Înainte de Nutline

Era un ritual, duminica - pe vremea aia singura zi liberă din săptămână - când mama cocea semințe pe tablă, întindeam Scânteia pe cuvertura țesută la război de mamaie, cu care înveleam recamierul din sufragerie, și ne uitam la televizor

O pălărie de floarea soarelui, grea de semințe, se găsea întotdeauna printre bunătățile aduse toamna de la țară de la mamaie. Pe vreme aia nu știam că e floarea mea preferată. Până pe la 14 ani m-am luptat cu stânjeneala care mă împiedica să-i spun mamei să nu-mi mai cumpere mereu de ziua mea gladiole. Mult mai târziu aveam să descopăr că-mi plac florile de câmp, sălbatice, dar mai ales floarea soarelui.

floarea-soarelui

I-am gustat, așadar, înainte, semințele. Mama le scutura din pălăria florii, le punea la uscat, apoi le cocea lent pe aceeași tablă cu mâner – făcută artizanal la IOR, la ea la uzină – pe care întorcea toamna ardeii kapia. Tabla aia încă mai e la mama, dar n-a mai văzut semințe de când eram eu copil. Nu știu de ce ne-a murit obiceiul ăsta după 89, dar pur și simplu de la un moment dat încolo la noi în casă nu s-au mai spart semințe.

Era un fel de ritual, duminica – pe vremea aia singura zi liberă din săptămână – când mama cocea semințe pe tablă, întindeam ziarul  (cel mai probabil România liberă sau ceva pagini din Flacăra, rar Scânteia) pe cuvertura țesută la război tot de mamaie, cu care înveleam recamierul din sufragerie, și ne uitam la televizor. Fotbal, gimnastică, muzică populară, ceva scenete umoristice cu Stela și Arșinel (mama nu l-a suferit niciodată) Dem Rădulescu sau alți comici vestiți ai micului ecran. Dacă nu era nimic la televizor, citeam. Spărgeam semințe până ni se bășicau buzele, beam socată sau sirop de vișine cu sifon, mama bea un spriț sau foarte rar bere, și așa se mai ducea o duminică. Nu aveam mașină și de multe ori nici bani ca să ieșim din oraș, nu era ca acum goana asta după dat chechin din tot felul de locuri noi.

Semințele nu se găseau la alimentara, ca acum. În pungi de diverse mărimi, cu sau fără sare, săltărețe sau jucăușe. Alternativa comercială pe vremea aia erau doar țiganii care le vindeau gata prăjite, cu un leu păhărelul de plastic, de cele mai multe ori un fost flacon de medicamente. Adică așa, cam o mână de semințe, cât să ai cu ce să-ți omori timpul înainte de filmul de la cinema, pe stadion sau la grădină. Evident cojile se scuipau pe jos. Nu te punea nimeni să le mături, ca acuma, nici amendă nu-ți dădea miliția.

Dar erau atunci alte rețineri. Nu am văzut-o niciodată pe mama să cumpere semințe de la țigani. Nici să mănânce în public. Pentru ea ritualul ăsta era unul strict casnic. Nu-mi amintesc dacă mi-a interzis și mie să cumpăr, dar de fiecare dată când o vedeam pe țiganca de la poarta școlii cu punga, strigând „semințe bune, băieți, de bostan și floare, băieți”, îmi răsunau mai tare în cap vorbele mamei: cine știe unde le coace? Erau la fel ca acadelele. Când râvneam la ele mama îmi zicea că țiganca le-a făcut în oala de noapte și că o să-mi facă ea acasă unele mai bune. Nu mi-a făcut niciodată, pentru că oricum credea că sunt cele mai de jos dulciuri pe scara de valori cofetărească – niște zahăr ars – și uite așa a trecut copilăria.

Știu, acuma s-ar zice că mama discrimina din motive rasiale pe micul întreprinzător și comerciant de semințe și acadele. De fapt pe ea o interesa ca eu să nu dau banii pe prostii, și în general să respect un cod al bunelor maniere inventat de ea, să nu mănânc semințe în public. Și azi îl respect, mi se pare ceva firesc, chiar dacă îmi plac semințele.  Într-o țară de gogitori de semințe, îngroș și eu cifra de afaceri a nemților care dețin brandul Nutline, când aș putea să cumpăr de la vreun producător local de semințe, că doar e plin Facebook-ul de câmpuri de floarea soarelui vara.

tractor

Amintirile astea mi-au revenit în minte ieri când am dat peste câmpul ăsta, pe care rămăseseră câteva flori scăpate din indiferența agricultorului și le-am adus acasă. O să le duc la mama ca să mai încingem o dată tabla aia cu mâner sudat la IOR și poate om bea un must pe lângă ele. Asta înseamnă că oficial a cam venit toamna 🙂

Etichete: , , , , , , ,

4 comentarii la “Înainte de Nutline” Subscribe

  1. o femeie 12/09/2015 at 20:15 #

    si sunt sigura ca sunt mai gustoase ca orice produs de pe la supermarket…

  2. Fluieratorul 14/09/2015 at 19:43 #

    N-aveam nici o problema sa iau seminte, floricele sau castane de la tigani. Pina la vreo 5-6 ani dupa schimbarea de regim nici nu inselau cu questii stricate, seci sau prost facute. Acadelele si alvita nu mi-au placut niciodata.

  3. Iuliana 21/09/2015 at 17:10 #

    Ce ritual sa mai apara atunci cand Nutline-ul e la magazin, gata coapte, gata sarate.. numa’ spartul mai ramane. Parca si acum tin minte cum mergeam pe-o campie intinsa si luam fiecare „tufa” de floarea soarelui. Chit ca nu erau facute sau prea bune la gust, noi distrugeam(nu erau ale noastre) cateva mici recolte pentru placerea personala.

  4. Matilda 29/09/2015 at 19:21 #

    Eu imi cumpar in continuare seminte din piata si le fac pe aragaz. Mi se par incomparabil mai bune decat cele nutline (care de fapt mi se par oribile :D)

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

De ce ea?

tarau-victoriei-an

Povestea neromanțată a unei românce care a făcut pușcărie nevinovată, ca urmare a unui lanț de erori judiciare, deschis în 2000 de o anchetă a procurorului Cristian Panait, închis abia după 15 ani de procese

(III) Clientul român e mitocan și nespălat

sexwork is work

Ultima parte a interviului cu „Profesoara” – una dintre cele mai vechi prostituate din București – face un portret robot al clientului român, de la gunoier și căcănar, până la politician și preot.

Pur și simplu Norvegia

16

Impresii de călătorie din Norvegia, încă o țară care nu suferă vreo comparație cu România.

Je suis doamna de la litera B

realitate

Doamna care răspunde de litera B mănâncă dintr-o caserolă, lucrează la un birou care nu se vede de dosare, zilnic cu o armată de oameni nerăbdători la ușă, care nu lasă nici măcar timpul să iasă bășina celui dinaintea lor din birou, că dau năvală să-i ia locul. Nu vreau să știu ce s-ar întâmpla dacă pe doamna ar apuca-o pântecăraia.

Depre ziduri

pano

și oamenii care se încăpățânează să le construiască și să repete istorii de care omenirea ar trebui să se rușineze.

De ce ea? (2)

tarau-curte

Cazul Daniela Tarău: viața în arestul Capitalei, pentru un om care se știe nevinovat, ancheta lui Cristian Panait și procesul absurd, în care niciun judecător nu catadicsea să citească dosarul.