Jadranska magistrala

Este motivul care ar trebui să vă ducă în Croația, drumul cel mai frumos spre o destinație care nu face decât să confirme preludiul ăsta auto, suspendat între munte și mare.

drum4

O visez în fiecare noapte, de când m-am întors, de parcă aș fi prinsă într-o noapte a cârtiței în care tot colind malul Adriaticii în căutarea unui golf cu apă cristalină și turiști puțini. Așa mi se întâmplă după fiecare revenire din concediu, sunt nopți întregi în care în continuare mă văd pe acolo. În cazul magistralei adriatice cred că e vorba și de o atracție pentru că într-adevăr drumul ăsta este unul dintre cele mai frumoase pe care am fost. Și da, chiar dacă sună a clișeu, trebuie să recunosc că în orice vacanță pentru mine contează mai mult drumul decât destinația.

harta

Circuitul de anul ăsta

 

Despre drumul București – Belgrad v-am mai povestit, pentru că-l mai făcusem de câteva ori. De la Belgrad până la Zagreb am mers pe o autostradă destul de bună, contra unei taxe de vreo 12 euro. Se poate plăti cash sau cu card. Nu sunt cozi la punctele de taxare. Puteți alege drumurile naționale (viteze mai mici), pe care nu se plătesc taxe. Croații nu au vignete, ca noi și ca bulgarii. Zagreb-ul s-a dovedit un oraș foarte ieftin, și la cazare și la mâncare, chiar la terasele din centrul istoric. Ieftin prin comparație cu ce avea să vină spre sudul Croației 😉

De la Zagreb până în peninsula Istria (partea de nord vest a Croației), unde am avut următoarea cazare, drumurile au fost la fel de bune, mare parte pe autostradă. Câteva zile ne-am învârtit între Pula-Porec-Rovinj-Premantura (un parc natural în vârful peninsulei, unde zic localnicii că sunt cele mai frumoase plaje), pe drumurile naționale, ca să vedem locurile. Nu ne mai grăbeam. De pe autostradă nu vezi câmpurile de măslini, lanurile secerate și strânse în baloți gălbui, micile orășele cu case din piatră și străzi înghesuite.

Apoi am plecat spre Plitvice, tot pe un drum național foarte bun, care traversează o zonă pitorească. Pe drumul ăsta spre Plitvice am întâlnit cele mai multe mașini de poliție din toată plimbarea prin Croația, au fost radare și limitări de viteză. Asta deși nu era vreo afluență prea mare de turiști. Milan, gazda noastră de la Plitvice, ne-a spus că așa e tot timpul prin zonă. I-o ști poliția pe ei mai vitezomani 😉

 

autostrada tito pajiste drum munte drum2 drum3 ciulini

 

Ca să ajungem din nou la mare, de la Plitvice, a trebuit să traversăm munții. Cea mai spectaculoasă priveliște ni s-a întins în fața ochilor când am ajuns în vârf, și am putut să vedem marea, malul abrupt și insulele din apropiere.

zadar

Ieșirea la mare

De aici începe Jadranska magistrala, zisă și Adriatic highway, deși nu e o autostradă propriu-zisă, pentru că în general are o bandă pe sens, și însoțește malul mării Adriatice de la nord, din Zadar, până în sudul croat, la Dubrovnik, și chiar în Muntenegru, la Kotor și Budva.

Multe drumuri din zonă datează din epoca Tito, ba chiar unele poduri îi poartă numele. Pe alocuri numele marelui conducător a rămas scris pe dealuri, cu pietre. Și dacă tot am amintit de poduri (o slăbiciune de-a mea)  nu pot să trec peste faptul că în concediul ăsta am traversat câteva piese dintre cele mai spectaculoase.

pod-rosu2

Unul dintre podurile de pe drumul dintre Plitvice și Zadar

most poduri pod-rosu pod2 pod pod1

De pe podul roșu se făcea bungee jumping, nu-mi amintesc exact prețul, dar aveau ceva clienți. O să vă povestesc zilele astea despre un pod ceva mai vechi, din Muntenegru, de pe râul Tara, unde m-am dat cu tiroliana.

jadranskaPodurile și drumul ăsta suspendat adesea între muntele abrupt de piatră și marea albastră ar trebui, după mine, incluse și ele în patrimoniul UNESCO. Iar după ce am reușit să ne desprindem degetele de pe declanșatoarele aparatelor foto, că nu mai știam unde să îndreptăm obiectivele mai întâi, următoarea noastră preocupare a fost să găsim golfulețe la maginea drumului, în care să ne oprim și să facem baie. Și am găsit câteva memorabile. O să vă povestesc despre asta la capitolul despre plaje.

 

motor galben2 eu drum5

Alte drumuri întâlnite în Croația, și care mi-au rămas la inimă, au fost cele de pe insula Hvar, dar care se găsesc cu siguranță și pe continent, în satele neinvadate de turiști. Drumuri străjuite de mici ziduri de pietre, pe care ajungi la câmpuri de lavandă – din păcate era toată culeasă în iulie – dar mai găsești tufe de mure sau smochini.

lavanda2

casa lavanda

Ca să ajungi pe insulă, evident ai nevoie de barcă. Sau de ferry, dacă ții morțiș să iei și mașina. Dacă drumul cu feribotul este o splendoare, îmi imaginez cum o fi să ai un catamaran sau măcar o barcă cu pânze. Nașpa, desigur, dacă ai rău de mare…

O cursă cu feribotul spre insula Hvar, de la Drvenik la Sucuraj – cea mai scurtă cale de a ajunge pe insulă, mai există una mai lungă de la Split, dar și mai scumpă – costă 140 de kuna (adică vreo 20 de euro) pentru un autoturism cu doi ocupanți, o tură, deci 280 de kune dus întors. Cursa durează jumătate de oră, dar e posibil să așteptați tot pe atât până vă vine rândul să urcați pe ferry, pentru că în general la coadă sunt mai mult de 30 de mașini, câte încap într-o cursă. Partea bună e că în sezon feriboturile sunt mai dese decât afișează programul oficial, iar dacă chiar se întâmplă să așteptați mai mult de jumătate de oră, aveți plaja la îndemână, și nu vă împiedică nimic să faceți o baie în așteptarea feribotului.

 

jadrolinia ferry barci barci2

barca

Undeva spre insula Hvar

 

muntenegruJadranska magistrala s-a înfipt la final într-o mare aglomerație de mașini (și bărci) după ieșirea din Croația, în Muntenegru, după celebra cetate Kotor, cu câțiva kilometri înainte de intrarea în Budva. E o stațiune mamut a muntenegrenilor, în care n-am poposit, doar am traversat-o cu ușurarea că în fine am reușit să trecem de dopul de mașini de câțiva kilometri, în care petrecusem aproape două ore. Apoi am urcat muntele și l-am traversat ca să ajungem la Podgorica, unde aveam cazare.

Nu a fost un final fericit de magistrală, dar nu le poți avea pe toate în viață. Nu știu de ce la muntenegreni era aglomerat, că sigur nu au mai mulți turiști decât croații, dar au un stil de condus cam ca românii, și poate și ăsta e un motiv. O să detaliez într-o postare viitoare.

galben

Ce vreau să vă spun, în final, este că dacă aveți de gând să ajungeți prin Croația, sfatul meu e să nu vă lăsați furați (numai) de ofertele turistice de a vizita renumitele cetăți Dubrovnik sau Kotor, ci să vă rezervați măcar câteva zile să colindați coasta dalmată, pe Jadranska magistrala. O să vă placă mai mult. Părerea mea.

Va urma.

 

Puteți prelua maximum 500 de caractere din acest articol dacă precizați sursa și dacă inserați link către articol. Pentru mai mult vă rog să accesați butonul de like-uri în euro, amplasat imediat pe coloana din dreapta. Vă mulțumesc.

CE AM MAI SCRIS DIN CROAȚIA:

Raiul există și e în patrimoniul UNESCO

One fine week

Muzeul relațiilor eșuate și neîngropate

Depre ziduri

Ce au croații cu limba română

Croația văzută din „apartman”

 

Etichete: , , , , , , , , , ,

One Response la “Jadranska magistrala” Subscribe

  1. Florin Badulescu 14/08/2015 at 09:20 #

    Majoritatea turistilor prefera autostrada, din comoditate, însa n-au habar ce pierd daca nu o iau pe Jadranska Magistrala.

    Drumul este mai greu, într-adevar, pe doua benzi, croatii, italienii si nemtii gonind pe aici ca bezmeticii, însa peisajele de coasta îti taie respiratia (la propriu), iar tu, ca sofer, abia daca te mai poti concentra la drum si la traficul infernal de pe anumite portiuni.

    Avantaj copilot, cel (cea) care vede mult mai bine peisajele, „ca asa-i în tenis”, vorba lui Toma Caragiu, unul (soferul) trage din greu iar Dolo, copiloata, se rasfata cu Mama Natura Croata, strigând cât se poate de des: „Opreste aici!” sau „Mama, ce peisaj misto! Trage pe dreapta!”, spre usurarea soferului care are înca o sansa de a-si dezmorti piciorul drept.

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

De ce ea? (2)

tarau-curte

Cazul Daniela Tarău: viața în arestul Capitalei, pentru un om care se știe nevinovat, ancheta lui Cristian Panait și procesul absurd, în care niciun judecător nu catadicsea să citească dosarul.

De ce nu s-a surpat Bucureștiul când „ne-a făcut Ceaușescu” metroul

metrou5

Pentru că pe vremea aia s-au folosit mulți mineri cu târnăcoape, care au săpat cu grijă tuneluri, pentru că specialiștii de atunci și-au făcut doctoratele pe bune la metrou, nu plagiindu-i pe alții, și chiar și atunci au existat tasări de teren.

Suni la 112 și te sună înapoi niște ciocli

morturary

O întrebare pentru domnul Raed Arafat: ce comision primesc operatoarele de la 112 ca să le furnizeze firmelor de pompe funebre numerele de telefon ale rudelor celor decedați?

De ce nu-i prieşte Mioriţei iarba din UE

turma-alergand

Oieritul românesc supravieţuieşte cu greu, între subvenţia europeană care vine târziu, dezinteresul tineretului pentru meseria de cioban, şi supremaţia supermarketurilor care ne bagă pe gât brânză de import.

Ziua 8 – Dumneata scrie ce trebuie, eu mă fac că nu văd… și semnez

Sursa foto: http://monstersketch.blogspot.com/2009_05_01_archive.html

Cea mai drăguță văduvă din blocul recenzat de mine, mă roagă să nu-i arăt ce am bifat la starea civilă, pentru că ea încă îl simte alături pe bărbatul ei mort de 35 de ani.

Mergând pe sârmă

domnul i

Împrumutam bicicleta și mergeam noaptea în parc la Icoanei. Îmi era rușine altfel, pe zi, să nu râdă lumea de mine, că sunt ditamai bărbatul și cad de pe bicicletă. Că am căzut de câteva ori, dar de aia am și ales Grădina Icoanei, că are aleile de nisip și pământ, nu mă răneam prea tare când cădeam. În trei nopți am învățat.