Stăm prost cu nervii

O jumătate de oră într-un autobuz Mercedes, în cel mai bogat oraș al țării.

D imineață ploiasă și rece în București. Urc într-un autobuz Mercedes ca să mă încălzesc puțin, deși de regulă merg cele trei-patru stații pe jos. Înăuntru, cald și bine. Nu apucă bine să piuie validatorul de cartelă când o boare de picioare nespălate plus brânză de burduf împuțită îmi învăluie nările. Strâmb din nas, dar era prea târziu, ușile erau închise.

Mă uit încruntată la tipul brunet cu căști în urechi care rezema validatorul, suspectându-l că n-a făcut duș când a plecat de acasă, de cel puțin câteva zile… Îmi întoarce privirea cu sictir, de parcă i-aș fi dat două palme. În zonă mai era o valiză mare, al cărei săpân se uita și el încruntat în jur, ca atunci când bănuiești pe toată lumea pentru bășina fâsâită de care se dezic toți. Avansez înainte, cum se zicea pe vremuri, înghesuindu-mă pe interval în dreptul celor patru scaune puse față în față. Aici venea ceva aer proaspăt de afară. Un puști de pe un scaun mai din față crăpase unul din gemușoarele meschine, tăiate de meșterii RATB după ce Videanu cumpărase Mercedesurile și fără aer condiționat, și fără … aer.

Nu apucă autobuzul să se miște prea mult în traficul blocat de dimineață că se ridică murmure indignate din zona celor patru scaune:

– Dar închideți geamul ăla! Ce, ați înnebunit?! Vreți să ajungem la spital?!

– Dar cine a deschis geamul, domle, chiar așa?!

Responsabili cu închiderea geamurilor și păstrarea ordinii firești în orice societate – o familie de trei:

Ea, 65 plus, blond pai proapăt pieptănat-tapat, scurtă matlasată din mătăsică lucioasă, pantalon din stofă groasă, inele din aur modele de succes în anii 80 printre tovărășelele din fabrici și uzine, unghii roz stins, ca rujul, ochelari cu rame aurii, rictus sever deasupra unei gușe gospodărești.

El, 65 plus, geacă gri șobolan, model Mao, din Europa, pantalon de stofă, pantofi negri din piele de porc, aproape neumblați, ține în mâini două pungi din plastic băgate una în alta, scorțoase de atâta refolosire. Probabil conțin ceva acte sau radiografii, după grija cu care sunt purtate. Sub geaca stil Mao, la gât i se zărește nodul de cravată pusă la cămașa în carouri, groasă, din diftină. Pe față poartă o expresie de adâncă nemulțumire, cultivată atent timp de zeci de ani în uzină, acasă și în societate. Șapca în carouri tovărășești derutează ținuta, pentru că stilul muncitoresc a devenit azi aproape hipsteresc.

Alături de El stă bunicul, 90 plus, loden cenușiu sub care se vede sacoul, puloverul tricotat de mână, cămașa, cravata, ceasul auriu, pălărie de fetru a la Măgeanu, își sprijină mâinile de ceară brăzdate de vene mari într-o umbrelă-baston ținută regulamentar între picioare. Nu are nicio expresie, nici vreo părere despre geam, curent, miros, societate.

La scurta, dar eficienta revoltă a grupului tovărășesc din spate, tânărul iresponsabil care crăpase gemușorul s-a întors încercând o negociere:

– Dar miroare îngrozitor, nu simțiți? El simțea mai bine, că sursa mirosului, ce avea să fie identificată cu ocazia asta, era chiar în scaunul din fața lui. O femeie a străzii înțolită cu tot ce avea în viață, jegoasă și cu gura la fel de spurcată ca și hainele.

– Ei, asta e acuma, miroase… asta e, închide geamul imediat! se rățoiește la puști tovarășa ojă roz în ton cu rujul. Cuvintele șuieră ca două palme scurte.

– Deci vă place să stați în mirosul ăsta? Bine, eu cobor! se repliază puștiul cu un aer ultimativ, ca și când ar emigra după asta, nu ar coborî doar la prima. Femeia mirositoare îl petrece cu vorba până la scări:

– Mai taci dracu din gură, nu vezi că-ți vorbește gura ca curu, du-te dracu că puți a căcat!

Nevorbită și decisă să meargă până la capăt cu spiritul civic, tovarășa ojă roz în ton cu rujul îi aruncă peste umăr vorbe grele femeii străzii, care după ce l-a pus la punct pe tânărul anarhist și-a scos o merdenea dintr-o pungă soioasă și a început s-o molfăie, înjurând la întâmplare:

– Hai du-te dracu, n-ai loc de mine, molf, molf…

– Păi spală-te înainte să ieși din casă! îi aruncă tovarășa ojă roz în ton cu rujul.

– Care nu știi ce înseamnă să nu mai ai casă, v-a dat Ceaușescu la toți, hai du-te dracu, molf, molf….

– Păi spală-te! o ține langa tovarășa ojă roz în ton cu rujul.

Tovarășul cu geacă Mao își oprește nevasta cu o strângere din ochi și buze, pe sistem „cel mai deștept cedează, nu vezi că n-ai cu cine?!”.

În timpul ăsta autobuzul gâfâia pe loc, pentru a treia oară prins pe roșu în coloana de mașini din Piața Unirii. Un scârțâit sâcâitor ca un țânțar se auzea la răstimpuri, undeva în spatele tovarășul cu geaca Mao. Se întoarce o dată, se întoarce de două ori. A treia oară îl admonestează pe tipul brunet cu căștile în urechi, care rezema validatorul. Îl înghiontește cu pumnul ca să-l facă atent:

– Nu auzi cum face? zice tovarășul cu geacă Mao.

– Și ce vreți să-i fac eu? își scoate tipul o cască din urechi. Validatorul scârțâia pe bară, atins de spatele tipului, la fiecare frână a Mercedesului.

– Dă-te mai încolo! rezolvă tovarășul cu geacă Mao situația.

Tipul cu căștile se mută și se rezeamă de ușă, continuând să-și asculte muzica. Tovarășul se întoarce spre familie, cu același risctus nemulțumit pe față, acum mai mic cu 1% că a contribuit la liniștea înconjurătoare. Tovarășa ojă roz în ton cu rujul scoate din geanta mare pe care o ține pe genunchi un tub de cremă de mâini Elmiplant și spârcâie din el pe podul palmelor grăsuțe. Întinde crema pe piele cu mișcări moi apoi bagă tubul la loc în geantă. Așteptăm liniștiți să se facă verde pentru a patra oară, în fața Magazinului Unirea shopping center. În jurul femeii cu merdeneaua e un cerc mare, gol, plin de liniște și respect.

Nu știu de ce am scris asta, cred că se întâmplă permanent așa ceva în mijloacele de transport în comun. Personajele mi s-au părut cumva ilustrative pentru România, precum eticheta asta de pui găsită la un supermarket. Și de celebra lozincă din anii 90: să fie liniște în țară!

 

Puteți prelua maximum 500 de caractere din acest articol dacă precizați sursa și dacă inserați link către articol. Pentru mai mult vă rog să accesați butonul de like-uri în euro, amplasat imediat pe coloana din dreapta. Vă mulțumesc.

Etichete: , , , , , ,

15 comentarii la “Stăm prost cu nervii” Subscribe

  1. Fluieratorul 13/10/2015 at 19:56 #

    Pai chiar ati avut noroc, nu s-a luat nimeni la pumni si injuraturi neaose, n-a buzunarit/pipait nimeni pe nimeni, si a fost destul de gol ca sa puteti sta cit de cit mai departe de duamna parfumata. A fost o calatorie din categoria „ok”. Se vede ca nu circulati nici des, nici pe distante lungi cu autobuzul/microbuzul/uneori-si-trenul…

  2. cris 13/10/2015 at 20:42 #

    Vine frigul si ma ingrozesc…Tramvaiele vor fi invadate de oamenii strazii care se incalzesc circuland de la un capat la altul. Mi-e mila de ei, dar de ce dracu mai platesc eu abonament??

  3. Motanul 13/10/2015 at 22:13 #

    Fain scris! Oare când ajunge si Videanu la zdup lângă Oprescu?

    • Dollo 14/10/2015 at 11:01 #

      A fost pe acolo înaintea lui, dar nefiind așa de bolnăvior ca Oprescu a fost lăsat să meargă la afaceri, ca să muncească în continuare pentru propășirea fameliei 🙂

  4. Marin 14/10/2015 at 09:21 #

    mi-ai salvat ziua Dollo si pt asta iti multumesc, demult n-am mai ras ca acum. De ce nu te apuci de scris romane, povestiri etc !? Cred ca ai avea un mare succes. Daca o faci (dupa ce te-am sfatuit eu) vreau insa cota parte 🙂 stai linistita ca ma multumesc cu putin 🙂

    • Dollo 14/10/2015 at 11:00 #

      Aș scrie, Marine, dacă aș putea să trăiesc din asta. Dar mersi pentru încurajări 🙂

  5. marin 14/10/2015 at 22:10 #

    am patit si eu una similara in Bucuresti, in tramvai. imi cumparasem niste placinte, mancam cu pofta. nasul:infundat, eram racit. in fata mea, un baiat isi tinea gulerul la pulover peste gura si nas, si se uita foarte contrariat la mine. nu intelegeam ce are cu placintele mele, pana ce n-am remarcat pe un scaun, la 2 metri de noi, o cucoana homles, care se uita mandra pe geam, si probabil radea in sinea ei de mine. am bagat placintele in sacosa, mi-am focalizat un pic atentia care nari, ca sa ma conving ca in aer pluteau niste miresme intime, si am plecat repede de acolo, sa nu creada lumea ca imi plac placintele cu miros ambiental de urina. apropo, si cucoana manca, niste chipsuri, imi amintii…

  6. Dana 16/10/2015 at 16:57 #

    Ieri m-am certat cu o idioata pe tema curentului…mi-a spus sa merg pe jos daca vreau aer. I-am zis sa mearga ea pe jos, ceva de fapturi anaerobe si creier lipsit de oxigen…s-a potolit rapid, probabil ceva de pe fata mea ii spunea ca nu e cazul sa continue disputa. Evident, autobuz ticsit…

  7. speedy.gonzales 16/10/2015 at 20:57 #

    baa, dar fraieri mai sunteti !!! strambati din nas, dati din gura dar nu faceti nimic.

    acum vreo cativa ani veneam cu metroul de la P-ta Victoriei spre IMGB. la P-ta Romana s-a suit un homeless si s-a asezat pe randul din fata mea. era destul de seara (trecut de ora 21:00) si metroul era liber. baaa, dar putea asta de iti muta nasul din loc. am strambat din nas si am rabdat putin, sperand ca la universitate sau la unirii o sa coboare. a trecut universitate, n-a cobotat. a venit unirii, iar n-a coborat. simteam cum mi se descompune mucoasa nazala. metroul a mai stat 1-2 minute in statie la unirii cu usile deschise. gandindu-ma la perspectiva de a calatori alaturi de ala inca vreo cateva statii, am decis sa actionez, indiferent de urmarile morale (scandal si morala de la babe) sau legale (daca il turtesc putin pe ala si ar trebui sa ajung pe la politie).
    mi-am pus manusile in maini (era iarna, asa ca aveam manusi) ca sa nu ma zgarii cumva si sa iau ceva boli de la ala, m-am ridicat de pe scaun si m-am dus la ala pregatit sa il atunc afara pana se inchid usile. am apucat sa ii spun doar „tu cobori aici” ca ala a si zbughit-o pe usa afara din metrou. si-a dat seara ca alternativa era fie putin sifonat iar apoi sa zboare afara fara sa atinga pamantul.

  8. speedy.gonzales 16/10/2015 at 21:18 #

    alta data eram intr-un 139 (ptr cei care nu stiu, asta merge de la zetarilor din ferentari pana la leul si intoarce acolo) si vroiam sa ma duc la AFI. cum am trecut de calea rahovei se suie un alt homeless din asta si mirosea de ziceai ca nu s-a spalat de cand l-a facut ma-sa.
    toti strambau din nas, dar nimeni nu facea nimic. la urmatoarea statie l-am luat de o aripa si i-am zis sa coboare. asta a inceput sa vocifereze ca nu coboara, ca are dreptul sa mearga cu autobuzul (avea in aia masii, nici bilet/card nu avea), ca e bolnav. o baba din spate care a vazut scena a inceput sa comenteze sa il las in pace, ca e amarat, ca e bolnav, etc. vazand ca nu ma inteleg cu tampitul, i-am bagat un picior in burta si l-am aruncat la propriu din autobuz inainte sa inchida ala usile. fiind noapte, soferul nu a observat si a plecat mai departe.
    din momentul ala a inceput scandalul. o parte din calatori comentau ca de ce am dat in ala, ca l-am omorat (la ce jeg avea ala pe el nici n-a simtit sutul, jegul era ca un fel de armura), pe cand alta parte comentau ca bine i-am facut, ca putea ca dracu’, ca vor sa aiba o calatorie civilizata.
    la primii degeaba incercam eu sa le spun ca ii afecta si pe ei, ca putea la fel ptr toti, ca au strambat din nas dar nu au facut nimic, nu aveam cu cine ma intelege. aia urlau in continuare ca l-am omorat, ca sa scheme politia, ba chiar cateva babe au scos telefoanele si au incercat sa sune la 112. vanzand ca nu am cu cine ma intelege si cum nu aveam chef sa imi petrec seara pe la politie dand declaratii, am coborat si eu 2 statii mai incolo de statia unde l-am aruncat pe ala.
    am asteptat urmatorul autobuz care a venit peste vreo 10 minute si am mers mai departe, ca in 10 minute aveau timp sa plece din statii toti care au fost martori la scena.
    deci dupa ce cineva ia problema in maini si o rezolva, atunci se trezesc toti sa comenteze.

    daca aia de la 112 aveau multe apeluri de la babe crizate, era posibil sa trimita vreun echipaj de politie si sa opreasca primul pe drum. si daca ma duceau la sectie trebuia sa pierd cateva ore sa dau declaratii, cel mult imi dadeau vreo amenda ptr tulburarea linistii publice (ce misto suna!!!). nu cred ca se duceau politatii sa il caute pe cersetor sa il intrebe si versiunea lui, eventual intrebau prin statie daca a raportat cineva vreun cadavru pe undeva si daca nu, imi dadeau drumul.

  9. Nautilus 29/10/2015 at 13:46 #

    Tovarăşa ojă roz avea oja ca un steag PCR spălat de prea multe ori cu leşie şi uscat la Soare, iar tovarăşul caroiat era venit de la Centrul Isteric, demonstra cum maşinile personale poluează oraşul şi ar trebui interzise.

  10. ilarionciobanu 30/11/2015 at 23:29 #

    Abia cand am citit incheierea am observat poza.
    Mi se pare foarte interesanta si este motivul pentru care comentez. Este facuta de tine? Este permisa refolosirea?

    • Dollo 01/12/2015 at 18:22 #

      Da

      • ilarionciobanu 01/12/2015 at 22:29 #

        Cum pot obtine o copie la o calitate mai buna decat daca as salva-o direct de pe blog?

        • Dollo 01/12/2015 at 23:18 #

          Te duci în supermarket, cumperi un pui cu eticheta asta și o pozezi la ce calitate vrei tu 🙂

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Nu s-a furat, așa s-a votat. Și numărat

voturi2

Cum am fost observator la numărătoarea voturilor într-o secție de votare din București și mi-am revenit din iluziile cetățenești pe care le aveam.

Moarte chiaburilor din sănătate!

Rares Nechifor, embolizare uterina

Care n-a plecat din țară până acum – ca să se trateze sau să profeseze într-un sistem civilizat – e invitat s-o facă de la 1 martie 2013. România nu-și permite să mai încurajeze existența unei alternative private în sănătate.

Secretul Rozaliei din Criţ: “Ne-a ferit Dumnezeu de emigrare aicea, că avem mult de lucru”

Minunata ciorba ardeleneasca a adunat Europa la aceasi masa

Cu timpul oamenii au constatat că activităţi pe care noi le considerăm plictisitoare, pentru că le facem zi de zi, pot fi vândute foarte bine străinilor, care nu le-au văzut niciodată

(II) Prostituatele, distracție și sursă de venit pentru polițiști

politie-prostituate

Partea a doua din interviul cu „Profesoara”, una dintre cele mai vechi prostituate din București. După anii de glorie din comunism și zorii revoluției capitaliste, vin anii de hărțuire democratică din partea poliției și jandarmeriei

Ce înseamnă să fii cioban

cioban

În pofida unei potenţe proverbiale, datorată chipurile cărnii de oaie, ciobanii nu mai au căutare la fete, iar o viaţă de celibat şi mizerie la oi nu mai e pe placul tinerilor.

Viața și moartea într-un sat românesc. În 2012

Ale lor mâini bătrâne

Despre mutarea clasei muncitoare de la oraș la sat, înmormântarea organizată de firma de pompe funebre a preotului, despre UE care ne obligă să nu mai ținem mortul în casă, dar noi vrem să facem economie. Și despre politicieni.