Cine a fost la scoala in comunism stie despre ce vorbesc. Cand eram prin clasele primare, exista un elev de serviciu la WC (da!) care ne astepta la iesire cu o sticla din plastic plina cu bromocet. Avea o gaurica facuta artizanal in capac, si prin ea stropsea bromocet pe manutele noastre infectate de la buda. Bromocetul asta era un dezinfectant, cica, de culoarea si consistenta unor muci dizolvati in apa, iar mirosul era la fel de scarbos. Nu miroasea a muci, ci a ceva chimic puturos. In fine, cred ca dezinfectarea cu bromocet pe maini dupa vizita la baie era si un mod de a descuraja chiulul de la ore pe motiv de “ma doare burta!” Nu-ti mei venea sa te pisi deloc la gandul ca la iesire iti da cineva cu bromocet pe maini. Obiceiul a disparut in anii ‘80, nu stiu de ce. S-o fi terminat bromocetul, s-or fi gandit ei ca oricum generatia decreteilor e rezistenta la microbi.
Acum vad la TV un cetatean care ii stropseste pe copii in palme, la scoala, cu ceva impotriva gripei porcine. Parca ar fi bromocet. Nu stiu cum miroase, dar tot alb vascos e. Si nu e solutie din aia Touch de la supermarket, in sticlute mici pe care le poarta doamnele in posheta, pentru situatiile in care se duc la buda si nu exista apa. Dar nu m-ar mira ca in avantul asta dezinfectant national sa se introduca in scoli programul laptele/cornul/mierea si dezinfectantul. Cate o sticluta pentru fiecare copil. Mai ales la tara, unde WC-urile sunt in fundul curtii – chiar si la scoala – un dezinfectant de poseta face minuni. Si nici nu miroase urat, ca bromocetul, ca sa-i traumatizeze pe viata pe copii.
