Criza se ascunde în Centrul istoric

Monday, August 15th, 2011. Filed under: Românisme

De câte ori trec prin Centrul istoric mă întreb de ce se înghesuie toți oamenii ăia să bea și să mănânce acolo, de ce e plin în fiecare seară, și nu în ultimul rând ce muncesc oamenii ăia de la mese, majoritatea tineri, despre care se plânge prin media că „săracii tineri, n-au job-uri”? Și nu, nu sunt turiști, cum se întâmplă în alte centre istorice din marile orașe europene. N-are Bucureștiul atâția turiști câte scaune la terase sunt în zona aia.

Nu știu de ce centrul nostru vechi nu seamănă cu alea vestice la care ne tot raportăm, ci mai degrabă cu bazarul turcesc.  La noi o vizită în Centrul vechi nu echivalează cu deschiderea unei uși către istoria orașului, ci aduce mai degrabă cu trecerea accidentală prin dreptul unei trape deschise spre un subsol mucegăit și plin de șobolani. Dar ăsta e, cu el defilăm.

Ce caut eu acolo e lesne de explicat: e aproape de casa mea, ajung pe jos, și de asta e locul ideal pentru întâlniri de lucru în timpul zilei, pentru că e la îndemână. Dar nu mă dă pe spate ca loc de petrecut cu prietenii. E doar o aglomerare de mese, scaune și umbrele, între care oamenii beau, mănâncă și vorbesc tare, ca să se audă. Ce m-a deranjat zilele astea în care tot am mers pe acolo cu diverse treburi a fost creșterea nesimțită a prețurilor la niște produse banale spre proaste de-a dreptul.

La o întâlnire am vrut să iau un fresh de portocale, pe care până prin luna mai îl cumpărai cu 10 maxim 12 lei. Acum e 15-16 lei. Până la urmă am luat o limonadă cu mentă, care a fost un soi de apă cu miere și câteva frunze de mentă, printre care plutea și o felie subțire de lămâie. 14,5 lei la Van Gogh, lângă Banca Națională. Tot acolo, înghețata se vindea așa: 11,9 lei cupa, 22 de lei două cupe. Iar cupa nu însemna o … cupă, adică un recipient cât de cât îndestulător (la banii ăștia) ci o bilă din aia care se formează când bagi lingurița în înghețată și tragi ca să răsucești și să formezi un gogoloi. Pe scurt, o minge de ping-pong dacă chelnerul e generos. Dacă nu, o nucă. Să dai o sută de mii de lei pe o nucă de înghețată? Dar a murit mama înghețatelor sau ce?

Mă enervează din ce în ce mai tare când aud că se vorbește de criză, dar văd terasele alea pline zilnic, de pe la prânz până târziu în noapte.

20 Comentarii

Comenteaza

metoda rapida:

Connect with Facebook

sau completeaza datele de mai jos:
Nume Email Website ( optional ) Mesaj

Anunta-ma prin email cand apar comentarii noi.
        Te poti abona si fara sa comentezi.