Biserica scumpește nucile

Friday, February 25th, 2011. Filed under: Blasfemii

Îmi zice mama, tulburată, că prețul nucilor s-a dublat în numai câteva luni. În toamnă cumpărase nuci din piață cu 20 de lei kg, iar acum sunt de la 40 de lei în sus. Ba la supermarket ajung chiar la 50 de lei kg. Explicația e religioasă, și o știe tot bunul creștin: sâmbătă (mâine) sunt Moșii de iarnă (adică un soi de pomenire a morților), iar pe 9 martie sunt Mucenicii. Două sărbători religioase cu ritualuri culinare pe bază de nucă.

Prevăzătoare, mama a făcut coliva pentru morții familiei sâmbăta trecută, știind din experiență că de Moși se calcă lumea în picioare, și se întrece în colive, în toate bisericile. De data asta se pare ca a luat țeapă, pentru că biserica a fost plină de alte babe, ca și ea, care credeau că fentează aglomerația oficială. Așa că, îmi povestea mama cum bârfea cu muierile din biserică pe tema „oare ce o face popa cu teancul ăla de prosoape pe care i le-a dat fiecare creștină care a făcut colivă?”. Număraseră ele pe puțin 30 de prosoape pe brațul popii în ziua aia. Vă imaginați ce o să fie sâmbăta asta?!

O să ziceți, bine, bine și câtă lume face colivă sau mucenici în țara asta, ca să se dubleze prețul la nucă? Păi se pare că multă lume. Postarea despre colivă, pe care am scris-o astă vară pe blog, ajunge în topul accesărilor în fiecare săptămână ce precede vreo ocazie din asta religioasă, ornată cu colivă. Numai săptămâna asta au căutat rețeta de colivă a mamei vreo 400 de oameni.

În total coliva se situează pe locul doi în topul tuturor timpurilor pe blogul meu, după postarea care te învață cum să-ți faci pașaport. Deci, mă mândresc că mă citesc două mari categorii de oameni: unii care vor să respecte ritualurile creștine și alții care vor să-și pună la punct actele ca să plece din țară :D

În concluzie, voiam doar să vă zic că dacă nu faceți parte din prima categorie, dar aveți poftă de niște nuci la cuptor, stropite cu ceva sare, și un pahar cu vin roșu, mai puneți-vă pofta în cui până trece febra asta religioasă, că poate scade și prețul la nuci după.

10 Comentarii

Comenteaza

metoda rapida:

Connect with Facebook

sau completeaza datele de mai jos:
Nume Email Website ( optional ) Mesaj

Anunta-ma prin email cand apar comentarii noi.
        Te poti abona si fara sa comentezi.