În week-end l-am sărbătorit pe prietenul mamei, care a împlinit 84 de ani. De fapt a fost o combinație de tort cu colivă, pentru că mama a făcut totodată și o mică pomană pentru morții familiei. Oricum nu despre asta voiam să vă povestesc, ci despre amintirile celor doi (el 84, ea 70 de ani) din celebra iarnă a lui 54, la care se tot face trimitere zilele astea.
Ne uitam toți la apocalipsa albă de la TV și mama s-a revoltat la vederea unei muieri din Buzău care se isteriza la cameră, cu doi cârnați în mâini, ocărând primarul, sistemul și tot mapamondul că ea nu are cum să-și hrănească familia din puținul primit ca ajutoare. „Păi cum să n-ai tu, femeie în toată firea, ce mânca iarna în casă, dar ce gospodină ești tu?! Înseamnă că e ultima puturoasă a satului dacă așteaptă de la lume”, conchide mama cu năduf.
Apoi a început să ne povestească cum în iarna lui 54 avea 13 ani și că într-adevăr casa și toate acareturile au fost îngropate în zăpadă, ca acum. Mamaie era văduvă de război, cu trei copii, dar avea vacă, porc și câteva oi. Mama zice că nu era nici bogată, dar nici cea mai săracă din sat. Era o gospodină care știuse să-și producă în bătătură tot ce trebuia familiei ei.
Și, a venit armata? o întreb eu. „Nu, mamă, n-a venit nicio armată, mămica și cu nenea (fratele cel mare care avea 19 ani) au săpat niște tuneluri până la șură și până la grajd, ca să putem să dăm de mâncare la animale și să avem cu ce face focul. După câteva zile au reușit să sape un șanț adânc și până la poartă, dar acolo au făcut trepte ca să putem ieși pe drum, că zăpada era cât gardurile și pe drum. Și nenea ne-a făcut o sanie din niște crengi de salcâm și o scândură și ne-am dus să ne dăm cu sania”.
Seara când au revenit acasă mamaie încinsese soba care încălzea camera de dormit și bucătăria în același timp. În bucătărie soba se prelungea cu o plită. Nu aveau lemne, se încălzeau cu ciocanii și cocenii rămași de la vacă. După ce încingea bine soba și ăia ardeau, punea pe jarul rămas o tavă mare cu varză murată, tocată, cu untură, din care mâncau toți, cu mămăligă. La urmă, lapte acru și către dimineață probabil se grăbeau toți către șură, al cărei spate servea și drept budă. Tot ce se consuma era produs în gospodăria proprie. Nu aveau nevoie nici de armată, ca să-i deszăpezească, nici de solidaritatea orășenilor să le ducă mâncare. Știau de cu toamnă că vine iarna și că trebuie să se asigure cu provizii ca să reziste pe cont propriu. „Așa era la țară, mamă, dar așa e și acuma, ăștia de urlă la TV sunt puturoșii satului, dacă nu au ei ce mânca!”.
Pentru că, orășenii aveau altă grijă, nu să facă chete la chemarea iRealității. Trebuiau să facă planul în fabrici și uzine, pentru construirea comunismului și propășirea neamului, vezi bine. Prietenul mamei era în 54 maistru la o întreprindere din București. Își amintește că atunci au dormit o săptămână în fabrică, în sala de mese, ca să fie siguri că vor face planul. „Au fost ținuți oamenii în uzină, că dacă plecau acasă nu mai ajungeau înapoi. Dormeam în sălile de mese, ni se aducea pâine cu rucsacul de la Bariera Vergului și am reușit să facem planul, în ciuda înzăpezirii. Da, așa era pe străzi, cum arată ăștia în poze, cu nămeții cât tramvaiu, dar nu se văita nimenil!”.
Și la sat și la oraș oamenii știau ce aveau de făcut. Nu se revolta nimeni non-stop la televizor că primarul ține munți de ajutoare numai pentru el, și niciun om politic nu plângea demagog pe umerii ninși ai cetățenilor manipulați în războiul zăpezii. Deși nu credeam că o să ajung vreodată să spun asta, cred că principalele rele care i s-au întâmplat României în ultimii 20 de ani sunt astea: televiziunea de știri și reporterul apocaliptic care transmite de la locul faptei.
Atitudinea de asistați pe care o afișează oamenii în așteptarea armatei, a primarului, a premierului, după ce Dumnezeu, pe care-l invocau în mod curent, le-a răspuns cu troiene, este rodul celor 20 de ani de democrație în care s-a demolat vehement munca patriotică, dar s-a păstrat ipocrit așteptarea intervenției paterne a statului. Înjurăm comunismul, vrem libertate, dar când dăm de greu înjurăm statul că nu e suficient de grijuliu cu cetățeanul.
Iar televiziunile se fac că nu văd nimic și nu învață nimic din ultimii zece ani de inundații și alte calamități în care, an de an, negreșit, se petrece același lucru ca acum – soldații construiau diguri sau dădeau la lopată, iar bărbații satului stăteau la cârciumă sau în poartă. Pentru că nimic nu aduce rating mai mare decât să înjuri autoritățile că nu ne fac, nu ne dau, nu ne ajută. Iar cultivarea în mentalul colectiv al acestei sintagme – autoritățile nu și-au făcut datoria – asigură păstrarea publicului captiv, prin perpetuarea generațiilor de asistați social pe care statul va trebui să-i ajute în curând să se șteargă și la cur, în regia și sub luminile reflectoarelor de la marile televiziuni naționale.
Da, a fost mai bine în 1954, mai ușor, pentru că oamenii nu uitaseră încă războiul, nu așteptau să le pice nimic din cer sau de la București, acceptaseră disciplina și munca pentru că erau singurele căi de reușită. Iar cei care se vor grăbi să mă înjure că sunt nostalgică după comunism, să se gândească un pic cum or fi reușit japonezii să se descurce cu toate calamitățile lor și chiar cu deszăpezirile alea spectaculoase cu care circulau filmulețe pe internet? Ăia nu sunt comuniști, sunt doar niște oameni pe care-i admirăm exact pentru munca, disciplina și onoarea de care dau dovadă.
***
Un PS necesar (pentru unii) – Atunci când am scris această postare nu am vrut să arăt nici că omenirea trăia mai bine în 54, nici că autoritățile noastre competente sunt demne de laudă. Am vrut să subliniez mentalități care îi împiedică pe oameni să evolueze, pentru că se încăpățânează să aștepte ceva de la un stat incapabil să-i ajute. Nu am scris (de data asta) și despre autorități nu pentru că ar fi fost fără prihană, ci pentru că nu era nimic nou de spus despre niște instituții care dau încă o dată măsura incapacității cronice. Până la urmă statul suntem tot noi. De ce am fi mai breji pe drumurile naționale, dacă în curțile proprii nu ne descurcăm? Dar oamenii ăștia, care azi se plâng de primari, că nu le-au dat suficiente ajutoare, ghici ce vor face la vară? Vor vota cu aceiași primari, pentru o pungă cu ajutoare. Sunt gata să pariez pe asta.
Celor care ați înțeles mesajul acestei postări vă mulțumesc pentru vizită, că ați citit și share-uit în număr copleșitor de mare. Vă mai aștept. Cei care nu rezonați cu acest punct de vedere, sunt sigură că veți găsi suficiente alte locuri unde se scrie pe placul vostru. Nu e nevoie să ne înjurăm pentru atâta lucru. Mai ales că nu ne datorăm nimic.
Îmi e teamă că și atunci au suferit oamenii, doar că nu se afla de suferința oamenilor.
Foarte bine zici , ..ai zis intr-un comentariu ca nu ne revenim nici in 100 de ani …eu unul sunt putin mai optimist si sper ca, macar toti cei care stiu sa comenteze asa de frumos si scriu ca vad realitatea asa cum este ea …cruda , manioulata in toate felurile si nu mai stiu cum……macar acesti sa inecrce cu putinul pe care il poate fiecare sa indreptam cat de cat tara asta……(desi ma indoiesc foarte tare de acest lucru….)
Noi romanii acest cel mai al dreacu dar…sa vorbim mult , sa ne pese de ce fac altii , dar cand vine vorba sa facem ceva..mai greu…
Parerea mea este ca adevarul este undeva la mijloc. Niciodata nu o sa gasesti un sat unde sunt numai oameni tineri sau doar varstnici. Cert este ca media de varsta nu mai e la sate ca pe vremuri. De acord ca sunt si oameni puturosi, comozi, care asteapta pomana, insa impozitele alea pe care le platim nu le platim degeaba si atata timp cat la TV se vehiculeaza sume ce depasesc 1 miliard de Euro, fratilor, despre ce vorbim? OK, nu deszapezesti, lasa-i pe oameni sa se descurce dar fa ceva util cu banii aia..Pe 1 miliard de Euro ca n-am vazut masina care sa curete strazile in Ploiesti zilele astea.Parerea mea este ca vorbim despre doua lucruri diferite: modul cum am inteles democratia asta si cum ne-am transformat ( cu toate ca sunt convinsa ca si pe vremuri existau puturosi) si ce fac reprezentantii nostri cu banii din impozitele achitate pe munca noastra, a celorlalti. Campaniile la TV cred ca urmareau altceva, nu sa ia apararea unor puturosi. Acum cateva zile aproape mi-am pierdut sotul in accident de masina pentru ca cineva a intrat ca saniuta in el. Ghici ce, in ditamai orasul, desi ninsoarea se oprise, nu erau strazile deszapezite. Noroc cu Dumnezeu ca a avut grija de noi insa nu ar trebui sa vorbim de noroc ci despre oameni responsabili, care isi fac treaba pentru ca sunt platiti de noi. Mda, stiu, nu e cazul in Romania…
Doamne de-ar citi articolul asta si acele persoane care se tot vaita ca nu au ce manca.
@Bogdanel treci la lopata sa vezi cum se reflecta realitatea.
Dollo,
Am citit cu mare placere ce ai scris, foarte frumos.
Am insa cateva intrebari:
1. Datoria presei este sa tina politicul / autoritatile sub control, suntem de acord cu aceasta afirmatie?
2. Daca nu ne place stilul unor televiziuni, de ce nu a reusit TVR de 22 de ani sa se faca respectata? A fost ani buni singura televiziune, nu avea si un rol educativ? Nu are si acum un rol educativ precum si un rol de informare corecta? De ce nu a reusit si nu reuseste sa devina relevanta pentru Romania precum este BBC in Anglia, precum este CT in Cehia s.a.m.d.?
3. Au oamenii dretpul sa critice guvernul? De ce ne deranjeaza acest drept al lor?
4. Daca ne deranjeaza modul in care anumiti oameni critica guvernul, oare intelegem de ce acei oameni au ajuns sa o faca? Nu ar trebui sa ne intrebam de ce este Romania un stat asistential?
5. Daca nu ne place ca Romania este un stat asistential, care e raspunsul nostru, celor in putere fata de cei care nu sunt in putere? Ii lasam, cu cinism, sa moara sau nu?
6. Daca sunt oameni care sunt in putere si cu toate astea sunt asistati de catre stat, unde e problema? La cel care cere sau la cel care da? De ce da statul? Mai ales ca da din banii nostri.
7. Daca sunt oameni care au ajuns la 40-50 de ani, inca in putere si cersesc pentru ca nu stiu sa faca nimic altceva, nu trebuie sa ne intrebam cum au ajuns oamenii aia in situatia asta grava? Nu au fost ei educati in acelasi sistem de invatamant in care si noi am fost educati? Ce a facut societatea odata ce au terminat oamenii astia scoala? Nu zic ca trebuie sa avem un nanny state, dar avem incredere in sistemul de invatamant si in Ministerul Muncii ca reusesc sa educe si apoi sa foloseasca cat mai bine resursa umana din Romania?
8. Ultima intrebare: au facut autoritatile ce trebuia facut, ca la carte? E ceva de imbunatatit? A facut cineva analiza asta? Raspunde cineva pentru ce nu a mers bine?
Ehei, Emil, și eu am întrebările astea, și m-am tot străduit în anii mei de presă să le argumentez și să le găsesc rostul. Nu am ajuns la răspunsuri pentru toate. Sun de acord cu tine că vina nu ne aparține nouă, cetățenilor, în exclusivitate, decât în măsura în care nu mergem la vot, nu punem presiune pe aleși, nu ne revoltăm, nu ne cerem drepturile. Și nu în ultimul rând nu ne facem datoria pe felia noastră, așa cum ar trebui. Sigur, nu trebuie generalizat, dar ăsta e cel mai mic păcat al presei. Ce ziceam eu era că în situații ca asta a te lamenta la TV sau a aștepta să vină autoritățile să te rezolve e oarecum egal cu sinuciderea. Nu mai bine te asiguri singur și după aia îi arzi la vot, îi reclami la TV că nu și-au făcut datoria? Dar da, pentru asta îți trebuie educație, ceea ce mulți nu au, pentru că nimeni nu a fost interesat să o facă. Suntem toți de vină și nimeni în mod particular. De aia soluția de avarie e să taci și să faci.
Ca să răspund totuși:
1. da, dar ție ți se pare că televiziunile noastre de știri asta fac?
2. păi aș zice ceva și de TVR, dar ar fi subiectiv, de vreme ce am aplicat mai demult pentru un post acolo și n-am avut succes 🙂 deci trebuie întrebați ăia care sunt inside
3. au dreptul și trebuie s-o facă, permanent, informați și mai ales punând în balanță ce au oferit ei la schimb
4. România nu e un stat asistențial, am și scris mai demult un articol pe tema asta, dar cetățenii au mentalitatea asta, de asistați, și se mulțumesc din păcate cu puțin, sacrificându-și în schimb demnitatea și potențiala lor dezvoltare personală
5. răspunsul meu personal e că încerc să-mi fac datoria pe felia mea cât pot mai bine și prin asta încerc să înfluențez și modul în care gândesc și acționează alții 🙂 ăsta e job-ul meu.
6. Pentru că oamenii nu reacționează constant critic la adresa autorităților, cum spuneam la pct.3, ci numai atunci când nu le ajung cârnații din ajutoare 😉
7. nu avem încredere
8. nu au făcut ce trebuia, nu o fac de 20 de ani. când societatea va atinge masa critică în stare să facă o analiză și să ceară capul vinovatului, atunci vom avea și primele rezultate
ASTA ESTE PROBLEMA: tvr. Ati pus degetul pe rana. Nu putem avea pretentii de la celelalte televiziuni care sint TOATE in maini private cel putin dubioase. Dar, asa cum spuneati, TVR dupa 22 de ani abia, abia misca o pleoapa a „trezire din somnul cel de moarte”. Si asta inseamna putin, foarte putin.
Chiar astazi dimineata un reporter TVR intervieva o femeie nu chiar tinara ce strabatuse 8 km peste un deal inzapezit pentru a se duce la Ramnicu Sarat la mama ei care murise. Din pacate pentru reporterash interlocutoarea nu era nici smiorcaita, nici mahalagioaica si spectacolul „nu i-a iesit”. In schimb cine a avut rabdare sa o asculte a aflat ca in satul de unde venea (blocat, bineinteles) oamenii aveau si hrana si caldura, singura lor grija fiind acoperisurile care riscau sa se rupa, si nu cereau NIMIC. Femeia vorbea mai coerent si mai elevat decit multi palavragii televizoristici desi era obosita serios din cauza drumului.
Cind selectezi permanent intervievatii dupa criterii asa-zis comerciale (de fapt cumplit de perverse, cu scop bine definit) pe linga dezinformare impresia generala este demoralizatoare. TVR, in loc sa arunce in balanta toata forta miilor sai de angajati nesupusi rentabilitatii pentru a echilibra situatia, se multumeste sa imite moguliziunile cu batista pe tambal. Si apoi se autoflateaza cu respectiva atitudine tip oitza blinda.
Minunata poveste. Bunicii mei erau licentiati si tocmai li se luasera ultimile proprietati. Bunicul meu lucra ca muncitor necalificat pentru ii era frica sa nu se afle ca fusese membru PNT si sa ajunga la canal. Bine ca la tara la coada vacii lucrurile mergeau asa bine iar astazi nepotii celor
Am fost saptamana trecuta in Sinaia. Nu era zapada cum este acum, dar din loc in loc erau mormane de 2-3 metri inaltime.
In prima noapte a nins foarte mult, si dimineata am iesit la o plimbare. Din 10 case, la cel putin 5 era cate o persoana ( uneori chiar 2 ) care dadea zapata la o parte din fata curtii – barbati, femei, copii, si persoane care parea de peste 60 de ani ( si nu in mijlocul strazii cum fac taranii din Bucuresti). Pe toate strazile mari se circula mult mai bine decat pe orice bulevard mare din Bucuresti, dar se putea merge decent si pe strazile mai mici ( ceea ce nu se poate spune despre capitala).
Solidaritatea asta ar fi o stire mai buna decat ce se da la televizor, dar ca asta nu aduce rating. Credeti ca in 54 nu au fost oameni puturosi care n-au avut ce sa manance, sau care pur si simplu nu mai puteau sa dea zapada si au ramas blocati in casa ? Care poate au murit de foame sau de frig ? Ba da, doar ca nu exista televiziune sa vezi la stiri fiecare baba care a ramas inzapezita.
Acum daca vezi la stiri cum sunt acuzate autoritatile ca n-au fost pregatite, parca esti tentat sa stai la caldura si sa dai vina pe altii decat sa iesi afara sa dai zapada.
Legat de mesajul de mai sus, parintii / bunicii nostri care traiesc la tara probabil vor trai mai mult decat noi. Eu cel putin nu fac foarte multa miscare, sunt stresat in fiecare zi la servici, mananc ce apuc cand apuc, si dorm la fel. Bunicii muncesc fizic mai mult deca ast putea eu, stresul pe care il au este poate doar din cauza unui vecin tampit sau primar la fel, mananca doar mancare facuta de ei, mese regulate, si orele de somn la fel. Ei nu mananca conservanti si coloranti si tot felul de E-uri daunatoare, taie porcu, culeg rosiile din curte, etc, etc
Poate mai iau cate un medicament din cand in cand, dar per total stilul de viata este mai important.
Eu zic că e mult mai bine în iarna lui 2012 fie şi numai pentru că oricine poate scrie orice inepţii pe blog. Şi poate lăuda un altfel de regim, chiar dacă mai pe ocolite. Lucru care ar fi fost imposibil în ’54 şi asta nu pentru că atunci nu existau bloguri. Sunt şi curios, cui să i se fi plâns leneşa satului în 1954 dacă ar fi vrut? Pe ce politician să fi înjurat?
Sunt perefect de acord ca ulitele , drumurile judetene , comunale si nationale trebuie sa fie dezapezite de autoritatile competente ( locale, judetene, centrale, in functie de cum sunt arondate ) dar sa stai in casa fara sa incerci macar sa ti faci o poteca la tina in curte, sa plangi ca nu ai ce manca si ca nu ai lemne iarna la tara, atunci inseamna ca ne am boierit cu toti sau am ajuns sa stam cu mana intinsa. Se plangeau izolatii ( nu le spun sinistrati ) ca nu au ce manca . Ce au facut de Craciun? Nu au taiat porc, nu au untura, nu au faina sa faca paine ? Nu au lemne ?
Am ramas interzis vazand cu cata furie incercau sa puna mana pe o punga cu pomana si cat de nemultumiti erau ca nu au prins si nu stiu ce alimente. ( sunt convins ca aveau in curte si in camara cele de trebuinta ) Pomana ingrase . Ma mir ca nu au reclamat ca nu au baut o cafea de o saptamana.