Dollo News

Hi, hi, am primit si eu ceea ce in blogareala se cheama leapsa. Eram asa invidioasa pana acuma pe alti blogeri mai mari care primeau lepse :) Asta e de la Aristocle. Si cred ca leapsa consta in raspunsuri la intrebarile de mai jos. Asadar:

Prima zi de scoala: ehei, dragii babei, a fost 15 septembrie 1976, adica de la 7 ani, pentru ca mama a considerat ca nu eram suficient de coapta la 6. Si a fost cu careu in curtea scolii, cu tunel de flori, cu Abecedarul pe banca+o floare, cu scris pe tabla cu creta colorata “Bine ati venit!” inconjurat cu floriele si carlionti desenati. Tovarasa invatatoare Siretchi Ileana era basarbeanca si mamoasa, si totusi cand sa ma despart de mama s-a rupt filmul. Am plaaaans! Nu-mi amintesc cand m-am oprit si cand a inceput sa-mi placa. Scoala.

Mai mult »

Gata vacanta. Saptamana belgiana a trecut la fel de repede cum se lasa spuma la bere, si m-am trezit nepregatita in fata asaltului realitatii romanesti. Am revenit la noroiul de pe strazi, la gunoiul revarsat din tomberoane, la soferii de taxi smenari care trag de tine pe aeroport, la stirile apocaliptice de la tv, la viata minunata si plina de neprevazut din Romania.

Desi n-am avut parte de surprize ca acasa, Belgia mi-a placut pentru normalitate. Si pentru modul firesc si subtil in care stie sa-ti atraga atentia ca esti neam prost, daca e cazul.

Mai mult »

Luxembourgezu’ locuieste intr-o tarisoara mica. A fost candva mare, dar a avut vecini iubitori (Belgia, Germania si Franta), care i-au luat teritoriile cu blandete, pe rand, timp de cateva sute de ani, asa ca acuma, cum zice Des, sotul prieteni mele, daca apesi mai tare pe acceleratie nu stii cand iesi din Luxembourg. Pentru ca are nivelul de trai mai bun decat media europeana, evident luxembourghezu’ se plictiseste mai repede decat noi astia in curs de dezvoltare. Asa am invatat noi la scoala, despre bogati. Prin urmare, in week-end luxembourghezu’ se suie in masina – sunt 500.000 de luxembourghezi si peste 550.000 de autoturisme inregistrate in tarisoara – si merge la cumparaturi la vecinii nemti, respectiv in oraselul numit Trier, la care se ajunge mergand pe valea Mosel-ului (un raulet pe malurile caruia creste vita de vie si produce un vin celebru). Aici parcheaza masina cu cel putin 1,5 euro pe ora si colinda prin magazinele nemtesti, care sunt mai bine aprovizionate si ceva mai ieftine decat alea din micul ducat de lux.

Mai mult »

Pana la Anvers am facut cam o ora jumate, din Bruxelles. Cu trenul care circula cu viteze mici, din cauza lucrarilor la calea ferata pentru viitoarea linie de TGV care va lega si Bruxelles-ul de restul oraselor cu trenuri de mare viteza. Pe cat de mica e viteza trenului, pe atat de mareata e gara centrala din Anvers. Cu peroane pe patru nivele, cu o cladire istorica superba, reconditionata in urma cu cativa ani, toata constructia s-a facut sub trafic, fara sa se opreasca o secunda circulatia normala a trenurilor. Nu va ganditi ca sunt nemti, ca si la ei mai intarize trenurile, cu 10 pana la 50 de minute. Partea proasta e ca la Anvers se anunta in flamanda chestia asta, asa ca stai ca prostul pe peron si nu stii de ce nu vine trenul.

Mai mult »

Doi criminali primesc ordin de la seful lor sa se “dea la fund” in Brugge. Un oras unde, din punctul lor de vedere n-aveau ce sa faca – un fel de Slobozia mafiotilor plictisiti – unde pana la urma ajung sa se lichideze reciproc. Nu stiu cati ati vazut filmul cu titlul (+-) asta, dar eu dupa ce l-am vazut am zis ca vreau la Brugges. Si mai ales in turnul Belfort din care se vede tot orasul si se arunca cremenalul la final. Si uite ca am ajuns.

Mai mult »

O petrecere de succes a fost aseara la Parlamentul European, unde socialistii romani si greci au vrut sa le arate europenilor catolici cu ce se mananca Pastele ortodox. Bine, grecii au fost mai zgarciti, deh ei au dat de faliment deja, noi mai avem inca ceva de mancare. Asa ca masa imbelsugata oferita de Romania – si platita, se pare, de insusi Gigi Becali – a atras pe langa invitatii oficiali si fripturistii de la UE. N-am apucat sa fac poze cu masa plina decat inainte de discursurile oficiale. Dupa aceea, timp de vreo doua ore – cat le-a luat eurotermitelor sa decimeze hrana bio-romaneasca, masa nu s-a putut nici macar zari de lume. Inarmati cu furculite si multa determinare, functionarii de la UE s-au simtit bine aseara, desi multi dintre ei nu stiau ca aia e bucatarie traditionala romaneasca.

Mai mult »

Da, a fost greu, chiar enervant pe alocuri, dar am ajuns direct de pe plaiuri mioritice (la propriu – vezi postarile precedente ) pe plaiuri belgiene. Adica unde se duce tot romanul cand n-are treaba sau cand isi cauta de treaba sau cand e invitat de vreun europarlamentar roman pe banii Europei sau cand pur si simplu vrea sa vada buricu’ lu’ UE, dom’le. Ultima varianta e cazul meu, pentru aia care inca mai cred ca am venit aici pe banii altcuiva decat ai mei.

Cum spuneam, nu e usor sa treci de la cacarezele de oaie la trufele belgiene, dar asa se calesc caracterele puternice. O sa va povestesc mai multe zilele astea, cand o sa ma lase sa respir peisajul si numeroasele provocari pe care mi le asterne Europa la picioare. Pentru inceput va arata  o poza, ca sa vedeti si voi carevasazica ce inseamna soarta si destinul, si cat de mica e lumea asta si cum incap in ea toti romanii, de mai dau si unii peste altii. Pe ce strada credeti ca sta prietena mea, la care dorm eu in acest mic sejur belgian? Pe strada Colonel Vanghele, dom’le!

Mai mult »