Căprioarele lui Oprescu

Pe Esplanada, parcul cu căprioare promis în campanie, s-a aciuat o haită de maidanezi adorabili. Când se vor face mari îi vor omorî alegătorii lui Oprescu.

Sunt vreo 15 în total, de diverse mărimi, au blănița moale și maronie, boticuri umede și ochi triști. Au ajuns de curând în București, chiar acolo unde ne-a promis că vor fi, încă din campania electorală din iunie 2008, primarul general al Capitalei: în zona Esplanada, adică la doi pași de Piața Unirii. „Căprioarele” lui Sorin Oprescu, căci despre ele e vorba, cam îngheață de frig pe gerurile astea, dar își fac datoria lor de atracție turistică, și se ațin în calea trecătorilor care se nimeresc pe Bulevardul Mircea Vodă, una dintre laturile uriașului „parc” de 10 hectare amenajat de primărie în apropierea Tribunalului București și a Bibliotecii naționale.

Mediafax, iunie 2008 – „Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a afirmat ca isi pastreaza opinia vizavi de proiectul Esplanda, care vizeaza o importanta suprafata de teren din sectorul 3, afirmand ca ar fi mult mai oportuna amenajarea unui parc, cu un lac și căprioare, in locul constructiilor propuse prin proiect. „Vom face un sondaj si, in cele din urma, bucurestenii vor fi cei care vor decide. Daca vor parc, vor avea parc, iar daca vor constructii, vor avea constructii”, a spus edilul-sef.

Mediafax, ianuarie 2011 – „Femeia muşcată de câini în curtea ADP Sector 5 a încetat din viaţă la Spitalul „Bagdasar-Arseni” din Bucureşti. Decesul a fost constatat la ora 11.30, potrivit unor surse medicale”.

Între cele două momente stau doi ani jumate în care Bucureștiul n-a avansat prea mult, iar promisul parc cu căprioare în locul proiectului Esplanada este ceea ce se încăpățânează să rămână de 21 de ani: un maidan plin de bălării, cu o fundație căscată hâd în mijloc, și împrejmuit cu garduri de sârmă sau plăci de beton. Justiția le-a restituit unor cetățeni fostele terenuri deținute în acest perimetru de 10 hectare. Primăria nu a avut și continuă să nu aibă puterea să decidă ce se poate face pe acel teren, pentru simplul motiv că nu e doar al ei. Dar asta nu l-a oprit în campania electorală pe Oprescu să promită, așa cum a promis și șosele suspendate. Guvernul, care cândva a promis și el afacerea unei firme ungurești – Trigranit – are alte probleme mai grave acum, de exemplu să scoaă țara din criză.

În timpul ăsta, însă, o problemă trenată tot de atâția ani ca și Esplanada din buricul Bucureștilor, face victime reale. Femeia care a murit în urma mușcăturilor de câini azi este a doua victimă după japonezul ucis în același mod acum câțiva ani. Pe lângă ei sute de mii de bucureșteni au făcut cunoștință în anii ăștia cu mângâierile maidanezilor și au ajuns la antirabice în spitalul Colentina.

O problemă care s-ar fi rezolvat demult dacă interesele financiare din spatele ei n-ar fi existat. Vă spuneam acum ceva timp că maidanezii sunt o afacere de 15 milioane de euro, și că propunerea de atunci a prefectului Capitalei va avea aceiași sorți de izbândă ca și cele ale înaintașilor săi. Timpul mi-a dat dreptate, deși asta n-o ajută cu nimic pe doamna sfâșiată de câini. Discuțiile astea despre maidanezi și ce e de făcut cu ei se animă întotdeauna în preajma unui incident neplăcut, și se sting fără urmări în câteva zile, mai rapid ca gripa.

Ce l-a împiedicat până acum pe Oprescu să facă un referendum să-i întrebe pe bucureșteni ce vor să se întâmple cu cățeii? Ce l-a împiedicat să ne întrebe și dacă vrem parc cu căprioare sau mall la Esplanada. Nimic. Doar că banul nu iese din consultarea populației, ci din sterilizări de maidanezi, din cumpărat terenuri și amenajat adăposturi, din achiziții de hrană pentru animale, într-un cuvânt din cărat apă cu ciurul, ca să vadă alegătorii că muncești.

Poate n-aș fi fost așa pornită pe Oprescu azi – în fond el e încă unul în capul mesei la primărie, care nu rezolvă problema asta de 21 de ani – dacă nu m-ar fi impresionat haita de pui de căței abandonată chiar lângă gardul Esplanadei. În mijlocul orașului cineva și-a permis să descarce un portbagaj cu căței și să se spele pe mâini de ceea ce ar fi trebuit să fie o obligație legală: aceea a fiecărui locuitor la curte de a-și steriliza câinii ca să nu umple apoi orașele de pui care la rândul lor fac alți pui și tot așa.

Deocamdată sunt adorabili, dar nimic nu garantează că nu se vor înrăi din cauza frigului, a foamei, a agresivității oamenilor, a faptului că sunt lăsați să populeze străzile, deși locul lor nu e acolo. Puii ăștia le vor „plăti pensiile” maidanezilor care azi „lucrează” mână în mână cu hingherii și veterinarii de la primărie, cu medicii de la Colentina care vaccinează antirabic și cu asociațiile de iubitori de animale, care și ele au faliții lor în afacerea asta. Iar noi, la anul, vom merge iar la vot, ca să-l mai credităm o dată pe Oprescu cu un mandat (conform sondajelor el e cel mai bine cotat deocamdată pentru funcția asta). Poate ne promite de data asta o Esplanadă cu maimuțe și papagali vorbitori. Că de căprioare ne-am săturat.

Etichete: , , , , ,

3 comentarii la “Căprioarele lui Oprescu” Subscribe

  1. mircea 28/01/2011 at 20:37 #

    Viata la oras face din catei niste fiare 🙂
    Pe cateii aia in Germania ai face 2000 de euro in 5 minute intr-o simbata in parcare la un supermarket…

  2. Daniel 29/01/2011 at 05:45 #

    Pai sa-i exportam dracului la nemti…..

  3. Ileana Camelia 27/01/2012 at 14:12 #

    A trecut un an de la articolul tau. Probabil cateii dragalasi din poza sunt deja fiare hamesite care alearga vreun copil de scoala. Sau vreo femeie. Sau vreun batran. La barbati nu se baga, ca aia sunt curajosi.

    Si oprescu tot n-a adus caprioare, tot n-a facut referendum, tot n-a suspendat vreo autostada, si in continuare sta bine in sondaje. Noroc cu videanu ca i-a lasat proiecte gata incepute si cu finantare asigurata, sa aiba si el cu ce se lauda peste cateva luni.

    …asta e …

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Generaţia „Silicon Valley” de România, după 50 de ani (II)

Bucuria revederii dupa 50 de ani

Noi nu am muncit pentru un regim politic, ci pentru bunăstarea unui popor. Am rămas aici ca o datorie față de cei care ne-au învățat. Însă acum în România specialiștii sunt tratați în bătaie de joc. Eu încă nu sunt pensionar, deci nu simt că atentez la siguranța țării, cum sunt considerați acum pensionarii, cu veniturile lor

Cât ne-a costat înflorirea sectorului 3, în campania electorală 2016

begonia1

Primarul Negoiță a cumpărat gazon la preț dublu față de piață, apoi l-a tăiat și aruncat ca să planteze în loc begonii. Cât au costat ele și de ce primarul refuză să spună?

De ce nu plecăm din România

Mâini de români - copiii culegători de afine din Pasul Prislop

Dacă despre curajul și nerăbdarea celor care pleacă s-a tot scris, teama, lenea, sentimentalismul și, de ce nu, curajul de a rămâne al celorlalți a fost lăsat în umbră.

Skopje, Macedonia: sărăcie și statui pe datorie

Prometeu, turiștii și clădirea parlamentului în plan secund

Premierul macedonean ia credite externe ca să clădească identitatea națională cu statui și clădiri impozante, în timp ce țara are 30% șomeri, iar oamenii emigrează ca să trăiască mai bine.

Pe barba mea, poliția face ce vrea

barba

În era datelor biometrice, în care computerul face recunoașteri faciale chiar și sub burka, poliția română îi refuză unui bucureștean înnoirea permisului de conducere pentru că nu vrea să-și radă barba

Și ce ne-a dat nouă UE? Mai mult ne-a luat!

dabuleni

Cum se vede Uniunea Europeană de la margine, de pe malul românesc și mai prost al Dunării – de la Cazane până la Dăbuleni.