Așteptări

Întreba cineva pe Facebook: cum este mai bine, să fii iubit pentru ceea ce nu ești sau să fii urât pentru ceea ce te reprezintă? Eu cred că fiecare avem parte de ambele variante, și ne străduim să nu care cumva să fim disprețuiți pentru ceva în care noi nu ne recunoaștem. Nu a fost neapărat cazul astăzi, dar mi-am amintit de întrebarea asta când am văzut reacțiile voastre la schimbarea temei și la vestea-ghicitoare.

E interesant să vezi cum te văd alții sau ce așteptări au de la tine, iar pentru mine părerea celor din jur (despre mine) a fost mereu sursă de mirări. Pentru că de cele mai multe ori nu m-am recunoscut în ea. Dacă era bună mi se părea că e prea bună, deci nefondată, dacă era proastă mă amăram la gândul că trebuie să fi făcut ceva rău dacă omul ăla mă disprețuiește. Probabil că părerile voastre, ale celor care nu mă știți în realitate, ci doar din scris, sunt cele mai apropiate de adevăr, pentru că nu aveți nici interese, nici nu sunteți influențați de alți factori, ci doar de ceea ce vă spun eu despre mine sau de părerile mele. Deci, cum ar veni,  culeg ce am semănat:)

Dincolo de latura personală, azi am constatat cam ce cred oamenii că ar fi aia o veste bună:

- să faci un copil – ce veste mai bună mai poate aștepta o femeie de 40 de ani, după vârsta asta, nu? ;)

- să te măriți – ești femeie, deci musai vrei nuntă, cu coroniță și lăutari :D

- să pleci dracului din țară – o veste poate chiar mai bună decât să faci un copil în țara asta :D

- să câștigi la loto – o veste bună prin definiție, neutră de gen sau regiune.

Cred că variantele cu nunta și emigratul vin de la unii dintre voi care mă citiți de mai puțină vreme, altfel ați fi știut ce părere am despre cele două :)

S-au apropiat de adevăr câțiva care au mizat pe un soi de bursă sau pe niște călătorii afară. Ca să nu vă mai țin în suspans, asta e varianta câștigătoare: un proiect făcut de mine a stârnit interesul unei organizații internaționale de jurnalism, care-mi va finanța documentarea subiectului propus, în următoarele luni, până la toamnă. Asta presupune câteva vizite prin Europa, în locuri în care am mai fost, dar și în țări în care n-am călcat până acum, precum și posibilitatea de a lucra în stil anglo-saxon, ceea ce pentru mine face mai mult decât orice.

Sunt bucuroasă, deci, pentru că:

- ideea expusă de mine a fost socotită cea mai interesantă din România (au concurat mai mult de 20 de jurnaliști de la noi, și alții din încă opt țări europene. În total sunt zece burse acordate, una din țări va avea doi bursieri)

- voi căpăta o experiență care altfel nu mi-ar fi fost la îndemână,

- voi călători un pic anul ăsta, iar prin ochii mei veți călători și voi, că nu vă las nepovestiți :)

- vine după un an în care părerea mea despre mine, dar și a multora din jurul meu, scăzuse dramatic, iar cea mai elocventă reacție a fost a mamei care, când a aflat, a zis ceva de genul: „deci până la urmă e ceva de capul tău!”

- și, ultimul pe listă cu voia dumneavoastră, la finalul acestui demers există un premiu în bani acordat celui mai bun dintre articolele scrise de cei zece bursieri. Dacă voi fi și cea mai bună dintre cei zece deja e ceva la care nu îndrăznesc să mă gândesc.

Asta e vestea bună, mă bucur că v-am stârnit curiozitatea și mai ales că v-am făcut să comentați în număr așa de mare. Mi-aș dori să vă exprimați mai des pe blog, dar asta probabil că ține și de măiestria mea, de a vă incita să comentați la articole interesante :)