Și popii se „mântuiesc” la Viena, nu-i așa?

Sunday, January 16th, 2011. Filed under: Blasfemii

Ultimul care s-a transferat la Viena pentru investigații medicale – dar cu siguranță nu cel din urmă dintre potenții zilei – este mitropolitul Ardealului, Bartolomeu Anania, care la 90 de ani suferă de probleme cardiace. Judecând după numărul bisericilor construite în curţile spitalelor din România, şi după fondurile pe care BOR le-a supt în ultimii 20 de ani de la buget, ar fi fost de așteptat ca măcar propovăduitorii lui Dumnezeu să se lase pe mâna Lui la ananghie, nu să ceară îndurare tot de la acea disciplină al cărei rol îl desconsideră – știința. Și unde mai pui că fac asta taman într-o țară catolică.

„Mitropolitul Clujului a fost transportat, vineri seară, cu o ambulanţă SMURD de la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca la aeroportul din municipiu, de unde a plecat cu un avion spre Clinica AKH din Viena. IPS Bartolomeu a fost dus la Clinica AKH din Viena după ce medicii care l-au tratat în România i-au recomandat un examen de specialitate de maximă siguranţă, care nu poate fi realizat în ţară din cauza lipsei de aparatură, declara purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului” – Mediafax.

Deși nu am nimic cu domnul Anania (mă lasă rece pornirile lui legionare de tinerețe, la fel și acuzele că ar fi fost turnător la securitate) nu pot să nu remarc ipocrizia situației.

Anania beneficiază, de exemplu, și de serviciile SMURD, adică acea entitate neguvernamentală cu care biserica e în concurență la buzunarele românilor, atunci când e vorba de donat cei 2% din impozitul pe venit. Dintr-o cercetare făcută de GFK anul trecut, clasamentul beneficiarilor celor 2% donați de români era așa:

- Biserica sau fundațiile bisericesti – 29%

- SMURD – 10%

- Salvați copiii – 9%

- Copii în dificultate – 6%

- Crucea Roșie – aproximativ 6%.

Când faci atâta tapaj în rândul populației să-ți dea ție bani, ca să-i zidești în catedrale; sau când îndoctrinezi lumea să pupe niște oase putrede, ca să se facă bine; sau când ceri cu nerușinare și primești fonduri de sute de milioane de euro de la stat, știind că și așa bugetul abia ajunge pentru sistemul medical și pentru școli, ei bine, după ce faci toate astea, ar fi de așteptat ca atunci când dă boala peste tine, și mai ai și 90 de ani, să nu faci pe dracu-n patru ca să rămâi în viață, ci să zici: „Doamne iartă-mă, și ia-mă în paza ta!”.

Iar ultima formă de nesimțire cu tupeu am văzut-o ieri la mama pe perete, pe calendarul bisericesc 2011. În locul icoanelor cu sfinți, care altă dată erau puse pe calendar, acum tronează proiectul viitoarei Catedrale a Mântuirii Neamului, sub care sunt scrise conturile în care credincioșii trebuie să contribuie: în lei, euro sau dolari.

La câtă credibilitate și ce rată de penetrare a maselor are în România (dacă ne gândim numai în câte exemplare a fost tipărit calendarul bisericesc), biserica și-ar putea pune mintea să strângă bani pentru ceva cu adevărat util, în loc de Catedrala Mântuirii Neamului. De exemplu, pentru un spital dotat ca la Viena, în care i-ar putea trata și pe politicieni și și-ar putea menține în viață până la Judecata de apoi și pe preafericiții capi ai bisericii.

Și ca să nu se abată prea mult de la misiunea ei, biserica ar putea să-și boteze ctitoria „Spitalul Mântuirii Neamului”. Zău dacă n-aș cotiza și eu pentru așa ceva, că oricum pentru asigurările de sănătate contribui degeaba.

24 Comentarii

Comenteaza

metoda rapida:

Connect with Facebook

sau completeaza datele de mai jos:
Nume Email Website ( optional ) Mesaj

Anunta-ma prin email cand apar comentarii noi.
        Te poti abona si fara sa comentezi.