Cât îi ia stridiei să ajungă în farfurie

O vizită surpriză la o fermă de stridii din Croația și alte chestii minunate pe care le-am mai degustat pe acolo.

A m mâncat stridii o singură dată în viață, la Paris (în tinerețe, ehei…!) și nu pot să zic nici că mi-a plăcut, nici altfel. Eram la o masă oferită de un doctor român stabilit acolo, care a avut grijă să ne spună, nouă ăstora virgini într-ale stridiilor, că respectivele sunt afrodisiace. Așa că am înghițit porția mea mult prea preocupată de cele două chestii pe care le aflasem pe loc despre stridii: că se vor zbate, vii, pe gâtul meu în jos și că îmi vor provoca o așa plăcere încât, cine știe, doamne ferește, voi sări pe cineva imediat după asta… Bref, nu-mi aduc aminte deloc ce am simțit nici pe loc, nici după.

Dar între timp, după nenumăratele vizite în Portugalia și pe la alte mese cu fructe de mare pot să admit că am dezvoltat o pasiune pentru genul ăsta de mâncare. Cam scumpă la noi, care nu avem o tradiție în prepararea fructelor de mare nici măcar pe litoral, dar măcar împinși de la spate în ultimii ani, de vecinii bulgari, se pare că am început să ne mai deșteptăm.

În fine, nu despre lighioanele marine care se găsesc prin farfuriile românilor am de gând să vă povestesc, ci despre o întâlnire surpriză pe care am avut-o în concediul ăsta în Croația, undeva sub un pod, lângă care ne-am oprit la un moment dat ca să facem poze.

oisterie

Ferma de stridii din Croația

midiiCoasta croată e plină de ferme de midii și stridii. Apele din apropierea malului sunt adesea presărate de bidoane legate între ele ca să semnaleze prezența în adânc a cuștilor în care sunt cultivate minunatele vietăți închise între două coji sidefii. De aici, probabil, și faptul că nu există restaurant în Croația care să nu aibă în meniu midii. Sunt aproape ca micii românești.

Cu stridiile, însă, e altă poveste. Nu am încercat să comand la vreun restaurant – ca să nu devalizez bugetul, nu stai în camere de 30-40 de euro pe noapte ca să mănânci stridii 😉 – dar am văzut cum sunt crescute. De pe pod am observat pe un ponton niște oameni care tot înșirau carapace de stridii pe niște scânduri. Am coborât la ei și i-am întrebat dacă îmi dau voie să-i fotografiez. Nu numai că au fost de acord, dar mi-au spus și care e procedura.

Carapacele de stridii le aveau strânse în niște saci, de unde le scoteau și le înșirau pe niște … ceea ce pe la noi se cheamă „europaleți”. O femeie prepara într-o găleată, cu o bormașină, niște pastă de ciment, cam cum fac faianțarii când îți pun gresia în baie. Apoi puneau pasta într-un recipient ca ăla folosit în bucătărie pentru sprițat frișca sau crema pe torturi și spârcâiau câte un moț de ciment pe fiecare carapace. Un bărbat întindea o sfoară de-a lungul lor, iar deasupra se punea altă carapace. În felul ăsta au obținut mai multe „stridii” cu ciment în mijloc, înșirate pe o sfoară, ca mărgelele.

oisterie3

Procesul de fabricație

Sforile astfel ornate sunt ținute la soare ca să se usuce, apoi sunt cufundate în mare ca să atragă alte stridii ce se vor lipi de ele. Un an de zile durează așteptarea fermierului de stridii, ca să-și adune recolta. 90% din producția de stridii la nivel mondial vine din ferme. Ce v-am explicat eu este una dintre cele trei metode de creștere a stridiilor. Nu știu dacă cea mai productivă, cert e că în general o stridie crește într-un an suficient pentru a fi trimisă în restaurante ca să se zbată în chinurile morții, stropită cu sare, piper și suc de lămâne și să alunece pe gâturile gurmanizilor. Dacă nu sunt speriați, desigur, de proprietățile afrodisiace ale lighioanelor 😉

oistieri2 oisterie4

Inutil să vă spun că în timpul plimbării prin Croația am profitat la maximum de bucătăria lor marină, așa că am mâncat de regulă midii, în diverse combinații, pește și calamari. Bucătăria croată e o combinație fericită între cărneturile tocate de influență turcească, pe care le avem toți balcanicii (cevapcici, plescavița) și preparatele mediteraneene, pe bază de tot ce se prinde din mare. Plus clasica pizza italiană. Cel mai ieftin mănânci pizza și niscai cevapcici sau pleșcavițe, pe măsură ce poftești la fructe de mare și pește cresc prețurile. Dar de regulă nu am plătit mai mult de 50 de euro pe o masă pentru două persoane, nicăieri în Croația. Iar maximul ăsta a fost atins doar de câteva ori.

caracatita risoto

Cei mai buni calamari i-am mâncat la o terasă în Zagreb, unde au fost și cei mai ieftini. Umpluți cu brânză și șuncă și cu legume la grătar.

platou

Platou marin pentru două persoane

Cele mai bune midii au fost la Dubrovnik, unde o porție a fost mai mult decât suficientă pentru doi, plus că midiile erau mari. La Split, în schimb, a fost cea mai proastă experiență de felul ăsta – niște midii atât de mici încât a fost nevoie să mai bag niște cevapcici după, ca să nu mă scol înfometată de la masă.

cevapcici pizza

muntenegru dubrovnik

Alte chestii aromate sau gustoase pe care le-am mai savurat sau adulmecat în concediul ăsta, în premieră:

smochine1 rodii smochine lavanda kiwi struguri

Poftă bună! 🙂

 

CE AM MAI SCRIS DIN CROAȚIA:

Raiul există și e în patrimoniul UNESCO

One fine week

Muzeul relațiilor eșuate și neîngropate

Depre ziduri

Ce au croații cu limba română

Croația văzută din „apartman”

Jadranska magistrala

 

Etichete: , , , , ,

5 comentarii la “Cât îi ia stridiei să ajungă în farfurie” Subscribe

  1. ady 22/08/2015 at 16:19 #

    În poza de lângă poza cu smochine sunt rodii?

    • Dollo 22/08/2015 at 17:25 #

      Dap, scrie și în explicație, dar sunt necoapte

  2. VASILIU MIRCEA PAUL 23/08/2015 at 11:04 #

    În 1999 (anul eclipsei) am mîncat stridii într-un restaurant din Strasbourg (Straßburg pre numele lui nemțesc adevărat), la cererea mea și prin bunăvoința unor prieteni franco-alsacieni. Nu aveam nici un fel de idiosincrazii datorită midiilor albaneze (la borcănel) cu care ne ”binecuvîntase” urmașul alcoolicului Andruța.

    Însă stridiile au fost CU TOTUL ALTCEVA. Chestia cu ”afrodisiacismul” mi se pare un fel de escrocherie tip VIAGRA avant la lettre – cert e că sînt divine și nici vorbă să-ți tremure prin esofag.Desigur sosurile oferite sînt aproape indispensabile.

    Prin grația lui Dollo mi s-a ”întărit” pofta de a vizita Coasta Dalmată (despre cultivarea intensivă a scoicilor deja aflasem prin internet – că doar nu-s frîncii alfa și omega gastronomiei).

  3. PVD 29/08/2015 at 14:07 #

    Dacă face perlă, nu mai vede ea farfuria… 😀

  4. Ema Georgescu 15/09/2015 at 10:39 #

    nu stiam cum sunt crescute „lighioanele”

    e foarte interesanta procedura

    cat despre gust, cred ca te obisnuiesti dupa un timp, depinde de felul in care suntem obisnuiti sa degustam mancarea…

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Casa Becali, fostă Groza, fostă Auschnit, fostă Manu

Palatul lui Becali din București

“Intrați, bey, fotografiați ce vreți voi, vizitați tot, mi se rupe! O să văd eu ce-o să scrieți după aia, dacă sunteți cu sufletul curat… Intrați, faceți ce vreți, numa’ să nu furați!”. Așa ne-a primit Gigi Becali în curtea casei sale din Aleea Alexandru nr.1

De ce nu plecăm din România

Mâini de români - copiii culegători de afine din Pasul Prislop

Dacă despre curajul și nerăbdarea celor care pleacă s-a tot scris, teama, lenea, sentimentalismul și, de ce nu, curajul de a rămâne al celorlalți a fost lăsat în umbră.

(II) Prostituatele, distracție și sursă de venit pentru polițiști

politie-prostituate

Partea a doua din interviul cu „Profesoara”, una dintre cele mai vechi prostituate din București. După anii de glorie din comunism și zorii revoluției capitaliste, vin anii de hărțuire democratică din partea poliției și jandarmeriei

Turism nemţesc în Transilvania: “Adevărata Românie poate fi descoperită numai la sat”

Casutele de vacanta ale lui Jonas din Valea Verde

„Pupă-mă-n fund şi rămâi sănătos!”, salutul medieval inedit al sighisorenilor, a provocat, in epoca, indignarea Vienei, iar azi le smulge zambetele turistilor straini

De ce nu s-a surpat Bucureștiul când „ne-a făcut Ceaușescu” metroul

metrou5

Pentru că pe vremea aia s-au folosit mulți mineri cu târnăcoape, care au săpat cu grijă tuneluri, pentru că specialiștii de atunci și-au făcut doctoratele pe bune la metrou, nu plagiindu-i pe alții, și chiar și atunci au existat tasări de teren.

Ce bucurie aș vrea eu să-mi facă Volksbank

bucurie

Banca pe care au dat-o mii de clienți în judecată oferă trei „lozuri” de câte 1000 de euro pentru satisfacerea unor bucurii omenești. Bucuria mea de client ar fi să-mi achit mai repede creditul la ei și să nu-i mai calc pragul niciodată.