Eu sunt lucrător sexual, legea e o curvă

„Spune-mi Mihaela, simplu!” Am convenit să ne tutuim de la prima întâlnire, mai ales că suntem cam de-o seamă și uzăm de aceeași înduioșător de inutilă cochetărie: „să zicem că am cam 40 de ani”. E mignonă, brună, durdulie, cu un bust generos pe care-l lasă, conștientă, să-i bombeze hanoracul gros – palidă protecție împotriva frigului în care stă, seară de seară, ca să-și aștepte clienții.

Face meseria asta de 23 de ani și recunoaște cu franchețe că îmbină utilul cu plăcutul. Crede că a fost făcută „pentru prostiile astea”, nu le regretă, doar că-i e din ce în ce mai greu să trăiască din meserie. Vârsta, concurența acerbă, dar mai ales abuzurule „organelor”, sprijinite de o combinație românească de lege absurdă și ipocrizie, toate o fac pe Mihaela să privească nostalgic la vremurile când prostituția era tolerată, chiar și de regimul comunist, marca era mai tare ca dolarul, iar clienții erau niște domni.

„Profesoara” se consideră reprezentativă pentru breasla care i-a adus și suferință, și iubire, dar mai presus de toate a ajutat-o să-și crească cei cinci copii, de care azi e mândră ca orice mamă. Spune că prostituatele sunt blamate pe nedrept, iar lipsa asta de educație a societății face loc celorlalte abuzuri: agresivitatea unor clienți, hărțuielile polițiștilor.

Pentru că pe 17 decembrie este Ziua Internațională de combatere a violenței împotriva lucrătorilor sexuali, socot că nu e om mai îndrepățit să vorbească despre asta decât o prostituată.

Partea I.Începuturile – Epoca de aur

1989, primul client, un parlamentar grec, primele 50 de mărci

 

– Acum 23 de ani, în 1989, mi-a decedat soțul. Aveam o fetiță de aproape un an și eram gravidă cu al doilea copil. Vindeam flori în hoteluri, țigări BT cum era atunci. Și tot vedeam fetele prin hoteluri, îmbrăcate, luxate, cu aur, cu mașini, se plimbau, și așa m-am împrietenit și io cu curvele bătrâne.

–  A încercat vreuna să te racoleze?

– Nu, eu am întrebat: cum să fac să am și eu banii tăi? Părerea mea e că dacă prima oară începi forțată, maltratată, îți este greu, dar eu am făcut din proprie voință, că așa am simțit eu. Simțeam că trebuie să fac ceva pentru copii.

– Era disperare?

– Da, și era și chestia că doream și eu multe lucruri, bani, să nu-i mai cer lu tata, să fumez o țigare bună, să mănânc, să mă îmbrac mai frumos.

– Te-ai căsătorit din dragoste?

– Da, dar o dragoste nedorită de părinții lui. Era singurul lor băiat, nu au fost de acord să ia o țigancă. Eu săracă, el bogat.

– De ce a murit?

– Îi plăcea să bea, a căzut între tampoanele trenului.

– Și părinții lui nu au vrut să știe nimic de nepoți?

– Niciodată. Nici la ora asta.

– Și cum a fost cu primul client?

– Foarte ușor, el era un boșorog, eu o puștoaică. N-am simțit nimic. Nu a fost brutal, a fost un domn, eu aveam 17-18 ani.

– Cum l-ai agățat?

– Nu l-am agățat, a comandat el o fată. La hotel, la Ateneu cum îi zicea pe vremea aia, se știa, suna la recepție clientul și cerea. Fetele stăteau în hol, beau un suc, o cafea, și așteptau. Era organizat pe vremea aia, dar nu se făcea atâta vâlvă ca acuma, iar marca era mai mare decât dolarul.

– Câte mărci ai câștigat prima dată?

– 50 de mărci, cum ar fi acuma 500 de euro.

– Era român?

– Nu, era grec, parlamentar. Un boșorog, ți-am zis, eu eram o puștoaică, aveam părul lung cu cinci palme peste fund, slăbuță, oacheșă. Adevărul e că m-a și atras meseria asta, am simțit că sunt făcută pentru prostiile astea.

– Erai gravidă atunci, nu?

– Da, dar nu se vedea.

– Și ce ai făcut cu primele 50 de mărci?

– Nu am știut că o să mai continui, așa că m-am dus și le-am schimbat la Eva, unde erau băieții care schimbau, și țin minte că am luat 1030 de lei pe ele.

– Erau bani! Eu aveam în 1989 salariul de 2004 lei. Deci ai câștigat într-o oră mai mult de jumătate din salariul pe o lună.

– Da, dar trebuia să iau mai mult de 2000 de lei, că atâta era marca, dar se făcea jumate jumate cu băieții, asta era partea lor. Comisionul. Mi-am cumpărat flori, vreo șase cartușe de BT, trei de Kent. Și am cumpărat o rochiță cu volane, roză-roză, pentru fata mea, și săndăluțe. Atât.  Țigările erau scumpe.

– Și totuși ai continuat. A doua oară cum s-a întâmplat?

– M-am dus la hotelul unde erau fetele și mi-a zis una că mai are un client care voia două fete, dar nu pe astea vechi, că le știa pe toate. Mi-a dat vreo 30 de dolari, vreo 10 mărci și 80 de lei. Trebuia să stăm trei ore cu el. Ne-a făcut cadou și ciorapi cu bandă adezivă cu model și fluturaș. Toți făceau și cadouri atunci, în afară de bani. Omul nu ne-a făcut nimic, își făcea el laba singur și noi trebuia să stăm zgâite, el se uita când la una, când la alta, și gata. Așa a devenit obișnuință.

– Înainte erau mai mult străini și mai puțini români, nu?

– Da.

– Și acum?

– Acuma… sunt mai mulți români. E foarte rar să găsești un om care să se gândească că ești totuși o femeie și trebuie să se poarte civilizat.

Prăjiturelele de la Scala

– Militia pe vremea aia știa de voi?

– Da, dar era ca și acum, unii „mâncau”, alții nu. Amenzile erau foarte mici, îți permiteai să plătești și o amendă pe zi. Era 30 de lei, cam așa. Dar doar dacă te prindea cu clientul, nu se lua de tine dacă erai pe stradă sau ceva, ca acuma. Se mai întâmpla să mai reclame vreun client că i-a dispărut ceva, dar de regulă uita el pe unde le punea, fetele nu puneau mâna că nu aveau nevoie de probleme. După 1994 au început problemele. Te mai luau la secție… îți dădea amendă, îți făcea poze, niște abuzuri care noi nu le gândeam atunci că sunt abuzuri.

– Tu unde-ți racolai clienții în perioada aia?

– După ce s-au privatizat hotelurile patronii nu au mai vrut să tolereze fetele la recepție. După 90 s-a redeschis renumita cofetărie Scala pentru fete. Stăteam acolo la mese, seara, noaptea, clientul se uita prin geam, alegea, venea și–ți dădea o prăjitură, un suc, și după aia plecai cu el.

– Vă patrona cineva sau erați independente?

– Curvele bătrâne nu au avut pești niciodată.

– Mai prestează vreuna din fetele de atunci?

– Din garda veche dacă mai sunt zece în viață. La timpul ăla erau de seama mea, în jur de 40. Dar de practicat mai suntem vreo patru-cinci. În timpul ăla nu erau atâtea boli ca acum, nu erau clienții de acum. E diferență ca de la cer la pământ. Atunci erau domnii într-adevărul cuvântului, îți pupa mâna, îți făcea cadouri, îți vorbea foarte frumos, nu te forța să faci un lucru care nu vroiai… Le-a mers bine la fete până prin 1999, după 2000 a decăzut meseria. Pentru că a început rău cu drogurile. Erau și înainte, dar nu oricine își permitea.

– Cum îți făceai rost de prezervative înainte de 89?

– Erau shop-urile, dar nu aveai voie să cumperi ca român. Când venea câte un client îl rugai să cumpere, folosea el și-ți mai lăsa și ție. Mai ales după două trei ședințe îți permiteai să-l rogi să-ți cumpere mai multe.

Cinci copii crescuți din prostituție

– Ai făcut vreodată fără prezevrativ?

– Da, nu era așa ca acum, erau mai în vârstă, nu veneau puști ca acuma să te înjure. Singura mea problemă medicală a fost la a șaptea naștere.

– Ai făcut șapte copii?Cu clienți?

– Nu cu clienți, am încercat și io să-mi refac viața și am avut diverse relații, dar n-am avut noroc. Ba bețivi, ba curvari și barbugiu, ba drogat, și uite așa.  Am avut șapte nașteri și mi-au murit doi, am cinci copii acum, două fete și trei băieți. Fata cea mare are 25 de ani și cel mai mic are 13 ani.

– Pe toți i-ai crescut din prostituție?

– Da, i-am întreținut la școli, au crescut normal, dacă vezi ce copii am zici că nu-s ai mei. Unii sunt la casele lor acum, muncesc, au ieșit oameni buni. Singurul care m-a ajutat a fost tatăl meu.

– El ce a zis de meseria ta?

– A fost foarte greu pentru el la început, era o rușine. M-am mutat cu chirie, cu doi copii după mine, mi-era greu nu aveam cu cine să las copiii seara, m-a mai ajutat o mătușă care mi-a murit. Tata a acceptat după câțiva ani de chin.

– Copiii ce părere au?

– Copiii nu au avut niciodată nimic de obiectat. Așa curvă cum e, e mama, nu permit la nimeni s-o jignească, i-a zis fata mea cuiva. Fata mea cea mare i-a spus ginerelui meu, ca să nu afle de la lume, i-a spus ea înainte, ca să știe cu cine se însoară. Nu înseamnă că dacă mama mama e curvă trebuie să devin și eu.

– Și „Profesoara” de unde vine?

– Un taximetrist mi-a zis prima dată, că dacă vreau să mă apuc de meserie trebuie să vadă cum prestez. A fost primul meu client din stradă. După asta a dat prin stație că „o am pe Profesoara”. Și așa a rămas numele. Bine, mă și comportam frumos, mă îmbrăcam frumos, eu 20 de ani nu am stat fără diplomat, parpalac, pantof cu toc, fustă scurtă. Acuma m-au ajuns greutățile. Le-am zis la ai mei, când o fi să mor așa să mă îngroape: cu parpalac, fustă scurtă, diplomat, prezervative, mă fardați, mă aranjați. Nu mă trimiteți pe lumea ailaltă așa.

– În diplomat ce aveai?

– Șervețele normale, umede, săpun, prezervative.

 

Tags: Cofetăria Scala, comunism, curve, femei, hărțuire sexuală, politie, Profesoara, prostituate, prostitutie, sex, slider, succesuri