Pe vremea mea…

Pe vremea mea…Pe vremea mea…
Declaratie de dragoste - Nu stiu cati dintre liceenii de acum se mai pot lauda cu profesori ca Isoscel sau Socrate, sau cati dintre profesorii de azi se mai pot mandri cu elevi ca aia din film.

Am petrecut dimineata si cafeaua azi in varful patului, impreuna cu Teodora Mares si Adrian Paduraru. Am revazut cu drag „Declaratie de dragoste” (la Antena 1) – chiar daca unora dintre noi ni s-a parut siropoasa la vremea ei. Azi mi-am amintit despre cum eram si eu pe vremea aia – incurajata si de cadrele din film, turnate chiar la mine in liceu, exact in perioada in care eu eram boboc acolo.

Poate ca a avut cateva tuse propagandistice filmul, dar in mare el reprezinta o epoca in care ne-am format noi astia de avem acum 40. Si zau daca regret ca m-am format atunci, si nu acum, in epoca tuturor posibilitatilor.

Nu stiu cati dintre liceenii de acum se mai pot lauda cu profesori ca Isoscel sau Socrate, sau cati dintre profesorii de azi se mai pot mandri cu elevi ca aia din film.

Si iar m-am intrebat ce naiba s-a intamplat in ultimii 20 de ani de e asa o mare diferenta intre filmul asta si emisiunile „reality” de azi? Cateodata am senzatia ca tot ce am trait inainte de 1989 a fost o alta viata, pe o planeta diferita.

Citeste si:

Etichete: , ,

6 comentarii la “Pe vremea mea…” Subscribe

  1. Gilbert 22/08/2010 at 23:53 #

    Păi, chiar a fost o altă viaţă, pe o planetă diferită, într-un trecut îndepărtat. Poate prea îndepărtat pentru unii.

    Rest e doar… "evoluţie".

  2. Web 23/08/2010 at 00:14 #

    Eu chiar regret ca m-am 'format' atunci si nu acum, acum fiind de circa un milion mai bine de ori decat atunci. Dar am stiut sa resping valorile acelei blestemate societati. Daca si voi la 40 (nu mai zic de astia la 50, 60) incepeti sa fiti nostalgici cu mizeriile astea, apoi chiar nu mai exista iesire.

    • Dollo 23/08/2010 at 13:38 #

      Nu stiu la care valori/mizerii te referi tu, dar in legatura cu filmul asta eu ziceam de scoala (relatia profesori-elevi) si de ce nu, de modul in care evoluau relatiile intre adolescenti. Ceva mai slow … :) Poate ne lamuresti ce vrei tu sa zici

  3. Gilbert 23/08/2010 at 12:18 #

    OK Web, cred că te înţeleg. Zici că ai respins valorile acelei societăţi. Care dintre valorile actualei societăţi îţi plac şi le accepţi?

  4. Xanaxdu 23/08/2010 at 18:06 #

    Sora-mea are o vorba: "ma bucur ca nu sint adolescenta in ziua de azi", completata cu "ma bucur ca mama (profesoara) a iesit la pensie inainte sa aiba de-a face cu generatiile de elevi de azi".

    Si a propos de "viata pe alta planeta": cind cineva (din Occident, of course) m-a intrebat clasica intrebare "cum era pe vremea lui Ceasca?", am realizat o chestie stranie: ca e vorba de o alta viata a mea, si intre cea de atunci si cea de acum exista o discontinuitate.

    Desi razmerita m-a prins la 17 ani, am clar senzatia unei amnezii legat de ce a fost pina in '89. Imi amintesc chestii disparate care ma revolta (ex: profa de fizica/directoarea liceului care m-a trimis sa stau la coada la carne pentru ea si sa i-o duc acasa, unde ma astepta linistit sotul, ca doar nu era sa stea el la coada, precum si cum aceeasi profa de fizica ii scotea de la ore pe colegi si ii trimitea la tuns – chestie pe care o vad ca un clar abuz la integritatea corporala a elevului), dar nu imi amintesc foarte coerent pauzele de luat lumina, piinea pe cartela, etc.

    Am un fel de amnezie retrograda la chestiile astea, la fel cum am devenit pseudo-amnezica legat de cite cozi am facut la diverse ambasade in anii '90 pentru vize la tot felul de burse si conferinte in afara…In general, nu prea vreau sa imi aduc aminte de anii aia – am cam ingropat experientele comunismului, ca pe niste traume care sint mai bine uitate. Si nu a fost o chestie facuta cu intentie, pur si simplu asa s-a intimplat – in nici un caz nu vreau sa spun ca eu am fost mai terorizata/surghiunita decit altii.

    Revenind insa la generatia de azi, ramine in picioare si aspectul conform caruia sint fericita ca mama nu le preda elevilor din ziua de azi – si pentru cei care refuza imaginea lui Socrates si Isoscel ca fiind prea propagandistice, le propun in contrapondere rolul de profesor al lui Mircea Diaconu in "Filantropica" (ah, si aveau si "Mondenii" -pe cind mai aveau inca haz- o satira la ce s-a ales de Socrates si Isoscel, a se vedea youtube)

    • Dollo 24/08/2010 at 00:27 #

      Da, am revazut de curand si Filantropica. Si am constatat ca in ciuda faptului ca reflecta fidel o realitate de la inceputul anilor 90 noi n-am reusit s-o depasim nici azi. Desi usor suprarealist, rolul profesorului Diaconu de acolo e ceea ce le propune politicul azi profesorilor. Din pacate. Eu am avut in cealalta viata, din vremea lui Ceausescu, un profesor ca Socrates (chiar daca ne preda geografia) si unul ca Isoscel (era de fizica). Si ne erau cei mai dragi profesori. Poate de asta pot sa afirm cu mana pe inima ca filmul asta si epoca aia au avut si ceva bun, nu erau numai propaganda. Si nu cred ca sunt nostalgica pentru ca atunci eram tanara si ferice, ca si acum sunt :))

Lasă un comentariu

Anunta-ma prin email cand apar comentarii noi.  Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

„Bună, ce faci?!” – varianta nipono-americană cu happy end

Epstein și Kobayashi – Ce șanse erau ca un evreu și o japoneză, el economist, ea pictoriță, ambii trecuți de 60 de ani, să se întâlnească și să se iubească, în ditamai New York-ul?

Discuție cu o viitoare ziarizdă/piarizdă. Trizdă!

Pentru cine zicea că presa e plină de ingineri, făcuți ziariști de ocazie, am un mesaj încurajator: vine tare din urmă generația copy/paste. Hold your breath!

Ziua 7: Facerea de bine e ca recensământul fără CNP

Azi am recenzat prin telefon o persoană care se afla la coadă la moaștele sfântului x. CNP-ul încă era facultativ.

Ce bucurie aș vrea eu să-mi facă Volksbank

Banca pe care au dat-o mii de clienți în judecată oferă trei „lozuri” de câte 1000 de euro pentru satisfacerea unor bucurii omenești. Bucuria mea de client ar fi să-mi achit mai repede creditul la ei și să nu-i mai calc pragul niciodată.

De ce nu-i prieşte Mioriţei iarba din UE

Oieritul românesc supravieţuieşte cu greu, între subvenţia europeană care vine târziu, dezinteresul tineretului pentru meseria de cioban, şi supremaţia supermarketurilor care ne bagă pe gât brânză de import.

Casa Becali, fostă Groza, fostă Auschnit, fostă Manu

“Intrați, bey, fotografiați ce vreți voi, vizitați tot, mi se rupe! O să văd eu ce-o să scrieți după aia, dacă sunteți cu sufletul curat… Intrați, faceți ce vreți, numa’ să nu furați!”. Așa ne-a primit Gigi Becali în curtea casei sale din Aleea Alexandru nr.1