Mândriile sârbilor

Muzeul tovarășului Tito și niște resturi de avioane NATO, invizibile, doborâte de vajnicii soldați sârbi, practic cu mâinile goale.

D ouă chestii pe care nu le mai văzusem în vizitele de până acum la Belgrad: muzeul lui Tito și cel al aviației.

Iosiv Broz Tito și nevastă-sa (trecută la cele veșnice acuși, în 2013) odihnesc în ceea ce se cheamă Casa florilor, din complexul muzeal dedicat marelui lider iugoslav, prietenul tutulor popoarelor. E amplasat în Belgradul nou, într-un cartier care aduce cu zona nomenclaturistă din Primăverii de la noi. Costă 300 de dinari intrarea și de banii ăștia nu prea ai ce vedea momentan, că exact pavilionul cu cadourile primite de lider de la diversele popoare e în renovare.

mormant condoleante stafete tito

Dar poți să vezi cele două morminte, scrisorile de condoleanțe primite practic din întreaga lume, biroul lui Tito, nenumăratele ștafete primite de la toate categoriile sociale și un film omagial de vreo 15 minute. Mare om Tito ăsta, cum a ținut el cu mână de fier și zâmbet șăgalnic acest turn Babel al Balcanilor, cu musulmani, catolici și ortodocși, fiind ba cu americanii, ba cu rușii, și cum i-a lăsat el orfani pe toți după ce a murit,în 1980.

muzeu

A doua mândrie a sârbilor – cel puțin a paznicului de la intrare – pare a fi muzeul aviației, amenajat într-o clădire circulară ca un OZN, chiar lângă aeroportul Tesla (altă mândrie a sârbilor, apropos, dar de asta v-am povestit deja). Pare mai degrabă un cimitir al aviației, poate și pentru că pe vipia aia de aproape 40 de grade când am ajuns noi acolo nu mișca în zonă decât mâna paznicului, care-și turna niscai bere dintr-o sticlă de un litru jumate într-un pahar.

Intrarea costă 500 de dinari de căciulă, dar fiind ultima oprire din Serbia nu mai aveam cash decât 400.

– Cu cardul nu merge?

– Nu, zice paznicul. Dar dacă-mi dați măcar 500 vă tai un bilet și intrați amândoi pe el.

– N-avem decât 400.

– Vă las și cu 400, dar nu pot să vă tai bilet.

– Nu ne trebuie bilet.

Atunci bine.

Face să dispară cei 400 de dinari într-un sertar și ne conduce amabil până la primul etaj al farfuriei zburătoare, în care era o zăpușeală ca la gura de evacuare a motorului unui MIG.

– Interesul meu e să vizitați muzeul, punctează. Își cere scuze că nu e aer condiționat inside, dar ne arată cu mândrie resturile avionului „invizibil” american pe care doar 34 de sârbi cu niște arme au reușit să-l doboare în 1999, când i-a bombardat NATO.

avion-nato avioane cimitir

 

Ultimele poze sunt de la o fostă mândrie a Belgradului, numită Poarta de vest a orașului, cel mai înalt bloc din Serbia, al treilea din Europa de Est, cică – are 34 de etaje, două corpuri unite printr-o punte la vârf, pe care era cândva un restaurant rotitor. A fost făcut în anii 70 de un arhitect francez, în stil „brutalist”… 😉  Azi e locuită numai jumătate din poarta vestică, dar totul are un aer trist de părăsire și uzură.

bloc bloc2

Mâine vine altă ghicitoare, să vă văd dacă mai sunteți așa cunoscători cum ați fost cu Belgradul 😉

Etichete: , , , , , , ,

3 comentarii la “Mândriile sârbilor” Subscribe

  1. voevod 22/07/2015 at 10:52 #

    Am citit articolul si apoi si pe cel despre Tesla, unde mi-a atras atentia urmatorul paragraf:
    „În ciuda contribuțiilor sale decisive în domeniul electricității și al radioului, omenirea se pare că i-a reținut mai degrabă pe Edison și pe Marconi în legătură cu începuturile acestor domenii. Deși în întrecerea dintre Tesla (inventatorul curentului alternativ) și Edison (curentul continuu) a câștigat Tesla, el tot sărac a murit.”

    M-am gandit instant la Richard Feynman si ca af fi bine sa afle si cei care nu stiu ca unii oameni fac lucruri din placere, au alte sisteme de valori decat bani si faima.

    Un citat extras din documentarul BBC Richard Fenyman – The pleasure of finding things out

    „I don’t see that it makes any point that someone in the Swedish academy just decides that this work is noble enough to receive a prize — I’ve already gotten the prize. The prize is the pleasure of finding a thing out, the kick in the discovery, the observation that other people use it — those are the real things. The honors are unreal to me. I don’t believe in honors.”

    • Dollo 23/07/2015 at 10:52 #

      Probabil că Tesla a fost dintr-un astfel de aluat, nu ar fi rezistat altfel, într-o lume care nu a înțeles multe din invențiile lui. Referirea la bani a fost generată de muzeu, așa scria pe afișele alea.

  2. mihai 22/07/2015 at 11:10 #

    E o cladire circulara ca o bobina tesla! Ntz, ntz, si doar ai vazut o bobina tesla autentica, la muzeu, cand cu neoanele aprinse in maini, ba i-ai facut si poza!

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Depre ziduri

pano

și oamenii care se încăpățânează să le construiască și să repete istorii de care omenirea ar trebui să se rușineze.

De ce ea? (3)

tarau-victoriei

Viața de după: reabilitarea, mai grea decât pușcăria, a muncit la negru pentru că nu o angaja nimeni, victoria de la CEDO și rejudecarea procesului în țară, pierderea și regăsirea dosarului, apariția unor „victime” noi atrase de ideea de potențial câștig, facultatea de drept, doctoratul și victoria finală.

Suni la 112 și te sună înapoi niște ciocli

morturary

O întrebare pentru domnul Raed Arafat: ce comision primesc operatoarele de la 112 ca să le furnizeze firmelor de pompe funebre numerele de telefon ale rudelor celor decedați?

Cât ne costă să „stârpim” prostituția și cât am câștiga dacă am legaliza-o

ashley

Statul a cheltuit un milion de lei și doi ani de anchete ca să descopere că prostituția se face și prin mica publicitate. Printre „proxeneți” – o femeie de serviciu care cumpăra prezervative la un salon de masaj, o studentă care-i organiza agenda unei fete, un ziar de mică publicitate…

Scrisoarea pe care n-a mai primit-o Eugen Ionescu

dosarul-profesorul

Povestea profesorului Ion Nițulescu – un „element dușmănos” față de orânduirea socialistă – și a delatorilor săi, dintre care numai securistul șef mai trăiește azi bine mersi, măncându-și pensia într-o vilă somptuoasă chiar în satul natal al victimei sale

Consilierul Victor Stan: cum să mă adoptați, doamnă, dar ce, sunt câine?

victor ion stan

În proiectul „Nu aștepta supereroi, cere-ți orașul înapoi”, orice bucureștean poate să adopte un consilier general și să-l întrebe ce face el pentru oraș. Eu l-am adoptat pe Victor Stan, unul dintre veteranii consiliului, și așa a decurs prima mea discuție cu el.