Croația văzută din „apartman”

TVA-ul e 22%, impozitele se plătesc la numărul de paturi, chiar dacă le ai sau nu ocupate, iar dacă ești neglijent și „uiți” să declari turistul care ți-a călcat pragul ești pasibil de o amendă de vreo mie de euro. Ca majoritatea proprietarilor de „apartman” în care am stat în Croația, Lara ne-a dat chitanță pentru suma plătită.

L ara Urlic e o femeie subțirică, blondă, probabil trecută de 40 de ani. Se ițește de după ușa unei clădiri de apartamente de închiriat, cu mătura în mână, și îmi zâmbește larg, scuzându-se că … am dat buzna peste ea și am prins-o cu gunoiul în prag. Căutam cazare pentru noaptea aia și decisesem să ne riscăm, să nu mai rezervăm pe booking, ci să ne oprim acolo unde ne face cu ochiul mai mult malul mării. Cât putea să fie de greu să găsim ceva, de vreme ce Croația e plină de anunțuri pe toate gardurile: „sobe/rooms/apartman”?

drasnice2

Drasnice

S-a întâmplat să fie în Drasnice, un sătuc cândva de pescari, cu câteva sute de locuitori iarna, în extrasezon, acum ocupat de turiști în special din fostul bloc comunist. În „centru” are un monument dedicat morților din războiul de eliberare de sub jugul fascist. Pe placa aia albă de marmură sunt înșirate numele familiilor care și-au pierdut fiii în luptă. Aceleași nume se regăsesc acum pe site-ul de turism unde oferă apartmane turiștilor. Familia Urlic are și ea vreo opt morți pe monument, și 12 apartmane în sat.

Lara vorbea englezește, așa că prima și singura mea încercare de a găsi cazare bătând la uși a fost un succes neașteptat. A lăsat mătura jos, a scos o agendă din geantă, a consultat niște tabele colorate care îi arătau ce camere libere are și când, și mi-a spus că nu îmi poate oferi decât două nopți într-un studio de 50 de euro. E iulie și e vârf de sezon, nu veți găsi mai multe nopți, așa cum cred că doriți să stați, m-a asigurat ea. Booking însuși afișa un grad de ocupare pe coasta dalmată de peste 90%, ceea ce orice operator de turism știe că e un procent aproape ireal.

Deși a fost cea mai scumpă cazare din tot concediul de trei săptămâni – în rest cred că ne-am descurcat la o medie de 35 de euro/noapte – studioul Larei a făcut toți banii. Aranjat modern, cu gust și pricepere, chiar dacă destul de mic, era amplasat într-un soi de clădire zidită într-un mal înalt, din care fiecare etaj dădea într-o terasă spre mare. Câteva trepte mai jos, o plajă mică, încadrată și ea între stânci, îți oferea cealaltă parte din contractul de cazare: apa de un verde-albastru ireal și soarele arzător.

drasnice

Apartamentele Larei văzute din apă

Lara nu era mai vorbăreață decât restul gazdelor la care am stat în Croația, dar s-a lăsat trasă de limbă. În viața reală e profesoară de liceu (la Zagreb s-a întâmplat să stăm tot la o profesoară, care-și completa veniturile închiriind un studio) și pasionată de studiul genealogiei. Are trei copii aproape mari, fata de 16 ani o ajută la curățenia celor 12 apartamente pe care le administrează în Drasnice. Zice că ăsta e doar un job de vară pentru ea, că simte nevoia contactului uman pe perioada vacanței, dar e un job pe care-l face serios, de aia are ocupate camerele din mai până în septembrie. Are un site propriu pe care oferă camerele spre închiriere, nu vrea să le pună pe booking, zice că ar fi mai scumpe.

terasa

Terasa studioului oferit de Lara

Chiar dacă sunt proprietari pe cele 12 apartamente, familia Urlic nu se întreține doar din activitatea asta sezonieră. Baza e firma soțului, zice Lara. Altfel, statul croat le ia destule taxe și impozite: TVA-ul e 22%, impozitele se plătesc la numărul de paturi, chiar dacă le ai sau nu ocupate, iar dacă ești neglijent și „uiți” să declari turistul care ți-a călcat pragul ești pasibil de o amendă de vreo mie de euro. Ca majoritatea proprietarilor de „apartman” în care am stat în Croația, Lara ne-a dat chitanță pentru suma plătită.

49% din capacitatea de cazare a Croației este deținută de particulari, ca Lara. Este un procent oficial, avansat în 2013 de ministerul croat al turismului. Hotelurile au numai 13%, campingurile 25%. Cele 850.000 de paturi, câte avea Croația de închiriat în 2013, au găzduit peste 11 milioane de turiști și au produs 7,3 miliarde de euro. Turismul asigură Croației peste 12% din PIB, ceea ce este nefiresc de mult, spun specialiștii. Ar trebui, adică, să mai facă și altceva, decât turism, dar uite că pe ăsta îl fac foarte bine.

cifre-turism

Pe wiki găsiți și un tabel cu evoluția numărului de turiști din Croația, din vremea lui Tito până azi, când atinge vârf după vârf. Singurele perioade de „recesiune” au fost cele din timpul războiului de independență și un pic acum, în 2008, când cu criza mondială. În rest, turismul de „apartman” în Croația pare de neoprit.

broasca butoiomis2 omis

În cele trei săptămâni cât am colindat Croația am stat câte o noapte, două, maxim trei în diverse orașe și „apartmane”, toate închiriate cu o zi-două înainte, pe Internet. Am avut și experiențe neplăcute, undeva lângă Split sau Zadar, nici nu mai rețin exact, când nu am reușit să închidem ochii din cauza căldurii și a țânțarilor. Era o cameră în care se întâlneau fericit nevoia de bani a proprietarei (ne-a luat banii imediat și dusă a fost, fără chitanță, fără să ne ceară actele, fără să apară măcar a doua zi ca să-i dăm cheia) și indiferența față de nevoile turistului. Sunt și la ei mentalități din astea, că zona atrage oricum vizitatori, nu e nevoie să-i mai și mulțumim cu facilități. Așa cum am dat și peste proprietari de camere care stăteau la intersecții, cu cartoane pe care scria „apartman” în brațe, dar dacă îi întrebai cu cât închiriază nu scădeau mai jos de 60-70 de euro pe noapte.

Dar per total impresia a fost că sunt niște oameni primitori, de felul lor, care au turismul în sânge. Altfel nu cred că i-a învățat cineva să fie gazde de profesie. Ca și în cazul lui Milan, de la Plitvice, e posibil ca unii să fi învățat asta de la părinți.

hvar orase stari grad plaja

Procentul mare de camere închiriate de particulari nu se reflectă într-un haos arhitectonic, ca în stațiunile noastre turistice. Paradoxal, deși majoritatea caselor par construite în ultimii 20 de ani, ele respectă un stil unitar și fac ca satele sau orașele de la malul Mării Adriatice (pe care le poți vedea plimbându-te cu mașina pe Jadranska Magistrela de la nord la sud sau invers) să arate aproape la fel: aglomerări de căsuțe albe, cu acoperișuri roșii numai din țiglă, înconjurate pe pădurici de pini verzi și împinse parcă să se verse spre marea azurie. Respectă rețeta cetăților construite cu sute de ani în urmă, în interiorul zidurilor, doar că acum zidurile s-au transformat cel mult în centuri ocolitoare.

sat vechi foste case

Pe coasta dalmată se mai pot vedea din loc în loc, cocoțate pe munți, vechile vetre ale satelor, coborâte acum pentru turiști și transformate în aglomerări de apartmane pe mal. Acolo sus casele sunt din piatra care se găsește din belșug prin malurile stâncoase ale mării, unele întregi, altele fără acoperișuri, cotropite de verdeață și lăsate de izbeliște, ca un muzeu în aer liber al fostelor vieți croate.

Chiar dacă nu sunt în patrimoniul UNESCO, precum alte câteva zeci de locuri din Croația, mult prea vândute după gustul meu, satele astea vechi și alte orășele care figurează doar pe harta geografică, nu și pe aia turistică, merită vizitate. Sunt cel puțin la fel de frumoase ca Dubrovnik-ul sau Zadar-ul, sau Porec, doar că mai puțin faimoase, deci mai puțin aglomerate.

laraAm lăsat-o pe Lara să deretice împreună cu fiica ei, prin camera ocupată de noi, și am plecat mai departe, pe insula Hvar. Unde am găsit două cazări bunicele, una în Stari Grad, și alta în Vrboska. Fusesem avertizați că insula e ocupată de oameni mai potenți financiar, iar asta se vedea mai ales în ambarcațiunile din porturi. Dar „apartmane” se găsesc și aici pentru toate buzunarele. În a doua seară am stat la o familie de sloveni, care cumpăraseră casa pentru propriile vacanțe, și ca să mai facă un ban închiriau pe booking câteva camere din ea. Și aici am primit chitanțe și ni s-au înregistrat datele personale.

 

stari-grad clopotnita case3 case2

 

Către Dubrovnik găsirea unei cazări a devenit deja mai problematică, dar tot am reușit să dormim o noapte într-o cameră găsită pe airbnb. Curat, dar fără frigider și aer condiționat, în schimb cu o priveliște frumoasă asupra mării.

apartman

Apartman-ul în care am dormit înainte de Dubrovnik

Prețurile au început să scadă imediat după ieșirea din Croația, în Muntenegru și Serbia, deși condițiile oferite erau comparabile, ba pe alocuri chiar mai bune. Dar muntenegrenii și sârbii nu sunt nici în UE, nu știu nici să se vândă turistic, și după cum am să vă povestesc zilele astea își cam bat joc de propriile resurse de turism.

Pentru că postarea asta s-a transformat până la urmă într-una despre cazare, să vă mai spun că dacă vreți să mergeți cu cortul sau cu rulota, găsiți campinguri cel puțin câte unul la fiecare localitate. Majoritatea sunt amplasate în zone mai sălbatice, aproape de plajă. În zona de nord Istria, de exemplu, am făcut plajă într-un camping foarte bine organizat – cel puțin pentru mine care vedeam prima dată așa ceva – cu locuri speciale pentru fiecare familie, delimitate de mici alveole făcute din pietre, la umbra pinilor, cu surse de curent și apă. Un loc în acel camping pornea de la 5 euro de persoană pe noapte, și creștea în funcție de zonă, dotări sau perioadă. Apoi am mai văzut campinguri organizate chiar în parcuri naturale, unde se mai plătea și o taxă de intrare. În fine, prin zona Zadar am văzut chiar parcuri întregi cu rulote de închiriat. Croații fac tot posibilul să-ți ofere orice mijloc de a petrece nopți la ei în țară.

wc wc2

Un ultim detaliu care pe mine m-a frapat a fost igiena WC-urilor publice de tip „toalete ecologice”, cabinele alea albastre care sunt și pe la noi, dar îți mută nasul din loc când treci pe lângă ele. Am folosit astfel de bude la croați, nu o dată, în cele mai aglomerate sau îndepărtate locuri. Una pe un vârf de munte, unde nu te-ai fi așteptat să vină cineva s-o curețe, alta la un refugiu pe magistrada Jadranska, altele la plajă. Negreșit, fiecare avea hârtie igienică și era uscată ca și când tu o foloseai prima dată. O surpriză mare toaletele astea, care nu avea să se mai repete după ce am ieșit din Croația.

Va urma.

Puteți prelua maximum 500 de caractere din acest articol dacă precizați sursa și dacă inserați link către articol. Pentru mai mult vă rog să accesați butonul de like-uri în euro, amplasat imediat pe coloana din dreapta. Vă mulțumesc.

 

Ce am mai scris din Croația:

Raiul există și e în patrimoniul UNESCO

One fine week

Muzeul relațiilor eșuate și neîngropate

Depre ziduri

Ce au croații cu limba română

Etichete: , , , , , , , , ,

4 comentarii la “Croația văzută din „apartman”” Subscribe

  1. Teo (alias MOSHU) din Iasi 12/08/2015 at 16:30 #

    Corecteaza la a doua poza : „Apartamentele Larei văzute din apă” – NU „din” ci „de pe”…apă!

    PS: Instructiva postarea…!

    • Dollo 12/08/2015 at 18:41 #

      Poate e greu de crezut, dar fotograful a intrat în apă cu aparatul ca să facă poza asta, deci vederea e chiar din apă. Și cu oarecari strângeri de inimă că vine valul și ia … cardul 😉

  2. g 13/08/2015 at 06:40 #

    Să „mă risc”, să nu „mă risc”?
    Picătură chinezească. Dar, ca de obicei, incitant să afli cum și ce se vede prin ochii și gândurile celuilalt. Atât cât ne lasă să vedem. Cu generozitate. Evoluăm, ne punem întrebări, facem comparații. Dis-de-dimineață, în luptă cu diacriticele, voyeur inocent si dematerializat. Zici bine Dollo. Din bârlogul meu așa se vede.

  3. dojo 13/08/2015 at 22:05 #

    Noi am facut 5 concedii in Croatia (Cavtat, langa Dubrovnik). Apartamentul-studio pe care il luam este scump, dar e la 20 de metri de mare si pur si simplu avem o slabiciune pentru zona si tot ce e acolo. Superbe locuri 🙂

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Pedeapsa norvegiană, cum s-a ajuns la ajutor și n-au rămas la răzbunare

opera2

Zicătoare norvegiană: cu ce fel de fost deținut ai vrea să te întâlnești seara, pe o alee pustie? Aplicată în România, zicătoarea ar suna așa: cu ce fel de ziarist sau politician ai vrea să ai de-a face într-o campanie electorală?

Skopje, Macedonia: sărăcie și statui pe datorie

Prometeu, turiștii și clădirea parlamentului în plan secund

Premierul macedonean ia credite externe ca să clădească identitatea națională cu statui și clădiri impozante, în timp ce țara are 30% șomeri, iar oamenii emigrează ca să trăiască mai bine.

(II) Prostituatele, distracție și sursă de venit pentru polițiști

politie-prostituate

Partea a doua din interviul cu „Profesoara”, una dintre cele mai vechi prostituate din București. După anii de glorie din comunism și zorii revoluției capitaliste, vin anii de hărțuire democratică din partea poliției și jandarmeriei

Cum a salvat Vodafone caii din Deltă

Cai din Letea

Ca un violator care promite să ia fata de nevastă, ca să nu facă pușcărie, Vodafone promite să hrănească cu 20.000 de euro caii salvați de alții anul trecut. După ce le-a folosit imaginea fără să-i întrebe, ca să-și facă publicitate.

De ce ea? (2)

tarau-curte

Cazul Daniela Tarău: viața în arestul Capitalei, pentru un om care se știe nevinovat, ancheta lui Cristian Panait și procesul absurd, în care niciun judecător nu catadicsea să citească dosarul.

Copiii proști nu ies din școli proaste, ci din părinți

Lasă și tu copiii la școală

După ce dau lunar, la grădiniță, sume cât salariul mediu pe economie, părinții se înghesuie să plătească oricât ca să-și vadă plozii înscriși „la o școală bună”, dar își păstrează intactă lipsa de disponibilitate pentru a petrece timp cu copilul lor.