Cum îți dai seama că dentistul e bun

Am mai multe generații de plombe în gură. Cred că la nevoie pot să reconstitui o parte din istoria stomatologiei din România în perioada 1980-2010. 30 de ani de evoluție, de la plomba cu aliaj la aia acrilică. Primele le-am căpătat la Policlinica Titan, unde o doctoriță s-a chinuit ceva să-mi îndrepte dinții mari moșteniți de la tata, ca să-i încadreze în maxilarele mici moștenite de la mama. Două chestii care se contraziceau încă din definiții, darmite în cavitatea mea bucală. După aparate de îndreptat dinții și lecții de învățat cum să te speli corect (da, pe vremea comuniștilor se făceau, și tratamentele erau gratis), au rezultat inevitabil niște carii mici, generate de faptul că oricât de temeinic te-ai fi spălat, periuța nu putea să ajungă prin toate colțurile în care reușea mâncarea să se ascundă.

După 1989 și o pauză destul de mare de stomatolog – doamna de la Titan lucrase temeinic și plombele rezistaseră – am nimerit în anii 90 pe mâinile abile ale doamnei Mirela Voiculescu Fugaru. Da, așa se numea pe vremea aia, abia măritată cu de acum răposatul Cornel Fugaru, ea încă își mai păstra numele de fată cu care debutase pe scena de la Mamaia cred. Era doctoriță la policlinica Dorobanți, de care aparținea firma la care lucram eu.

Ea mi-a omorât primii nervi. La propriu și la figurat. Avea un stil de luptă mai degrabă decât de lucru, prin care te reducea la tăcere înainte să-ți bage pumnul în gură.  Nu întrebai nimic, pentru că oricum tu erai pacientul prost care nu știe ce înseamnă, chiar dacă ți se explică. Și mai ales n-aveai voie să te vaiți. Autoritară, ba chiar arțăgoasă de fel, doamna Fugaru mi-a pus totuși cele mai trainice plombe din viața mea. Le mai am și acum.

Apoi am schimbat job-ul, am pierdut legătura cu doamna Fugaru, dar am dat peste doctorul Tomescu, o bomboană de stomatolog, blând și glumeț, care avea cabinet la parterul unui bloc din apropierea Pasajului Victoriei. La stradă era farmacia soției lui, iar la intrarea din spatele blocului nimereai în cabinetul doctorului Tomescu. Foarte drăguț, stil de lucru aproape ne-simțit, fără dureri, ieftin, dar fără bon fiscal. Bine, nici tarifar nu avea, după ce îți făcea ce-ți făcea, doctorul Tomescu se uita la tine și trântea un preț. Pe loc. La el am făcut cunoștință prima dată cu injecția care anesteziază parțial (da, doamna Fugaru lucra pe viu!) și cu lampa aia cu ultraviolete sau ce or fi alea, pe care ți-o bagă câteva secunde în gură după ce îți finisează plomba. Deja eram în epoca acrilică. La doctorul Tomescu puteai să te vaiți, dar nu mai era cazul. Injecția rezolva totul.

Ce mi-a făcut doctorul Tomescu habar n-am. În afară de faptul că la un moment dat mi-a scos o măsea de minte (care venind târziu pe lume n-a mai găsit și ea loc ca să se înghesuie pe aceleași maxilare mici și deja aglomerate), nu-mi amintesc să-mi mai fi rămas ceva de la el. Cam în perioada aia am înțeles că e imposibil de știut ce și dacă stomatologul îți pune ceva bun acolo sau nu.

Practic n-ai cum să-ți dai seama dacă plătești o lucrare bună sau proastă, pentru că nu vezi, eventual doar simți că nu te mai doare, și cam atât. Vorbim de plombe, că dacă ți se pun dinți, probabil că-i vezi cum se potrivesc în context. Eu n-am avut încă nevoie de alții, că-mi ajung ăștia cu care m-am pricopsit din familie. Iar încrederea în dentist e dată mai degrabă de persoana care-ți recomandă medicul, și nu de medic în sine. Dacă un cunoscut îți zice: „te trimit eu la un doctor bun”, crezi orbește că o să fie bun și cu tine, dar realitatea e că poate să fie bun doar la vorbă, nu și la lucru.

Următorii pe lista mea au fost niște doctori de la un cabinet mai de fițe, din Piața Unirii. Televizor în tavan, ca să nu te plictisești cu capul pe spate, medici amabili, stil de lucru occidental, bon fiscal la ieșirea din unitate. Scump. Rezultatul la fel de incert. Numai proba timpului îți arată dacă banii investiți la stomatolog au fost cu folos au ba.

În ultimii ani am găsit o stomatoloagă mai ieftină, gen Tomescu, face prețurile din burtă, e amabilă deși are o problemă cu organizarea (niciodată nu se ține de programările pe care le face și aștepți la ea în hol până îți trece durerea), dar rezultatul muncii ei nu rezistă. Mi-a pus o plombă între două măsele de vreo trei ori într-un an. Ori materialul ei nu e bun, ori nu știe cum să facă lucrarea în acea zonă complicată. Cert e că de câteva zile a căzut din nou. Și imediat după aia a mai căzut una pusă tot de ea. Acum iar mă gândesc la cine să mă duc și cum să aleg dentistul? Cum știi dacă e bun și dacă lucrează cu bună credință sau doar te tapează de bani?