De ce a fost mai bine în iarna lui 54

De ce a fost mai bine în iarna lui 54
Pe vremea aia oamenii știau să-și facă provizii pentru iarnă, să se scoată singuri din rahatul alb și reușeau să îndeplinească și planul în uzină. Acum avem televiziuni de știri al căror unic rol educativ e ăla de a perpetua mentalitatea asistată a cetățeanului care în curând va aștepta să fie șters și la cur de către autoritățile incompetente.

În week-end l-am sărbătorit pe prietenul mamei, care a împlinit 84 de ani. De fapt a fost o combinație de tort cu colivă, pentru că mama a făcut totodată și o mică pomană pentru morții familiei. Oricum nu despre asta voiam să vă povestesc, ci despre amintirile celor doi (el 84, ea 70 de ani) din celebra iarnă a lui 54, la care se tot face trimitere zilele astea.

Ne uitam toți la apocalipsa albă de la TV și mama s-a revoltat la vederea unei muieri din Buzău care se isteriza la cameră, cu doi cârnați în mâini, ocărând primarul, sistemul și tot mapamondul că ea nu are cum să-și hrănească familia din puținul primit ca ajutoare. „Păi cum să n-ai tu, femeie în toată firea, ce mânca iarna în casă, dar ce gospodină ești tu?! Înseamnă că e ultima puturoasă a satului dacă așteaptă de la lume”, conchide mama cu năduf.

Apoi a început să ne povestească cum în iarna lui 54 avea 13 ani și că într-adevăr casa și toate acareturile au fost îngropate în zăpadă, ca acum. Mamaie era văduvă de război, cu trei copii, dar avea vacă, porc și câteva oi. Mama zice că nu era nici bogată, dar nici cea mai săracă din sat. Era o gospodină care știuse să-și producă în bătătură tot ce trebuia familiei ei.

Și, a venit armata? o întreb eu. „Nu, mamă, n-a venit nicio armată, mămica și cu nenea (fratele cel mare care avea 19 ani) au săpat niște tuneluri până la șură și până la grajd, ca să putem să dăm de mâncare la animale și să avem cu ce face focul. După câteva zile au reușit să sape un șanț adânc și până la poartă, dar acolo au făcut trepte ca să putem ieși pe drum, că zăpada era cât gardurile și pe drum. Și nenea ne-a făcut o sanie din niște crengi de salcâm și o scândură și ne-am dus să ne dăm cu sania”.

Seara când au revenit acasă mamaie încinsese soba care încălzea camera de dormit și bucătăria în același timp. În bucătărie soba se prelungea cu o plită. Nu aveau lemne, se încălzeau cu ciocanii și cocenii rămași de la vacă. După ce încingea bine soba și ăia ardeau, punea pe jarul rămas o tavă mare cu varză murată, tocată, cu untură, din care mâncau toți, cu mămăligă. La urmă, lapte acru și către dimineață probabil se grăbeau toți către șură, al cărei spate servea și drept budă. Tot ce se consuma era produs în gospodăria proprie. Nu aveau nevoie nici de armată, ca să-i deszăpezească, nici de solidaritatea orășenilor să le ducă mâncare. Știau de cu toamnă că vine iarna și că trebuie să se asigure cu provizii ca să reziste pe cont propriu. „Așa era la țară, mamă, dar așa e și acuma, ăștia de urlă la TV sunt puturoșii satului, dacă nu au ei ce mânca!”.

Pentru că, orășenii aveau altă grijă, nu să facă chete la chemarea iRealității. Trebuiau să facă planul în fabrici și uzine, pentru construirea comunismului și propășirea neamului, vezi bine. Prietenul mamei era în 54 maistru la o întreprindere din București. Își amintește că atunci au dormit o săptămână în fabrică, în sala de mese, ca să fie siguri că vor face planul. „Au fost ținuți oamenii în uzină, că dacă plecau acasă nu mai ajungeau înapoi. Dormeam în sălile de mese, ni se aducea pâine cu rucsacul de la Bariera Vergului și am reușit să facem planul, în ciuda înzăpezirii. Da, așa era pe străzi, cum arată ăștia în poze, cu nămeții cât tramvaiu, dar nu se văita nimenil!”.

Și la sat și la oraș oamenii știau ce aveau de făcut. Nu se revolta nimeni non-stop la televizor că primarul ține munți de ajutoare numai pentru el, și niciun om politic nu plângea demagog pe umerii ninși ai cetățenilor manipulați în războiul zăpezii. Deși nu credeam că o să ajung vreodată să spun asta, cred că principalele rele care i s-au întâmplat României în ultimii 20 de ani sunt astea: televiziunea de știri și reporterul apocaliptic care transmite de la locul faptei.

Atitudinea de asistați pe care o afișează oamenii în așteptarea armatei, a primarului, a premierului, după ce Dumnezeu, pe care-l invocau în mod curent, le-a răspuns cu troiene, este rodul celor 20 de ani de democrație în care s-a demolat vehement munca patriotică, dar s-a păstrat ipocrit așteptarea intervenției paterne a statului. Înjurăm comunismul, vrem libertate, dar când dăm de greu înjurăm statul că nu e suficient de grijuliu cu cetățeanul.

Iar televiziunile se fac că nu văd nimic și nu învață nimic din ultimii zece ani de inundații și alte calamități în care, an de an, negreșit, se petrece același lucru ca acum – soldații construiau diguri sau dădeau la lopată, iar bărbații satului stăteau la cârciumă sau în poartă. Pentru că nimic nu aduce rating mai mare decât să înjuri autoritățile că nu ne fac, nu ne dau, nu ne ajută. Iar cultivarea în mentalul colectiv al acestei sintagme - autoritățile nu și-au făcut datoria – asigură păstrarea publicului captiv, prin perpetuarea generațiilor de asistați social pe care statul va trebui să-i ajute în curând să se șteargă și la cur, în regia și sub luminile reflectoarelor de la marile televiziuni naționale.

Da, a fost mai bine în 1954, mai ușor, pentru că oamenii nu uitaseră încă războiul, nu așteptau să le pice nimic din cer sau de la București, acceptaseră disciplina și munca pentru că erau singurele căi de reușită. Iar cei care se vor grăbi să mă înjure că sunt nostalgică după comunism, să se gândească un pic cum or fi reușit japonezii să se descurce cu toate calamitățile lor și chiar cu deszăpezirile alea spectaculoase cu care circulau filmulețe pe internet? Ăia nu sunt comuniști, sunt doar niște oameni pe care-i admirăm exact pentru munca, disciplina și onoarea de care dau dovadă.

***

Un PS necesar (pentru unii) –  Atunci când am scris această postare nu am vrut să arăt nici că omenirea trăia mai bine în 54, nici că autoritățile noastre competente sunt demne de laudă. Am vrut să subliniez mentalități care îi împiedică pe oameni să evolueze, pentru că se încăpățânează să aștepte ceva de la un stat incapabil să-i ajute. Nu am scris (de data asta) și despre autorități nu pentru că ar fi fost fără prihană, ci pentru că nu era nimic nou de spus despre niște instituții care dau încă o dată măsura incapacității cronice. Până la urmă statul suntem tot noi. De ce am fi mai breji pe drumurile naționale, dacă în curțile proprii nu ne descurcăm? Dar oamenii ăștia, care azi se plâng de primari, că nu le-au dat suficiente ajutoare, ghici ce vor face la vară? Vor vota cu aceiași primari, pentru o pungă cu ajutoare. Sunt gata să pariez pe asta.

Celor care ați înțeles mesajul acestei postări vă mulțumesc pentru vizită, că ați citit și share-uit în număr copleșitor de mare. Vă mai aștept. Cei care nu rezonați cu acest punct de vedere, sunt sigură că veți găsi suficiente alte locuri unde se scrie pe placul vostru. Nu e nevoie să ne înjurăm pentru atâta lucru. Mai ales că nu ne datorăm nimic.

 

Citeste si:

Etichete: , , , , , ,

329 comentarii la “De ce a fost mai bine în iarna lui 54” Subscribe

  1. Andrei 20/02/2012 at 09:59 #

    A dat D-zeu sa mai citesc si un articol in care cel care a scris, VEDE adevarata situatie din tara.Am vazut cu lehamite cum cativa,”sinistrati” cereau socoteala primaritei ca nu au primit SI salam,cascava,masline!!!!!!Noi societatea ii invatam sa se comporte asa,atata timp cat o sa stea la pomana si o sa si primeasca ,nu se schimba nimic in mentalitatea lor.

    • eugen 21/02/2012 at 11:50 #

      adevar graiesti prietene!:)

  2. nelucu 21/02/2012 at 14:53 #

    spre deosebire de ’54, dollo, cei mai voinici 3 milioane de oameni sunt plecati in strainatate, unde au de munca. in ’54 era si aici de munca.

  3. Daniel Tudose 22/02/2012 at 10:46 #

    perfect adevarat

  4. un sceptic 22/02/2012 at 20:44 #

    la modul cum circula tramvaiul in Romania in “54, este asemanator cu drumurile de azi, iarna in Japonia ( cu mici exceptii). ma intreb cum de am reusit sa involuam asa de mult ? mi-e dor de anii copilariei si de oamenii maturi la vremea aceea….toti erau mai responsabili si mai buni, era o alta lume !

  5. Ungureanu Madalin 26/02/2012 at 22:17 #

    As putea sa combat acest articol dar nu pot pentru ca rezonez cu el .. insa din punct de vedere social comparatia cu Japonia este una total nefericita, pentru ca Dollores uiti un lucru, suntem balcanici si cat se poate de est europeni , ne sta in caracter acest lucru ..nu de acum ci de sute de ani sa nu spun mii. Asa suntem noi si vom fi. Asta este si marele nostru dezavantaj si din acest motiv vom fi si vom ramane captivi la mana baietilor destepti care stiu sa ne indoctrineze si sa ne manipuleze dupa bunul lor plac. Nu am auzit vreodata, in istoria Romaniei ca un brav ostas, dupa o infrangere, sa-si ia katana si sa-si faca harakiri numai pentru faptul ca a fost dezonorat. Pe vremea comunismului se facea norma de frica si din pacate, acea norma, nu era chiar de calitatea intai. Tocmai pentru faptul ca era norma.
    In ceea ce priveste viata celor de la tara nu pot spune nimic, am fost crescut de niste oameni mai mult decat gospodari care DA…isi faceau provizii de cu vara si iarna nu ca mancau sa supravietuiasca ci chiar mancau bine. pana si acum mamaie, cu punga ei de medicamente de tensiune si piciorele sontoroage are ce sa manance, are sufieciente lemne incat natura poate sa isi reverese ninsorile si pana in luna iunie.
    Din pacate mai avem mult de lucru pentru a a putea spune ca in Romania exista societate civila.
    Sincere felicitari pentru articol.
    Cu stima!

  6. Bogdan Sima 01/03/2012 at 14:15 #

    Draga Dolores,

    Felicitaaaaariiiii! Excelent articolul, excelenta postarea! Parca mi-ai citi gandurile! :) Am sa ii dau SHARE pe Facebook pentru ca ai dreptate: romanii trebuie sa inceapa sa isi aminteasca de faptul ca erau gospodari odata (sau cel putin parintii nostri). Asa mi-au spus si ai mei, pentru ca i-am intrabat ca si tine cum a fost in ’54? Raspunsul a fost simplu: oameni mai gospodari si mai responsabili cu viata lor.

    Toate cele bune!

  7. Roman Maria Magdalena 25/03/2012 at 17:12 #

    La inceput,am vrut sa injur. Nu de alta,dar eu am considerat ca oamenii nu se plangeau ca nu au ce manca din cauza zapezii,ci nu au cum sa ajunga la alimente(ceea ce este foarte adevarat cand e vorba de oamenii batrani si singuri).M-am oprit la timp citind P.S.ul Ma bucur sa gasesc oameni care gandesc asa si gasesc modul de a face cunoscuta opinia lor. Pacat ca cei care vor vota asa cum stim,nu vor citi ce scrie aici… Felicitari!

  8. intarziatu 03/08/2012 at 19:30 #

    da, dar in 54 nu cred ca erau unii care imprumutau statul ca sa se faca ca fac autostrazi si parcuri la tara si piscine fara apa patinoare si alte mizerii. acum vezi diferenta. maica-ta s-a deszapezit singura si nici nu te-a lasat dator, dar dupa tine va plati fi-tu gentile lu’ udrea.

Trackbacks/Pingbacks

  1. Basescule, curata-mi si mie zapada din curte - Concediaza-ti seful! - 13/02/2012

    [...] Rușine puturoșilor, rușine televiziuni retarde! Nu sunteți buni de [...]

  2. De ce a fost mai bine n iarna lui 54 | NeoMania.ro - 13/02/2012

    [...] Publicat in 13 February 2012 In week-end l-am sarbatorit pe prietenul mamei, care a implinit 84 de ani. De fapt a fost o combinatie de tort cu coliva, pentru ca mama a facut totodata si o mica pomana pentru mortii familiei. Oricum nu despre asta voiam sa va povestesc, ci despre amintirile celor doi (el 84, ea 70 de ani) din celebra iarna a lui 54, la care se tot face trimitere zilele astea, scrie Dollores Benezic pe blogul ei. [...]

  3. In concordanta cu vremea…(2) « blog de parintele - 13/02/2012

    [...] la Dollores Like this:LikeBe the first to like this post. This entry was posted on Monday, February 13th, [...]

  4. Scurte, geroase şi acoperite de zăpadă. Multă! - 13/02/2012

    [...] Dollo zice bine ne povesteşte despre iarna vestită prin percepţia mamei sale, multe amănunte interesante [...]

  5. Nu suntem pregatiti sa traim | Tudor Galos's blog - 14/02/2012

    [...] ne bucurăm că nu este în curtea noastră. Suntem liberi, ce ne pasă?! Dollo spune foarte bine AICI de ce a fost mai bine în iarna lui 54: oamenii ieșiseră de câțiva ani din război, erau [...]

  6. Acesta nu este un apel umanitar « Irina's blog - 14/02/2012

    [...] Un articol pe care l-am citit ieri și cred că se potrivește tare bine în context: De ce a fost mai bine în iarna lui 54. [...]

Lasă un comentariu

Anunta-ma prin email cand apar comentarii noi.  Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

De ce a fost mai bine în iarna lui 54

Pe vremea aia oamenii știau să-și facă provizii pentru iarnă, să se scoată singuri din rahatul alb și reușeau să îndeplinească și planul în uzină. Acum avem televiziuni de știri al căror unic rol educativ e ăla de a perpetua mentalitatea asistată a cetățeanului care în curând va aștepta să fie șters și la cur de către autoritățile incompetente.

De ce nu plecăm din România

Dacă despre curajul și nerăbdarea celor care pleacă s-a tot scris, teama, lenea, sentimentalismul și, de ce nu, curajul de a rămâne al celorlalți a fost lăsat în umbră.

Dacă Traian ar fi vrut să cucerească Dacia în 2013…

… l-ar fi oprit jandarmii să urce la cetatea Sarmizegetusa Regia, pe motiv că e închisă între decembrie și februarie, și astfel geneza poporului român ar fi așteptat primăvara

Ziua 8 – Dumneata scrie ce trebuie, eu mă fac că nu văd… și semnez

Cea mai drăguță văduvă din blocul recenzat de mine, mă roagă să nu-i arăt ce am bifat la starea civilă, pentru că ea încă îl simte alături pe bărbatul ei mort de 35 de ani.

Ziua 7: Facerea de bine e ca recensământul fără CNP

Azi am recenzat prin telefon o persoană care se afla la coadă la moaștele sfântului x. CNP-ul încă era facultativ.

Cum s-a întors ţurcana în Haţeg, în loc să emigreze

Şapte tineri de la poalele Retezatului s-au apucat să crească oi când alţii ca ei voiau să emigreze. În câţiva ani au adunat în jurul lor peste o sută de crescători şi speră să fie urmaţi şi de consătenii care acum stau la poartă şi-i bârfesc.