De ce e Bucureștiul jegos

Raspunsul scurt ar fi: pentru că nu se spală. Răspunsul lung  e doar pentru premianți :)

La întâlnirea de ieri, cu Elena Udrea și viitoarea lege a Capitalei, Silvian Ionescu, șeful Gărzii de Mediu, s-a apucat să-i tragă una bărbătește lui Chiliman, spunând că de aia e praf în București, pentru că primarul sectorului 1 are exces de fonduri pe care le bagă în pământ de flori. Mai exact plantează panseluțe, și „numai în sectorul 1 stratul de pământ trece peste borduri, de unde e luat de vânt și se depune peste tot”, zice Ionescu. Sigur, șeful PDL sector 3 a dat dovadă aici de exces de zel. Nu numai Chiliman a făcut abuz de panseluțe, ci cam toți primarii (minus Vanghelie), de când au văzut ce succes are Negoiță la electorat cu spațiile lui verzi (și de când s-a descoperit ce bani se câștigă din pus floricele. E practic un perpetuum mobile). Iar că pământul o fi trecând peste borduri numai la Chiliman în sector, se poate, că acolo n-au ajuns celebrele borduri ale lui Videanu ;)

Paranteză despre Videanu:

Nu puteam să las nefăcută gluma asta cu bordurile, chiar mă întreba cineva zielele trecute de ce zic acum că Videanu a fost cel mai bun primar al Capitalei, când toată presa îl critica, iar singura imagine rămasă pe retina publică despre el a fost asta cu fabrica de borduri. Păi da, pentru imaginea asta are și el vina lui, dar și noi, ziariștii, că i-am cultivat-o în detrimentul a tot ce a făcut bun, totuși. Era cool în perioada aia să-l critici pe Videanu, n-aveai cum să n-o faci, că prea făcea multe gafe. Din păcate acum, când Oprescu are o presă unanim obedientă (PR-istele lui știu ele de ce și cum), ajungem să-l apreciem pe Videanu. Nu numai pentru ce abia acum începe să se vadă că a făcut, ci și pentru democrația comunicațională care exista la primărie pe vremea lui. Dar asta e deja o paranteză cam mare.

De unde vine totuși praful?

Revenind la jeg, da, Bucureștiul e plin de praf din mai multe cauze naturale: că suntem în Bărăgan, că nu mai avem perdeaua protectoare pe care ne-o oferea pădurea Băneasa, că am construit ca înnecații betoane, și avem prea puțini copaci care să mai absoarbă praful, și că în general avem figurine decorative din iarbă, în loc de platani sau alți arbori de adevăratelea.

Și ce e de făcut

Dar, scuza asta nu e suficientă. E ca și când ai spune că puți pentru că transpiri, nu pentru că nu te speli. Când am fost și eu la Paris, într-o tinerețe îndepărtată, am văzut cu uimire și încântare un negru tânăr și vânjos, care dansa în ritmul muzicii din căști, spălând cu apă și clăbuc o cabină telefonică, apoi ștergându-i geamurile cu lamă din aia de cauciuc de sterș parbrize. Ăsta era job-ul lui. Și îl făcea cu plăcere. Îmi închipui că și alte obiecte de mobilier stradal din Paris or fi fost spălate cu apă și detergent, de niște alți negri veseli și vânjoși.

La noi, în ditai Bucureștiul, îmi închipui că sunt în fiecare sector câteva mii de oameni care primesc venit minim garantat de la stat. Adică banii ăia pe care-i primești moka, să nu zici că mori de foame, dar pentru care trebuie să prestezi șapte zile de muncă în folosul comunității. Hai să-i pună onor primarii ăștia, care ne copleșesc cu panseluțele, pe asistații social să spele în fiecare zi câte o stație de tramvai, sau un metru de balustradă la Pasajul Obor. Vă amintiți de minune a fost pasajul ăla când l-a inaugurat Videanu? Balustrade nichelate, arhitectură modernă, corpuri de iluminat futuriste. O plăcere să treci pe el, pe sub el și pe lângă el. Mergeți acum să vedeți dacă se mai vede nichelul balustradei. E acoperit de un strat gros de praf depus în ploi, ierni și veri toride.

Deunăzi la Unirea, în stația tramvaiului de la Sfânta Vineri, am constatat cu plăcere că primăria a amplasat în sfârșit o cabină din aia de îndrumare turistică. E din sticlă, are un monitor incastrat în inox, are o rampă pentru handicapați, ca și cale de acces. Dar, monitorul nu funcționează. E acoperit cu praf gros și el, și pereții din sticlă ai cabinei. Și dacă ar funcționa și-ar fi silă să pui degetul pe el. Cât să fie oare să dai cu o găleată de apă pe el săptămânal, și cu niște lame din alea de cauciuc? Dar e mai ușor, într-adevăr, să te lamentezi că locuiești în Bărăgan, decât să pui mâna să te speli. Apoi să mai bagi și banii în flori și în internet wi-fi prin parcuri, e ca și când te dai cu parfum peste transpirație.

Dacă am avea măcar simțul umorului am putea să facem din asta un soi de brand de oraș: „București, te face praf de la prima vedere!”