Cum se combate lipsa de onoare

Legal, în România actuală, din scaunul de ales sau numit nu poți pleca decât cu picioarele înainte sau cu mâinile legate. Protestul în stradă pare singura soluție de moment, dar n-ar trebui să devină o regulă.

* Mă apucasem să scriu textul ăsta înainte de a merge la protestul de aseară. Pentru câteva ore, ascultând cum răsună Calea Victoriei și Piața, într-un singur glas, am crezut că nu va fi nevoie să-l mai public. Azi cred că încă mai e necesar. Pentru miile de oameni care au fost aseară la Guvern/MAI/primărie și au strigat DEMISIA, dar mai ales pentru ceilalți care își luau liniștiți cina în cârciumi, pentru șoferii de jeep-uri care nu aveau răbdare și încercau șmecherește să depășească coloanele de mașini/troleibuze care așteptau să treacă manifestanții, pentru cei care doar au așteptat în fața televizoarelor să se facă ceva

protest-mihnea-ciulei

Vacarmul ăsta online care s-a stârnit de vineri noaptea încoace arată, într-adevăr, furia oamenilor în fața nesimțirii politicienilor, dar și un soi de descumpănire. E o degringoladă totală în rândul oamenilor care „vor să facă ceva” dar nu știu ce anume și cum. S-au distribuit apeluri, liste, mărturii emoționante, dar în spatele tuturor acestor gesturi stă întrebarea mută: ce trebuie făcut cu această nedreptate? Este frustrant să ne vezi cum umblăm ca niște găini fără cap în căutarea unor soluții. Cât de nesimțit poți fi ca politician să nu vezi asta, să nu simți și să nu te simți al dracu de vinovat pentru tot ce se întâmplă?

Situația în care ne aflăm acum arată că oamenii, așa cum nu-și cunosc propriile drepturi, nu știu nici procedurile prin care niște aleși/numiți/demnitari ai statului pot fi demiși, în cazul în care, așa cum au demonstrat deja de zeci de ani, nu au onoarea de a demisiona singuri. Așa că bâjbâim în petiții online, apeluri la onoare, scrisori deschise, marșuri tăcute. Toate sunt forme de comunicare, dar atât, legal vorbind ele nu au nicio valoare și nici nu pun presiune pe conștiința destinatarului.

Pentru că politicienii noștri sunt mai atașați de modelul Vodă Lăpușneanu (Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau – pentru cine nu a mers cu clasa la piesa în care a jucat George Motoi) decât de spiritul democratic, și au avut grijă, în ăștia 25 de ani în care noi ne-am ocupat cu altceva decât cu cetățenia, să-și facă legi pe măsură. Constituția, legea răspunderii ministeriale sau legea administrației publice locale nu prevăd modalități de retragere a sprijinul acordat unui demnitar atunci când cei care l-au ales/pus acolo nu-l mai consideră demn de funcție. Sunt prevăzute căi de suspendare/vacantare a postului pentru infracțiuni, arestări, condamnări, boală sau moarte, dar pentru impostură, incompetență, nesimțire – nimic. Practic, în România actuală, din scaunul de ales sau numit nu poți pleca decât cu picioarele înainte sau cu mâinile legate.

Desigur, formal sunt prevăzute niște căi legale, dar practica ne-a demonstrat că ele nu pot fi folosite în realitate. De exemplu:

Cum poate fi demis un primar în funcție:

Ce zice Legea 286/2006 (care modifică Legea 215/2001 a administrației locale)

Articolul 73.
(1) Mandatul primarului inceteaza ca urmare a rezultatului unui referendum local avand ca obiect demiterea acestuia, organizat in conditiile legii, conform procedurii prevazute la Art. 58 alin. (3)-(7).
(2) Referendumul pentru incetarea mandatului primarului se organizeaza ca urmare a cererii adresate in acest sens prefectului de locuitorii comunei, orasului sau municipiului, ca urmare a nesocotirii de catre acesta a intereselor generale ale colectivitatii locale sau a neexercitarii atributiilor ce ii revin, potrivit legii, inclusiv a celor pe care le exercita ca reprezentant al statului.
………………………………………………….
(4) Organizarea referendumului trebuie sa fie solicitata, in scris, de cel putin 25% dintre locuitorii cu drept de vot. Acest procent trebuie sa fie realizat in fiecare dintre localitatile componente ale comunei, orasului sau municipiului.

25% pare un procent rezonabil, mai ales dacă măgăriile făcute de respectivul primar sunt așa de evidente. Ultima încercare de acest fel a fost în sectorul 3, unde oamenii s-au încordat timp de câteva luni pe Facebook ca să strângă semnături să-l demită pe Robert Negoiță. Acuzațiile care i se aduceau puteau fi de natură penală, doar că le vedeam și le vedem doar noi, ăștia care voiam să-l demitem, nu și Parchetul, dar asta e altă poveste. Negoiță fusese votat în sector de 56% dintre alegătorii prezenți la urne, n-ar fi fost imposibil de obținut masa critică pentru referendumul de demitere. După ce s-a tot lungit cu lunile, la un moment dat „evenimentul” a murit aparent natural, nu înainte să-și bage coada în el și niscai postaci ai primarului. Eu mai am și acum acasă un tabel cu vreo 20 de semnături de la amici și vecini.

Așadar Piedone, căci el este în cauză acum, a fost reales în al doilea mandat de peste 80% dintre cetățenii sectorului 4. Deși se știa că are permis de Argeș…  Numai ei pot acum să strângă semnături și să-i ceară prefectului organizarea referendumului. Strângerea de semnături ar dura cel puțin câteva luni, nu e lucru ușor, e nevoie de mobilizare, timp pierdut, încredere, chestii care se fac greu la noi. În timpul ăsta intrăm în ultimele șase luni înainte de alegeri când nu se mai organizează nimic. Dacă nu-și dă singur demisia acum, și nici nu-l saltă Parchetul pentru autorizarea abuzivă a clubului Colectiv, Piedone are toate șansele să-și termine și al doilea mandat – așa „prăbușit sufletește” cum e acum – și, de ce nu, să aspire și la un al treilea. Ba chiar să-și facă și statuia celor fără de vină în fața clubului Colectiv, cum a promis.

 

Cum poate fi demis un membru al guvernului:

Constituția zice că:

Art. 106 – Funcţia de membru al Guvernului încetează în urma demisiei, a revocării, a pierderii drepturilor electorale, a stării de incompatibilitate, a decesului, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.

Art. 107 – (2) Preşedintele României nu îl poate revoca pe primul-ministru.

Art. 109 – (1) Guvernul răspunde politic numai în faţa Parlamentului pentru întreaga sa activitate. Fiecare membru al Guvernului răspunde politic solidar cu ceilalţi membri pentru activitatea Guvernului şi pentru actele acestuia.

(2) Numai Camera Deputaţilor, Senatul şi Preşedintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor. Dacă s-a cerut urmărirea penală, Preşedintele României poate dispune suspendarea acestora din funcţie. Trimiterea în judecată a unui membru al Guvernului atrage suspendarea lui din funcţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
(3) Cazurile de răspundere şi pedepsele aplicabile membrilor Guvernului sunt reglementate printr-o lege privind responsabilitatea ministerială.

Ce spune Legea 115/1999 privind responsabilitatea ministerială:

Spune cam același lucru ca și Constituția, doar că detaliat pe patru capitole, și nu are vreo referire la cazul în care cetățenii – nemulțumiți de modul în care un ministru sau un prim ministru își face treaba – ar vrea ca respectivul să fie demis. Pur și simplu nu ai cui să-i ceri să-l demită pe Ponta, pe Oprea sau pe Arafat, dacă ei nu demisionează din proprie inițiativă.

Art. 3. Răspunderea politică a Guvernului constă în demiterea sa, ca urmare a retragerii încrederii acordate de către Parlament, prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, în condiţiile prevederilor art. 113şi 114 din Constituţia României, republicată.

Art. 5. Pe lângă răspunderea politică, membrii Guvernului pot răspunde şi civil, contravenţional, disciplinar sau penal, după caz, potrivit dreptului comun din aceste materii, în măsura în care prezenta lege nu cuprinde dispoziţii derogatorii.

Deci legal Iohannis nu poate decât să-i ceară lui Ponta& co să aibă onoare și să-și dea demisia. Mai poate să le ceară partidelor care l-au sprijinit să iasă președinte să facă o moțiune de cenzură în Parlament ca să demită guvernul, dar știm cu toții că asta e doar o formă de troc politic practicată întotdeauna între partide și nu a avut niciodată legătură cu voința populară. Câtă vreme și puterea și opoziția sunt prizonierele unui partiduleț de traseiști oportuniști analfabeți (și am numit aici UNPR-ul) și nimeni nu se îndură să dea drumul la capătul lui de ciolan, nu avem ce spera. Ba, văzând reacția lui Zgonea de aseară de pe FB tare mi-e că PSD-ul o să-și pună un picior în gips și o să-l debarce pe Ponta, lăsându-i pe liberali-democrați blocați în căutarea sensului vieții în politică.

Ce ne rămâne nouă de făcut? Istoria recentă ne arată că eventurile pe Facebook, indignarea la televizor, bătutul obrazului fie el și în mici sau mari demonstrații în stradă, nu induc în politicianul român simțul onoarei. Onoarea și conștiința nu sunt pomenite în spațiul public – decât cel mult în sălile de judecată dacă spui că nu ești credincios. Politicianului român nu i se cere să jure pe onoare și conștiință la învestire, ci e pus să jure cu mâna pe Biblie și Constituție că va face și va drege cu pricepere, dăruire, așa să-i ajute Dumnezeu. De ce așteptăm să-și descopere brusc onoarea la ieșire?

 

Prin urmare, în acest moment, când nici ei n-au onoare să-și dea demisia, nici legile nu ne ajută, nu avem decât două variante:

1. Ori respectăm și noi Constituția și legile țării și așteptăm să moară, să-i aresteze, să se sape între ei ori să le vină sorocul, apoi suntem mai atenți la viitoarele alegeri, și permanent la ce legi vor face aleșii și cum își vor face treaba zi de zi;

2. Ori ne asumăm că schimbarea nu se mai poate face pe cale legală, ci cu forța, în stradă. Înfăptuirea lui 2 nu exclude pe 1, dimpotrivă, îl impune. Pentru că nu putem să progresăm doar în salturi revoluționare din 25 în 25 de ani. Putem mai mult. Revoluțiile sunt bune, te răcoresc, dar în același timp sunt și terenuri propice pentru oportuniști, pentru mașinațiuni făcute în spatele maselor inocente – am mai trecut prin asta.

Cred că acum e timpul doar pentru 2.

pubic

Am plecat de la protestul de aseară odată cu grosul midle-class-ului. Era târziu și mi-era frig, nu fusesem îmbrăcată pentru Revoluție. La TV am văzut că au ținut stindardul sus încă câteva ore protestatarii de serviciu, câteva sute de oameni pe care-i desconsiderăm, deja, pentru că-i vedem mereu pe la fiecare protest, indiferent pe ce temă. N-ar trebui s-o facem, deși am văzut și printre prietenii mei aceeași grabă de a se dezamăgi – confiscă protestul mereu aceiași oameni – și nici nu avem dreptul să cârcotim la adresa cuiva care iese în stradă, ci doar să le batem obrazul celor care așteaptă, prin cârciumi, prin mașini sau la TV, să facă alții lucrurile și pentru ei.

 

Puteți prelua maximum 500 de caractere din acest articol dacă precizați sursa și dacă inserați link către articol. Pentru mai mult vă rog să accesați butonul de like-uri în euro, amplasat imediat pe coloana din dreapta. Vă mulțumesc.

* foto Mihnea Ciulei

** În final, după mult prea multe zile în care putea s-o facă, Ponta s-a lăsat demis.

Etichete: , , , , , , , , , , , , , ,

No comments yet.

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Ziua 2: Dragă, eu unde dorm? că mă întreabă recenzorul….

Ospitalitate, dar nu degeaba

Dacă vă calcă recenzorul oferiți-i, vă rog eu, un pahar cu apă. Nici nu știți ce nevoie are!

De ce ea? (3)

tarau-victoriei

Viața de după: reabilitarea, mai grea decât pușcăria, a muncit la negru pentru că nu o angaja nimeni, victoria de la CEDO și rejudecarea procesului în țară, pierderea și regăsirea dosarului, apariția unor „victime” noi atrase de ideea de potențial câștig, facultatea de drept, doctoratul și victoria finală.

(II) Prostituatele, distracție și sursă de venit pentru polițiști

politie-prostituate

Partea a doua din interviul cu „Profesoara”, una dintre cele mai vechi prostituate din București. După anii de glorie din comunism și zorii revoluției capitaliste, vin anii de hărțuire democratică din partea poliției și jandarmeriei

Casa Becali, fostă Groza, fostă Auschnit, fostă Manu

Palatul lui Becali din București

“Intrați, bey, fotografiați ce vreți voi, vizitați tot, mi se rupe! O să văd eu ce-o să scrieți după aia, dacă sunteți cu sufletul curat… Intrați, faceți ce vreți, numa’ să nu furați!”. Așa ne-a primit Gigi Becali în curtea casei sale din Aleea Alexandru nr.1

Sanssouci, casa de la țară a unui rege cool

pajiste

La 1740 oricine putea să intre pe domeniul lui Frederick cel mare al Prusiei, cu condiția să fi fost îmbrăcat corespunzător. Azi intrarea costă 19 euro și îți dezvăluie un colț de rai și o poveste frumoasă.

Cum s-a „optat” pentru ora de religie

scoala

Curtea Constituțională îți dă, dar nu-ți bagă și-n traistă. Motive pentru care peste 90% dintre părinți au făcut cereri ca să-și înscrie copiii la ora de religie.