După garduri, noi

În satele din Oltenia s-au furat sistemele de irigații, dar s-au construit garduri de protecție de-a lungul drumului național.

garduri

Când am trecut granița din Bulgaria în România, pe la Calafat, m-a frapat deșertul care ni s-a deschis în față. Câmpurile bulgarilor – la care ne place să ne uităm mereu cu superioritate în orice tabel comparativ cu repetenții UE – erau altfel decât ale noastre. Porumbul mai înalt ca omul, verde și frumos (la început de august), floarea soarelui încă întoarsă după soare. Deh, neam de agricultori cu ceafa lată, ce știu ei! La noi, deșert. Pe parcelele care nu erau pârloagă se ițeau niște ciocani de porumb arși de soare, rari și gălbejiți ca dinții babei. Floarea soarelui la fel. Singurul lucru bun la noi era drumul, proaspăt refăcut, ba pe alocuri asfaltul abia turnat nici nu era încă marcat. La bulgari, aceleași drumuri naționale semigăurite, pentru aceeași țeapă de 5 euro/vigneta/săptămână. Chiar și pentru câteva ore de tranzit, tot a trebuit să plătim cei 5 euro.

Îmi făcusem socoteala că pe drumul spre casă o să opresc undeva ca să cumpăr de-ale gurii – legume, un pepene, că doar treceam prin patria lubenițelor – să duc ceva în frigiderul care stătuse trei săptămâni singur cuc. N-a fost să fie, nu numai că nu era nici țipenie de țăran cu rodul muncii lui la poartă (OK, era o caniculă de nu-ți venea să ieși din casă…), dar cum spuneam, câmpurile pârjolite nu păreau să fi dat vreun rod în vara asta, mare lucru dacă nu erau și fântânile otrăvite. Cât despre femeile violate…

garduri2

Elementul surpriză, însă, a fost gardul. Galben, proaspăt instalat (sau doar vopsit?), se vedea de departe, înfipt gospodărește în niște borduri înalte, noi și ele. Pe alocuri gardurile au lăsat spre șosea și câte o fâșie de „spațiu verde” (ca să bucure ochiul vizitatorului, desigur, și să vază cât de gospodar e localnicul), care și el era pârjolit de caniculă. Toate satele doljene, de la intrarea în țară până hăt, la Craiova, se întind acum de-o parte și de alta a unui culoar format din garduri galbene. De protecție.

Nu poți ști împotriva cui e protecția asta: e pentru săteni, ca să fie apărați de mașinile care le tranzitează localitățile, sau pentru șoferi, ca să nu le sară în față localnicii? Cert e că rezultatul are și părți bune – circuli cu o viteză constantă prin localități, fără grija că dai peste o mașină lăsată în drum sau peste bețivani care se clatină noaptea pe întuneric, îmbrăcați în cele mai închise haine pe care le au în șifonier.

Dar, dincolo de aspectul util al gardului, nu poți să nu te întrebi cine a încasat niște sume consistente din lucrarea asta publică? Drumul nou, bordurile multe și înalte, podețele din dreptul fiecărei ulițe laterale și gardurile. Și cine le-o fi gîndit, o fi avut în vedere și estetica sau doar practica? Pentru că, apropos de practică, în satele de dincolo de Craiova, spre Piteși, altele au fost rațiunile îmbunătățirilor edilitare. Pe podețele de beton din sate trebuia scris numele conducătorului și al partidului iubit. Pe gardurile astea nu prea poți să scrii ceva, dar îi poți alinia pe oameni de-a lungul lor, cu stegulețe și flori, ce-i drept…

În fine, mărturisesc că m-am întrebat de ce naiba au dat bani pe gardurile astea, în loc să fi îmbinat niște țevi pe câmpurile alea pârjolite, ca să injghebeze un sistem, măcar rudimentar, de irigații, pentru că „În Dolj, din peste 100.000 de hectare care pot fi irigate, doar 8.000 beneficiază de apă în sistem centralizat.” Ar fi fost inifinit mai util. Apoi am ajuns acasă și am aflat și de ce. Pentru că „Sistemul de irigaţii din sudul Olteniei a fost reabilitat cu 28 de milioane de dolari de la Banca Mondialăînsă a fost folosit doar la 5% din capacitate. Asta pentru că au fost puţini interesaţi să cumpere apă pentru irigaţii. În plus, nu a fost asigurată pazaaşa că hoţii de fier vechi au furat tot ce au găsit la îndemână. Acum, din 140 de staţii de pompare mai există 25” (sursa).

Așadar, am montat garduri de protecție, pentru că nu suntem în stare să-i civilizăm pe oameni, să circule pe trotuare, să parcheze în curți, să respecte regulile de circulație și bun simț. Îi închidem între niște garduri, ca pe animale. Dar ca să nu se fure și astea, precum sistemele de irigații, ce mai facem, le electrificăm?

 

Etichete: , , , , , , ,

5 comentarii la “După garduri, noi” Subscribe

  1. geo 20/08/2015 at 12:55 #

    cnadr o fi avizat idiotenia asta?!

    Ordonanţa nr. 43/1997 privind regimul drumurilor

    Art. 2. –
    (3) Fac parte integrantă din drum: ampriza şi zonele de siguranţă, podurile, podeţele, viaductele, pasajele denivelate, zonele de sub pasajele rutiere, tunelurile, construcţiile de apărare şi consolidare, trotuarele, pistele pentru ciclişti, locurile de parcare, oprire şi staţionare, bretelele de acces, indicatoarele de semnalizare rutieră şi alte dotări pentru siguranţa circulaţiei, spaţiile de serviciu sau control, spaţiile cuprinse în triunghiul de vizibilitate din intersecţii, spaţiile cuprinse între autostradă şi/sau drum şi bretelele de acces, terenurile şi plantaţiile din zona drumului, mai puţin zonele de protecţie.

    Art. 15. – Ampriza drumului este suprafaţa de teren ocupată de elementele constructive ale drumului: parte carosabilă, trotuare, piste pentru ciclişti, acostamente, şanţuri, rigole, taluzuri, şanţuri de gardă, ziduri de sprijin şi alte lucrări de artă.

    … nu vezi nimic despre garduri!! …

    • Dollo 20/08/2015 at 13:42 #

      intră la lucrări de artă 😉

  2. Motanul 21/08/2015 at 19:42 #

    Eu unul nu văd ce e rău cu gardurile alea. Nu deranjează circulația si ii protejează pe pietoni de posibile accidente. Cat despre irigații, lucrurile trebuie făcute cu cap. Daca taranul local n-are bani sa plătească pentru ele, înseamnă ca nu sunt rentabile. Investiția aia a fost o mare prostie, chiar si comparata cu gardurile de pe marginea drumului.

    • Dollo 22/08/2015 at 17:26 #

      Dacă țăranul local nu are bani să plătească pentru apa de la irigații, e bine că are statul să-i plătească acum despăgubiri pentru că seceta i-a distrus culturile… Capul lipsește cumva din toată ecuația, nu ți se pare?
      Cât despre garduri, nu știu, ai mai văzut pe undeva?

  3. Florin 24/08/2015 at 15:27 #

    Nu le electrificati ca dupa aia fura si curent

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Scrisoarea pe care n-a mai primit-o Eugen Ionescu

dosarul-profesorul

Povestea profesorului Ion Nițulescu – un „element dușmănos” față de orânduirea socialistă – și a delatorilor săi, dintre care numai securistul șef mai trăiește azi bine mersi, măncându-și pensia într-o vilă somptuoasă chiar în satul natal al victimei sale

Viața și moartea într-un sat românesc. În 2012

Ale lor mâini bătrâne

Despre mutarea clasei muncitoare de la oraș la sat, înmormântarea organizată de firma de pompe funebre a preotului, despre UE care ne obligă să nu mai ținem mortul în casă, dar noi vrem să facem economie. Și despre politicieni.

Mergând pe sârmă

domnul i

Împrumutam bicicleta și mergeam noaptea în parc la Icoanei. Îmi era rușine altfel, pe zi, să nu râdă lumea de mine, că sunt ditamai bărbatul și cad de pe bicicletă. Că am căzut de câteva ori, dar de aia am și ales Grădina Icoanei, că are aleile de nisip și pământ, nu mă răneam prea tare când cădeam. În trei nopți am învățat.

Îmi pasă de turci, dar de noi mi se rupe

proteste-turcia

Mai știe cineva azi de ce au ieșit revoltații noștri la Universitate în iarna lui 2012? Merge sănătatea mai bine? Țara e mai bine guvernată? Au ieșit din foame cetățenii ăia însetați de demnitate?

De ce nu-i prieşte Mioriţei iarba din UE

turma-alergand

Oieritul românesc supravieţuieşte cu greu, între subvenţia europeană care vine târziu, dezinteresul tineretului pentru meseria de cioban, şi supremaţia supermarketurilor care ne bagă pe gât brânză de import.

Cum a salvat Vodafone caii din Deltă

Cai din Letea

Ca un violator care promite să ia fata de nevastă, ca să nu facă pușcărie, Vodafone promite să hrănească cu 20.000 de euro caii salvați de alții anul trecut. După ce le-a folosit imaginea fără să-i întrebe, ca să-și facă publicitate.