Caietul Albastru al Adrianei Săftoiu

În care nu se spune dacă Băsescu și-a tras-o sau nu cu Udrea, dar ce scrie în el, dincolo de bârfa asta, e infinit mai important.

Noi, românii, poate mai greşim când ne alegem modelele. Dar nu acest lucru mi se pare cel mai alarmant şi prioritar a fi corectat, ci modul în care ne îndrăgostim de figurile publice sau de instituţiile publice (în 2015, D.N.A. şi, culmea, S.R.I.) : într-un abandon total. Într-o admiraţie necondiţionată, le punem la dispoziţie toate libertăţile de a acţiona, un cec în alb.

Am citit în ultimele zile, avid, Cronica de Cotroceni a Adrianei Săftoiu. Demult n-am mai dat peste o scriere cu care să rezonez în așa mare măsură. Deși n-am cunoscut-o personal pe autoare – cred că o singură dată în viață am văzut-o de aproape, în Primăria Capitalei, pe vremea când eram de-o parte și de alta a Băsescului (ea consilier de imagine, eu ziarist acreditat la primărie) – găsesc cu surprindere în ea un personaj pe care mi-ar fi plăcut să-l cunosc mai bine.

Cartea a stârnit valuri mai ales contra, din acea fibră ipocrită a românului dornic să-i condamne pe alții că fac ceva ce, cu siguranță ar fi făcut și ei dacă ar fi avut ocazia. Pentru că îi pune într-o lumină rece de sală de disecție pe mulți, era firesc să fie tratată cu dispreț suveran: așa ceva nu se face!

Eu cred că e foarte bine că s-a făcut, iar cine are urechi să audă, ochi să citească și mai ales deschidere ca să priceapă ce scrie femeia asta acolo, va fi, poate, cu o dezamăgire mai puțin pregătit să trăiască mai departe în România.

Mă întreba cineva deunăzi, aflând că citesc cartea, dacă zice în ea că Băsescu și-a tras-o cu Udrea. Evident asta e grija care-i f… pe români, și de asta și suntem unde suntem. Pentru că în loc să vrem să știm cum se iau deciziile în biroul zero al țării (*), cum funcționează clasa politică și cine-i trage sforile, noi nu putem dormi de grija coțăielilor altora.

(*)Tot felul de domni dubioşi care intrau în Cotroceni, cu aer fanariot, aflând între timp că ea e cheia ce deschide cabinetul zero, deveniseră o alarmă pentru toţi.”

De altfel înțeleg că asta s-au și grăbit să dezmintă cei doi, pe Facebook, după apariția cărții: că nu și-au tras-o, că au fost integri și loiali până în ultima clipă. O dovadă în plus că și Băsescu&Udrea, ca și mulți alții, s-au grăbit să condamne cartea înainte s-o citească.

Cartea conține chestii mult mai grave decât potențiala aventură a președintelui cu blonda. Este o radiografie a „îndrăgostelii” autoarei de un concept pe care realitatea l-a tăvălit prin praful puterii și i-a luat mințile. Este o transformare a unui om anonim, ambițios, tenace, dornic să-și depășească condiția, într-un șef de stat (termenul are o conotație aparte în carte) orgolios, sfidător, avid de putere și control, dominat de stări extreme, dornic să se impună prin frică.

Între cele două limite, consemnate numai pentru primii doi ani de mandat (pentru că Săftoiu a plecat de la Cotroceni în martie 2007) îl regăsim din plin pe acel Băsescu de care probabil ne-am îndrăgostit mulți, acel om dintr-o bucată care poate că a jignit bunele maniere, dar a avut și rezultate palpabile atunci când și-a pus mintea, amuzant chiar și așa în spontaneitatea lui calculată de care-l acuză autoarea. Nu pot decât să mă îngrozesc la gândul a ceea ce a urmat între 2007 și 2014, când s-a încheiat și al doilea mandat. Numai jumătate din chestiile pe care le spune Adriana Săftoiu în caietul ei albastru (așa și-a numit jurnalul pe care l-a ținut cât a lucrat la Cotroceni) sunt suficient de grave ca să te pună pe gânduri.

Adriana Săftoiu încearcă o dezvrăjire a maselor, dacă mai rămăsese cineva agățat de mitul lui Băsescu, prin disecarea modului în care orice om, chiar bănuit de bune intenții, poate fi pervertit de putere. Totul se întâmplă cu ajutorul celorlalți, al complicității, tăcerii, acceptării umilințelor. Întotdeauna vor exista amatori de sinecuri, gata să facă orice pentru ele, indiferent de greața pe care le-o inspiră puternicul zilei. Sunt niște personaje care nu ies deloc bine din cartea asta, printre ele: „intelectualii lui Băsescu”, societatea civilă, câțiva ziariști, instituțiile cu rol de control și coerciție, dar și nume care se regăsesc încă prin scaunele puterii.

Un loc destul de important în carte îl ocupă serviciile și relația lor cu Băsescu. După cum zice că s-ar fi exprimat chiar el, serviciile nu au reușit să-l învingă, ca pe Constantinescu, dar nici el pe ele. Săftoiu consideră că după 25 de ani numai Iliescu ar fi ieșit relativ neșifonat din relația asta.

Aceste instituţii sunt necesare oricărei naţiuni, pentru prevenţie, în primul rând, şi apoi pentru sancţiune. Chestiunea controversată despre activitatea instituţiilor noastre apare în contextul bănuielilor că secondează, tacit, dar reprezentativ, structurile mafiote – şi politice, şi economice –, că susţin grupurile (cele mai multe bine asezonate cu influenţi ai zilei) fie cu informaţii, fie cu protecţie. Explozia dosarelor care se întocmesc preponderent pe turnătoriile mafioţilor, obosiţi şi ameţiţi de câţi bani au de distribuit, arată un paradox : curăţenia a început prin delaţiunile acestor inşi care au benchetuit îndelung, furând şi împărţind între ei avuţia naţională. Instituţiile de forţă doar asistă. Aşa cum au asistat, cel puţin în ultimul deceniu, la crearea acestor structuri mafiote, care au acoperit şi politicul, şi economicul. Mână în mână. Explicaţia pentru care i-au protejat poate fi găsită în faptul că funcţiile acestora depindeau de aceiaşi oameni politici. În fond, şi-au ocrotit funcţiile, locul de muncă.

Dincolo de frustrările inerente – că doar și Adriana Săftoiu e om, iar cartea ei este o operă subiectivă – cred că această cronică este una cât se poate de fidelă a societății românești actuale. Ea recunoaște uneori că atunci când se afla în preajma președintelui nu înțelegea de multe ori lucrurile în ansamblu. Avea naivități și iluzii. Nu știm dacă a rămas cu ele, nu știm cât din ceea ce a curpins ea cu privirea este întregul și cât de monstruoasă o fi în realitate situația. Dar este o cheie în care putem vedea altfel unele lucruri.

În spectacolul cătuşelor, răspunsul la întrebări care privesc activitatea acestor instituţii în ultimul deceniu nu se integrează în analiza colectivă. Scapă de calitatea de „complici“, pentru că acum arestează. În ciuda faptului că toate aceste instituţii au şi rol de prevenţie, impresionează plăcut publicul, pentru că, în sfârşit, au început să sancţioneze. Atitudinea aceasta, atât de îngăduitoare, va costa la fel de mult mersul lucrurilor pe mai departe. Absurdul situaţiei vine din faptul că avem extrem de multe instituţii de control menite să combată ilegalităţile şi, cu toate acestea, numărul cazurilor de evaziune, de înşelătorie, de trafic de influenţă, sumele colosale tranzacţionate le anulează pretenţia de a fi utile ţării.

Spre sfârşit de mandate politice, constaţi cât de mulţi sunt cei care au evoluat în ticăloşii, ani de zile, fără să fie opriţi la primul milion sustras (de euro sau lei). Într-un grafic al responsabilităţii, după ce mulţimea se satură de sânge, se impune şi clarificarea răspunderii fiecărei persoane, din fiecare instituţie, căreia îi revenea sarcina să prevină acest mare jaf.”

Mai mult decât niște bârfe de budoar, cum a fost catalogată de unii cartea asta, este un soi de îndemn – cam în pustiu, părerea mea – al autoarei să ne schimbăm stilul de a alege orbește oameni și mai ales să nu le mai dăm cecuri în alb după ce i-am votat. Tot ea ne trage, însă, preșul de sub picioare când spune că „a miza pe autocontrolul care impune conduita necesară unui decident politic, care îl ghidează unde trebuie să se oprească cu vrutul şi cerutul, e o amăgire. Cei care au autocontrol nici nu intră la prima selecţie. Aici e şi criteriul: sunt promovaţi mai ales cei care pot fi controlaţi.

Și ca să nu închei într-o notă pesimistă, vă reproduc două dintre întâmplările hazlii din perioada Băsescu-Săftoiu. Măcar să râdeți ca Băsescu la urmă 😉

În Japonia:

„Discuţiile erau purtate în română şi japoneză. Traducerea adăuga timpi morţi, iar cadenţa limbii nipone te îmbia mai abitir la relaxare. La un moment dat, delegaţia noastră începuse să abandoneze uşor, dar constant, capul pe caietele de notiţe. Koizumi a remarcat, privind înţelegător de-a lungul mesei : „Cred că a fost lung drumul şi obositor“. Preşedintele s-a uitat în dreapta şi în stânga sa : „Aşa stau ei când se concentrează“. O replică apreciată din plin de un prim ministru fan al muzicii rock. Râsul a trezit audienţa.”

*

În Libia:

Gaddafi : „Marele popor român ne este prieten“.

Băsescu : „Şi nouă marele popor libian, Mare Lider“.

Gaddafi : „Mare Lider, mulţumesc marelui popor român“.

Gaddafi : „Marele popor român a trecut prin perioade de criză, dar a fost nedreaptă moartea fostului mare lider, Ceauşescu“.

La început, Preşedintele nu zice nimic. Îi lasă interlocutorului dreptul să îşi deplângă prietenul, doar că Gaddafi e hotărât să smulgă ceva compasiune de la noul mare lider al României. Şi, tot deplângând cruzimea cu care a fost răsplătit fostul mare lider Ceauşescu, care „a făcut multe lucruri bune pentru marele popor român“, Băsescu i-a curmat brusc lamentaţiile : „Revoluţia e revoluţie“.

 

*Poza e făcută de Mugur Vărzariu

Etichete: , , , , , , , , , ,

18 comentarii la “Caietul Albastru al Adrianei Săftoiu” Subscribe

  1. Marius 03/07/2015 at 20:11 #

    „Este o transformare a unui om anonim, ambițios, tenace, dornic să-și depășească condiția, într-un șef de stat (termenul are o conotație aparte în carte) orgolios, sfidător, avid de putere și control, dominat de stări extreme, dornic să se impună prin frică.”

    Atat ai inteles din toata „tarasenia”? Te pomenesti ca madam’ Saftoiu „Pufulet” este o „sfanta” nedreptatita de marele nerecunoscator.

    Apropos, cum se luau deciziile la Cotroceni? Criza ziaristilor? Omar Haissam? 2010 criza mondiala, dupa „miribolantul” Tariceanu care ne-a sporit aparatul administrativ la sublima cifra de 1.3 milioane bugetari? Mai vrei? Sau te pomenesti c-oi fi si tu vreun soi de bugetara care are teleevizorul setat numai pe A3, RTV si Realitatea????

    PS1. Nu-mi raspune. Nu merit!!!

    PS2. Din cand in cand (de cele mai multe ori) ai postari foarte interesante!!!!

    • mariana 03/07/2015 at 20:57 #

      Dar altcineva poate să-ți răspundă, dacă nu Dollo? Articolul nu e o recenzie a cărții și cu atât mai puțin un rezumat. Ideea e că, din păcate, mulți români sunt interesați de cancanuri și nu de ceea ce contează la oamenii politici. Nu știu dacă și ce scrie Adriana Săftoiu despre criza răpirii jurnaliștilor în Irak, dar tu ai uitat – cred că intenționat – când se oprește cartea: în 2007. Așa că o analiză (făcută de Adriana Săftoiu) a comportamentului lui Băsescu în timpul crizei e imposibilă, fiindcă nu mai era la Cotroceni.
      Nu sunt fana nici unui om politic actual – și cred că nici Dollo nu este – și nici nu am citit cartea încă, fiindcă pe moment nu am acces la ea. Dar nedreptatea din afirmațiile tale e atât de evidentă, încât am zis că merită un răspuns. 😀
      P.S. (unic) Nu-mi răspunde!Nu fiindcă nu merit, ci fiindcă n-am să citesc nici un răspuns. :))))))))))))))

      • Alexandru 04/07/2015 at 19:06 #

        M-a frapat chestia asta si in articolul lui Dollo si in comentariul tau. „Chestia asta” este faptul ca cei mai multi „romani” sunt interesati numai de cancanuri. Va voi spune ceva nou, se pare, cei mai multi oameni sunt interesati numai de cancanuri. Monica Lewinsky, DSK, toate scandalurile ultimilor ani au interesat opinia publica mult mai mult decat toate analizele economice si deficitele bugetare ale Greciei la un loc. Si e normal sa fie asa. Haideti sa nu ne mai punem cenusa in cap cand nu trebuie si sa nu mai generalizam nepotrivit. Recunosc, exista generalizari pe care le putem face cand este vorba de poporul roman, generalizari care, poate, dor mai mult decat „cancanurile”: este un popor needucat, intolerant, bigot, pot continua asa. Dar haideti sa nu luam o caracteristica, poate nu laudabila, general umana si sa ne punem cenusa in cap ca doar noi suntem asa.

    • upn 03/07/2015 at 21:02 #

      hm … daca chiar ai fi citit in trecut postarile lui Dollo ai fi stiut ca nu e nici bugetara si nici n-are televizorul setat pe gunoaiele alea.

      da’ tu ai citit cartulia lui pufulet (care acopera doar vreo 2 ani, inainte de criza economica)? daca da de ce nu te contrezi pe chestii concrete. de ce nu ne spui tu cum s-au luat deciziile respective. sau iti dai cu parerea din auzite.

      ataci doar omul care, vezi doamne, isi permite sa aiba opinii nealiniate la ale tale luminate si extinse.

      eu, recunosc, n-am citit cartea, si nici nu planuiesc sa-mi pierd timpul cu ea prea curind. iau doar cunostinta despre parerea unora sau altora despre ce-i scris in ea. cind oi citi-o o sa-mi permit sa spun ‘ma’ Dollo, cred ca nu te-ai prins de toate fazele’. pina atunci … keep cool, man!

  2. Motanul 04/07/2015 at 00:52 #

    Oare cum o fi la Cotroceni cu Iohannis presedinte? Oricum Basescu a avut niste mandate foarte grele. A fost tot timpul in conflict cu alde Tariceanu si ale lui biletele, cu Voiculescu/Antena 3 si PSD-ul/USL-ul. Din pacate a fost cam singur. „Aliatii” lui au fost fie corupti, fie incompetenti, fie ambele. Si multi profitori/lipitori, intre care Udrea e la loc de cinste. In mod clar a fost supus la un stress imens ca presedinte, eu zic ca a rezistat excelent. Cat despre carte, nu sunt interesat. Ma indoiesc ca cineva putea sa-l controleze pe Basescu asa cum zice Saftoaia.

    • Dollo 04/07/2015 at 07:05 #

      Motane, venim din același loc 😉 Totuși, idealizatul ăsta nu e bun, asta încearcă și femeia asta să zică. Unul așa informat ca tine ar trebui să citească cartea, măcar pentru episodul bilețelului 😉

      • Motanul 04/07/2015 at 07:41 #

        Zi tu Dollo, care zice Saftoaia ca a fost adevarul cu biletelul, ca eu unul n-am bani de aruncat pe asemenea carti. 😉

  3. maximin 04/07/2015 at 06:33 #

    trebuie ca ai citit mult, daca ai ajuns sa spui ca n=ai prea citit ceva atit de bun

    inrazneste si intra intr=o librarie

    • Dollo 04/07/2015 at 07:09 #

      Mă bucur că ați descoperit blogul meu, sunteți din servicii sau din alte tabere? 🙂 Am scris că am rezonat cu cartea, nu că n-am prea citit ceva atât de bun, e o diferență, dar nu ne încurcăm în nuanțe. Dacă vreți neapărat o critică a cărții ar fi o lipsă de structură, pe care am resimțit-o, dar în rest rămân la părerea că pe multe idei AS are dreptate.

      • VASILIU MIRCEA PAUL 04/07/2015 at 10:25 #

        Mulțumesc Dollo ! Din cartea cu pricina mi-ai oferit exact ce aveam nevoie (la vîrsta mea nu prea îți mai arde să pierzi vremea cu cîteva sute de pagini, din care ȘTII că doar vreo 25 conțin CEVA).

        Pentru toți blablagii-(Bilbo Baggins)-bîjbîiți: iată ”profilul psihologic” al lui Traian Băsescu (în sensul CIA și al altor servicii serioase), extras din experiența celor 66 de ani (40 sub comuniști, ca să nu obosiți calculînd).

        TB este un tipic director de întreprindere ante-1989. Aproape incult, aproape ne-educat, rudimentar ca moara cu făcaie, gata să dea cu ștremeleagul în masă să arate cine-i ”șăfu´”.

        Însă, prin natura profesiei, apar și unele diferențe: a conduce o navă nu-i totuna cu un combinat metalurgic, sau o fabrică de automobile (textile, combinat de porci) sau mina Roșia-POIENI – NU MONTANĂ. De ce ? Toate alea amintite nu presupun riscuri dincolo de vreo ploaie cu piatră sau Dorel-dînd-cu tîrnăcopul-aiurea. Orice se întîmplă (”nerealizarea planului”, accidente de muncă, etc.) pot fi moșmolite, împreună cu gașca ”aparținătoare”, pînă la exonerarea completă de ORICE vină (și pensii nesimțite după 1989).

        La bampoare povestea șede cu totul altfel: nu știi să comanzi cursul și viteza prin Bosfor sau furtunosul golf Biscaya – fierotania se duce dracului. Nu poți arunca vina nici pe electricianul beat, nici pe secundul gripat nici, eventual, pe secretarul de partid (complet cretin).

        EȘTI LA COMANDĂ ȘI RĂSPUNZI 100%.

        Astfel am avut parte de un președinte cam ciudat: ba comunist obtuz (chestia cu autostrăzile superflue și multe altele), ba mîrlan ca la ușa cortului, ba luptător-boxer cu ochii însîngerați (de la arcadele sparte), dar imposibil de făcut KO.

        Cum să consune barbă-cu-burtică Andrei Pleșu (MINISTRU – !!! – incapabil a obține o simplă omletă de la femeia de serviciu – scade exoftalmia buricoasă și lipotimia adiacentă intră în conflict cu Heidegger) cu piratul-de-Razelm Traian (cel-vag-roman) ?

        Fiindcă amîndoi vin din trecutul nostru tranzacțional-mioritic, puțintel radicalizat-ciobanizat. Băsescu e un fel de Terente-Popeye, iar Pleșu-nici-așa-nici-altminteri o Alice Voinescu cu testicule (sfarogite).

        Iar biata Adriana Săftoiu s-a trezit în mijlocul unei ciorbe cu gust de supă neagră (spartană). Remarcabila ei inteligență nativă nu a putut suplini lipsa informațiilor istorice și a experienței de viață sub comuniști. Cheia dez-vrăjirii sale adolescentine ne-o dă scurta conviețuire cu Claudiu – un imbecil perfect (care nici măcar nu arată cît-de-cît-bine).

        Bune-s forumurile: te obligă la concentrare maximă (dacă nu ești troll sau adept al Revistei 22).

  4. Fleur 04/07/2015 at 08:25 #

    „Adriana Săftoiu încearcă o dezvrăjire a maselor, dacă mai rămăsese cineva agățat de mitul lui Băsescu”
    Mulți, prea mulți „agățați”, dragă Dollo! Dovadă, comentariile incriminatoare de mai sus. Și de aiurea… 🙂
    După părerea mea, ai pus corect „punctele pe i” în această recenzie.
    (Am citit „Cronica”, știu despre ce vorbești… 🙂 )

  5. camil vrancea 04/07/2015 at 08:25 #

    Nici o mirare că Dollo rezonează cu Adriana. Să fie cu noroc. Nu știu câte steluțe ai tu la ofertă, Dollo, probabil că-n 2007 nici n-ai fi fost luat în considerare de Adriana. Dar de-atunci, pretențiile au scăzut mult, așa că încearcă. De ce nu?

  6. Mirela 04/07/2015 at 09:05 #

    Comentariul meu e mai nuanat.
    Cand votezi pentru un politician (pentru ca noi doar votam, alegerea este dincolo de puterea noastra individuala in cazul acesta) votezi individul care iti poate aduce o solutie la un set de problem care ti se par importante sau raul cel mai mic. Asa este normal. Ideea cu „salvarorul neamului” e din aceeasi familie cu „fat frumos pe un cal alb” si e o dovada de imaturitate si comportament pasional acolo unde ai nevoie de minte limpede.
    Un adevar major este ca dupa perioade de criza, colaps institutional, tiranie, oamenii in marea lor majoritate voteaza in modul acesta. Putini reusesc sa isi pastreze vederea limpede.
    Si despre cartea Adrianei Saftoiu.
    Basescu este un tip autoritar, este om cu bune si cu rele, cu slabiciuni si calitati. Daca ea si-a imaginat altceva (si citind cartea cred ca initial a fost intr-un soi de prostatie in fata lui) e vina ei.
    Cand Basescu era la primarie si in timpul campaniei electorale cred ca vea o mai mare influenta asupra lui (si eu consider ca era o influenta buna) dar odata ajums la Cotroceni influnenta ei a scazut. Si nu numai din cauza celor care s-au inflitrat spre ciolan dar si din cauza limitei ei de competenta. Pentru ca ea (stiu ca am sa supar pe multa lume) nu are anvergura (cunostinte, putere de intelegere, viziune, profunzime) pentru a fi mana din umbra a cancelariei prezidentiala. Si nu stiu in ce masura Basescu poate fi intradevar manipulat. Poate doar influentat.
    Sa nu se inteleaga ca il idealizez sau victimizez; departe de mine asa ceva. In general, ce am asteptat de la el a facut, ce nu mi-a placut am pus la condicuta si apoi in balanta cu restul politicienilor romani. Eu asa consider o relatie normal cu un politician.
    Si cand a fost ales presedinte, Basescu numai anonim nu era. A fost un adevarat animal politic in jungla Romaniei post-decembriste.
    Pentru mine cartea Adrianei Saftoiu a fost un avertisment pentru naivii care se gandesc idealist la politica si la functiile administrative de top . Nu este un teritoriu al facerii universale de bine. Este despre rezolvarea problemelor, construirea de proiecte si cei mai onesti o fac gandindu-se mai putin la ei insisi.

    • Dollo 04/07/2015 at 12:21 #

      De acord cu ce spui. „Anonimul” de care zic era dinainte de a fi primar si chiar ministru.

  7. Fluieratorul 04/07/2015 at 14:37 #

    Da, musai sa citesc cartea, ca sa pot si eu sa pun o caciulita pe „î”…

  8. cinic 04/07/2015 at 22:26 #

    [et in Arcadia ego]. Ce-mi place cand din tribuna CHIBITII dau sfaturi celor din teren. Chiar iti vine sa crezica stiu mai bine. Doar pana la momentul in care, cu ghetele in picioare ar trebui sa loveasca in minge.
    In calitate de expert ar trebui sa vorbeasca numai cel ce a trebuit de mai multe ori in viata sa „split-second decisions”.
    Reamintesc ca Mohandas Gandhi, Mother Teresa, ba chiar si Mandela nu au condus macar o asociatie de bloc, acolo unde TREBUIE sa faci compromisuri, sa decizi [nu sa bla-bla..] si sa faci.
    A lua drept aur curat tot ce spune Saftoiu e doar o chestiune de perceptie adica de opinie personala….

    • Alexandru 05/07/2015 at 13:17 #

      Ba Mandela a fost chiar presedinte si s-a descurcat foarte bine. Sa fii presedintele Africii de Sud in perioada urmatoare incetarii politicii de apartheid nu e chiar o chestie la indemana oricui. Maica Teresa a condus din pacate in Calcutta propria ei organizatie, spre nefericirea oamenilor din India si de pe aceasta planeta. Oricum, ca lider, nimeni nu-i poate contesta eficienta desi, din punct de vedere uman, a fost, desigur, o persoana ingrozitoare.

Trackbacks/Pingbacks

  1. Caietul Albastru al Adrianei Săftoiu | România curată - 05/07/2015

    […] citește continuarea pe dollo.ro […]

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Ce bucurie aș vrea eu să-mi facă Volksbank

bucurie

Banca pe care au dat-o mii de clienți în judecată oferă trei „lozuri” de câte 1000 de euro pentru satisfacerea unor bucurii omenești. Bucuria mea de client ar fi să-mi achit mai repede creditul la ei și să nu-i mai calc pragul niciodată.

Ziua 7: Facerea de bine e ca recensământul fără CNP

Cuvantul recenzorului de la blocul meu

Azi am recenzat prin telefon o persoană care se afla la coadă la moaștele sfântului x. CNP-ul încă era facultativ.

Românul s-a născut poet, de aia e mai lent

casca

Când o lucrare unică intră pe mâinile unor muncitori români termenele contractuale devin opționale. Totul în România durează mai mult, zice spaniolul șef de șantier. Dar la final iese o operă brâncușiană, zice inginerul român

Îmi pasă de turci, dar de noi mi se rupe

proteste-turcia

Mai știe cineva azi de ce au ieșit revoltații noștri la Universitate în iarna lui 2012? Merge sănătatea mai bine? Țara e mai bine guvernată? Au ieșit din foame cetățenii ăia însetați de demnitate?

Cine-l bate pe prinţul Charles, la popularitate, în Viscri

Patul care asteapta musafiri in casa Gerdei din Viscri

Transilvania li s-a arătat străinilor exact aşa cum este. Un ţinut minunat, locuit de oameni în esenţă buni, dar inconştienţi de valoarea moştenirii pe care o au în bătătură.

Viceroy vrea să-și ia permisul, Bianca – doar să se mărite

IMG_2114

Pentru că statusul social adevărat stă în Dacia papuc, cu care se poate căra „marfa”, și în numărul de puradei agățați de fusta nevestei. Restul e deșertăciune.