Când a devenit „Răpirea din Serai” antichitate?

Prin anii 80 mama o cumpărase pe sub mână – o pereche de jeans nu mi-ar fi cumpărat – la pachet cu încă o carpetă similară, care avea niște căprioare ce se adăpau dintr-un izvor. Le punea cu rândul pe peretele de la capul patului din dormitor, una după curățenia de Paște și alta după curățenia de Crăciun. A dat Dumnezeu să scăpăm de ele după ce am zugrăvit, și pereții deveniseră mai valoroși decât tablourile astea zugrăvite cu fir de plastic. Dar a fost o scurtă perioadă când mamei îi trecea prin cap chiar să le înrămeze, ca să cadreze mai bine cu zugrăveala. Noroc că era cam scump geamul de la ramă, așa că a renunțat.

N-am mai văzut Răpirea din serai de atunci – cred că zace prin vreun dulap la mama – până aseară, la Thomas antiques. Așa am constatat că obiecte din copilăria mea comunistă au devenit antichități. Ce spune asta despre mine? :)

Oricum,  a fost o ambianță potrivită pentru cartea pe care am dezbătut-o aseară – Apărarea are cuvântul, de Petre Bellu. Am stat la o masă de sufragerie care părea chiar interbelică, cu ochii pe carpeta asta de Bazar și am fost cam răi cu Ileana, cea care a propus cartea :) Sper că ne ierți, Ileana! Ca să  fiu mai explicită, eu aș recomanda cartea asta la fel cum aș recomanda acum să vă cumpărați Răpirea din serai și să v-o puneți la capul patului :P

Pentru că ne-a plăcut, totuși, locul în care am fost – și mai avem niște long drinks de testat ;) – am decis că data viitoare ne vom vedea tot acolo, ca să dezbatem cartea „Minunata lume nouă”, de Aldous Huxley. Așadar. pe 24 martie, tot într-o sâmbătă seara, ne vedem la Thomas antiques ca să discutăm despre lumea lui Huxley. Cine dorește are o lună la dispoziție, ca și noi, să citească și să vină la întâlnire.