Pentru că m-au întrebat unii de ce nu mi-a plăcut Londra acum trei ani, și mai mulți m-au întrebat acum de ce nu eram dată pe spate de faptul că merg la Londra, mi-am făcut zilele astea o introspecție în timp ce dădeam roată sediului MI6 de pe malul Tamisei.
Mă întrebam și eu de fapt de ce nu mă simt bine acolo, deși trebuie să admit că este un oraș frumos și mai ales funcțional. Da, comparativ cu ghinioanele de data trecută, vizita de anul ăsta a mers lin de la un cap la altul. La aeroport am coborât cu liftul direct în metrou, hărțile și indicatoarele m-au ajutat să schimb linia și să ajung la destinație fără probleme, de la metrou până la hotel am traversat câteva străzi cu valiza după mine fără să dau cu ea în gropi sau borduri, hotelul bun, personalul amabil, ce mai, a fost perfect.
Orașul este frumos, deși eu nu mă dau în vânt după combinația asta de cărămidă victoriană și oțel și sticlă de district financiar. Dar cum la mijloc sunt mulți bani, cine sunt eu să fac caz de un plan urbanistic pe care nu-l avem nici la București. Oricum, turistul are ce vedea în Londra.
Dar nu despre asta e vorba, ci despre ce anume îmi dă mie senzația de neplăcere pe care o simt aici. Mi-am imaginat, plimbându-mă pe străzile alea perfecte, că ar trebui să locuiesc acolo și să muncesc cot la cot cu alte zeci sau sute de mii de imigranți, și m-a lovit revelația că m-aș simți foarte singură acolo, înstrăinată și probabil veșnic depresivă din cauza asta.
Cum îmi spunea un prieten care locuiește acolo de câțiva ani, mulți se simt așa în orașul cel mai scump din Europa, dar o reglează din băutură. Pub-urile sunt pline seară de seară, iar priveliștea acelor oameni îmbrăcați la costum, ieșiți de la corporație și opriți în ușa pub-ului cu halba sau paharul cu vin în mână, mie una îmi arată că am dreptate.
Orașul ăla e rece și e destinat oamenilor cărora le fierbe sângele în instalație și sunt puși pe făcut bani. Vin aici, trag pe brânci câțiva ani, fac bani, pleacă storși ca niște lămâi. Sau poate că nu e așa, dar eu n-am prea văzut pensionari plimbându-și nepoții agale pe alei prin Londra.
Londra nu e pentru mine, deși nu-i neg frumusețile. Dar o să prefer întotdeauna o Lisabonă, un Berlin sau chiar un Belgrad în fața ei. Și aici vorbesc tot de feeling-uri, nu de aspect, funcționalitate sau arhitectură. Doar de modul în care un oraș, un loc, te face să te simți în el. La fel ca și cu oamenii, cred că și cu orașele poți fi compatibil sau nu. Între mine și Londra e nepotrivire de caracter.
N-am citit de mult ceva mai superficial.
E clasa a doua or what????
E doar o părere.
Inteleg ce zici, insa in cazul asta ar trebui sa preferi (si) Bucurestiul. Si nu o zic ca un lucru rau, din contra- Bucurestiul e ideal pentru ceea ce te descrii tu.
Cateva remarci:
– bautura in pub nu e datorata mediului de munca stresant. E datorata a. vremii, b. socializarii.
– mai usor cu discriminarile 🙂 „ar trebui să locuiesc acolo și să muncesc cot la cot cu alte zeci sau sute de mii de imigranți”. Poti sa fii depresiva si muncind pe langa britanici sa stii. Ba chiar lucrul langa imigranti e benefic, psihologic imigrantii au tendinta sa se ajute intre ei.
– Londra nu e pentru facut bani si stors oamenii ca lamaile. Poti avea „a really good time” vizitand muzee, gradini, palate. Ca trebuie sa ai si ceva bani pt asta- tough luck.
Toate cele bune si spor la studii in continuare.
Un fost imigrant, naturalizat intre timp.
Alex, n-am vrut să sune a discriminare, era doar un tablou de „melting pot” în care eu nu cred că m-aș simți bine. Privind fețele oamenilor pe stradă m-a lovit această alienare care părea că-i afecta pe toți și mi-am imaginat că aș fi unul dintre numeroșii imigranți acolo. Cred că pentru ei e cel mai greu pentru că nu cunosc pe nimeni și nici locurile. Cred că trebuie să ai oricum psihicul tare pentru așa ceva.
Vizitatul turistic e altceva.
Imi amintesc anii de facultate in Olanda cand am experimentat exact acelasi lucru. Am tras greu cu psihicul sa rezist la un mediu atat de izolat si de indiferent… acolo cred ca si daca muream nu ma gasea nimeni. Problema insa e alta, am intalnit multi romani care desi la inceput erau comunicativi, pana la urma mediul i-a prins din urma, devenind si ei posomorati si izolati.
Cine nu a fost printre straini, adica cine nu a luat-o practic de la 0 cu viata sociala nu stie cum e. Pe langa bani, omul mai simte si el nevoia sa mai iasa la un suc cu cineva sa stea de vorba.
Imigrantii nu sunt problema, desi unii din ei sunt cam agasanti (aici fac referire la musulmanii hardcore in special). Am plecat cu inca 5 colegi de liceu in Olanda si dupa un singur an am ramas singur acolo. Nu e pentru oricine plecatul asta in strainatate. Am stat cam 6 ani acolo, dar inafara de studiile completate si ceva plimbari prin tara aia, e un capitol gri din viata mea. Nu m-as mai intoarce decat ca turist.
Am glumit cu „discriminarile”- probabil un fel de umor englezesc, englezii tind sa devina destul de sensibili la chestii de genul asta ca si americanii (desi mai au cale lunga).
Treaba cu „melting pot” e cu doua fete- pe de o parte poate fi o alienare, pe de alta parte e o mare oportunitate- sa cunosti diferite culturi fara sa calatoresti in tarile respective. Acum fiecare ia din acestea doua ce i se potriveste mai bine.
Recomandare pentru linistirea sufletului next time- zona Hamptstead/Highgate- eventual Alexandra Palace Park.
fiecare om e unic, cu siguranta iti gasesti locul in alta parte. Intradevar, Londra e un oras pestrit, din contraste, plin de culoare, poate sa placa f. mult sau poate sa nu placa deloc.
Cred ca n-ai fost in partea care trebuia Dollo.
Ai fost pe Oxford street, zona de langa Picadilly Circus si Harrods? O femeie care se respecta nu rateaza shop-urile unui mare oras, macar sa se uite;). Sper ca ai fost, altfel ai ratat cea mai buna parte din Londra(dupa parerea neveste-mii) :).
Mie Londra mi-a placut, am vizitat-o de mai multe ori, cel mai frumos e de Craciun/Anul nou, au niste decoratii stradale si in magazine de te simti ca-n filme.
Sper de asemenea ca n-ai ratat ocazia sa mergi la un teatru, oricare, desi toata lumea se inghesuie la The Globe. E o experienta pe care trebuie s-o ai macar odata in viata.
Carti ti-ai luat macar de acolo? Nu stiu de ce dar in Londra mi se pare ca au cele mai frumoase carti. Poate e doar o impresie.
Acum 3 ani am fost și pe Oxford, și prin Soho, am vizitat mai mult, dar nu, pe mine nu mă dau pe spate magazinele. Nu-s o femeie care se respectă din punctul ăsta de vedere 😉
Cărți am fost tentată să iau acum, doar că mi-am dat seama că n-are rost să bag bani în ele când am readerul plin de cărți pe care încă nu le-am citit.
La capitolul acumulări, de orice fel, nu marșez, prefer doar experiențele, probabil teatrul de care zici ar fi fost una interesantă, dar de data asta nu am avut timp.
Eu cred ca afinitatea pentru puburi e una din cele mai importante trasaturi ale neamului lor – si prin Australia e la fel, se bea pe rupte. Cauza nu e alienarea, ci traditia si apetitul nesatios pentru alcool care e scris in gene. Cei mai vajnici bautori nu-s emigrantii ci nativii.
Iar in legatura cu traiul intr-un oras ca Londra – eu cred ca orasele sunt facute sa muncesti in ele, sa le vizitezi, dar nu sa traiesti acolo.
De trait se traieste in suburbii. Poate de aceea nu isi plimba bunicii nepotii prin parcuri – pentru ca bunicii nu locuiesc in oras. In oras poti trai ca young professional, ziua munca-seara cu prietenii in pubs, dar odata ce ai o familie, te muti la curte, in suburbs.
E clar, dragoste cu de-a sila nu se poate, oricat de faimos ar fi pretendentul! 🙂
Doar cateva cuvinte in apararea Londrei. Total de acord cu Spufi, Londra e o metropola agitata, colorata, cosmopolita, dar nu e pentru viata de familie tihnita. Aia se da in suburbii (pentru cine isi permite, bineinteles). Nu cred ca bunicii british isi plimba nepotii in City, asa cum la scara mai mica, nu-i plimba nici ai nostri pe aia micii pe Magheru. Plus ca bunicii british, multi dintre ei, si-au permis sa se mute la pensie in Spania si Turcia, sa-si incalzeasca oasele la soare.
Dar apropos de copii, am vazut in Londra copii cu clasa la tot felul de activitati in afara scolii, in parcuri si in muzee. Si nu se compara Natural Science Museum cu Antipa, chiar si renovat.
Iar corporatistii care beau in pub la iesirea de la munca mi-au parut a fi englezi in marea lor majoritate. Iar bautura tine de obiceiul local, de vreme si de socializare. Mai ales de obiceiul local, pentru ca in Grecia, am vazut sute de turisti englezi de toate varstele band pe rupte. Plus ca toti beau incepand cu ora 5 fix. Nu stau dupa program ca ursu’, asa ca probabil s-or stoarce ca lamaile in orele de program.
Una peste alta, eu as prefera sa traiesc intr-o Londra rece, dar functionala, si care ofera oportunitati de cultura, tehnica si recreere (multe gratuite), decat in traditionala ospitalitate romaneasca din Bucuresti.
My opinion.
Ai mare dreptate in acest articol. Londra este un oraș care reușește cumva sa te bage in depresie . Nu imi explic de ce. Majoritatea sunt acolo PTR bani deci sunt ca un fel de roboti. Daca mai pui si clima de rahat care o au si clădirile alea vechi stil victorian, ti se ia dupa un an garantat. PTR bani recomand dar doar daca ai sânge rece si te tine sa stai macar un an acolo.