Cronica unui neam prost crescut

Dupa lupte seculare care au durat pret de trei volume – mama, n-am mai citit asa carti groase demult :D – am terminat si eu “Cronica de familie” a lui Petru Dumitriu. N-o citisem pe vremea lui Ceausescu pentru ca atunci cand am deschis eu ochii pe carti, asta fusese interzisa, cred. Apoi, in anii 90 cand a fost reeditata eram ocupata cu altele, am fost in greva de carti din astea, o vreme, atrasa de copertile colorate ale Sandrei Brown et co. Stiti isteria cu cartile de dragoste si sex care invadasera tarabele prin 90, toate aveau pe coperta lucioasa cate una seminuda, luata pe la spate de unul cu muschi si priviri arzatoare. Iar textele din interior erau pe masura copertii…

Dar sa revenim la cronica lui Dumitriu, asta vanduta de Jurnalul national la pachet cu ziarul. Nu-mi pare rau ca am citit-o abia acum, dupa 20 de ani de democratie. Cu siguranta n-as fi inteles-o indiferent in ce alta perioada as fi citit-o. Cartea merita rabdarea voastra, a celor care va intrebati de ce suntem un neam atat de corupt, pervertit, obsedat de inavutire si mai ales lipsit de constiinta. Personajele lui Dumitriu – inteleg ca reale in buna masura, chiar daca cu nume schimbate pe alocuri – sunt atat de bine conturate, atat de actuale, indiferent de epoca in care au trait, de la 1800 incoace, cu destine atat de triste si absurde incat iti dai seama ca pana si existenta ta, a cititorului, e zadarnica in conditiile date. Puterea acestei carti sta in puterea pe care i-o dau cel putin 200 de ani de istorie de rahat care vin din urma si iti strivesc orice speranta ca poporul in care te-ai nascut mai poate fi vindecat, ca sa traiasca sanatos si normal.

Sunt atat de multe fragmente pe care ma gandeam sa le reproduc aici, ca sa intelegeti despre ce vorbesc, incat n-ar avea niciun rost sa o fac. Pentru ca sunt prea multe. Va recomand cartea asta, chiar daca v-ar putea inspaimanta lipsa de timp raportata la dimensiunile ei. In fond e cronica unor familii de la 1800 pana la instalarea comunismului in Romania. Ignorati o vreme asa-zisele talk-shouri de la televiziuni si va veti intelege mai bine natia prin cartea asta.

E tabloul aristocratiei romanesti altfel decat ati vazut-o pana acum in alte carti, cu drame interioare, cu framantari meschine, cu preocupari de capatuire, cu crime intre frati pentru averi. Dar in acelasi timp sunt ipostaze, personaje, mentalitati actuale, pe care le vedeti azi langa voi, poate in familie, poate in politica, poate le intuiti chiar daca nu va dati seama ca asa sunt. Cartea asta descrie cum se cumparau locurile in politica la 1800, cum se faceau afacerile cu comisioane si tepe pe banii statului, cum se tradau intre ei oamenii politici si aia de afaceri, tocmai pentru ca se cunosteau atat de bine, cum se murea aiurea in razboi sau cum puteai fi executat ca tradator desi nu erai tradator, doar pentru ca un general incompentent avea nevoie de un exemplu pentru trupe, cum erau vazuti romanii in strainatate, acolo unde se duceau sa-si cheltuiasca averile agonisite aici, cum priveau boierii taranimea care le muncea pamantul, cum tradau ziaristii interesul public pentru un pachet de bancnote primite de la afaceristi sau pentru o masa la Capsa, cu icre negre si vin frantuzesc, cum faceau si desfaceau femeile politica si afacerile, din budoarul lor, prin care treceau pe rand toti barbatii vremii, cum patrona Carol bordelurile Capitalei, ajutat de politie, cum primea acelasi Carol spagi de la afaceristi, prin Elena Lupescu care castiga banii chipurile la carti, huh. Si in final, cum s-au topit in comunism toate aceste destine, inutil, ca niste lumanari arse in plin soare. Daca va suna ceva cunoscut din toate astea, merita sa cititi “Cronica de familie”.

Veti castiga experienta unei lecturi impresionante, si veti pierde orice speranta ca in  viata voastra sau a copiilor vostri in Romania lucrurile se vor schimba. Vreodata.