Un “chocalar” la Politia Capitalei

Comisarul Christian Ciocan, scris cu “ch”, este probabil cea mai cunoscuta fata politieneasca din Romania, dat fiind ca e purtatorul de cuvant al Politiei Capitalei si apare pe toate ecranele, posturile, ziarele, cand e vorba sa fie nevoie si de o parere a “organului” intr-o chestiune sau alta. Ziaristii il citeaza, ii solicita declaratii, sunt fericiti daca-i pot propaga bulele incarcate de locuri comune, pentru ca, nu-i asa, nu e fapta in Romanica de azi, de care sa scrie presa si care sa scape mainii lungi a organului legii. Ei bine, Ciocan e prezent zi si noapte, la datorie, pe toate posturile, in toate ziarele/revistele, cu declaratii serioase, ca un adevarat reprezentant al legii, cu un zambet abia schitat in coltul gurii, dar cu ochii scaparand de nerabdare sa-l prinda pe faptas si sa-l pedepseasca exemplar.

Cand il vedeti pe Ciocan la televizor, debitand cele cateva vorbe inghesuite intr-un cadru, din care jumatate reprezinta lunile sau anii de pedeapsa care-i asteapta pe raufacatori, ei bine inchipuiti-va ca exista in spate un scenariu repetitiv, pe care celebrul comisar il joaca de fiecare data, cand ii suna telefonul.

“Sunt comisarul Cristian Ciocan si va recomand sa folositi cu responsabilitate telefonul mobil la volan ….” . Asta se aude pe fundal, cand suni la telefonul lui mobil.  Dupa cateva ring-tonuri iti raspunde, dar in acelasi timp mai e angajat intr-o alta discutie. Invariabil.  Vorbeste la un alt telefon sau cu altcineva de langa el, dar, popular si serviabil fiind, iti raspunde si tie, necunoscutul, cetateanul, la telefon. Se intampla sa fii un ziarist, pe care nu-l cunoaste, si care-i cere un punct de vedere despre ceva. Nu importa ce. Te tutuieste, ti se adreseaza cu insolenta vecina cu o intimitate inexistenta, de vreme ce nu va cunoasteti. Totusi el ti se adreseaza presupunand ca te tragi deja de sireturi cu el, celebrul comisar, iar asta ar trebui sa te faca sa te simti si bine, dar in acelasi timp indatorat ca-ti face o asemenea onoare. Sa te includa in cercul lui de intimi.

Raspunsul initial e de un oarecare bun simt: “nu stiu, sa ma interesez, suna-ma maine dimineata”.  A doua zi reiei ritualul, afli ca trebuie sa folosesti responsabil telefonul la volan, pentru ca acasa te asteapta viu, cineva drag, apoi te chinui sa intelegi daca Ciocan ti-a raspuns tie, sau celorlalti oameni cu care vorbeste in acelasi timp. Totusi vorbeste si cu tine. Dar degeaba, spune ca n-are cum sa te ajute, pentru ca politia nu lucreaza cum iti inchipui tu, muritorul. Adica simplu si eficient, ci complicat si greoi. Urmeaza un discurs lung si alambicat, intocmai ca procedurile politiei, in care Ciocan nu-ti spune nimic folositor, ci incearca prin multe cuvinte goale sa mascheze incapacitatea politiei de a rezolva o chestiune simpla. In cazul de fata – prima si sper ultima mea interactiune cu mondenul Christian Ciocan - voiam doar sa-mi spuna daca politia a fost in stare sa prinda un hot de contoare. Pentru ca nu le-ar fi luat prea mult sa afle cine le fura, de vreme ce unii oamenii cu care vorbisem eu, ziarista besmetica, cam stiau cum sta treaba cu contoarele astea asa-zis furate.

N-a fost sa fie asa, pentru ca evident Ciocan trebuia sa-si apere breasla. Desi, fie vorba intre noi, ma indoiesc ca chiar a intrebat pe la sectii daca a prins cineva vreun hot de contoare. Dar comportamentul lui Ciocan ni se datoreaza noua ziaristilor, suta la suta. E un personaj creat de noi, pentru noi, pentru comoditatea noastra. Avem un subiect urgent, care trebuie dat repede si care sa contina toate punctele de vedere ale autoritatilor? Ciocan e omul pe care-l poti suna oricand, ca sa-ti debiteze cateva cuvinte, nu conteaza ca sunt tampenii, important e sa dea bine pe sticla sau in ziar, ca ai reactii de la autoritati.  E de fapt politistul tipic roman, care nu face nimic, dar are imagine buna, pentru ca e mereu acolo unde te astepti sa fie. Ce conteaza ca nu prinde hotul si nu rezolva problemele de fond, dar daca vine cineva in vizita, te poti lauda cu el in intersectie.

Depasind, insa, aceasta poza, Ciocan a devenit un “chocalar” autentic. S-a pliat perfect si pe nevoile presei tabloide, jucand rolul mondenului politist care calareste un motor tare, pentru ca e trendy, dar are si masina de fitze si chiar sala de sport in birou, unde-si poate intretine muschii obositi de munca, pentru ca sta tot timpul la datorie. Nu e vorba de muschii mintii, pentru ca de aia nici nu are nevoie, la ce provocari ii arunca presa.

Ciocan este totodata purtatorul de imagine al unor branduri celebre, atunci cand nu poarta insemnele Politiei Romane, dar asta nu da de gandit nimanui. Niciun ziarist nu se intreaba cu cat il plateste politia, oare, pe purtatorul ei de cuvant, incat el sa-si permita jeans si geci de firma, atata vreme cat el, Christian Ciocan, ne face onoarea de a fi popular si intim cu toti, fara sa ajute de fapt pe nimeni.

Nu-l cunosc personal pe domnul Ciocan, si dupa discutiile telefonice cu el nici nu-mi doresc, pentru ca se inscrie perfect in cercul cocalarilor de Romania pentru care brand-ul si imaginea conteaza mai mult decat fapta. Poate ca in forul sau interior o fi un integru purtator de uniforma, dar la telefon si in exterior nu reuseste sa fie decat un monden romanas tipic, care reprezinta gresit o institutie despre care oricum romanii au cea mai proasta impresie.

Poza am luat-o de pe site-ul Confidential, unde puteti gasi o mostra despre ce a contribuit la “chocalarizarea” lui Ciocan. Presupunand ca el nu era asa dinainte…