Urmareste-ma pe:
Un Tea Party rromânesc
Am făcut acest portret anul trecut, în cadrul unui proiect derulat de Centrul pentru Jurnalism Independent, pentru un site unguresc în limba engleză. Pentru că nimeni din presa noastră nu mai publică acum și altceva în afară de „Piața Universității”, vi-l ofer aci, ca pe o posibilă soluție de urmat și pentru generația majoritară, nu numai pentru romi. Mie îmi place cum gândește omul ăsta.
Prima generație de romi învățați intră în politică
Marian Daragiu, sociolog, doctorand: „Sunt rom, so what, ce importanță are?”
„Vom merge în comunitățile de romi și le vom arăta că se poate. Exemplele suntem noi, cei care am reușit, Poate că nu vor înțelege toți din prima, vor mai fi unii care-și vor vinde votul în noaptea dinainte alegerilor, pe o căpățână de porc. Nu va fi ușor, principalul nostru adversar nu e un alt partid, suntem chiar noi înșine, comunitatea romă”. Așa vrea să câștige 500.000 de voturi la alegerile generale din 2012 Marian Daragiu, președintele celui mai nou înființat partid de pe scena politică, Alianța Civică Democrată a Romilor.
Alianța este o construcție politică neobișnuită pentru România, formată din organizații neguvernamentale care activează de mulți ani în lupta pentru emanciparea romilor. Un fel de Tea Party în variantă romă, românească.
Acesta este și motivul invocat de Daragiu și colegii lui, pentru implicarea în politică: vor să aplice la scară națională modelele de succes pe care le-au experimentat pe grupuri mici în ONG-uri. O ambiție mare venind de la o minoritate care are deja un loc în Parlament, dar care de 20 de ani continuă să se zbată în sărăcie și ignoranță.
Cu câteva excepții notabile. Una dintre ele, chiar Daragiu, sociolog, doctorand și fondator al organizației neguvernamentale Ruhama, desemnată drept ONG-ul anului în educație, acum un an.
Tata a zis: de azi nu mai suntem romi!
Daragiu vorbește engleza mai bine decât limba tatălui lui – romani.Și asta pentru că mai bine de jumătate din cei 40 de ani pe care-i are azi i-a trăit inducând lumea în eroare, și pe el însuși, că este român și nu rom. CV-ul lui se întinde pe câteva pagini și cuprinde în el aproape toate instrumentele financiare prin care Europa a ajutat în ultimii 20 de ani comunitățile defavorizate din România. A beneficiat de fonduri europene pentru organizația lui, dar și de ajutor extern pentru propria formare: „Sunt 30 de ani de când statul și străinii au investit în mine sute de mii de euro. Acum sunt gata să dau și eu ceva înapoi societății”, zice Daragiu.
Investiția statului în tânărul Marian Daragiu a pornit în anii 70, în țigănia Tabon de la marginea orașului Turnu Măgurele, din Teleorman. Era o comunitate săracă, dar colorată, de romi adunați din zonele inundabile ale Olteniei. „Tata era instalator sanitar și se mândrea că nu are nicio zi absență nemotivat de la serviciu. Mama nu lucra, era țigancă de vatră, de mătase cum se spunea, adică romanizată. Nu vorbea romani, nu purta fuste lungi și înflorate”, își descrie Daragiu familia.
El era al doilea copil din cei patru ai familiei. Învățătoarea Ioana Loghin a fost mâna providențială care l-a scos pe Marian din comunitatea de romi. A insistat pe lângă părinții lui, timp de doi ani începând din clasa 1, să se mute din țigănie, ca să le dea o șansă copiilor. Iar familia s-a mutat în cele din urmă.
„Aveam 8 ani când am plecat de acolo. Am schimbat comunitatea, școala, viața. Părinții ne-au zis: de azi nu mai suntem romi. Dacă vă întreabă cineva dați-o și voi cotită, schimbați vorba. Tata n-a mai vorbit romani, ca să nu se facă de rușine. Mama ne-a spus: eu o să am grijă să fiți de două ori mai curați decât ceilalți, voi să aveți grijă să învățați de două ori mai bine ca ei. Ca să aveți șanse egale cu ceilalți”.
Tata și mama sunt romi, eu nu
Dedublarea a funcționat până la terminarea studiilor. Marian a ales modelul tatălui, s-a făcut instalator sanitar și nu a lipsit o zi de la serviciu. În paralel a terminat liceul la seral, dar a descoperit, la începutul anilor 90, și societatea civilă, prin câteva organizații neguvernamentale străine care derulau programe în România.
Cu organizația olandeză „The hope” a ajuns pentru prima dată, în 1994, într-o comunitate de romi în care a avut senzația de dejavu. La Araci, în Covasna, olandezii le construiau acoperișuri romilor și-i învățau să se întrețină singuri, prin cursuri de diverse meșteșuguri. „Olandezii veneau în fiecare an, puneau acoperișuri, câte 20-30 într-o tură. și data viitoare veneau din nou cu materiale pentru acoperișuri, pentru că romii le vindeau. Mă întrebam: olandezii ăștia sunt proști, ei nu văd că sunt păcăliți de romi? Aveam gândirea de majoritar, nu-i înțelegeam pe romi, cum adică, dacă vine cineva să-mi facă acoperișul, eu îl vând, nu vreau să am și eu un acorperiș deasupra capului?”,
Trei ani a durat răbdarea olandezilor, și tot atât le-a luat romilor și lui Marian să înțeleagă că e important să privești lucrurile pe termen lung.
Totuși, ieșirea la lumină a lui Marian avea să mai întârzie. „Niciodată nu puteam să le spun în față oamenilor din comunități că sunt de-al lor. Mi-era rușine. Preferam să mă trag mai de-o parte și să recunosc, da sunt de-al vostru. Dar dacă mă întrebau ceilalți, o dădeam cotită. Ei presupuneau din start că sunt rom. Unii nu mă mai întrebau și le eram recunoscător.Cei care mă întrebau, o scoteam eu cumva, că da, probabil, în arborele meu genealogic…, undeva, tata și mama, da, dar eu nu”.
Toleranța socrilor, câștigată în zece ani
La Araci, Marian a cunoscut-o pe Tina, jumătate româncă, jumătate unguroaică, cu care s-a însurat, a făcut doi copii și o organizație – Ruhama. Încă o barieră pe care a trebuit s-o treacă: acceptul socrilor. L-a câștigat în zece ani, trăind și lucrând alături de ei, în Oradea.
Timp în care și-a completat studiile. A devenit sociolog din necesitate, dar și dintr-o ambiție pe care numai un minoritar o poate pricepe. „Aveam nevoie de acreditare ca să lucrăm cu copiii din orfelinate. M-am dus cu dosarul, mândru că aveam liceul – eram singurul din comunitate și din mediul în care lucram, care aveam liceul. La Direcția de Protecție Socială am găsit priviri neîncrezătoare. Mi s-a spus, drăguț, că trebuie să mă mai pregătesc, și când să ies, unul dintre cei din comisie a zis: „ce vine țiganul ăsta cu 12 clase să ne învețe pe noi cum să lucrăm cu copiii!?”. M-am ambiționat, trei luni am stat și am învățat și am intrat cu 9.90 pe locurile normale, cu bursă de merit, pentru că am vrut să-mi demonstrez mie că pot, și amenilor care așteptau de la mine mai mult. Apoi am făcut master și acum sunt la doctorat. Acum mă privesc altfel oamenii, eventual zic „ia uite, al dracu țigan, nu mă așteptam!” – glumește Marian.
Dincolo de glumă stă totuși o realitate cotidiană. Mulți dintre romii școliți capătă odată cu educația și rușinea de a-și recunoaște etnia. „Exact cum românii se declară afară italieni sau germani, de rușine să nu fie asimilați cu cei care fac rele, la fel și la noi. E un dat, nu am cum să schimb că sunt rom, dar dacă mă judeci prin ceea ce fac alții deja e problema ta, nu a mea”.
Discursul care concurează căpățâna de porc
Proiectul politic coagulat de Daragiu e ambițios. Orice analist ar spune că e greu să câștigi votul într-o populație săracă, obișnuită odată la patru ani să-și vândă votul cui plătește mai mult, pe loc. Daragiu știe și singur cât de parșivă este sărăcia care te împinge la așa ceva. A trăit în ea şi a lucrat în mijlocul ei în ultimii 16 ani. „Am revenit pentru prima dată în comunitatea din Tabon acum cinci ani. M-am dus cu soţia şi copiii, mi-am revăzut prietenii din copilărie. M-am revăzut pe mine cum aş fi fost dacă nu aş fi plecat de acolo. Trăiesc la fel cam acum 30 de ani, din ajutoare sociale şi munca cu ziua. Aici e vina statului. E o lipsă de patriotism a politicianului român – nu e drept ca o familie să primească ajutor social și după 30 de ani, fără să faci ceva ca să o scoți din starea aia. Se vorbește acum despre economii la buget. A investi în comunităție sărace înseamnă deficit de imagine pentru politicieni, sunt acțiuni care atrag antipatia alegătorilor majoritari – iar bagi bani în romi?, păi sunt banii noștri din impozite, vor spune majoritarii. Dar nimeni nu stă să explice că banii ăia oricum se duc de 30 de ani și nu se mai întorc”, zice Daragiu.
El e conștient că mentalitatea nu se schimbă peste noapte, așa cum se cumpără voturi. Dă exemplul unui primar dintr-o comună în care a lucrat cu organizația lui, în care romii au fost cumpărați cu căpățâni de porc de către un candidat. „A doua zi candidatul ăla a ieșit primar și a spus că nu vrea să mai vadă picior de rom în primărie”.
Armele cu care Daragiu vrea să câștige încrederea oamenilor sunt: propria-i devenire și a altora ca el, o generație de câteva mii de romi tineri, beneficiari ai unor programe politice, totuși – locurile speciale pentru romi din învățământul de stat și bursa socială pentru familiile nevoiașe. „Mă aștept la un număr important de voturi de la populația majoritară. Cred că cetățeanul va înțelege mai clar decât politicianul, că trebuie să facem ceva ca să ieșim din starea asta, pentru că sărăcia nu are etnie. Apoi, în comunitățile de romi, oamenii înțeleg, să nu-i subestimăm, dar nu au avut o alternativă, nu a venit nimeni să le vorbească despre viitor. Oamenii ăștia sunt niște supraviețuitori – holocaust, sclavie, au supraviețuit, ei știu cum merg lucrurile, e nevoie să le vorbești de la inimă la inimă, să înțeleagă că noi suntem produsul lor. Nu venim din afară, suntem din interior. E ca și când mi-ați zice că n-o s-o conving pe mama că-i vreau binele”.
Nu avem gene defecte
Fetița de 14 ani a lui Marian Daragiu a luat cea mai mare medie din școala din Oradea, unde a terminat clasa a 8-a. Tatăl se simte dator să puncteze: „E și ea jumătate romiță. Nu avem gene defecte, să știți, doar o lipsă de investiție corectă. Dacă investim în copiii romi vom avea niște copii la fel ca ceilalți, dacă nu, vom avea generații de cerșetori. Dacă un părinte nu are ce pune pe masa copiilor, va fi tentat să cerșească sau să fure. Vinovat e acela care-l ține în starea aia, ca o dată la patru ani să-l cumpere pe o sticlă de ulei sau o căpățână de porc”.
Unde se vede peste zece ani? „Făcând politici publice pentru romii dezavantajați din comunități. Și vreau să văd cât mai mulți oameni spunând cum spun eu acum: sunt rom, so what? Puteam să spun că sunt slovac, ce importanță are?”.
Acest material a fost realizat în cadrul programului regional Vocile comunității rome în societate, ediția a doua, coordonat în România de Centrul pentru Jurnalism Independent, București. (www.cji.ro)
“„Vom merge în comunitățile de romi și le vom arăta că se poate. Exemplele suntem noi, cei care am reușit, Poate că nu vor înțelege toți din prima, vor mai fi unii care-și vor vinde votul în noaptea dinainte alegerilor, pe o căpățână de porc.”
Bã, da romii se vand cam scump!;) Romanii se vand doar pentru o pereche de mici sau sarmale. Eu zic ca si romanii au nevoie de exemple. Dar oricum, nu cred ca mai sunt sanse pentru generatia nascuta pana in 89. Maia Morgenstern zicea candva ca Moise nu i-a plimbat pe evrei 40 de ani prin desert degeaba. Puteau sa faca distanta aia intre Egipt si Israel in genunchi intr-un an. A asteptat sa moara generatia cu mentalitatea de sclav. Problema romanilor e ca nu avem un “Moise” sa se ocupe de noua generatie de dupa 89. Asa ca romanii vor rataci in desert mult si bine.
Pana una alta, romanii au exemplul asta:
www .evz.ro/detalii/stiri/dinescu-catre-andreea-pora-esti-o-nesimtita-du-te-la-basescu-pupa-l-in-cr-962358.html
unde mai pui că n-avem nici deșert la îndemână. Poate de aia se duc ăi mai „răsăriți” prin Dubai în vancanțe ;)
+1
Musai iti traba bumbu’ ala cu +1 de la goagal (ca sa parafrazez un clasic in viata).
Primul lucru care-mi vine in minte e ‘si ce daca’: ce importanta ar trebui sa aiba originea pentru cineva? Stie sa faca ceva? Daca da, bine, daca nu, altul la rand.
Meritele pe care le are ar trebui sa le fluture in fata amicilor si familiei, pentru restul ar trebui sa fie ceva normal. Mor cand aud ca “uite, a reusit cutarica, desi e orice-neam-de-la-care-nu-te asteptai-sa-reuseasca-fiindca-esti-prea-ingust-la-minte”.
Păi încă trăim în lumea în care contează pentru foarte mulți originea: țigănească, evreiască, sau chiar cetățenia – americănească, canadiană, franceză, germană… :)
Foarrte tare, cu partidul astuia chiar si romanii ar trebui sa voteze.
Pe mine mă bate serios gândul să votez cu ăștia.
Imi vine in minte situatia negrilor din Africa de Sud: cu toti banii investiti in desteptarea lor, cu legea de partea lor, cu presedinte negru, degeaba: in scurt timp s-a format o clica conducatoare, iar majoritatea tot asa au ramas.
Asa si cu tiganii nostri, degeaba apare unul-doi care face pe Nelson Mandela, sub el se vor dezvolta aceiasi 5-10% din familiile conducatoare tiganesti iar restul tot la furat, cersit, cintat la acordeon in piete or sa mearga.
Cam așa e și acum cu Partida romilor și unicul ei parlamentar. Asta i-am zis și eu omului când am vorbit cu el. Dar de dragul convenției îl las să fie visător, și-l urmăresc cu coada ochiului :)
Draga Dollo, daca eu nu visez pentru acest neam, nu am dreptul sa ma astept ca altcineva sa inceapa sa viseze pentru noi. Nu uita ca vorbim de un popor obisnuit cu biciul, trecut prin 500 de ani de sclavie pe paman Romanesc, in urma cu doar patru generatii, un popor incremenit in inactiune.
Fara aceasta viziune, as fi fost plecat demult peste ocean, si ca mine, mana aia de oameni cu care am pornit la drum. Sunt un nationalist convins. Am invatat sa nu imi mai percep etnia. Sigur ca mi se aminteste destul de des acest lucru. Imi iubesc pur si simplu tara. Nu pot da bir cu fugitii.
Iti multumesc ca ti-ai facut timp sa vorbesti cu mine (cu omul:). Nu dorinta de putere politica ma macina. De 16 ani lucrez in comunitatile de romi, iar peste 15000 de copiii proveniti din medii absolut inumane sunt azi la scoala si datorita faptului ca nu m-am limitat doar la a visa. Daca intru in maloxurul politic (imi este groaza), o fac pentru nedreptatea cu care sunt gandite politicile publice sociale si economice adresate grupurilor vulnerabile in Romanai. Nu se poate ca zeci de mii de familii aflate in putere sa fie tinute captive de sistemul asigurarilor sociale, doar ca sa poata fi controlate de primari si politicieni o data la 4 ani. Nu se poate sa asteptam ca generatii intregi de copii sa devina asistatii sociali de maine ai Romaniei. O Romanie al carei buget nu va mai putea suporta iresponsabilitatea celor aflati in pozitia de a decide legile acestei tari.
Stiu, singur nu pot schimba lumea, dar mizez pe faptul ca in fiecare dintre noi exista un Moise atipit, care se va ridica sa isi conduca la actiune daca nu neamul, cel putin familia, si care va genera necesara solidaritate sociala, de care Romania are atat de multa nevoie.
E prima oara cand scriu pe un forum de discutii, multumesc acelora care au comentat mai sus.
Nu mi-o luati va rog in nume de rau, dar nu cred ca e bine ca ati invatat sa nu va mai percepeti etnia. Printre alte natii (unguri, nemti, bulgari, sarbi, ucraineni, tatari, chiar si pemi – mineri cehi adusi de austrieci la vremea lor), si tiganii au facut parte din peisajul etnic multicolor in care am crescut. Lumea ar fi un loc mai sarac fara tigani. Nepercepandu-va identitatea etnica, dupa parerea mea nu faceti decat sa contribuiti la saracirea lumii dpv cultural.
Cre’ ca din punctul asta de vedere mai toti cei ce traim in RO avem de invatat de la olteni. Chit ca cam toti ceilalti din tara au parte in majoritate de epitete … sa le zicem nu tocma’ placute pt. olteni, si chiar daca pe moment Oltenia are probleme majore (da’ ce parte din tara n-are?), ei tot sunt mandri ca sunt olteni. Poate ca ei exagereaza, dar cred ca o doza sanatoasa de mandrie pt. originea sa ar trebui sa aibe orice om.
Sau poate a fost doar nefericit aleasa expresia?
Sigur, poate ar fi trebuit sa dezvolt ideea spunand ca am invatat sa nu imi mai percep etnia ca fiind un handicap in relatia cu ceilalti.
Este important pentru cel interesat de fenomen sa inteleaga faptul ca acceptarea si dezvoltarea sentimentului de mandrie etnica, atunci cand vorbim de etnia roma, cu toate generalizarile, stereotipurile si prejudecatile negative de care are parte, este un proces greoi. Practic, ai nevoie, tu cel afalat in aceasta situatie, sa iei o decizie. De azi vreau sa fiu mandru ca sunt rom. Si nu este usor. Te poti trezi ca peste noapte, ti-ai pierdut prieteni, sau in situatiii mai bune, ca cel de lanaga tine, consolator si bine intentionat iti spune: nu-i nimic, tu nu esti la fel ca ei…Asa s-a intamplat cu mine si cu multi dintre colegi de-ai mei.
O mandrie, care paleste adeseori, atunci cand imaginea publica a romilor este prezentata doar din prisma conflictelor, lantzoacelor atarnate de grumaze, a pushtilor si a pistoalelor la brau, facandu-se abstractie de faptul ca peste 90% dintre romi traiesc la marginea societatii, in conditii subumane, perpetuand o cultura a supravietuirii, fara acces la resurse, in lipsa inclusiv a politicilor publice coercitive, fara sansa de a depasi situatia in care se gasesc.
Aud din ce in ce mai des opinii ca cele exprimate de dvs., bogatia interculturalitatii, cunoasterea, aprecierea si fructificarea in interesul natiunii a valorilor, traditiilor, obiceiurilor celor de langa noi. Si acest fapt nu poate fi decat imbucurator. Este, daca vreti, unul din obiectivele mele si ale colegilor mei din Alianta Civica Democrata a Romilor. In nota mesajului dvs., permiteti-mi sa citez un extras din documentul nostru de pozitie, .: ”Vom reafirma identitatea romilor şi ne vom asuma cu mândrie şi demnitate istoria, limba, tradiţiile şi moştenirile culturale, fără a încălca legile statului român şi normele europene de conduită civică, socială sau morală publică. O simbioză care asigură dreptul minorităţii la tradiţie şi obligaţia de a respecta legile şi regulile sociale sunt singurele căi de a forma împreună o societate interculturală echilibrată… ”
Si da, Ioana, a exprimat mai sus o opinie egala cu un adevarat deziderat. Visez si eu la momentul in care romi absolventi de universitate, sau persoane de succes, sa nu mai para exceptionali odata cu ”dezvaluirea” identitatii sale.
Salut Marianeee! :))
E o initiativa laudabila si iti urez mult success! Ai toate sansele sa reusesti, in Romania se poate orice in acest domeniu, ai avantajul unei societati extrem de permisive si tolerante.
Cu siguranta nu ai reusi asa ceva in Ungaria sau la slovaci.
Probabil stii si tu ca vei avea multe bete in roate si multe prejudecati.
Hai sa iti dau niste link asa de incalzire :
http://rahoveanu.wordpress.com/%CF%88-tiganii-adevarata-istorie/
de citit cu comenturi cu tot.
Eu sper ca tu sa reusesti pentru ca aceste perceptii sa se schimbe.
Multa Bafta!
ps: nici mie nu imi convine ca tiganii se numesc romi si sunt confundati cu romanii, dar totusi sunt ai nostri si trebuie sa facem sa fie bine.
Am tot citit din presă de Alianţa Civică Democrată a Romilor, cea care a avut şi un congres la începutul lunii octombrie 2011 în Bucureşti şi de Daragiu Marian, care ar fi zice-se preşedintele organizaţiei. Cine să-l susţină pe acest Daragiu, din moment ce la congresul din octombrie au participat câţiva romi aduşi cu autocarele din ţară, unii din ei fiind şi plătiţi pentru prezenţa acolo, ca să arate, vezi Doamne, câţi susţinători are organizaţia. Sunt convis că unitatea romilor este ultimul lucru pe care Daragiu îl urmăreşte, din moment ce nici Nicu Păun şi niciun alt lider rom nu vrea să colaboreze cu el. De altfel, se poate vedea că la congresul partidului nici nu au participat lideri marcanţi, care ar avea ceva de spus şi de făcut pentru romi. Până şi conducerea Roma Education Fund, ce-i finanţează lui Daragiu mai multe proiecte, a refuzat să participe la congres. Normal, cine şi-ar asocia imaginea cu un personaj despre care se vorbeşte pe la toate colţurile că a furat banii romilor şi că-şi construieşte din ei două case?
Barnaba, bănuiesc că îl cunoști personal pe domnul Daragiu, de aia comentezi cu pseudonim :)
De ce nu răspunde domnul Daragiu la comentariul lui barnaba, să fie oare adevărat ceea ce a scris. Observ faptul că domnul Daragiu răspunde doar celor care fac aprecieri la adresa lui. Curios este faptul că şi alţi activişti ai comunităţii rome nu au părere prea bună despre domnul Daragiu. Aştept răspuns.