Ziua 1: Două lozuri. Viceversa

Wednesday, October 19th, 2011. Filed under: Românisme Succesuri

M-am hotărât să-i zic „Recensământ în țara lu Caragiale”. N-am eu talentul lui la povestit lucrurile, dar parol dacă azi nu m-am simțit ca în piesa aia cu două lozuri.

În prima zi de „prerecensământ” am descoperit că aveam două serii (una pe geantă și una pe borderou) deși trebuia să am una singură. Și că șeful recenzor nici măcar nu e pila cuiva, dar are multe certitudini exprimate prin „nu cred că”, pe care le rezolvă „din pix”.

***

Așadar, când să mă duc să vizitez blocul arondat și să-l împânzesc cu afișe prin care să-mi anunț prezența, constat că pe geanta mea scrie o serie, iar în interior aveam un borderou cu altă serie. Asta e important pentru că pe fiecare formular pe care-l voi completa cu locuințe, persoane, gospodării și ce-o mai fi, trebuie să trec în colțul din dreapta sus numărul genții mele.

Or eu aveam acum două numere. Erau în mare la fel, diferea doar o cifră la mijloc. Putea fi o greșeală, dar dacă era totuși geanta altui recenzor și conținutul era al meu? Sau viceversa? În plus, eu aveam trecută pe legitimație seria de pe geantă, însă pe formulare aveam să trec seria de pe borderou. Și dacă un cetățean vigilent, din blocul arondat mie, va observa diferența și va crede că sunt o impostoare? Ce mai, l-am sunat pe șeful.

„Aaa, adică cum aveți altă cifră? Aaaa, nu cred, nu înțeleg, poate cine a scris pe geantă a scris greșit… modificați și dumneavoastră pe geantă, scrieți cifra corectă!”.

Până la urmă, dacă a văzut că insist să-l întreb dacă e sigur sau doar crede, a zis să mă duc la Școala x și să vedem ce zice doamna coordonator. Care doamnă nu era acolo, dar între timp șeful avea un pix.

Și dintr-o mișcare abilă mi-a scris pe geantă cifra pe care o „credea” el corectă. Gata , s-a rezolvat, altă nelămurire?

***

Tocmai observasem că pe tabla din clasa în care se centralizează rezultatele, o mână cunoscătoare scrisese ce trebuia să completăm în convenția de prestări servicii de ieri. Șeful mă pusese să scriu ieri că perioada de recenzare e între 20 și 30 octombrie. Eu, ascultătoare, așa am scris. Pe tablă zicea că trebuie să scriem 19 octombrie-3 noiembrie. Îl întreb dacă după ce am scris pe convenție vom fi și plătiți. Și dacă nu cumva pe mine mă va trage statul în piept din cauză că am scris o perioadă mai scurtă.

El zice „nu cred”, că și el a scris la fel, și că alții au scris diverse perioade.

El crede că vom fi plătiți toți la fel, mai crede că nu contează ce scrii pe convenție, și crede că dacă termini de recenzat în 4 zile, te-ai scos, că statul te plătește cu banii pentru 15 zile, pentru doar 4 muncite. Cool!

Îi zic că el e recenzor șef, deci ar trebui să fie plătit 18 zile (așa ne-a zis la instructajul ăla la care el n-a fost), că nu ai cum să recenzezi 100 de familii în 4 zile nici dacă stau ăia aliniați la scara blocului ca să te aștepte pe tine, și că în general statul plătește după ce scrie pe niște hârtii, semnate de niște fraieri. Adică noi. Am adăugat la final, ca să se simtă și el bine, că „eu așa cred” :D

***

Tot așteptând-o pe profa coordonatoare, am dat-o în diverse. Mi-a zis că e nemulțumit că n-are voie și el să meargă pe teren, ci trebuie să stea acolo. Ocazie cu care îl întreb și eu: dar cum de ați fost făcut recenzor șef?

Trebuie spus că mi-e cam greu să înțeleg ce zice pentru că poartă tot timpul o șapcă, vorbește în barbă, nu termină niciodată propozițiile, care mai mereu încep cu „cred că” și de fiecare dată trebuie să întreb de două ori ca să pricep ce zice. Ori el n-are abilități de comunicare, ori sunt eu surdă.

„Păi, zice, ieri m-am dus și eu la primărie ca să mă înscriu recenzor, și mi-au pus hârtia asta în brațe și mi-au zis să vin aici. Aici am aflat că sunt recenzor șef”. Când i-am spus că eu m-am înscris din august a făcut niște ochi rotunzi și mari și o gură căscată. Deja e sigur că sunt disperată după job-ul lui.

L-am asigurat că de fapt pe mine experiența mă interesează, el a zis că pe el banii. Că stă acasă degeaba, n-are șomaj, și nici ce face. Până la urmă ne-am despărțit prieteni, eu ducându-mă la blocul arondat, el acasă, cu metroul.

Ah, profa coordonatoare a zis că el a făcut bine că a scris cu pixul, că nici ea nu știa să facă altfel. „Ce, acuma nu credeți că se mai poate greși?”, mă întreabă mirată. Mi-a subliniat încă o dată că nu știe mai mult decât noi, că „nu mi-a spus nimeni nimic”. Dar unul n-ar fi sunat la comisie să vadă dacă nu cumva plânge alt recenzor după geanta cu numărul respectiv.

În fine, nu știu dacă ăștia de la INS au organizat cu picioarele recensământul pentru că de fapt îi doare-n cot ce date obțin sau pentru că nu sunt capabili de mai mult. Sper să mă lămuresc până la final.

Hai că mâine seară vă spun cum a fost întâlnirea cu populația.

P.S. Deci dacă recenzorul care vă bate la ușă are o încurcătură de cifre pe geantă/legitimație să nu-l luați la făcălețe și tigăi, că e doar o victimă a greșelilor omenești ale celor care au scris seriile. 

 

citește și: Recensământ, treabă românească

 

18 Comentarii

Comenteaza

metoda rapida:

Connect with Facebook

sau completeaza datele de mai jos:
Nume Email Website ( optional ) Mesaj

Anunta-ma prin email cand apar comentarii noi.
        Te poti abona si fara sa comentezi.