Să se fure, dar să se și facă ceva!

Ce alegeți: un conducător cinstit, dar care nu face nimic sau unul care fură, dar vă dă și vouă de lucru?

Vă spuneam recent că regia de transport București (RATB) o să construiască tramvaie Siemens, printr-o asociere cu firma germană, dar și cu Astra Vagoane Arad. Vestea ziceam eu că e bună, din două motive cel puțin: că astfel primesc de lucru cel puțin 500 de oameni – angajații uzinei de reparații a regiei, și că după 20 de ani în care toate fabricile din București au devenit mall-uri sau cartiere rezidențiale, una dintre ele reușește și să supraviețuiască, ba chiar să facă performanță. Nu-i așa că era prea frumos ca să fie adevărat?

La nici o săptămână de la semnarea contractului cu Astra si Siemens, revista Kamikaze dezvăluie că directorul RATB, Adrian Criț, ar fi fost motivat să aleagă Astra, și nu altă firmă, grație unui credit pe care firma proprie – manageriată de nevastă – l-a primit de la Banca Comercială Feroviară, care împarte același proprietar cu Astra. Adică pe Valer Blidar. Ba chiar că Blidar ar fi girat creditul lui Criț, dintr-un cont personal.

Primarul Oprescu „se sesizează” și organizează o comisie de anchetă, în timp ce Criț și Blidar nu au niciun punct de vedere coerent în acestă chestiune.

Trecând peste nivelul de prostie (sau nesimțire?) pe care trebuie să-l ai ca să faci o asemenea „afacere” gândindu-te că nu se va afla, măgăria asta îi afectează mult mai rău decât ne-am imagina pe oamenii de la uzina de reparații a RATB.

Ca să înțelegeți situația trebuie spus că Uzina de Reparații Ateliere Centrale – URAC – mai are în derulare, pe lângă contractul cu Astra, o anterioară înțelegere cu Siemens, în care ar trebui să facă niște caroserii de tramvaie pentru Viena. Contractul ăsta în sine e un test de profesionalism pe care sudorii de la URAC îl trec zilele astea. Iar ca să reușească să facă acum caroseriile astea, oamenii de la URAC trec prin tot soiul de încercări: de la fentarea legislației de achiziții – total ineptă când vine vorba să cumperi, de exemplu, electrozi de sudură de un anumit fel – până la o autodepășire profesională pe care nu le-a mai cerut-o nimeni până la nemți.

Și contractul cu caroseriile, și cel cu Astra prevăd o dotare a uzinei cu linie de fabricație pentru caroserii și linie de asamblare pentru tramvaiele Siemens. Investiții pe care, în 20 de ani, Primăria Capitalei nu a fost capabilă să le facă la URAC din alte surse.

Contractul cu caroseriile e impulsionat tot de directorul Criț. Ideea în sine zace de câțiva ani prin sertarele fabricii, dar niciun director RATB n-a avut curajul s-o concretizeze până la Criț. S-ar pune întrebarea dacă i-a ieșit ceva și de la Siemens, ca și de la Astra, dar aspectul e secundar în poveste.

Presupunem că după o anchetă amănunțită și serioasă (!), comisia lui Oprescu o să-l scoată pe Criț vinovat, și-l va demite. Că e omul lui Udrea sau al PDL-ului e mai puțin important, în fața evidenței că a beneficiat de credite preferențiale pentru propria firmă, în schimbul unei afaceri de multe sute de milioane de euro pe spatele regiei publice pe care o conduce.

Dacă e omul PDL devine un pic mai clar și motivul pentru care Oprescu n-a venit și el să se dea mare la semnarea contractului, iar tupeul lui Criț a mers până acolo încât l-a parafat cu Siemens și Astra fără să aibă înainte acordul Consiliului general al Capitalei – care decide orice investiție, asociere sau numire în funcție la regiile din subordine.

Bun, zicem, deci, că zboară Criț și vine altul. Omul… ploii. Care neavând interesele lui Criț, nu-i mai arde nici să continue contractele astea. Sau și dacă ar vrea, i-ar fi teamă să nu i se verifice și lui conturile. Sau ia procedurile de la început, invită mai multe firme la negocieri, și într-un final incert o să bată palma cu alții.  Niciuna din aceste ipoteze nu ne îndreptățește să credem că oamenii de la URAC vor avea de lucru. Nu e ca și când investitorii fac coadă la poarta uzinei și zic, precum Siemens: vă dăm noi bani ca să vă retehnologizați, voi doar sudati-ne bine caroseriile în care se vor plimba vienezii.

URAC stă pe câteva hectare de teren în inima orașului – zona Ștefan cel mare/Colentina. Numai criza imobiliară a salvat uzina de la desființare, pentru că erau unii care puseseră ochii pe teren și-l vedeau parcelat pentru zgârie nori. De câțiva ani proiectanții și inginerii de la uzină se tot chinuie să facă și ei un tramvai cu podea joasă, dar n-au găsit deloc interes la primărie, în ciuda faptului că modelul le-a ieșit destul de bine și circulă deja prin București. Nimeni n-a fost interesat la primărie să investească în fabricarea acestui model, sută la sută românesc, și să dea de lucru uzinei pe care altfel toată lumea o consideră o gaură neagră.

Tot acum câțiva ani, fostul director al RATB și un director din Primăria Capitalei s-au ferit ca dracu de tămâie să semneze achiziția de tramvaie moderne pentru oraș (de 2,5 milioane de euro bucata), tot de frică să nu fie legați după aia, că au luat șpagă. Așa că până la urmă Bucureștiul a rămas fără tramvaie noi. Și străine, și autohtone.

Știu că în România s-a legitimat de 20 de ani încoace filosofia asta „toți fură, dar uite că ăla care mai face și ceva pentru noi, e mai bun”. Pe principiul ăsta s-a votat în ultimii ani. Pe principiul ăsta sunt apreciați sau urâți oamenii de la putere. În fapt nu s-a dovedit niciunul până acum cinstit (cu excepția de rigoare :D), care să fi servit numai interesul public. Și eu am ajuns să gândesc așa, deși îmi dau seama că e o mare tâmpenie. Dar hai să judecăm cazul de față. Ce decizie ați lua dacă ați fi, să zicem, în postura de a dispune soarta lui Criț și a uzinei? Să zicem că-l maziliți pe Criț (corect), dar pentru binele uzinei decideți să păstrați, totuși, contractele încheiate de el. Asta ce denotă? Că Criț, până la urmă a făcut o alegere bună pentru popor și că nu trebuia demis? Sau anulați și contractele și vă amăgiți cu gândul că imediat vor sări cel puțin alte trei oferte la interval?

Până la urmă, la noi în 20 de ani ori nu s-a făcut nimic de frică, ori s-a furat sub pretextul că se face ceva. Rezultatul îl vedem toți.  Dar când ai în față o afacere în care tu nu bagi nimic, ci doar folosești o forță de muncă și niște spații pe care oricum le aveai și ți se păreau o povară, ce alegi: să produci totuși ceva cu ele, pe banii altora, sau să zici pas, pentru că s-a dovedit că ăla care a încheiat afacere n-a fost cinstit? Grea decizie în România de azi!