După cutremur

Pe la 23.00 astă noapte, abia ce stinseseră muzica și terminaseră dansul pinguinului ăștia mici de peste gard (Mioara și-a mutat pensiunea lângă Tabăra de tineret din 2 Mai, mai aproape de plajă), taman când picoteam mai cu succes, un cutremur de 3,7 pe Richter ne-a zgâlțâit camera. Dacă n-ar fi ieșit și puștimea din tabără, speriată, la balcoane, aș fi zis că ni s-a părut, deși s-a simțit destul de bine. Primul gând a fost că dacă s-a simțit la Mangalia, Bucureștiul e praf. Iar Toshiba e la mama :D

Când colo, în timpul ăsta, Toshiba îi rupea pașnic jaluzelele mamei, niciun cutremur nu le tulbura seara. La știri, nimic, nicio veste. Eram noi singuri cu impresiile noastre, aci, pe malul mării.

Următorul gând a fost că dacă cutremurul s-a produs în Marea Neagră urmează, firește, tsunami. Și cine să ne alerteze pe noi de tsunami și să ne evacueze, eventual, dintre competentele autorități care nu sunt în stare să facă un WC public pe plajă, măcar pentru ăștia care stau cu cortul și se cacă pe dig? Exact, nimeni!

Așa că ne-am culcat liniștiți, tsunami-ul aici avea să ne găsească, oricând ar fi venit.

Pe la 4 dimineața s-a stârnit un vânt, copilul cuplului de la parter a început să plângă, și se auzea constant o bătaie ca de ciocan, ceva, ca în casa spiritelor. Probabil vântul lovea un obiect agățat de vreun zid.

În fine, pe la 6 n-am mai reușit să mă prefac că dorm și am reușit să prind răsăritul. N-a fost rău. Tsunami-ul n-a mai ajuns. Citeam acuma pe niște site-uri de știri că celebrul Mărmureanu l-a prezis doar de la 7 grade în sus. Poate data viitoare.