Urmareste-ma pe:
Neseriosii n-au nicio scuza
Daca promiti ceva, dar din motive independente de tine nu reusesti sa te tii de cuvant, ce faci?
varianta 1. play dead
varianta 2. dai un telefon/email/sms si te scuzi/spui ca nu mai poti/nu mai vrei
Daca ati ales varianta 2 nu trebuie sa cititi mai departe, pentru ca oricum va veti asocia la filosofia mea. Daca va incadrati in varianta 1, iata ce gandesc despre voi aia pe care i-ati lasat cu ochii in soare:
- nu pot decat sa cred ca ati murit, si ca trecerea in nefiinta v-a impiedicat sa dati un banal semn de viata (de aia se cheama semn de viata, nu? ca-l dau toti cei care traiesc...).
- in cazul in care n-ati murit, si ati fi sunat, nici nu ar fi trebuit sa va scuzati, pentru ca stiu ca viata si imprejurarile sunt de asa natura ca te pot intoarce si din drumul spre buda, cand te trece o nevoie imperioasa, darmite din drumul spre indeplinirea unui angajament.
- e perfect valabil sa spuneti doar ca ati uitat. Toti uitam, ba chiar din ce in ce mai de tineri, dupa cum zic …cercetatorii britanici. Cica ne paste Alzheimer pe toti.
- daca nu raspundeti la mesajele de pe msg, desi sunteti online all day long, nu inseamna ca sunteti ocupati, ci ca sunteti doar neseriosi si lasi. Un semn ca nici pe viitor nu e bine sa se puna baza pe voi.
- explicatia precedenta e valabila de asemenea daca sunteti prezenti si activi pe Facebook.
- scrierea si trimiterea unui email va ia maximum 5 minute (daca sunteti chiar in pana de inspiratie). Un sms poate fi mai lent daca nu aveti dexteritate in tastat. Un telefon costa, dar daca dati doar beeep asta va poate oferi si acoperirea perfecta ca ati sunat, dar n-am raspuns, si deci ati avut intentia sa ma anuntati ca … nu se mai intampla ce am pus la cale.
Scriu acest post cu exasperare, dupa ce am constatat o inmultire – in ultima vreme – a cazurilor de oameni neseriosi din jurul meu. Pe cat de rapida si facila a ajuns comunicarea acum, pe atat de neseriosi au devenit oamenii in respectarea angajamentelor. Si nu ma refer aici doar la cazuri serioase, in care punem la cale o afacere sau o chestie importanta, reciproc avantajoasa, ci si la maruntisuri, de genul: ma inviti la o cafea, dupa care mori cateva luni.
Ce e, domnule, sa dai un email, ha? Ca doar nu e ca si cand ar trebui sa aprinzi focuri pe dealuri, ca in epoca de piatra…
P.S. Stiu ca pana la urma ati citit si voi astia din varianta 2, deci va invit, in final, sa mai puneti si de la voi ceva mesaje pentru neseriosi, ca banuiesc ca va enerveaza la fel ca pe mine practica asta. Ce ziceti?
Dollo, eu ma consider o persoana extrem de dedicata angajamentelor (atit de dedicata, incit jumatatea mea exasperata citeodata imi spune ca ar vrea sa fiu mai putin in control, si mai spontana – dar asta e o alta tema).
Totusi, exista o serie de situatii in care si eu imi calc angajamentele, si asta provine din faptul ca am fost foarte prost educata in ceea ce priveste curajul de a spune 'NU'. Exemple:
- ma intilnesc intimplator cu ceva fosti colegi de liceu/facultate, cu care nu aveam nimic de impartit nici atunci, darmite acum. Ei spun: 'uite, asta e telefonul/emailul meu, neaparat sa tinem legatura'. Evident ca iau hirtiuta cu contacte, dar nu o sa am niciodata taria de caracter sa le spun: 'ba pardon, nu prea cred, ma plictiseati si atunci, nu cred ca o sa ma plictisesc cu voi acum, cind mi-a mai ramas mai putin de jumatate de viata de trait'
-mergi la un "date" care se dovedeste ultra-plictisitor (nu mai e cazul la mine, ca mi-am gasit perechea, dar exemplul ramine). In trecut, foarte rar am gasit puterea sa spun pe sleau 'nu' la 'hai sa ne mai intilnim si in viitor' (si chiar am mers, din nou victima a incapacitatii de a spune pe sleau omului ce gindesc)
-am o cunostinta (intilnita prin intermediul unor prieteni comuni). Cum sintem ambele romance intr-un oras strain, s-a aciuat pe linga mine, si ma tot suna si terorizeaza cu emailuri. Am raspuns la citeva, am iesit la citeva intilniri, dar pina la urma a trebuit sa o las mai moale cu sunatul ei doar pentru ca ma simteam obligata de insistentele ei.
-alt caz tipic: parintii cu copii (eu n-am), care imi baga pe git copiii lor (fie sub forma povestilor de la servici, fie mi-i aduc pachet la cheful de ziua mea – ca eu n-am indraznit sa spun ca e 'adults only', fie ma cheama sa ne intilnim duminica in parc, ca ei sint acolo cu copiii). Ei, ma duc cit ma duc, accept cit accept, dar dupa o vreme incep sa evit aceasta companie si sa ma eschivez de la alte intilniri unde pe de o parte ma simt exclusa din conversatie (ca deh, nu stiu nimic despre muls, biberoane, creme de fund, samd), si pe de alta parte ma simt privita crucis (pai asta de ce indrazneste sa fie altfel si sa nu faca kinderi?). Asa ca sigur ca spun 'da, sa ne mai intilnim', dar la o adica ma eschivez la urmatoarele ocazii. Chit ca, sincer vorbind, in cazul asta nici partea cealalta nu insista prea mult, ca prea mare e haul deschis intre lumile noastre (chit ca inainte eram foarte bune prietene)
Ar mai fi exemple, dar acum n-am vreme. Ce incercam sa spun e ca, in multe cazuri, oamenii promit chestii pe care nu le fac simplu din prea multa politete (suna paradoxal, dar asta e). Eu blestem educatia pe care am primit-o, si care ma impiedica sa le spun oamenilor pe sleau 'NU' (nu, nu vreau sa te ajut la teme, nu vreau sa te las sa copiezi, nu, nu cunosc pe nimeni care sa iti rezolve problema, samd). Fac progrese in ultimii ani, dar exista situatii in care il evit pe 'NU', ca sa nu ranesc sentimentele omului. Sigur ca asta ma face victima altora (de la familie si boyfriend pina la sefi si colegi, chiar si subordonati), dar nu prea stiu cum sa scap. Sint prea batrina pentru a-mi schimba comportamentul non-confrontational. Asta e.
O da, cunosc si am trecut si eu prin exemplele date de tine. Dar nu la ele m-am referit eu. Adica nu asta a fost intentia, poate ca m-am exprimat prea general, din dorinta de a nu povesti fix experientele mele. Care sunt din categoria: sunt invitata la o cafea, de o fosta colega, cu care e o placere sa mai discut, agreem de comun acord ziua, dar stabilim ca in seara dinainte sa sune ea ca sa stabilim exact si ora, pentru ca programul ei era mai sucit. Nu mai suna, si aflu prin terti ca a uitat, si de rusine n-a mai dat de atunci niciun semn. Sigur ca o sa ne mai vedem, nu am niciun resentiment nici pentru uitucenia ei, dar ma deranjeaza lasitatea, a nu-ti asuma o chestie pe care o promiti. Repet, e vorba de promisiuni concrete, nu de „sa ne mai vedem, sa mai tinem legatura”. Iar asta e exemplul cel mai nevinovat. Nu le dau pe celelalte, care tin si de profesie, si care ma mahnesc mult mai tare. Oamenii pur si simplu sunt neseriosi in niste cazuri in care ar trebui ca si punctualitatea sa vorbeasca despre gradul lor de profesionalism.
Da, lipsa de punctualitate si de 'parolism' imi maninca si mie zilele. SI e trist ca toate prietenele mele bune (trei la numar), au probleme majore cu punctualitatea (adesea ma intreb cum se descurca la servici, ca toate au joburi in care isi petrec luni din viata prin aeroporturi si cum spui tu, nu stiu cit de profesioniste pot fi cu altii, daca au probleme cu un telefon sau cu ora de ajuns la o intilnire). Pentru ca tin la ele, am decis sa nu consider intirzierile lor repetate (si asteptatul uneia timp de o ora afara, la -10 grade, intr-o statie de autobus din Luxemburg) drept un afront la adresa mea, si nici un semn de dispret (desi unele voci imi susura asta- a se vedea boyfriendul). Ma gindesc ca probabil o iau mai usor cu mine exact pentru ca sintem prietene si ele au credinta ca le iubesc si accept cu metehnele lor cu tot. Probabil gresesc facind asa dar pina una-alta, din experientele cu ele am inteles 2 chestii: daca vreau sa ma feresc de umori inutile, a)EU trimit reminder SMS (chiar daca ele trebuiau sa sune), si b) din precautie ajung la intilnire cu 30 minute peste ora programata de comun acord (oricum tot eu voi fi prima).
Hm, da, in cazul asta trebuie ca e o prietenie trainica, daca accepti atatea :)