Patron zgarcit, caut ziarist prost

Ma suna azi o tipa ca sa-mi ceara un favor. N-o cunosc, nu ma cunoaste, dar imi spune ca are numarul meu de la alta tipa. Nici pe aia n-o cunosc si nici ea nu ma cunoaste, dar candva am lucrat in acelasi trust. Ce vrea tipa de la mine? A fost si ea ziarista, dar acum are propria firma de publicitate. Un client al ei are un lant destul de cunoscut de restaurante si tocmai a deschis o carciuma noua. Vrea reclama, dar gratis. Adica vrea un articol publicitar fara P si fara sa dea bani. De fapt, probabil ca ei, tipei cu firma de publicitate, i-o fi da bani, dar tipa nu vrea sa dea mai departe ca sa plateasca cinstit un advertorial. Sau poate nici ea n-a luat mare lucru. Nu importa si nici nu e treaba mea.

Ce ma deranjeaz, insa,  e ca situatia nu e singulara. E plina tarisoara de firmulite de asa zis-PR si Publicitate, facute de diverse foste jurnalizde cu un pic de spate financiar, care inteleg sa le ia banii clientilor obtinuti cine stie cum, pacalindu-i ca le vor face imagine pe bani putini, si bazandu-se pe fostele lor cunostinte din presa sau fortand unele noi la o adica, asa cum a facut duduia in cazul meu.

In oglinda, si presa e plina de ziaristi care se preteaza la asa ceva. Nu-i costa nimic, decat bunul lor renume, sa strecoare o stire despre o carciuma noua, ca doar e un serviciu social si asta (am aflat asta de cand scriu despre biserici :D ). Ramane apoi sa trateze cu emitatoarea comunicatului o masa de protocol sau alte forma de recompensa. Dar e foarte posibil sa nu se intample asa, stirea sa apara si ziaristul sa treaca drept fritpurist, cand el e doar un om care s-a lasat induiosat de tonul piarizdei, si i-a facut acel serviciu fara sa pretinda nimic. Mi s-a intamplat si mie sa dau o stire de rahat despre ceva, numai ca sa scap de telefoanele insistente ale PR-istilor.

Lantul de carciumi de care zic are sigur bani ca sa-si faca reclama nu numai cu un advertorial, ci chiar o campanie profesionista la radio sau outdoor. Am fost intr-o seara intr-unul din restaurantele cu pricina, in centrul vechi, si chelnerita nu prididea sa ajunga si la masa noastra, de plin ce era localul. Deci ori patronul e zgarcit, ori e prost cu spume daca a ajuns sa se increada in firma obscura a tipei, si si-a lasat lansarea noului local pe seama unor iluzorii articolase care ar fi putut sau nu sa apara in diverse ziare.

“Eu i-am explicat clientului ca ziaristii nu preiau toate comunicatele, dar stii cum sunt ei, degeaba le explici, ca ei vor sa apara. Dar stii… fara bani…”, imi explica tipa la telefon. Te lasa fara replica un asemenea ton, pisicit si lamentat, care vrea sa te faca partas la o chestiune care nu te priveste, si te implora sa o ajuti, de parca urmeaza sa impartiti cu ea acelasi blid de linte mai pe seara.

I-am zis ca stirile de genul asta, utilitare, nu prea-si mai gasesc loc in ziar, de cand nu mai exista trei pagini de Bucuresti zilnic, cum era intr-o vreme. Dar, sa-mi trimita comunicatul, chiar daca nu-i promit nimic. Un articol publicitar e un articol publicitar, oricum l-ai aburi. Ea a inteles ca o sa-i dau o veste buna cat de curand. Cand primesc emailul, constat ca lansarea noului restaurant a fost acum o luna. Tipa era disperata ca probabil nu aparuse nimic pe nicaieri, nimeni nu stia de noua investitie a clientului, si ala o fi inceput sa puna intrebari despre rentabilitatea banilor dati la minunata firma de publicitate.

Asta e unul din motivele pentru care eu n-am fost in stare sa-mi fac propria firma de minciuni.