Dar-ar dracu în Poșta voastră!

Strigă țiganca nervosă, fluturându-și fusta largă. Și luându-și puradelul de o aripă ieși val-vârtej pe ușa oficiului poștal de la Vitan. Stătuse degeaba la coadă vreo trei sferturi de oră. Eu am stat doar o jumătate, că în cealaltă jumătate de oră, cât ghișeul a fost închis pentru schimbul de tură, am preferat să fac piața. Nimerisem între 13.00 și 13.30 când se schimbă tura. Nu știu dacă ați fost la poștă vreodată în perioada aceea a programului, dar sunt mai ceva ca la NASA. Parcă fac schimb de secrete mondiale care implică soarta omenirii: nu-ți răspund la întrebări, nu te văd, nu te aud, doar îți trântesc un carton în orificiul meschin al ghișeului, și te ignoră.

Eu voiam să trimit prin poștă un obiect de formă atipică, și aveam nevoie de lămuriri, cum e mai bine, plic sau colet? Sunt șase ghișee în Poșta Vitan, toate s-au închis la 13.00, precum obloanele în căsuța porcușorilor isterici, la apariția lupului cel rău.

M-am adresat întâi unei cucoane, care uitase cartonul din ghișeu ușor într-o parte, iar eu am luat acea crăpătură ca pe o invitație la dialog. Ciu-ciu! Doamna era surdă. Până la urmă m-am dus la alt ghișeu, numărul 6, unde un tinerel mai amabil a catadicsit să tragă oblonul și să mă consilieze. Adică m-a trimis la ghișeul 4, care se va deschide evident după pauză.

În fața ghișeului 4 stăteau deja două cliente, cu capul plecat, precum vacile în staul, în așteptarea mulgătorului.  M-am gândit, cum naiba să stai în picioare, juma de oră, cu ochii într-un carton pe care scrie „Pauză pentru schimb de tură între 13.00-13.30”?

Când am revenit, după jumătate de oră, am înțeles de ce. Erau 30 de clienți, dispuși în mod egal, câte cinci la fiecare ghișeu! 30 de clienți pe care Poșta Română nu dădea doi bani. Toți așteptau cuminți să se tragă obloanele și să dea bani la doamnele din spatele ghișeelor. Din tavan, două camere de luat vederi ne veghează să nu devenim recalcitranți.

Prezentare sau eliberare?

Am devenit și eu a 31-a clientă. În față s-au mai băgat vreo doi-trei, care întrebau diverse, pentru că nu exista un ghișeu de informații. Sigur, românul e de vină că nu știe să citească ce scrie deasupra ghișeelor, dar nici exprimările Poștei nu sunt mai prejos. De exemplu, am observat că lumea nu știe ce înseamnă „Prezentări recomandate”. Adică le depui sau le ridici? Asta au întrebat vreo două cucoane.

Funcționarele, evident nervoase, că probabil or fi răspuns de 999 de ori la întrebarea asta, se rățoiau: „dar nu vedeți că scrie sus, aici sunt doar „eliberări recomandate”!

Norocul meu era că stăteam la ghișeul 4 (unde cică aveau plicuri speciale cu bule de plastic pentru protejarea conținutului) unde scrie și „prezentări” și „eliberări”. Când în sfârșit ajung în față, funcționara zice că nu are plicuri cu bule de plastic. Na!

- Și ce mă sfătuiți, cum să trimit asta?, o întreb arătându-i obiectul.

- Păi într-un plic normal, ce știu eu?!

- Păi ajunge, credeți, nu se rupe?

- Cred că da, de ce să n-ajungă?!, zice ea sigură pe serviciile poștale.

- Bine, dați-mi un plic.

- 65 de bani, zice ea.

- Păi spuneți-mi cât mă costă în total, și cu timbre, vă dau toți banii o dată.

- Aaa, păi vreți să-l și trimiteți acuma?

- … păi nu?

- Recomandat sau simplu?

- Care e diferența, în cât timp ajunge fiecare?

- Amândouă ajung, doamnă!

- Bine, recomandat! (îmi sună mie mai sigur&rapid, cum scrie pe afișele astea propagandistice de pe pereții poștei :D)

- Cu confirmare sau fără?

- Fără, că există email… îmi confirmă omul pe email dacă nu-l primește… :)

Îmi dă plicul, și-mi cere tot 65 de bani.

- Păi, ziceam că îl și trimit, timbrele cât costă..?

- Păi dați ăia 65 de bani, că după aia uit. Și până scrieți adresa iau alt client.

Hm, până la mine nu fusese așa grăbită și dornică să satisfacă clientela.

Mă dau într-o parte, și dau să trag un pix ce stătea legat cu sfoară la ghișeul ei. Aiurea, sfoara, meschină, abia trecea pixul peste pragul ghișeului. Nici nu puteai să scrii cu el, practic, pentru că nu ajungea până deasupra plicului. Mai degrabă ar fi putut să scrie poștărița cu el, dacă venea cu vreun registru în dreptul ghișeului. Și nu vă închipuiți că era vreun Mont Blank. Era unul de plastic, spart, și lipit cu bandă adezivă.

- Dezlegați și dumneavoastră pixul ăla, ca să pot scrie adresa cu el, vă rog!

- Nu pot, că n-am altul, zice ea.

- Păi e pentru clienți, văd că-l țineți legat cu sfoară, ce e dacă lăsați sfoara mai lungă? Doar nu zboară…

- Dacă vreți pix am la vânzare. 50 de bani bucata.

- Păi ca să scriu o adresă trebuie să cumpăr pix? Glumiți!

- Nu, că am mai dat și au fugit cu pixul…

Mă aude un domn de la coada la ghișeul 3 și-mi întinde un pix. Îl folosesc, îl înapoiez, lipesc plicul și-l dau doamnei să lipească timbrele. Îi mai plătesc și timbrele, aștept să-mi scrie numele într-un registru cu foile cârlionțate pe margine de atâta răsfoire, apoi să scoată imprimanta „cu ace” chitanța care arată că am trimis un plic recomandat. E ora 14.00. De la ghișeul 1, țiganca cu puradelul se îndepărtează furioasă și strigă către toată suflarea, din ușa oficiului poștal: „Dar-ar dracu în poșta voastră!”.

Are dreptate. Băsescu ne-a spus, în 2009, că dacă-l alegem pe Geoană, Vântu o să ia Poșta. Decât s-o ia Vântu, mai bine s-o ia dracu!