Tocmai m-a sunat unul cu accent “di tzaran” (no offense!) ca sa ma anunte ca sunt fericita castigatoare a unui premiu de 3000 de ron de la Orange, si a posibilitatii de a vorbi nelimitat timp de 3 luni, gratis, in orice retea. L-am refuzat!
Mama mi-a zis azi la telefon ceva ce m-a lasat fara replica. “Trebuie sa comunicam, mama, ca refuzul tau de a-mi spune unele lucruri doare mai tare decat daca mi le spui. Daca le stiu imi fac griji, dar ma doare mai putin!” Daca mi-ar fi vorbit in engleza si n-as fi fost mai perplexa decat dupa ce am auzit asta. Ca sa intelegeti mai bine, mama e genul de femeie “barbata” care m-a crescut singura, in comunism, temandu-se permanent de doua lucruri: sa nu-i vin cu burta la gura acasa si sa nu cumva sa nu avem ce manca. Comunicarea era pentru ea un concept la fel de inutil precum ar fi o pereche de skiuri in debaraua unui paraplegic. Mai mult »
