Riști 40.000 de euro ca să ajungi deputat?

Peripețiile candidatului necunoscut în țara alegătorului apatic, în care nici partidele nu se mai sinchisesc măcar, să-și vândă gogoșile electorale.

„Mă, uită-te în ochii ăștia ai mei! Când oi ajunge eu deputat o să-ți dau….”. Ochii verzi sunt ai candidatei ARD din Colegiul 10, București, Marilena Lăcătuș. Tânărul invitat să privească adânc în acei ochi frumoși este directorul de logistică al partidului, un băiat căruia nu-i dai mai mult de 20-23 de ani, și care se plângea, în microbuzul plin de susținători, că a înghețat alergând de colo colo prin colegiu, în ziua aceea friguroasă ca de iarnă.

Toți sunt foarte tineri, abia majori, cu excepția a două doamne și a unui bărbat care par să fi îmbătrânit în meseria asta, de distribuitori de fluturași electorali pentru partid. Nici cei tineri, nici bătrânii, nu admit că îngheață zilnic pe străzi pentru cei 50 de ron pe care-i plătește partidul. Una dintre doamnele în vârstă o susține pe Marilena Lăcătuș pentru că e învățătoare, și-și pune speranțe în ea că va face educația mai bună. „Pentru copilul meu, că m-am săturat de câți bani am băgat în meditații”. Un puști de 18 ani spune că are convingeri de dreapta, după ce a avut o scurtă perioadă de „prosteală” în Noua Dreaptă.

Ca orice ziarist nesuferit am insistat ca doamna să-și continue promisiunea, oprită nefiresc la mijloc:

– Hai spuneți acum, ce îi oferiți când veți deveni deputat?

– Spune tu, ce vrei de la mine, o casă, o butelie? continuă candidata amuzată. Tânărul nu intră în joc. Discuția e prematură. E prima săptămână de campanie, iar Marilena Lăcătuș e la fel de necunoscută offline ca și online. Mai are doar trei săptămâni la dispoziție ca să convingă zece mii de oameni din sectorul 3 ca s-o voteze. Iar în ziua aceea abia dacă a stat de vorbă cu zece, hai cincisprezece.

Stimata candidată

Marilena Lăcătuș are 38 de ani și abia s-a înscris în PDL, pe filiera Noua Republică. E învățătoare, de 20 de ani, la Școala 67 din București, are două fetițe (de 7 și 10 ani) și un soț care susține familia prin afacerea personală, dar de șase ani suferă de o boală autoimună care l-a cam invalidat. Zice că a intrat în politică pentru că s-a săturat de dat șpăgi la toată inspectorimea din învățământ, și crede că asta e singura cale de a schimba ceva cu adevărat în sistemul de educație. Restaurația legii Funeriu, pe care doamna îl admiră. Nu e la prima încercare de fapt, astă vară a strâns semnături pentru o candidatură independentă la Consiliul local sector 3, dar n-a reușit să atingă numărul necesar.

Ar fi fost mai sigură că se alege deputat dacă partidul ar fi acceptat să candideze în Colegiul 15, acolo unde o cunoaște toată lumea: părinți și cinci generații de copii cărora le-a pus pixul între degete. Dar partidul l-a trimis acolo pe domnul Cerbulescu, fost director la Protecția Consumatorilor, care probabil n-ar fi avut șanse într-un colegiu așa de greu ca ăsta în care a aruncat-o pe începătoarea Marilena. Răspunsul standard la întrebarea asta e că „așa s-a negociat”. Adevărul e că un începător în politică nu negociază. El dă doar banul și face cruci cu limba pe cerul gurii să nu aibă ghinion.

Iar Marilena Lăcătuș e dispusă să cheltuiască 40.000 de euro pentru asta, banii cu care visa să-și cumpere un Range Rover roșu. Pe banii ei partidul ne propune nouă, celor din Colegiul 10, tot un om din educație, după ce precedentul deputat – fostul sindicalist Cătălin Croitoru – a demisionat din PDL și trecut la USL când s-a schimbat și guvernul, în primăvară.

Stimatul alegător

Am ajuns în mijlocul lor din întâmplare. Doamna posibil viitor deputat mi-a scris un mesaj privat pe blog, aflând că stau în Colegiul 10, și mi-a propus să ne cunoaștem, pentru că eu scrisesem că nu cunosc pe niciunul dintre candidații care-mi cer votul.

Întâlnirea a debutat cu emoții de ambele părți. Pentru ea era primul interviu din viață. Pentru mine era prima dată când un candidat îmi scria că vrea să mă cunoască. De aia nu mi-am notat nimic. Nu aveam de gând să scriu ceva, ci doar să văd de aproape un om dispus să cheltuie o mică avere ca să intre în politica mare. Și, de ce nu, să văd dacă găsesc un nume pe care să pun ștampila. Interesul reciproc a dus discuția suficient de departe încât să mă las antrenată în experimentul care urma. Să merg cu ea și grupul de susținători, pe străzi, câteva ore, ca să vedem cum o privesc oamenii.

O privesc ca și mine, destul de neîncrezători. Faptul că e frumoasă o distinge în mulțime, dar asocierea cu ARD (ăștia sunt ăia de la PDL revopsiți? – a întrebat un domn în Hala Traian) o bagă prematur în oala cu „PDL=USL, aceeași mizerie”. Trecătorii de regulă nu se opresc, privesc fluturașii electorali la fel ca pe orice hârtie cu reclamă. Bătrânii au timp, sunt mai nevorbiți. Toți sunt de acord că educația e importantă, dar nu mai cred în politicieni.  Bărbații tineri o privesc hulpav, bătrânii o spun direct: „pupa-i-aș gurița ei!” – un domn care nu credea că are în față chiar gurița pe care o admira pe afiș. E evident succesul pe care Marilena Lăcătuș îl are la electoratul masculin, mai ales în carne și oase. Poza de pe afișul vinețiu al partidului nu o avantajează, așa cum n-o va ajuta nici faptul că pe buletinele de vot nu vor fi poze pe 9 decembrie.

Bravul partid

De fapt pe începătorul în politică nu-l ajută nimeni. Nici măcar partidul – prea mult – chiar dacă individul își sacrifică bonitatea și independența intrând într-o cârdășie politică tocmai pentru sprijin. Pe banii lui candidatul trebuie să-și tipărească materialele publicitare, să-și asigure transportul prin colegiu, să-și plătească echipa. Partidul dictează coloritul afișelor și poziția pe care exponatul trebuie s-o adopte în poză. De asta zâmbitoarea Marilenă arată în poza partidului de zici că e împăiată. Partidul cere sobrietate și decență, și impune chiar stilul de a-ți face numele cunoscut în sector: îți pune la dispoziție o armată de „hăitași” pentru împărțit fluturașii, iar tu, candidatul, vii din urmă și stai de vorbă cu cine e dispus să te asculte. Ca în anii 90. Neproductiv pentru un necunoscut, inutil pentru o celebritate. Partidul nu-ți facilitează apariții la TV, în presă sau în dezbateri electorale (ARD folosește timpii de antenă alocați de TVR în fiecare seară ca să le spună românilor despre congresul popularilor europeni de la București și o arată pe doamna Merkel, în loc să-și promoveze figurile noi). Presa nu pare nici ea interesată de ce au de spus noii candidați. Armata de consilieri și firme de imagine care roiesc la sediul central al partidului lipsesc cu desăvârșire în cămăruțele candidaților mici de care n-au auzit decât prietenii din lista lor de FB. O decizie neinspirată pentru un partid care se laudă că are 75% candidați noi, dar pe care-i lasă să-și rupă gâtul singuri, fiecare la el în colegiu.

Marilena Lăcătuș spune că au încercat și „diversiuni”. Să intre în blocuri și să bată la ușile oamenilor, să-i cheme la discuții cu candidatul, dar administratorii nu le-au permis. „Primarul Robert Negoiță le-a promis că le reabilitează blocurile dacă nu primesc contracandidații ARD în vizite”, zice ea. Tot Negoiță le refuză de o săptămână dreptul de a pune bannere pe stâlpi și corturi pe străzi, deși sectorul 3 e plin, evident, de corturi și de pozele candidaților USL.

Tot în sectorul 3, însă, dincolo de limita Colegiului 10, al Marilenei, candidata ARD Sulfina Barbu zâmbește din afișe la fel de vineții, de pe toți stâlpii, fără opreliști birocratice. Se pare că la nivel de PDL sector 3 nimeni n-a primit aprobare de la primărie, pentru așa ceva, dar Sulfina s-a descurcat, ca o candidată veche. Oamenii ei au fost suficient de insistenți să intre în blocuri și să împartă, zilele astea, sacoșe cu materiale promoționale. Mama, care stă în colegiul Sulfinei, are azi un set aproape identic cu cel primit acum patru ani de la PDL, pe portocaliu, de data asta pe albastru, de la Sulfina. Dar pe Sulfina n-a văzut-o vreodată în realitate.

Și ce vrea fiecare

Cel mai mare handicap al Marilenei Lăcătuș pare a fi totodată și cel mai mare atu: faptul că abia a intrat în politică și e dezarmant de sinceră. Într-o discuție cu un domn de 65 de ani, undeva la Mihai Bravu, se ambalează și spune că nu consideră normal ca statul să garanteze un venit minim atât de mare, că oamenii trebuie stimulați să muncească. Ea însăși se gândește că dacă va fi aleasă deputat va continua să-ți țină orele dimineața la școală, măcar doi ani ca să termine seria pe care o are acum în clasa a doua. „Credeți că se trezesc deputații așa devreme ca să vină la Parlament? Dacă doamna Andronescu poate fi și profesoară în același timp eu de ce nu pot?”, se întreabă candidata.

Alegătorul face ochii mari și-i atrage atenția candidatei că tocmai partidul dumneaei promite majorarea salariului minim. Spune că și el ar munci, dar că la vârsta pe care o are nu-l mai angajează nimeni, deși a fost unul dintre cei mai buni informaticieni bancari și încă ar mai putea fi. Domnul admite că are simpatii „în partea cealaltă”, dar că nu e definitiv convins să voteze cu USL, e dispus să discute să vadă ce are doamna de oferit, mai ales că vine din învățământ.

Alții nu sunt atât de diplomați, dar apele sunt împărțite egal. „La frizerie sunt ăia cu USL, noi suntem cu PDL, vă votăm”, o asigură o coafeză ieșită în pragul salonului. La fel îi spun și bărbații care primesc cartea ei de vizită pe stradă și rămân uitându-se lung după frumoasa brunetă. La finalul zilei, conștientă de situație, Marilena are și simțul umorului intact, și vorba încă necontaminată de limba de lemn. Conchide: „dacă ne-ar lua de nevastă toți care ne spun că ne iubesc…!”

Până o ia cineva „de nevastă” și în politică, Marilena Lăcătuș va circula tot în Loganul cu care azi își duce și fetele la școală, și o parte din echipa de campanie, prin Colegiu. Dacă nu iese deputată zice că mai trage un loz și la europarlamentare, poate acolo e mai cu noroc.

P.S. Ca să răspund la întrebarea din titlu, eu n-aș risca, pentru că nu am nici banii ăștia, nici nu tânjesc la un Range Rover. În plus mi se pare că mulți bani cheltuiți pe hârtii colorate se pierd fără să mijlocească cu adevărat legătura și încrederea între candidat și alegător. Probabil de asta eu nici n-o să ajung vreodată parlamentar 🙂

Etichete: , , , , ,

13 comentarii la “Riști 40.000 de euro ca să ajungi deputat?” Subscribe

  1. Motanul 19/11/2012 at 12:21 #

    Pai ar trebui sa se inspire din campania lui Obama, si sa faca un site web unde simpatizantii ei sa poata dona fonduri pentru campanie. Eu insumi as dona ceva ca e simpatica.

  2. rad_de_prosti 19/11/2012 at 13:07 #

    va ajunge deputat cand isi va vedea ceafa, sau nici atunci

    • Dollo 19/11/2012 at 15:39 #

      partea proastă e că așa îi spun și cei din Colegiu, deși stă în puterea lor să îi dea o șansă.

  3. dojo 19/11/2012 at 14:05 #

    O admir ca mai doreste sa faca totusi ceva, desi este clar ca ‘fara spate’ ii va fi greu spre imposibil. Trebuie sa ai ceva stomac sa intri in rahatul asta de politica. Dar e nevoie si de oameni noi si speram noi inca ‘neviciati’. BAFTA doamnei in cauza, saru’mana de povestire 😉

    • Dollo 19/11/2012 at 15:42 #

      Să crești mare 🙂

  4. Andor74 19/11/2012 at 15:06 #

    Bun, am si io o intrebare.
    Oricat ai fi de samaritean sau plin de simt civic, tot nu inteleg cine sacrifica 40.000 euro fara sa aiba certitudinea ca isi recupereaza banii. Si atunci, cum pot sa am incredere intr-un politician?
    Admitand ca din donatii isi poate acoperi suma de candidatura (vezi cazul Nicusor Dan) – tot ramane suspiciunea ca donatia acceptata inseamna returnarea unor favoruri.
    Si alt aspect demn de plans – UN SINGUR ales nu va putea schimba nimic pentru ca tot are nevoie de suportul unei majoritati pentru promovarea unei legi.
    Singura mea multumire ar fi ca e un hot mai putin in Parlament.
    P.S. anunt de mica publicitate pe aceasta cale: caut independent de votat in Cluj. Oferte convingatoare?

    • Niki 19/11/2012 at 15:18 #

      Mai independent decat Eckstein nu cred sa fie vreunul.

    • Dollo 19/11/2012 at 15:44 #

      De una singură clar nu poate să facă mare lucru, dar ea speră că va reuși să schimbe ceva din interior împreună cu un grup de trufandale care au intrat acum, ca și ea, în politică. Oricum n-avem decât să așteptăm și să vedem.

    • Gogu 19/11/2012 at 21:52 #

      Daca aia 40.oooE sunt banii care-i castiga in 6 luni, nu vad de ce nu i-ar risca. Eu „as trage o data”, in conditiile enuntate.

      Oricum, daca doamna posibil viitor deputat oscileaza intre un RangeRover rosu si scaunul de deputat, cu siguranta nu inseamna mare lucru pentru dansa suma respectiva.

  5. Maya Sarbu 19/11/2012 at 15:32 #

    De 22 de ani vad aceleasi figuri de politicieni.
    E timpul sa vina oameni tineri care nu au fost nici securisti turnatori, nici comunisti, si care nu au dosare penale de hotie din avutul Romaniei.
    Doar tinerii destepti si entuziasti pot aduce o sansa acestei tari de a opri marea coruptie si a scoate economia din colaps. Poate ca vor reveni si cei plecati in strainatate.

    • Emil 19/11/2012 at 18:14 #

      Eu nu inteleg:|
      1. printre politicienii actuali, nu gasim la nimeni ceva sa ne placa, ceva sa ne dea speranta?
      2. cine cheltuie bani pentru cineva necunoscut? A propus cineva mai sus o oarescare solutie. E complicat e drept. E ceva simplu pe lumea asta?
      Cam FORTAT articolul.

  6. Alexandru 20/11/2012 at 21:33 #

    Eu locuiesc in acelasi colegiu si chiar ma intrebam cine e doamna Lacatusu. In concluzie, iti multumesc pentru articol si, cel putin eu, sunt convins. E adevarat, cum spui tu, imi doream sa ma impiedic la doamna Lacatusu, pentru ca, in rest, nimic nu arata cat de cat votabil. Nu stiu ce voi face la senat unde avem de ales intre Cristian Radulescu (m-am invatat ca, pentru a afla adevarul, suspiciunile din presa trebuie inmultite cu 10 🙂 si rezulta un dezastru…) si Daniel Barbu, fost consilier al lui Crin Antonescu la Cotroceni (horror!!!). Nu-i asa ca anularea votului devine, deodata, o varianta buna?

    • Codru Vrabie 23/11/2012 at 08:11 #

      @Alexandru, nu, anularea votului il ajuta pe primul clasat sa obtina un procent chiar mai bun decat spera! iar daca primul clasat obtine, in felul asta, peste 50%, s’ar putea ca, prin anularea votului, sa-l ajuti si pe cel de-al doilea clasat sa intre in parlament, la redistribuire… daca vrei sa sanctionezi in egala masura primii doi candidati si sa te asiguri ca nu vei fi reprezentat de 2 oameni din colegiul tau, mai bine votezi cu candidatul cel mai prost clasat 😉 vezi detalii in PS de la http://codruvrabie.blogspot.ro/2012/11/tu-cu-cine-votezi-b-10-dep-b-05-sen.html s’avem o zi buna!

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Cine-l bate pe prinţul Charles, la popularitate, în Viscri

Patul care asteapta musafiri in casa Gerdei din Viscri

Transilvania li s-a arătat străinilor exact aşa cum este. Un ţinut minunat, locuit de oameni în esenţă buni, dar inconştienţi de valoarea moştenirii pe care o au în bătătură.

Când și de ce s-au dat ultimele amnistii în Europa

oug_gratiere-curcan

De la Ceaușescu, în 1988, care voia să fie iubit, la Vaclav Klaus, în 2013, care a vrut să scape niște corupți, Europa a trecut prin mai multe aministii și grațieri colective. Președinții care le-au dat nu s-au bucurat, însă, de simpatia populară.

Ziua 4: Și chinez, și ateu, și friguros

Cica daca Adam si Eva ar fi fost chinezi

Azi am explicat unui conclocuitor chinez cum funcționează termoficarea românească; i-am băgat mințile în cap recenzoarei care voia să mă înregistreze doar pentru că trecusem pe la mama, și apoi am bârfit copios cu niște recenzoare bătrâne și puțin ciupite de molii, ca mine 😛

Consilierul Victor Stan: cum să mă adoptați, doamnă, dar ce, sunt câine?

victor ion stan

În proiectul „Nu aștepta supereroi, cere-ți orașul înapoi”, orice bucureștean poate să adopte un consilier general și să-l întrebe ce face el pentru oraș. Eu l-am adoptat pe Victor Stan, unul dintre veteranii consiliului, și așa a decurs prima mea discuție cu el.

Skopje, Macedonia: sărăcie și statui pe datorie

Prometeu, turiștii și clădirea parlamentului în plan secund

Premierul macedonean ia credite externe ca să clădească identitatea națională cu statui și clădiri impozante, în timp ce țara are 30% șomeri, iar oamenii emigrează ca să trăiască mai bine.

Rulată Germania

marcela

Cum mi-am înscris mașina nemțească în România și am trăit să povestesc despre asta