Ce căutați în Serbia?

Friday, June 10th, 2011. Filed under: Diverse

Prima călătorie pe care trebuie s-o fac pentru subiectul bursei mele este la Belgrad. Plec luni, așa că azi era ultima zi în care puteam să fac asigurare medicală, să schimb bani, să cumpăr o hartă… Pentru că, da, am decis să îmbin plăcutul cu nevoia și să văd Dunărea în amonte, măcar de la Drobeta Turnu Severin până la Belgrad, într-o călătorie cu mașina.

***

La Diverta am căutat să cumpăr o hartă. Aveau din orice țară mai puțin din Serbia. Știu, lumea a descoperit GPS-ul, dar modelul de GPS pe care l-am căpătat eu nu are hărți pentru Serbia și nici n-am găsit pe net unele pentru el.

***

La Allianz Țiriac am dat peste o duduie drăguță care ne-a făcut asigurare medicală.  Când să semnăm polițele constatăm că duduia bifase varianta de asigurare valabilă numai în UE.

- Dar cum, Serbia nu e în UE? a întrebat dezamăgită.

Nașpa, costă mai mult. Cu 4 lei.

***

Cum la casele de schimb valutar nu aveau dinari sârbești am zis să încerc la bancă, de unde tot trebuia să scot lei. La CEC am avut onoarea să dau tot peste doamna care nu-și cunoștea adresa de email. Se pare că ea e de regulă vorbăreață și dornică să socializeze cu clienții. Nu, nu cred că asta e politica băncii, cred doar că doamna se plictisește în fața inutilului computer ;)

- Bună ziua, dinari sârbești aveți?

- Doamne ferește, n-avem așa ceva! se dă doamna înapoi, oripilată de pacă i-aș fi cerut castraveciori bulgărești. Dar de ce vă trebuie așa ceva?

- Păi ca să mă duc la Belgrad. Credeți că am șanse să găsesc la Drobeta Turnu Severin, pe la casele lor de schimb?
- Nooo, dar acolo ce căutați?

- Păi pe acolo o să trec în drum spre… atunci dați-mi niște euro.

- Păi de ce nu vă duceți și dumneavoastră acolo unde e deja euro?

- Acolo am treabă.

- De…

- Lasă că nici noi n-avem euro încă. Încerc să spăl cumva imaginea Serbiei în ochii doamnei de la CEC.

- Și nici n-o să avem, doamnă, vă spun eu! Poate la a șaptea generație care se va naște după noi… ăhă!

- Păi e o problemă și cu generațiile astea, că a cam scăzut natalitatea. o întărât eu, simțind că zace în ea o nemulțumire

- Păi cine să mai facă, doamnă, copii? Tata mare? Ce-i prost? E de ajuns să se uite la Boc și-i piere cheful!

La ghișeul de alături vine un domn cu o amendă de circulație. Funcționara îi zice că au expirat cele 48 de ore în care putea să plătească jumătate din amendă, așa că acum îl costă 600 de lei. Moment în care doamna mea sare ca arsă, de parcă ea ar fi luat amenda:

- Cât!!? Dar ce ați făcut, domnu?

Am plecat lăsând-o cu altă supărare pe cap, a ăstora care sunt amendați pe nedrept evident pe polițiști.

Așadar, luni pornesc spre Belgrad. O să-l nimeresc eu cumva, măcar de mă țin de malul Dunării. Bine, glumesc, am și niște îndrumări de la Michelin, dar voiam să știu exact cum ajung la o adresă anume în Belgrad. Dar o să mă descurc. Până la urmă asta e capitala poporului vecin și prieten cu noi de pe vremea când era condus de un alt mare prieten al patriei noastre socialiste, Iosip Broz Tito. Dacă aveți sugestii ce să văd pe acolo, loviți-mă cu idei. N-o să am prea mult timp de căscat gura, dar ceva, ceva tot o să fotografiez ca să vă arăt și vouă.

11 Comentarii

Comenteaza

metoda rapida:

Connect with Facebook

sau completeaza datele de mai jos:
Nume Email Website ( optional ) Mesaj

Anunta-ma prin email cand apar comentarii noi.
        Te poti abona si fara sa comentezi.