Primele 15 cuvinte

Ce vindeau, cumpărau sau căutau românii în vara anului 1990, în primul ziar Anunțul telefonic apărut după zeci de ani de mică publicitate cenzurată în România liberă.

anunturi3

Primul anunț din ziar căruia îi dădeam curs în viața mea era de fapt o reclamă a unei agenții matrimoniale care promitea căsătorii avantajoase în străinătate. Aveam puțin peste 20 de ani și impresia că n-o să-mi găsesc niciodată „soarta”, de vreme ce până la vârsta aia abia avusesem un iubit, și experimentasem deja conflictul ireconciliabil cu viitoarea potențială soacră.

Ziarul avea multe anunțuri matrimoniale, dar mie mi se părea că o agenție cu pețitori străini e mai valabilă decât un tânăr intelectual autohton, cu situația bună și fără obligații, care dorea o tânără corespunzătoare pentru posibilă căsătorie. Cred că la categoria matrimoniale, eu și altele ca mine eram un soi de echivalent al vânzătorilor de Dacii „neridicate” (deci noi) pe care titularii visau să le dea numai pe valută.

N-o mai lungesc, am sunat la agenția respectivă, nu mai știu cum se numea, dar știu că am primit prin poștă un plic plin cu formulare de completat pentru ca ei să-mi „facă dosarul” și să mă scoată pe piața internațională a măritișului avantajos. Am ținut formularele alea mult timp în birou, oscilând în fața „sorții” de care în final mi-a fost frică, așa că nu i-am dat curs. Cred că de vină a fost mai mult faptul că nu știam exact ce căutam – povestea vieții mele până la urmă – iar formularele alea cereau să fii foarte explicit în descrierea potențialului partener. Nu exista rubrica „să fie băiat bun, de casă, mamă!”.

 

anunturi2

Ziarul se numea Anunțul telefonic și aflu că zilele astea tocmai a împlinit 25 de ani – vârsta la care eu până la urmă reușisem să mă mărit, după ce așteptasem provincia 😉 – marcați prin retipărirea primului număr, din 7 iunie 1990. Dacă nu l-ați găsit la chioșcuri, unde s-a vândut cu ediția curentă, îl puteți răsfoi aici. Anunțurile nu mai sunt valabile, dar lectura lor rivalizează cu orice pagină de istorie. Eu m-am amuzat vreo jumătate de oră trecând prin vânzări de magnetofoane Kastan, Istoria literaturii a lui Călinescu, casete JVC, set segmenți de Dacie, haine de astrahan sau Oltcituri pentru străini.

M-a făcut să-mi amintesc mai ales de vremea dinainte de apariția acestui instrument de biznis revoluționar (pentru România anului 1990), când singurele ziare în care puteai să publici un anunț erau România liberă și Informația. La institutul la care am lucrat în perioada 88-94 aveam o colegă care citea zilnic, la pauza de masă, paginile de anunțuri din Românai liberă. Abonamentul era o obligație a atelierului în care lucram, venită pe linie de partid, dar singurele pagini citite cu adevărat din ziar erau alea de anunțuri, în special decese și schimburi imobiliare, fiind epoca în care proprietatea nu era așa sfântă ca acum. Unele anunțuri cred că ascundeau și „afaceri” interzise în comunism, dar lectura aia făcută cu voce tare de colega noastră, după masa de prânz, a adevăratei Românii libere care trăia în paginile de mică publicitate, mi-a rămas în memorie ca un soi de divertisment. Cel mai bine se râdea la rubricile decese, comemorări și la… ați ghicit, matrimoniale 😉

Liberlizarea presei a diversificat piața de anunțuri și se pare că atunci una dintre cele mai de succes rețete a fost asta a anunțului telefonic, dovadă că ea încă adună peste un milion de cititori lunar, și azi, după 25 de ani, când Internetul pare că intermediază orice, și când presa main stream abia mai pâlpâie pe piață (aud că până și marile tabloide naționale abia mai ating suta de mii de exemplare, după ce ani de zile au vândut milionul zilnic).

Revenind la aniversatul nostru, vă recomand să răsfoiți numărul 1, pentru că el este un tablou al societății românești la momentul 90, mai fidel decât l-ar putea face orice pictor, sociolog, istoric sau ziarist. Ce vindeau, cumpărau sau căutau oamenii la vremea aia vorbește despre starea lor economică, năzuințele lor și despre ceea ce credeau că i-ar face fericiți pe viitor. Poate că nu toți au găsit ce căutau, dar e fantastic faptul că au avut curaj să pună dorințele astea în maximum 15 cuvinte – pentru că atâtea erau atunci publicate gratis – și să le dea la ziar, cu numărul lor de telefon sau uneori chiar cu numele și adresa, după zeci de ani de dictatură care ne învățase să ne ascundem și să fim suspicioși.

anunturi

De altfel cred că nimic nu ilustrează mai sincer starea unei națiuni și a unei economii decât un ziar sau un portal de anunțuri. De aceea probabil că și Anunțul telefonic va mai trăi suficient de mult timp de acum încolo. Cel puțin cât timp cele 15 cuvinte magice vor fi liantul dintre cerere și ofertă.

Etichete: , , , , ,

8 comentarii la “Primele 15 cuvinte” Subscribe

  1. mihai 11/06/2015 at 18:10 #

    Dollo, cum e cu promo-ul asta? N-am nimic cu el, personal as citi cu placere orice scrii indiferent pe banii cui, dar sunt totusi curios ce-i cu avantul asta mediatic pe care il sustine Anuntul. Da, a implinit 25 de ani, si care-i faza?

    • Dollo 12/06/2015 at 08:59 #

      Or fi avut ei niște motive, dacă ne uităm la piața site-urilor de anunțuri, foarte promovate în ultima vreme, parcă are sens să te promovezi și tu, care ai fost primul p-aci. Iar ocazia aniversară mi se pare nimerită, de ce nu? Mie chiar mi-a plăcut să-mi amintesc anii ăia, citind ziarul ăsta. Sunt la vârsta nostalgiilor. Ăsta a fost și motivul pentru care am acceptat să scriu acest promo, altfel nu cred că vă înghesui cu prea multe pe blog. Iar cereri ar fi.

      • mihai 12/06/2015 at 09:27 #

        Oh well, eu din anul 1990 singura amintire mai de Doamne-ajuta pe care o am e ca mi se explicase cum ca s-a desfiintat economia planificata, si acum fiecare e liber sa faca ce activitate economica doreste. Si ma gandeam cu panica cum dracu’ sa faca fiecare ce vrea? Pai, fara coordonare se duce naibii totul! Unde s-a mai pomenit activitate fara coordonare? (Nu neaparat in cuvintele astea, dar cam asta era ideea. Aveam 11 ani.)

      • mihai 12/06/2015 at 09:31 #

        PS: Ne scrii cam rar 🙂

        • Dollo 12/06/2015 at 09:53 #

          Știu, dar trebuie să mai și muncesc. Iar asta îmi ocupă mai mult timp decât alte dăți.

  2. Gogu 11/06/2015 at 19:30 #

    Mi se pare DELICIOS anuntul si cat de bine reflecta starea societatii din acel moment.

  3. g 12/06/2015 at 06:31 #

    Mda… vezi „gogosi cu materialul clientului, reusita garantata”. Starea societatii.

  4. IlieMoromete 15/06/2015 at 13:15 #

    In tara unde locuiesc eu acum (una mica de tot in vestul Europei) sunt oameni care fac prajituri acasa si le vand cu 50 EUR/kg ; Bastinasii nu se ocupa cu prajitureala in casa, iar cine face prajituri acasa (in general est-europenii) este la mare cautare.

    Asadar, anuntul ala de acum 25 de ani este perfect valabil azi, dar in afara Romaniei!

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

De ce ea? (3)

tarau-victoriei

Viața de după: reabilitarea, mai grea decât pușcăria, a muncit la negru pentru că nu o angaja nimeni, victoria de la CEDO și rejudecarea procesului în țară, pierderea și regăsirea dosarului, apariția unor „victime” noi atrase de ideea de potențial câștig, facultatea de drept, doctoratul și victoria finală.

De ce ea?

tarau-victoriei-an

Povestea neromanțată a unei românce care a făcut pușcărie nevinovată, ca urmare a unui lanț de erori judiciare, deschis în 2000 de o anchetă a procurorului Cristian Panait, închis abia după 15 ani de procese

Sanssouci, casa de la țară a unui rege cool

pajiste

La 1740 oricine putea să intre pe domeniul lui Frederick cel mare al Prusiei, cu condiția să fi fost îmbrăcat corespunzător. Azi intrarea costă 19 euro și îți dezvăluie un colț de rai și o poveste frumoasă.

În așteptarea telefonului de la Angela Merkel

tausance-bun

Ce mai face echipa care l-a ajutat pe Iohannis să strângă un milion de like-uri pe Facebook și să ajungă președinte

Moartea iedului, mănânc și trăiesc

cioban-ied

Ciobanul mi-a zis să nu mă uit, că la ei femeile pleacă de acasă când se taie mieii. Am decis să nu-l ascult. Credeam că o să fiu mai tare ca Labiș și n-o să mai pot mânca după asta.

O masă cinstită la cea mai umană închisoare din lume

curte

Halden este cea mai nouă închisoare din Norvegia, a costat 250 de milioane de dolari și le oferă deținuților condiții de viață ca în libertate