Personajele single sunt mai sexy

Tuesday, April 5th, 2011. Filed under: Nelinisti de dama

Am observat că le-au despărțit pe doctorițele lesbiene din Grey’s anatomy, deși mi se pare cam tras de păr motivul. Uneia i s-a isterizat ceasul biologic feminin și vrea musai copil, în timp ce cealaltă vrea să se bucure de viață pe o plajă din Spania, cu partenera alături, în bikini. Pe bune, ăsta e motiv de despărțire, de vreme ce restul merge brici?

Și așa mi-am amintit de o discuție mai veche despre cât de sexy sunt personajele single din filme/cărți comparativ cu alea combinate. Adică, dacă e să ne gândim câte seriale despre căsnicii știm, nu cred că putem numi altceva în afară de Familia Bundy. În lumea serialelor cred că Bundy definește cel mai bine căsnicia și frustrarea ei.

Pe când toate celelalte seriale de succes abundă în povești de dragoste, în „era să fie dar n-a fost, futu-i” sau în combinații de doi-trei luate câte … câte personaje are serialul.

De fapt Anatomia lui Grey urmează rețete deja încercate de toate serialele de succes. Nu poți să faci un serial despre ce se întâmplă ani de zile după „și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”. Paradoxal, nu credeți? Deși majoritatea domnișoarelor visează la soarta asta, nimeni nu vrea să vadă filme despre ce urmeză după ce se închide scena pe sărutul fericit de la final. De ce să te uiți la TV să vezi cum se ceartă doi pe cine e la rând să spele vasele, cum sforăie Făt frumos sau cum stă Cosânzeana cu inghinalul nedepilat luni de zile, până-l vede soarele și-l decolorează, când ai toate astea la tine acasă și ești sătul de ele.

Adică Doctor House, de exemplu, e așa de sexy tocmai pentru că e rău și își târăște piciorul ăla beteag singur, nu lasă pe niciuna să i-l maseze. Pe când McDreamy al lui Gray deja și-a pierdut din farmec de când e cuplat și așa absurd de înțelegător și drăgăstos. Noroc că sunt „căsătoriți” doar pe un soi de post it, că asta le mai dă șansa să se despartă pasager într-unul din sezoanele viitoare. Ținem telespectatoarele cu speranța, carevasăzică.

Tertipurile astea fac parte din categoria aia de mesaje despre nu știu ce burlac râvnit care se căsătorește, și ziariștii le spun cititoarelor că au mai ratat unul. Păi, chiar trăia vreuna cu speranța asta? Că se mărită sau măcar îi pune o piedică vreun celebru din ăsta din filme?  Apropos, ați observat că parcă bărbaților nu li se spune la fel când se mai mărită câte o divă? De ce, adică ei nu visează s-o răstignească până la adânci bătrâneți, pe un pat cu flori, pe Mihaela Rădulescu să zicem? Sau la ei se rezolvă mai rapid inflamația, cu un poster și gata?

Mă gândesc ce perversă e și mintea asta a omului, care preferă să se identifice cu un personaj virtual – și trage nădejde măcar ca ăla din film să o pună romantic sau sălbatic – în loc să-și ia viața în dinți ori de câte ori i se ivește ocazia. Și ne mai mirăm de ce așteptările oamenilor (ale femeilor în general) sunt așa de nefondate în viața reală. Păi dacă ni se tot pompează modele false prin toate canalele, ce să mai înțeleagă și neuornii ăștia ai noștri însetați de iubiri și idile ca-n filme?

5 Comentarii

Comenteaza

metoda rapida:

Connect with Facebook

sau completeaza datele de mai jos:
Nume Email Website ( optional ) Mesaj

Anunta-ma prin email cand apar comentarii noi.
        Te poti abona si fara sa comentezi.