Am cumparat ieri cartea lui Petru Popescu, “Supleantul”, si m-am apucat s-o citesc din doua motive: ca sa-i vad stilul literar (dupa prima jumatate nu m-a dat pe spate) si ca sa aflu cum a vazut perioada aia o alta generatie, mai batrana ca a mea. Povestea de dragoste dintre el si Zoia o mai auzisem, sau cel putin franturi despre ea, asa ca firul rosu era cumva deja stiut.
Daca stilul literar nu exceleaza (n-am mai citit altceva de Petru Popescu, dar auzisem numai de bine despre restul operei sale), povestea dezvaluie un Bucuresti romantic, vazut dintr-o Dacie rapanoasa si de pe un Deal al Arsenalului inca nedemolat pentru Casa Poporului, dar si o tanara generatie care se sufoca deja in anii ’70 din cauza inceputului opresiv comunist, fara Led Zeppelin si prezervativele de care aveau parte est germanii. Mai mult »