o soarta de brad vesnic verde, apa Dambovitei clipoceste static printre pet-uri si vegetatie putrezita, raspandind mieseme imbietoare de mortaciuni si bazait de musca. Mai mult »