Fatalismul mioritic se tratează cu drujba

Câțiva oameni din Drumul Taberei s-au opus drujbelor care le tăiau copacii de lângă bloc. N-au fost mulți, dar au fost suficienți ca să oprească defrișările haotice făcute pentru lucrările la noua linie de metrou, și să forțeze o regândire a proiectului. Secretul lor este unul banal și la îndemâna oricui: au protestat, în loc să stea cu mâinile în sân și să exclame fatalist: „ce putere avem noi?!” Autoritățile au fost surprinse că sunt luate la întrebări și li se pun la îndoială deciziile. La fel de surprinși au fost și protestatarii, că au ieșit victorioși din încercarea asta. Organizația CeRe i-a consiliat și i-a ghidat prin hățișul birocratic al inițiativei cetățenești. Rezultatul: mai mult de 500 de arbori salvați de la tăiere și un orgoliu cetățenesc renăscut. O poveste din care ambele tabere au ceva de învățat.

 

Tati, trebuie să facem ce ne învață la școală!

 

Cum îi explici unui copil de zece ani că tot ce l-ai învățat tu și școala până atunci e un soi de teorie neaplicabilă în viața reală? Cam asta a trebuit să decidă Adrian Panait în ziua aceea rece din iarna lui 2011, când Diana a venit de la școală cu lacrimi în ochi și l-a întrebat: „tati, de ce sunt toți copacii din fața blocului însemnați cu roșu?”. A trebuit să decidă dacă îi administrează fiicei lui dușul rece al fatalismului mioritic – da, tată, vor fi tăiați, pentru metrou, iar noi suntem prea mici ca să ne putem opune – sau îi va arăta că uneori poți să și câștigi o luptă în care crezi, chiar dacă aparent miza e nesemnificativă.

Inițial a ales prima variantă. Până la urmă nu prea te mai poți pune cu progresul, nu? Iar o zicală românească spune că pentru o omletă trebuie să spargi câteva ouă. Chiar dacă pe locuitorii din Drumul Taberei nu i-a întrebat nimeni dacă vor sau nu metrou, investiția e făcută, teoretic, pentru confortul lor, deci unii ar spune că e oarecum scuzabil că pentru asta sunt sacrificați câțiva copaci.

Dar dacă ați cunoaște-o pe Diana ați înțelege că tatăl ei nu ar fi avut nicio șansă să rămână indiferent în fața drujbelor. Acel „tati, trebuie să facem ceva!”, administrat terapeutic printre suspine, îi răsună și acum în urechi lui Adrian Panait, care admite că poate dacă n-ar fi fost Diana n-ar fi luat-o atât de personal. Apoi lucrurile începuseră să devină foarte concrete: defrișările vizau chiar copacii din grădina blocului lor, parcela pe care fetița și tatăl sădeau în fiecare primăvară hortensii.

Așa că au început cu o petiție online – știți, chestia aia pe care o semnează mulți, dar deseori rămâne fără urmări – cu apeluri pe Facebook – pe sistem „cine e din Drumul Taberei sare acum cu noi!” – și apoi cu emailuri trimise în diverse direcții. „Am trimis petiții către oameni care au putere”, povestește Diana, care e o pasionată consumatoare de știri și deci îi știe din vedere pe „oamenii cu putere” din țara asta.

Dar ei n-au răspuns la emailuri, chiar dacă semnăturile pe petiția online se înmulțeau văzând cu ochii. Așa că fata și tata au ieșit cu un stapler și niște foi A4, imprimate la calculator cu mesaje gen „mă taie, salvați-mă!”, și au început să le pună pe toți copacii însemnați pentru tăiere.

„De câte ori auzeam drujbele ne duceam și-i intimidam pe oamenii care tăiau copacii, cerându-le hârtiile, autorizațiile. Și dacă nu le aveau, plecau, că mulți aveau doar autorizație pentru toaletare, nu și pentru tăiere. Într-o zi am văzut un om cu drujba, tăind un copac. Și am mers la el și l-am întrebat de ce taie copacul, nu știe că cresc greu? Și mi-a zis <du-te, mă, fetiță și lasă-mă în pace că am treabă, nu am timp de prostii!> Pentru el erau prostii, dar copacii ăștia au crescut 30 de ani odată cu tata, și dacă ei îi taie noi n-o să-i mai vedem. La școală ne învață că dacă tăiem copacii și planeta e poluată, în 15 ani o să scormonim toți prin gunoaie”, explică Diana cu o mină serioasă și niște ochi vii care-i trădează precocitatea.

 

Senzația aia că ți se taie copacul din curtea blocului

 

În același timp, fără să știe de zbaterile familiei Panait din preajma Parcului Drumul Taberei, în capătul celălalt al bulevardului, spre Valea Ialomiței, Iuliana Popescu pornise și ea o luptă inegală cu progresul. Pentru că așa părea, mai ales atunci când se ducea la ușile vecinilor și încerca să-i mobilizeze să reacționeze împreună împotriva tăierilor de copaci.  Unii erau de părere că e un preț pe care cartierul trebuie să-l plătească pentru metrou, alții dădeau din umeri și ziceau că e păcat, dar oricum „ce putem face noi?”.

Iuliana fusese surprinsă de rapiditatea cu care se acționase. „Au apărut mai întâi anunțuri că se vor face organizări de șantier pentru stații, apoi au însemnat copacii și foarte repede au început să taie. Nici nu ne-au dat timp să ne obișnuim cu ideea. Știam din presă că încep lucrările, dar nu credeam de fapt că se vor tăia copaci. Bulevardul Drumul Taberei e destul de larg ca să nu fie nevoie să taie copaci. Chiar în fața blocului meu s-au tăiat opt copaci degeaba”, spune Iuliana, care e convinsă și acum că nu s-a făcut o analiză prealabilă ca să se stabilească ce copaci chiar trebuia tăiați. S-au obținut avize la grămadă, pentru aproape o mie de copaci, pe considerentul că oricum nu întreabă nimeni nimic.

Pentru Iuliana, care admite că n-a mai avut până cum revolte cetățenești, declicul s-a produs cu zgomot de drujbe.

A început și ea o petiție online, iar Internetul a fost locul comun în care vecinii de bulevard s-au găsit și și-au unit eforturile. S-au întâlnit prima dată la un restaurant din zonă, cu familia Panait, cu încă două persoane și o familie de oameni în vârstă care erau și un pic nostalgici după vremea când Ceaușescu le trimisese copacii ca să-i planteze lângă bloc – în urmă cu 40 de ani – dar și la curent cu ce se petrecea pe Internet pentru salvarea lor.

Fostă ziaristă, Iuliana a trimis solicitări de informații la toate instituțiile implicate – Primăria Capitalei, Primăria sectorului 6, Garda de Mediu – dar a și pus mâna pe telefon, și a luat-o la întrebări pe funcționara de la Direcția de Mediu din primărie, care își pusese semnătura pe avizele de tăiere a copacilor. „Am întrebat-o dacă știe pe ce și-a pus semnătura, dacă a venit vreodată aici ca să vadă copacii pe care a aprobat să-i taie”, spune Iuliana.

Discuția a evoluat, ca și situația, de la reacții indignate ale funcționarei – „dar cum vă permiteți să mă întrebați așa ceva?!” – la cooperare și preocupare pentru soarta copacilor, după ce petiționarii au început să facă valuri, iar Iuliana a reușit să intre chiar în audiență la primarul Sorin Oprescu.

Acum povestește amuzată că ajunsese să facă pază pentru copaci, și cum auzea că se taie îl suna pe Gheorghe Udriște, directorul de atunci al Metrorex, care oscila și el între „doamnă, dar n-aveți ce face?!” și o atitudine cooperantă în care încerca să împace și cartierul și șantierul.

Iuliana era atunci în concediu de creștere a copilului și probabil asta a fost un noroc pentru că azi spune că n-ar mai dispune de același timp pe care l-a petrecut atunci făcând de fapt treaba autorităților. „Nu cred că e normal ca noi să stăm tot timpul la pândă pentru ca ei să-și facă treaba și să nu-și bată joc. Dacă nu-i luam la întrebări probabil că ar fi tăiat copacii fără să le pese. Au fost surprinși că cineva îi ia la întrebări”.

 

Lasă că după ce se taie copacii o să avem metrou

 

Lupta cu autoritățile a fost dublată, pentru grupul ăsta mic de inițiativă, și de lupta cu propria comunitate. Diana a încercat să-și mobilizeze colegii de clasă, spunându-le să-și roage părinții să semneze petiția online pentru copaci. N-a avut succes, „pentru că pe colegii mei îi interesează un singur lucru în viață, calculatorul!”, spune cu năduf puștoaica. Prietena ei, care de altfel învățase aceleași lecții despre mediu ca și Diana, a venit a doua zi la școală cu un răspuns dezolant: „mi-a spus că părinților ei nu le pasă. Și știți ce? Acum în fața blocului lor e defrișat tot, nu mai e niciun copac”.

Adrian Panait a fost dezamăgit de lipsa de reacție a unor organizații de mediu pe care le contactase: „Pe lângă autorități, le-am scris și celor de la Green Peace. Eram gata să mă fac membru, să mă urc și pe Intercontinental să protestez, cum fac ei pe baleniere, dar ne-au ignorat total”. Diana îl completează: „și domnului Remus (Remus Cernea – n.r.) i-am scris, și degeaba. Și la televiziuni!”

Iuliana Popescu s-a trezit și ea refuzată de propria breaslă, ziariști care spuneau că ar veni să relateze despre situație dacă ar ieși mai mulți oameni în stradă ca să protesteze. Or oamenii din zonă se complăceau în clasica mentalitate românească „lasă că după rău o să fie mai bine, o să avem metrou”.

„Într-o noapte le-am scris celor de la Ce-Re. Știam că sunt aspecte în legislația de mediu pe care nu le stăpânim și consilierea lor a fost benefică. În plus ne-au ajutat mult și venind cu noi la diverse întâlniri cu autoritățile. Practic domnul Udriște își făcuse după aceea obiceiul de a ne chema mereu la ședințele cu constructorii”, își amintește Iuliana.

Și azi crede că dacă la fiecare stație a viitorului traseu de metrou ar fi existat măcar câte doi oameni care să fi protestat activ, ar fi fost poate mai încurajatoare toată lupta asta.

Lavinia Chiburte, coordonatoarea programului PAS din cadrul Ce-Re, spune că eforturile, pasiunea și energia erau deja acolo, în oameni, doar că la momentul contactării Ce-Re aveau nevoie de un pic de organizare și strategie: „Toți oamenii ăștia s-au găsit pe Internet, fie prin petiția online, fie pe Facebook, dar aveau nevoie de sprijin. Noi am stat cu ei din ianuarie până în martie, când s-a încheiat campania. Sprijinul nostru a constat în organizarea, coalizarea eforturilor lor, în descâlcirea legislației și a altor documente, în sfaturi de strategie (pe cine și când să sune, ce să ceară, să strângă mai mulți vecini, să-i cheme la o întâlnire pe cei care s-au arătat interesați de problemă pe Internet), în contactarea unor experți pe problemă și organizații cu experiență (Mai mult verde, Ecoasist, Observatorul Urban) care să ofere expertiza lor oamenilor, contactat presa pe subiect etc. De asemenea, am participat cu ei la întâlnirile cu autoritățile și i-am ajutat să se pregătească pentru aceste întâlniri. Restul au făcut ei”.

 

La mintea unui copil de 10 ani: „Nu vă lăsați duși de nas!”

 

Iuliana Popescu, familia Panait, Camelia Banta, Daniela Diaconu și toți ceilalți care s-au implicat la un moment dat, fie și măcar cu o semnătură în lupta pentru salvarea copacilor din Drumul Taberei, au obținut un succes neașteptat și pentru ei, cam după trei luni de petiții, audiențe, întâlniri, telefoane, presiuni, amenințări. Garda de Mediu a dispus la finele lunii ianuarie 2012 oprirea tăierii copacilor și consultarea populației din cartier, plus găsirea unor soluții alternative pentru organizările de șantier și readucerea spațiilor verzi la starea dinainte.

Ultimul punct nu este posibil în situația actuală, când lucrările la metrou sunt sistate din lipsă de fonduri. Bulevardul Drumul Taberei arată azi dezolant. Pe de-o parte sunt blocaje în trafic din cauza devierilor, mașinile trebuie să facă slalom printre șantierele stațiilor neterminate. Pe de altă parte sunt zone cu copaci tăiați sau care arată ca niște maidane.

Din camera ei, situată la parterul unui bloc umbrit încă de copaci bătrâni, Diana se declară pe jumătate satisfăcută de succes: „Când mă trezesc dimineața, din pat văd frunzele copacilor. Vara e o încântare, miros frumos. Dar când mă scol și mă uit pe geam văd șantierul de la metrou și se schimbă povestea. Am înțeles că vor să taie copaci și din parcul Drumul Taberei și să amenajeze acolo nu știu ce complex. Și copiii ce fac? Știți că muncitorii ăștia ne-au tăiat și hortensiile din grădină, plantate de mine și de tata?”

Iuliana spune că a fost puțin surprinsă de succesul pe care l-au avut, dar insistă că până la urmă gestul lor a fost unul banal. Nu a avut nimic senzațional, cum poate ar fi tentați jurnaliștii să caute. Doar că atunci când în sfârșit s-au oprit din tăiat copacii, și a aflat și soțul ei de victorie, zâmbetul de pe fața lui a făcut-o mândră. Pentru că victoria asta i se datorează și ei și celorlalți puțini la număr, oameni obișnuiți care au avut curaj să nu se resemneze.

Un sfat pe care Diana îl dă tuturor celor care ar vrea să încerce așa ceva la ei acasă:

Etichete: Centrul de Resurse pentru participare publică, CeRe, copaci taiati, Drumul Taberei, metrou, metrou Drumul Taberei, protest, șantierul metroului, slider, succesuri