Niciodată nu-i ca prima dată

Monday, February 14th, 2011. Filed under: Nelinisti de dama

El – Prima dată a fost nașpa. Deziluzie totală. Eu am crezut c-o să rup patu cu ea, iar ea o să facă exact ca în filmele alea oooo, aaaa, oooo… Și când colo… O chema Păpușa si era vampa liceului

Ea - Când i-am pus mâna pe … am exclamat: aaa, dar nu are os?! 7 ani am fost căsătoriți, iar el o să rămână în veci cel mai bun la capitolul ăsta.

Sunt două legende pe seama primei experiențe sexuale:
- că trebuie s-o faci atunci când ești pregătit (!), cu persoana potrivită (!), că e un moment unic, special și irepetabil, pe care-l ții minte toată viața;
- că e, de regulă, o chestie neplăcută, stresantă și de multe ori stânjenitoare, de care niciunul dintre parteneri nu se mândrește în mod special.

Deși aparent antagonice, ambele sunt valabile. Nu știu câți se pot lăuda cu un prim futai reușit. De neuitat sunt toate. Cei mai mulți dintre noi își amintesc că erau paralizați de teamă, și de curiozitate, că lucrurile nu s-au petrecut ca în cărți, filme sau vise. Că în realitate ceea ce urmează după ce se stinge lumina peste scena sărutului pasional poate să aibă iz de ceapă sau ceea ce apare în filmele porno ca foarte fierbinte poate s-o lase rece pe partenera din patul tău.
În ciuda eșecului cvasi universal valabil, norocul omenirii e că nimeni n-a descurajat din prima, și a repetat povestea până când a ajuns să-i placă. Știu, o să zică unii că lor le-a ieșit din prima și că ăia care zic că nu e bine prima dată n-au avut parte de ce trebuie. Da, sigur! ;)
Eu am întrebat si câțiva amici cum a fost la ei/ele prima dată. Și chiar dacă nu are valoare sociologică, zic că mi se susține teoria.

***

„Aveam 24 de ani și a fost…greu, că a durat 3 zile până a fost de tot… Dar a fost pe pat de flori, și era enervant că s-a pătat tot. Florile mă incomodau la spate. E de căcat, e mișto doar ideea, în filme unde recuzita nu se spală după. Și ăla nu reușea că nu avea erecție completă. Da’ io nu știam, că nu mai văzusem. Era soțu’ dragă, a fost noaptea nunții.
Și da, mă mândream cu virginitatea mea. Eram mândră de mine, că aveam coada la coada mea. Tremurau ăia pe lângă mine, și io nimic, nimic. Dacă știam eu ce mișto e…
Nu știam mai nimic despre sex. Nu era net pe vremea aia ;) Pur și simplu mă rușinam și vroiam ca prima dată să fie minunat. Trăiam în povești, de altfel așa mi-a și zis că trăiesc în cărți. Dar mi-era jenă să citesc despre sex. Știam eu așa de la anatomie, mai citisem romane și m-am mișcat bine când a fost cazul, că deh,
la vârsta aia eram fierbinte rău (nu mi-a trecut;)), însă nu știam exact multe lucruri. Și de asta nu înțelegeam ce are ăla”, Sonia, 43 de ani

***

„O, a fost târziu ca vârstă, dupa cum zic unii, la 23 de ani. El era cu 13 ani mai mare ca mine. Era prin 1992, la un festival, eram și obosită, nu știam pe ce lume sunt, nu știam dacă sunt îndrăgostită, nu știam dacă asta înseamnă, dar aveam clar fluturi în stomac, mă emoționa și strânsul de mână. Îmi era frică să nu zică că sunt o tâmpită că până la vârsta asta n-am făcut-o…
Nu știu dacă a fost bine sau rău, nu-mi amintesc exact ce s-a întâmplat, dar el a luat-o ca pe un lucru foarte serios, nu a râs, dimpotrivă. Oricum, se vede în pozele pe care le am de atunci, după festival, că eram foarte senină. Deci probabil că a fost bine. Cred că dacă nu eram așa obosită nu o făceam, probabil nu gândeam limpede, dar trebuia s-o fac și pe asta, nu? Am fost după asta împreună vreo câțiva ani”, Carmen, 41 de ani.

***

„Prima dată a fost nașpa. Deziluzie totală. Eu am crezut c-o să rup patu cu ea, iar ea o să facă exact ca în filmele alea oooo, aaaa, oooo… Și când colo, după câteva mișcări … Văzusem împreună cu prietenii mei câteva filme. Documentare :D (filme porno). Aveam aproape 15 ani, eram clasa a IX-a de liceu, iar ea era vampa liceului, în clasa a XI-a. A marcat pubertatea multor adolescenți. Eu schimbam casete porno cu o colegă. Băieții din clasă veneau la mine, fetele se duceau la colega aia. Geanina o chema. Pe vampă o chema Păpușa. Era numele de scenă. Prima dată nici nu m-am prins că va urma. Păpușa a tras de mine, mi-a dat întâlnire în parc, apoi ne-am dus la o colegă de-a ei acasă. I-a dat flit ăleia și noi am rămas singuri. Adevărul e că eu i-am zis Păpușei că știu cu balonu, că am mai făcut-o… Fata, versată, s-a prins că sunt pe lânga minge. Ulterior, m-a up-gradat, dar prima dată a fost nașpa din cauza mea. M-am grăbit ca tauru. Ea a crezut că sunt experimentat…”, George, 33 de ani.

***

„Aveam 21 de ani, prin 1997. El 27. A fost bine, dar nu pot spune că eram excitată. Nu înțelegeam minunea, de ce zicea lumea că e mirific. Și îi tot ziceam că mai vreau, pentru că eu vroiam să știu care e minunăția… Și când i-am pus mâna pe … am exclamat: aaa, dar nu are os?! Așa, serioasă am zis :) Vorbeam foarte mult, de frica mai mult ca sigur. Îi puneam cinșpe mii de întrebări, că de ce și cum și ce fel, cu tot ce văzusem sau auzisem eu vreodată. Aveam o carte cu poze, și la un moment dat am vrut s-o scot de sub pat să-i arăt ceva. Chiar el mi-o luase ca să fac research înainte.
Și voiam să fac tot, numai că era el mai responsabil și nu m-a lăsat. Urma să ne căsătorim într-o lună. El era mai mare decât mine cu 6 ani, și era foarte înțelegător. 7 ani am fost căsătoriți, iar el o să rămână în veci cel mai bun la capitolul ăsta.
Despre sex aflasem de la mama. Ea mi-a spus, că nu m-a mințit cu barza etc. Mama e foarte deschisă. În general fetele zic că n-a fost bine prima dată, dar mie mi-a plăcut. Îl iubeam, mă iubea, și mă simțeam foarte bine cu el, atât de bine încât ne spuneam orice. În primele luni l-am terorizat că voiam într-una :) Voiam să înțeleg… ”, Laura, 34 de ani.

***

„A mers ca uns. Dezbrăcat, culcat, îmbrăcat. A fost bine. Aveam 19 ani. Ce simțeam pentru ăla? Că a muncit ca să profite altul după aia. Pentru că am fost o vreme împreună dar, la un moment dat … treci la next level. Știam despre sex din mai multe surse: mama și tata au fost hipioți, iar ca bonus un vecin de bloc făcea o educație sexuală brici cu reviste porno”, Clarice, 35 de ani.

***

„Eram prin clasa a 7-a, 13 ani. Nu știam nimic, nici nu mai știu cum o chema. Eram în școala generală și erau niște fete pe la o școală profesională de croitorie, care era în aceeași clădire cu școala. Știu că era o tipă cu țâțe mari, că astea m-au atras toată viața. Cred că ea m-a ales. Ne împiedicam prin curtea școlii unu de altul. A venit la mine la un cico, singur acasă, ne-am pupat pe canapeaua părinților și am ajuns să ne-o tragem. Nu cred că am apucat să mă bucur prea mult, că s-a terminat repede. Era prin 94-95, nu știam de filme porno, încă ne băteam cu prezervative umplute cu apă. Probabil că dacă era mai târziu aveam și io experiența filmelor. Dar așa, habar nu am avut ce e cu mine. Rușinat tot. Nu cred că mi-a plăcut. Deci a fost scurt, pe nepregătite, sec și rușinos”, Alin, 30 de ani.

***

„Cum a fost prima dată ce, sexu sau dragostea? Că, în pana mea, e mare diferența… Despre dragoste mi-e greu să zic. Consider că am iubit de mai multe ori prima dată… ;) Sexul a fost un dezastru. Eram virgină la 19 ani și ăla nu m-a crezut. Am rămas împreună doi ani și ceva, dar a fost un dezastru all the way.
Eu am tot încercat să aflu de ce, până pe la 25 de ani cred. Și atunci am aflat, pe o canapea. My 1st orgasm! Proud of it :) Între 19 și 25 nu a fost niciun orgasm. Ce să zic, nu e nasol…, e life! De multe ori nu e bine nici prima dată cu noul partener. E bizară prima intimitate în general. Acum am 31 de ani, haha. 6 ani de plăceri :)”, Corina, 31 de ani.

Dupa cum vedeti, subiectul asta n-are nicio legatura cu sarbatoarea iubirii, ziua indragostitilor, amorezi si inimioare. Daca mersul pe bicicleta ar fi fost un sport mai satisfacator ca sexul, pesemne ca azi am fi vorbit despre prima julitura de la prima cazatura. Dar cum eu am ramas fara biciclete (s-au furat asa cum mi-a furat mie o blonda primul iubit, taman cand eram plecata de acasa) asta a fost singura chestie care mi-a venit in cap s-o dezbatem. Nu ma lasati, deci, fara replica. La voi cum a fost prima data?

8 Comentarii

Comenteaza

metoda rapida:

Connect with Facebook

sau completeaza datele de mai jos:
Nume Email Website ( optional ) Mesaj

Anunta-ma prin email cand apar comentarii noi.
        Te poti abona si fara sa comentezi.