Mamă autoritară sau tolerantă?

Thursday, January 27th, 2011. Filed under: Citit-Vazut-Placut

„Când o să am un copil n-o să-l cresc cum am fost eu crescut. O să-i dau libertate să facă ce vrea!” sau „Dacă mama m-ar fi bătut când eram mică, dacă s-ar fi ținut de capul meu să învăț, acum aș fi avut și eu o meserie bănoasă!”. Între cele două limite se întinde de generații educația unui copil, cu accentul pus mai mult în ultimele decenii pe „îi ofer totul copilului meu, măcar să se bucure el de ce n-am avut eu când eram mic!”. O fi bine, o fi rău, nici măcar cohortele de „specialiști” în psihologia copilului nu sunt în măsură să spună categoric, de vreme ce rezultatele celor două metode educative sunt atât de diverse pe cât e și rasa umană.

Și eu fac parte dintre ăia care s-au revoltat în tinerețe pe stilul educativ al mamei, mult prea autoritară și posesivă. Ca să ajung spre 40 de ani să regret că n-am urmat calea impusă în adolescență de mama. Poate că azi aș fi fost un om mai productiv, nu o ziaristă ratată, dacă aș fi făcut ASE-ul, cum mă împingea mama.

Pe de altă parte, nu pot să nu observ cum în ultimii 20 de ani stilul tolerant al multor părinți n-a dat rezultatele scontate. Lăsați (prea) liberi copiii nu se comportă diferit față de adulții care nu muncesc dacă nu sunt „biciuiți”. Din păcate pentru rasa umană asta e o regulă general valabilă. Iar consumerismul și mercantilismul au stricat mentalitățile și educația. Nu știu cum vi se pare ca un puști de 6-7 ani să-și dorească de la Moș un iPad sau un telefon cu touch screen, în condițiile în care „jucăriile” astea nu-l ajută să învețe mai bine, ci doar să fie cool în ochii celorlalți copii.

Mama chinezoaică versus mama americană

Pe tema asta Time a publicat săptămâna trecută o interesantă și complexă analiză comparativă între stilul autoritar al mamelor chinezoiace și cel tolerant al mamelor americane. Rezultatul celor două filosofii părintești, zice autoarea, se vede azi în succesul economic și respectiv criza în care se află cele două popoare, chinez și american.

Autoarea articolului pornește de la o controversată carte de memorii scrisă de o mamă chinezoaică, Amy Chua, carte care a indignat și speriat națiunea mamelor americane. Articolul proiectează apoi dezbaterea națională despre cum e mai bine să-ți educi copilul – aparent o temă domestică și atât – asupra recentei spaime a americanilor, cum că „american way” va fi înghițit și distrus de mult mai productivul și eficientul „chinese way”. Este un articol foarte bun pe care vi-l recomand. În găsiți aici.

Stilul chinez, „incorect politic”, dar eficient economic

Pe scurt, pentru cei care n-au răbdare să parcurgă cele cinci pagini din Time, lucrurile stau cam așa:

Amy Chua este fiica unor imigranți chinezi sosiți în State cu doi ani înainte ca ea să se nască. A fost educată în spirit chinez, strict, vorbind chineză în familie și neîdrăznind să vină acasă cu note mai mici de A. Acum are 48 de ani, predă dreptul la Yale și are două fiice, Sophia de 18 ani și Lulu de 15. E măritată cu un american, și el profesor de drept la aceeași universitate.

Când cartea ei de memorii – „Battle Hymn of the Tiger Mother” -a apărut în SUA, pe 11 ianuarie anul ăsta, a devenit imediat un best seller, deși a ultragiat națiunea liberală americană. Pasaje din memoriile ei „incorecte politic” – cum le place americanilor să se exprime la adresa anumitor chestii care le lezează lor sensibilitățile – fuseseră publicate inițial în Wall Street Journal (sub titlul „De ce mamele chinezoaice sunt superioare”), unde au fost citite de peste un milion de ori și au strâns peste 7000 de comentarii.

Chua a fost bombardată de mesaje gen „ești un monstru”, „modul în care-ți crești copiii este revoltător” sau „unde este dragostea, toleranța?”. Ea le-a răspuns la toți cu calm, spunând: „să fiu cinstită, o mulțime de părinți asiatici sunt, în secret, șocați și oripilați de multe aspecte ale stilului părinților din vest, inclusiv de cât timp le permit vesticii copiiilor lor să piardă , ore întregi pe Facebook sau pe jocuri de computer, și în anumite feluri de cât de puțin îi pregătesc ei pentru viitor”.

Părinții permisivi din America sunt, și ei, categoric șocați de această femeie și de cartea ei. Printre „șocați” se număr chiar soțul ei, care a încercat să intervină atunci când, de exemplu, Chua și-a obligat fiica de 7 ani (Lulu) să stea până în creierii nopții și să exerseze o anumită piesă la pian, până când i-a ieșit perfect. Fără apă sau fără să meargă la baie. Răspunsul femeii la intervenția miloasă a soțului a fost că Sophia a putut să cânte perfect acea piesă când avea 7 ani, deci și Lulu trebuie să poată. Soțul i-a replicat că Sophia și Lulu sunt persoane diferite, iar răspunsul chinezoaicei a stârnit panică în întreaga națiune americană: „Fiecare e special în felul lui. Chiar și loserii sunt speciali în felul lor special”.

O întreagă națiune de părinți americani s-a întrebat, citind asta, care sunt loserii în cazul de față, când China este pe cale de a detrona America în supremație economică. Sunt zile grele acum și în America, se vorbește despre o creștere a șomajului, pe fondul unui fapt greu de digerat de americani – acela că joburile lor sunt făcute tot mai mult de brazilieni, indieni sau chinezi, în cadrul fenomenului de relocare a producției. Apoi americanii sunt îngrijorați de fondurile lor de pensii, ca și noi, de faptul că valorile lor se cam duc naibi, în timp ce ei sunt tot mai îngrijorați de plata facturilor lunare sau a ratelor.

În timpul ăsta, însă, economia Chinei are o creștere de 10% și creșterea asta se vede cu ochiul liber în țara lor.

Nici din comparația celor două sisteme de educație primară americanii nu ies mai bine, copiii chinezi (în special cei din Shanghai) îi bat la toate materiile pe cei americani.

De cine le-a mai fost teamă americanilor

Pentru americani, zice autoarea articolului din Time, crizele astea naționale de gelozie nu sunt noi. În anii 20 i-au invidiat pe ruși, pentru cosmonauți și gimnaste, în anii 80 pe japonezi, pentru tehnologie. Acum îi privesc cu ochi geloși și îngrijorați pe chinezi și se întreabă cât mai poate națiunea americană să-i țină piept principalului creditor al său – China – în condițiile în care, de exemplu, un copil chinez petrece mult mai mult timp studiind, pe când unul american stă mai mult în fața televizorului.

Articolul se întoarce apoi, de la tabloul general al îngrijărării economice americane, la casa în stil Tudor, din New Haven, în care locuiește familia chinezoaicei autoritare. În interviul acordat Time ea revine și mai îndulcește un pic pasaje din controversata ei carte, spunând că regretă anumite comportamente pe care le-a avut față de fiicele ei, dar că nu crede că per ansamblu a greșit în educația asta strictă: „Ce au înțeles părinții chinezi este faptul că nimic nu devine amuzant până când nu te pricepi să-l faci. De exemplu insistența cu care copiii sunt puși să exerseze la matematică sau muzică le va permite mai târziu să obțină o diplomă și o expresivitate care par a fi lucruri foarte dorite în societate”.

Chua spune că a fi „mamă tigru” nu ține de o apartenență etnică, ci este o filosofie: aceea de a nu aștepta altceva decât ce e mai bun de la copilul tău și de a nu te mulțumi cu mai puțin.
Voi ce ziceți?

Ce ați fi preferat să aveți?

  • O combinație „europeană” între cele două stiluri (75%, 33 Voturi)
  • O mamă „tigru” adepta principiului „ eu te-am făcut eu te omor” (16%, 7 Voturi)
  • O mamă tolerantă, care respectă doar libertatea și mofturile copilului (9%, 4 Voturi)

Total Votanti: 44

9 Comentarii

Comenteaza

metoda rapida:

Connect with Facebook

sau completeaza datele de mai jos:
Nume Email Website ( optional ) Mesaj

Anunta-ma prin email cand apar comentarii noi.
        Te poti abona si fara sa comentezi.