Nu dați banii pe prostii, nici 2% pe jucării

Drepturile civile sunt precum canalizarea într-un oraș plin cu borduri și panseluțe. Dacă nu ești conștient că ai nevoie de ea îți va refuza în panseluțe când te aștepți mai puțin.

M i-au ajuns la ureche de ceva vreme niște informații pe care nu vrea nimeni să le facă publice, în dulcele stil românesc în care nu e bine să rupi cercul vicios, dacă ai cât de cât ceva de câștigat din el, chiar și așa greoi cum se învârte. Se zice că niște organizații care strâng bani pentru ajutorarea copiilor în general – bolnavi, sănătoși dar fără șanse etc – întâmpină greutăți în cheltuirea sumelor tot mai mari pe care le adună de la românii inimoși.  De exemplu o organizație se chinuie de ceva vreme să-i convingă pe managerii unui spital să fie de acord să le renoveze o aripă, destinată copiilor, și nu reușește. Motivul oficial e că doctorii nu îndrăznesc să reducă din dimensiunile cabinetelor de consultație ale unor dinozauri ieșiți la pensie, dar care mai trec din când în când pe acolo, ca să-și păstreze tonusul. Neoficial se știe că una e să-ți renoveze un ONG spitalul sau școala – fonduri private, management al șantierului pe bune, costuri reale, competitive – și alta e să primești bani de la buget, pentru aceeași lucrare cheltuiești cel puțin dublu și-ți rămâne și ție măcar o găleată de lavabilă :D. Între timp copiii învață cu buda în curte sau se chinuie în saloane insalube cu o singură toaletă pe etaj.

Situația e destul de răspândită, un fel de secret al lui Polichinele în piață. Există mai mulți bani decât nevoi în domeniu. Iar inflația de fonduri este generată de faptul că pentru copii în general e cel mai ușor să strângi fonduri. Vinde o poveste înduioșătoare, cu niște copilași bolnavi, săraci sau orfani, și vei deschide punga oricărui cinic dornic să-și cumpere liniște sufletească și statutul de „cetățean implicat”.

Nu-i frumos ce fac acum, e ca și când într-o reclamă îl faci de râs pe ăla cu care concurezi, spunându-i numele, în loc de clasicul anonim „un produs obișnuit”, dar în dragoste și în reclame scopul scuză mijloacele. Și în domeniul donațiilor de la cetățeni/firme private este o concurență. Neloială aș zice. Pentru că niciun domeniu nu va putea concura în inima și contul donatorului cu mutrița unui copil în nevoie. În timp ce rămân aproape complet neacoperite, de exemplu, segmente precum îngrijirea bătrânilor. Fie la domiciliu, în centre de zi sau în azile. Este o ipocrizie a societății care preferă să se uite numai la cei care, chipurile, o să le plătească pensia, ignorând propria bătrânețe care vine și va fi al dracu de urâtă într-o țară care nu le-a oferit alternative nici măcar ălora în putere.

Dar eu nu despre acest segment vreau să vă spun, deși îl consider cel puțin la fel de important, ci despre unul și mai ignorat de majoritatea românilor, fie ei persoane fizice sau juridice. Mă refer la sectorul neguvernamental care se ocupă de drepturile civile în general. Știți, acele chestii deloc sexy pentru ziariști, complet neinteresante pentru omul de rând – până când le pierde – și ignorate cu desăvârșire de companiile care au bani de cheltuit în ceea ce prețios se cheamă CSR – responsabilitate socială corporatistă.

În domeniul ăsta al drepturilor civile nu sădim pomișori, nu construim case, nu văruim pereți, nu salvăm vieți… nici măcar nu alinăm suferințe. Facem ceva ce nu se vede, dar vital pentru o societate sănătoasă. E ca un fel de rețea de canalizare într-un oraș, în care primarul preferă să pună borduri și să planteze panseluțe, că alea se văd, și plac ochiului alegătorului, dar lasă de izbeliște canalizarea. La un moment dat, când va refula canalizarea, îi va inunda căcatul pe toți, cu bordurile și panseluțele lor.

De exemplu dacă v-aș spune ce am făcut eu în ultimii doi ani de când lucrez cu Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH) ați zice că am împachetat fum. Fumul ăsta se vede rareori în presă și aproape niciodată la TV. Nu face rating, dar schimbă uneori legi în parlament sau zădărnicește măgării pe care vor politicienii să le facă. Nu sunt victorii răsunătoare, dar la un moment dat ele ajung să conteze. Suntem ca picătura chinezească.

Știți când oamenii se revoltă și zic nu se poate așa ceva, unde s-a ajuns, în ce țară trăim, dar chiar nu se face nimic, cineva trebuie să ia atitudine, să facă să dreagă, să se facă… ! E, de regulă ăia care pun mâna, timpul, creierul și uneori bani din buzunar ca să „se facă” sunt oamenii ăștia din organizațiile neguvernamentale. Ochii și urechile societății, gura cu care societatea civilă stă pe politicieni și pe instituțiile statului și-i ajută să derapeze mai puțin decât dacă n-ar sta nimeni cu ochii și gura pe ei.

Finanțarea acestui sector a fost asigurată în ultimii 20 de ani din străinătate. Știți, agenturili străine, Soros, fondurile norvegiene, bogătani din ăștia controversați care au interese ca România să apuce pe calea democrației și a statului de drept. Mă întreba cineva mai demult, când mergeam prin pușcării în vizite de monitorizare, dacă o fac din convingere sau pentru că sunt plătită bine. Plătită nu eram, cel puțin în primul an am făcut destulă muncă voluntară, dar așa am aflat că domeniul ăsta mi se potrivește mănușă după 16 ani de presă socială, în care făceam cam același lucru, dar de pe altă baricadă.

Apoi am început să cunosc oameni din alte organizații și am intrat într-o lume în care nu banul primează – deși este vital, ca în orice domeniu – ci dorința de a schimba lumea. Oricât de pompos și artificial sună asta, sunt oameni care cred că job-ul lor cotidian contribuie oricât de infinitezimal la schimbarea lumii.

Desigur, fiecare organizație din asta visează să-și atingă scopul prin schimbarea mentalității. Visează să convingă cât mai mulți oameni să ia atitudine atunci când îi deranjează ceva, să învețe pe cât mai mulți să-și ceară drepturile, să nu fie pasivi în fața sistemului, să nu-și vândă votul, să nu renunțe oricât de greu ar părea. Cu alte cuvinte, să lupte pentru viața lor și prin asta să le ofere copiilor lor o viață mai bună. E, dacă vreți, aceeași destinație finală a banilor, doar că mai pe ocolite și, dacă mă întrebați pe mine, mai sănătos. Nu dăm bani pentru tratamentul copilului x, pentru reabilitarea spitalului y, pentru reparația școlii z, ci îl strângem zi de zi de c.. e pe primarul sau pe ministrul care nu le face, pe  parlamentarul care minte, pe polițistul care bate, pe președintele care nu-și respectă promisiunile… ca să cheltuiască așa cum vrem noi bugetul ăla care e al nostru. Apoi punem și panseluțe, dacă ținem neapărat. Nu sună mai normal? Mai „ca afară”?

Ca un fapt divers, de când sunt în domeniul ăsta am observat că oamenii care își cunosc cel mai bine drepturile și care ajung să lupte pentru ele sunt aceia care le-au pierdut deja: pușcăriașii, rudele lor, oamenii care au pățit vreo belea și ajung să constate ori că legile sunt aiurea, ori că nu se aplică. Așa se spune și în PR, că nu poți să-i faci pe oameni să priceapă mesajul decât dacă vin în contact cu cineva care a pățit-o sau dacă li se întâmplă chiar lor ceva rău. E, oengiștii ăștia din drepturile omului sunt idealiștii ăia care cred că omul e suficient de deștept încât să învețe din greșelile altora.

Ca să nu vă mai plictisesc, că trebuie să mă întorc la lupta pentru drepturile voastre (:P) vă invit ca anul ăsta, dacă nu ați direcționat încă cei doi la sută din impozitul pe venit (pe care oricum îl dați la stat), să-l dați la APADOR-CH. Găsiți aici formularele gata completate cu datele organizației, și dacă tot intrați pe site puteți să vedeți și ce am făcut în ultimul timp.

Dacă vă știți că nu aveți timp, chef, chemare sau interes ca să vă luptați cu primarii sau cu alți responsabili din comunitățile voastre, vă recomand altă organizație cu care am lucrat și pe care o apreciez în egală măsură: Ce-Re.

Vă mai fac două sugestii de organizații pe care le cunosc și pentru care, de asemenea, bag mâna în foc (că știu că așa funcționează încrederea la români): Asociația pentru Tehnologie și Internet și Funky citizens. În caz că nu vă plac ochii noștri, ai ăstora de la APADOR-CH, sau nu vă identificați cu domeniul, puteți să mai dați și la alții 😉

Oricum, ca să nu vă îngrijorați că ne umpleți de bani, vă spun că raportat la cheltuielile și nevoile anuale ale unei organizații de genul ăsta (care nu are mai mult de opt-zece oameni în colectiv), sumele strânse din 2% sunt insignifiante. Însă mai mult decât sumele în sine contează gestul, ceea ce ne-ar arăta că sunteți alături de noi și că vi se pare important ce facem.

Noi tot din banii străinilor vom viețui, o vreme, cel puțin până când românii vor înțelege de ce e important să lupte pentru drepturile lor, să facă voluntariat, să militeze pentru una și alta și să nu se mai vaite că uite ce politicieni de rahat are țara asta.

În rest, toate bune!

Etichete: , , , , , , , ,

9 comentarii la “Nu dați banii pe prostii, nici 2% pe jucării” Subscribe

  1. VASILIU MIRCEA PAUL 08/05/2015 at 10:05 #

    Nu știu dacă nu mă repet, dar profit de ocazie pentru a-mi exprima opinia asupra acțiunii ”uniți salvăm” pe care de curînd am fixat-o în scris. Din păcate nu pot posta și imaginile la care fac referire – e vorba de diverse afișe propagandistice.

    „La fel cum parveniții secolului XIX își spărgeau mațele cu Côtes de moutons prés-salés sauce Béarnaise la doi pași de famelicii pelagroși-ofticoși ai Bărăganului, tot așa hipsterii bucureșteni plimbă bebeluși pe bulevardele capitalei, umflîndu-și ”intestinul ecologist” cu junk food bolșevic. Urmașii ”corporatiști” ai ciobanului Bucur apără cu ”piepturile goale” găozul sătenilor din Apuseni de penetrațiile perverse ale capitalismului mondial. Fost-au ei să vază la fața locului cum o duc oamenii ? Fost-au pe dracu´ ! Dar să organizeze echipe de lămurire (reciprocă) spre luminarea amărîților localnici ? Nexam !

    De fapt…

    …CE nu dorim la Roșia Montană ? Exploatarea în sine ? Detaliile exploatării (”secretizate” printr-un contract secret) ? Păi dacă e secret, DE UNDE știm despre ce-i vorba ? Nu-i nimica, noi, tinerii români ”revoltați”, luptăm ca Che Guevara în Golful Porcilor. Adică guițăm pe partituri scrise de ALȚII.

    Din ”înaltul” Big Mac-urilor sau al salatelor fără colesterol, ne prefacem că murim de grija sănătății VIITOARE a băștinașilor din Munții Apuseni. Ce-ar fi dacă, mai întîi și-ntîi, am obliga STATUL să dreagă enormele stricăciuni ACTUALE produse chiar de EL la Roșia Poieni ? Cîți șefi, șefuți și muncitori-putori au încasat salarii enorme în trista epocă de aur, raportînd producții fictive (vezi și cazul similar Sulf-Călimani) ? Cîți dintre ei papă și acum pensii grase de pe urma ”curcubeelor” încolăcite în jurul bisericii Geamăna ?

    Iată că, în delirul său de țărănoi analfabet, tocmai ”regretatul” Ceașcă fu defloratorul ”patriotic” al sfincterele românești. Monstruoasa copulație a mutat oameni, a rupt munți, a scîrboșit pîraie ─ pentru CE ? În folosul CUI ? Nici măcar politrucii vremurilor de frig, cozi și groază nu s-au îmbogățit de pe urma ”mîndriei naționale” cupro-sulfuroase.

    În loc de vagi contracte ”secrete”, ce-ar fi să desecretizăm activitatea cianotică desfășurată la Roșia Poieni ÎNAINTE de 1989 ? Nu poate fi mai greu decît dez-chiloțarea faimoaselor arhive ale securității, nu ? Abia odată stabilită responsabilitatea clară a statului român ante și post-decembrist (care încasează și astăzi sume groase din exploatarea resurselor minerale) cu privire la măgăria apuseano-montaniardă, PLUS obligația aceluiași stat de a repara pagubele, am avea un precedent solid pentru atacarea eluzivei afaceri RMGC.

    Fără jobene, cagule de gîzi-pirați (tatuați) și falusuri leniniste.

    „Uniți… salvăm…” ? Perfect ! Salvăm tot ce vreți. Însă pentru asta axonii valahi (corporatisto-bucureșteni în primul rînd) trebuie descîlciți serios. Altfel degeaba plimbăm prunci pe ”bulivarele” capitalei — tot niște ”Domni Goe” de secolul XIX, obraznici și debusolați, vom obține.”

    Deși pare off-topic, sferto-pamfletul meu atrage atenția asupra DISCERNĂMÎNTULUI privind modul în care alegem să protestăm. NU AVEM VOIE să judecăm cu cerebelul, altfel picăm în mlaștina anti-vaccinării, anti-teoria evoluției, iar diplomele obținute (pe bune, nu ca Ponta) dovedesc doar un conformism dezolant.

    • santamanta 08/05/2015 at 14:52 #

      va repetati, (ne-)ati zis-o si pe subiectiv.ro, „Uniţi salvăm nimic” – postat ieri.
      doar ca acel blog basist (da, chiar mai exista basisti) mi-a refuzat dreptul la exprimare (macar nu m-a facut iodiot, ca pe altii), ceea ce inseamna ca aveam dreptate 🙂
      respect pt sufletisti (si antineoliberali)

      • VASILIU MIRCEA PAUL 09/05/2015 at 10:49 #

        Chiar cu 🙂 în coadă logica lui ”nu m-a publicat înseamnă că am dreptate” n-are nimic de a face cu… logica.

        Comentrii ca ale Dvs și minusurile încasate îmi provoacă o mare tristețe. În fond pentru cine scriu dacă o demonstrație riguroasă nu are nici o priză ci trezește aceleași reacții viscerale ? Degeaba spune Ayn Rand „Rațiunea nu este imanentă. Cei care o resping nu pot fi convinși cu ajutorul ei. Nu vă bazați pe asemenea persoane — lăsați-le în plata Domnului.”, afirmația nu mă consolează.

        Din zecile de mii care au apreciat declarația Prof. Solomon Marcus chiar nimeni nu accesează și blogul lui Dollo ?

        „ Cel mai clar semn de respect pe care mi-l puteți arăta este să-mi acordați atenție, dar să nu acceptați nimic din ceea ce vă spun înainte ca spiritul vostru critic să vă asigure de adevărul și de interesul spuselor mele; dacă nu mă înțelegeți, să nu mă lăsați să trec mai departe, să-mi cereți să fiu mai clar; dacă vi se pare că nu am dreptate, să vă manifestați argumentat dezacordul.”

  2. Bogdan 08/05/2015 at 12:42 #

    Mersi pentru mentionare – poate ar fi bine de spus ca dincolo de 2% sunt si multe alte activitati prin care pot sa ajuti un ONG in mod voluntar – totul este sa crezi in aceleasi principii pe care le promoveaza acea organizatie si atunci poti ajuta de la a fi membru pina la a disemina informatiile importante trimise prin ONG.

  3. phane 08/05/2015 at 13:15 #

    Tot nu mi-e clar ce pot face aceste organizatii, si pentru ce au nevoie de bani. Serios, fara rea-vointa, vreau sa inteleg.

    Adica vedem cu totii (cine nu doarme pe el, evident) primarul care fura, politicianul care minte, politistul care abuzeaza etc. Ce poate face o organizatie de acest gen impotriva lor, concret?

    • Dollo 08/05/2015 at 14:23 #

      Păi de exemplu organizația Ce-Re are ca principal obiect de activitate sprijinirea (logistică, juridică, morală sau de orice fel ar mai fi nevoie) cetățenilor dintr-o anumită comunitate ca să se organizeze și să revendice ceva în zona lor: au reușit astfel să obțină bugetul sectorului 5, care era „secret” de ani de zile, au reușit să impună dezbaterea publică reală a bugetului Capitalei, au reușit să împiedice o construcție ilegală undeva în sectorul 2… în fine, diverse chestii, mărunte în aparență, dar care pentru oamenii din cartierele alea contează. Cu cât sunt mai mulți oameni care se implică în viața comunității lor cu atâta cresc șansele de a-l face atent pe primar. Nu e o vorbă goală, e realitatea. Nicio organizație nu va putea face ceva în locul tău mai bine decât tine, dar la momentul ăsta românii au nevoie să-i organizeze cineva.
      ApTI este organizația care știe cel mai bine care e treaba cu legile Internetului, Big Brother și tot felul de măgării pe care le fac politicienii la comanda serviciilor de informații, ca să ne controleze comunicațiile mai bine.
      APADOR-CH îi sprijină pe oamenii abuzați de poliție, jandarmerie (amendați aiurea la mitinguri sau săltați aiurea de pe stradă și bătuți) să-i reclame pe polițiști, să-i dea în judecată, face rapoarte proprii asupra abuzurilor și le trimite ministerului, face presiuni ca lucrurile să nu rămână doar între milițian și bătut. În cele din urmă cu unele cazuri se ajunge la CEDO, unde se câștigă invariabil (avocații APADOR-CH fac asta pro bono, apropos, adică cetățeanul nu-i plătește). Ăsta e un aspect, altul mai e ceea ce se cheamă advocacy legislativ. Când mai auzi că CCR se pronunță asupra unei legi că e neconstituțională, să știi că acolo și-a băgat coada și APADOR-CH.
      Pentru toate chestiile astea e nevoie de oameni specializați juridic sau pe alte domenii, și de bani pentru a-i plăti.
      Mai concret de atît, dacă ai timp și chef uită-te pe site-urile fiecărei organizații. O să găsești acolo ce proiecte au și la ce sunt bune ele. Din ce știu toate la momentul ăsta sunt finanțate de străini.
      Cum spune Bogdan mai sus, chiar și voluntariatul sau măcar share-uitul informațiilor contează mult pentru organizațiile astea.

  4. floraria-crina.ro 08/05/2015 at 17:40 #

    nu m-as fi gandit ca exista vreodata prea multi bani in ONG-uri si cineva incearca sa-i foloseasca pe bune si nu poate…pentru mine e ceva de neconceput….

  5. Om bun 09/05/2015 at 20:41 #

    Frumos spus, ca de obicei. Multumim Dollo pentru ca ne reamintesti de lucrurile cu adevarat esentiale in societatea asta in care (ne chinuim) traim.

  6. o femeie 11/05/2015 at 16:43 #

    sunt multe probleme legate de sistemul medical romanesc, si imi dau seama ca situatia e atat de putreda, una acopera pe alta, si toti se eschiveaza pt ca…din haos le iese bani.

    Eu nu mai am salariu/impozit asa ca nu am ce directiona, dar donatiile mele se duc tocmai pt a ‘carpi’ victime si suferinte marunte. Pana una/alta, cei de sus (din spitale/din minister) incaseaza spagi uriase si le convine.

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Discuție cu o viitoare ziarizdă/piarizdă. Trizdă!

A fost odata copiutza - sursa foto: http://www.cheatingculture.com

Pentru cine zicea că presa e plină de ingineri, făcuți ziariști de ocazie, am un mesaj încurajator: vine tare din urmă generația copy/paste. Hold your breath!

Visiting Transilvania: “Traditional roma people on the left!”

Port traditional la un copil care cersea in Sighisoara

Turul bisericilor fortificate săseşti din Transilvania a fost, pentru cei şase ziarişti, o ocazie să cunoască România reală, cu drumuri proaste, cu monumente dărăpănate, cu prea mulţi “roma people” în locuri în care li se spunea că au trăit “the saxons”, dar şi cu oameni ospitalieri şi calzi, cu mâncare multă şi gustoasă, şi cu peisaje fabuloase.

Mama mi-a zis să nu mă duc, dar eu nu și nu…

parapanta3

Cu parapanta e ca și cu un bărbat, prima dată nu e bine, dar ceva te face să mai vrei măcar o dată 😉

Pur și simplu Norvegia

16

Impresii de călătorie din Norvegia, încă o țară care nu suferă vreo comparație cu România.

Ziua 4: Și chinez, și ateu, și friguros

Cica daca Adam si Eva ar fi fost chinezi

Azi am explicat unui conclocuitor chinez cum funcționează termoficarea românească; i-am băgat mințile în cap recenzoarei care voia să mă înregistreze doar pentru că trecusem pe la mama, și apoi am bârfit copios cu niște recenzoare bătrâne și puțin ciupite de molii, ca mine 😛

Pe barba mea, poliția face ce vrea

barba

În era datelor biometrice, în care computerul face recunoașteri faciale chiar și sub burka, poliția română îi refuză unui bucureștean înnoirea permisului de conducere pentru că nu vrea să-și radă barba