Rulată Germania

Cum mi-am înscris mașina nemțească în România și am trăit să povestesc despre asta

O ameni buni, revoluția a doua a învins! Nu numai că ni se întorc creierele fugite în străinătate, dar își mai aduc și mașinile cu ele. Dedic acest articol, alert povestit și informativ, tuturor cititorilor mei din diaspora, care ar vrea să se repatrieze și se tem că după ce au stat la coadă afară ca să voteze, vor sta la coadă și în țară, ca să-și înmatriculeze mașinile. Nu, doamnelor și domnilor, nu mai e coadă. Pentru că avem multe ghișee, suntem pregătiți. Citiți cum a procedat cititorul meu repatriat împreună cu Marcela lui din Germania.  Orice asemănare cu fapte și persoane reale nu este deloc întâmplătoare.

(Pentru ceilalți, care au de înscris, banal, o mașină cumpărată din țară, cred că rămâne valabil traseul făcut de mine în 2008, când am cumpărat-o pe Micra.)

Trebuie menționat că omul a scris epopeea la cererea mea, și că după ce a văzut că i-a luat mai mult timp să scrie decât să înscrie mașina a conchis că blogăreala asta nu prea merită 😉

 

 

De B.I.

Vine (sau nu) un moment în viața fiecăruia când trebuie sa ne înscriem o mașină second hand adusă din Germania în patria mamă. Pentru mine acest moment a venit luna trecută, deși bătea la ușă de mai bine de doi ani de când Marcela, mașina mea, circula pe drumurile României cu plăcuțe nemțești. Deoarece Marcelei îi expira inspecția tehnică, impactul nu a mai putut fi evitat. Dacă și tu te afli în aceeași situație, nu te impacienta. E mai ușor decât probabil îți imaginezi.

Mai întâi trebuie să începem cu un pic de introspecție. Prima întrebare pe care trebuie să ți-o pui este dacă ești cumva cocalar. Nu te simți jignit. Îți amintesc două lucruri: second hand, Germania. Recunoaște că bănuielile nu sunt chiar nefondate. Dacă, din contră, răspunsul este un da clar, atunci nu are rost sa citești mai departe. Mă uit în sfera mea de cristal și vad o excursie la Ruse în viitorul tău. Caută pe google „înmatriculare auto bulgaria” și urmează instrucțiunile care apar pe ecran.

Ești încă aici, dar poate mai ai îndoieli? Te poate ajuta acest site care îți calculează taxa de poluare.

Ascultă o manea înainte să intri, calculează-ți taxa, apoi ascult-o din nou. Dacă ți se pare că suma o face să sune mai bine a doua oară, știi ce e de făcut: www.google.ro + bulgaria.  Eu am considerat că 720 de euro sunt un preț bun dacă radioul Marcelei poate rămâne pe RockFM.

Bun! Deci nu ești cocalar. Felicitări. Atunci poate ești un domn. Tot Google te poate ajuta și pe tine. Cauta „servicii înmatriculare”. Vei găsi* o firmă care pentru vreo 350 de lei te poate scuti de cel puțin două zile de alergătura. Succes!

*se pare că o condiție neapărat necesară pentru a fi domn e să ai buletin de București pentru că numai aici am găsit firme care se ocupă cu așa ceva. Din nefericire eu nu m-am încadrat în acest criteriu și am rămas cu banii neluați.

Acum ca am rămas numai între noi trebuie să te oprești din citit și să faci ceva urgent. Vorbesc serios. Dă click pe linkul ăsta și fă-ți o programare la RAR pentru CIV. Pe urmă revino.

Bine ai revenit! Programarea la RAR e peste vreo doua săptămâni (apropo, puteai să alegi și altă reprezentanță RAR decât cea din localitatea de domiciliu dacă te avantajează cumva) deci avem timp să-ți spun povestea mea și a Marcelei.

Cum am cunoscut-o pe Marcela

Ne-am cunoscut în Noiembrie 2009 într-un sătuc de pe lângă Hamburg. Ea trecuse deja printr-o relație cu un proprietar și se înscrisese pe un site celebru de matrimoniale pentru mașini din Germania: mobile.de. Eu tocmai demisionasem de la un job care era suficient de aproape, și la care mergeam cu bicicleta, și găsisem unul la vreo 25 de km distanță de casă. Ne-am contactat pe net, am stabilit o întâlnire și a fost dragoste la primul test drive, pentru că am și semnat actele pe loc, iar după vreo săptămână ea s-a mutat în fața blocului meu.

Au urmat câțiva ani fericiți, în care ea m-a condus aproape în fiecare zi la muncă, ne-am plimbat prin Europa de Vest și am locuit împreună mai mult de o jumătate de an în Franța. În 2013 eu am hotărât că munca full time nu mai este pentru mine, mi-am dat demisia de la jobul meu din Germania. Am decis să vin în România și Marcela m-a urmat. Chiar înainte să plecăm, în noiembrie 2013, am mers cu ea la inspecția tehnică periodică, apoi după un drum de 1500 de km am lăsat în urmă autostrăzile vestului și aventura noastră a continuat aici, în est. Am colindat din vestul Croației până în inima Turciei, Cappadocia, și de la Marea Mediterană până în munții României. Și iată că au trecut doi ani, valabilitatea inspecției tehnice se apropia de sfârșit și am luat amândoi o hotărâre. A venit vremea ca Marcela să-și ia cetățenie română.

Pentru asta am urmat pașii de mai jos. Și tu va trebui să faci la fel cu nemțoaica ta. E posibil să apară și ceva diferențe în funcție de unde ai domiciliul și dacă funcționarii cu care ai de-a face și-au băut cafeaua de dimineață.

1. Tradu actele

Am așteptat nejustificat până cu o zi înainte de programarea de la RAR. Apoi m-am uitat în dosarul cu actele ei și am extras următoarele:

  •  brief mic, adică talonul (Zulassungsbescheinigung Teil I)
  •  brief mare (Zulassungsbescheinigung Teil II)
  •  certificatul de conformitate (Uebereinstimmungsbescheinigung)
  •  factura sau contractul de vânzare cumpărare.

Am căutat un traducător autorizat și am dat la tradus brieful mare și factura. Din fericire traducătorul a scanat originalele așa că am putut să le iau cu mine la RAR.

2. Mergi la RAR pentru omologare

În ziua programării ne-am prezentat la RAR Voluntari. Am primit la poartă o cerere pe care am completat seria șasiului și am bifat căsuța prin care ceream „omologare individuală”. După ce am completat cererea ni s-a indicat coada la care trebuie să ne așezăm. După vreo 25-30 de minute de așteptare, am condus-o pe Marcela în prima hală de verificare, dotată cu echivalentul pentru mașini al unui scaun ginecologic, adică o groapa de inspecție. Mi s-au cerut cele 4 acte enumerate mai sus în original (netraduse), cheia, și am fost îndrumat către casierie unde am plătit 450 de lei. Am adus chitanța inginerului și apoi am fost poftit să aștept afară.

După vreo 25 de minute, în care am admirat un camion cu 18 roți și m-am întreținut cu șoferul acestuia, care s-a oferit să mi-l vândă pentru, după părerea mea, un preț excelent de 25.000 de euro, am văzut-o pe Marcela transferată într-o a doua hală și pe urmă n-am mai auzit nimic de ea vreo 3 ore. În final am fost strigat la ghișeu în sala de așteptare și mi s-au înmânat actele, dar nu și cheia. Am recuperat-o în cele din urmă de la inginerul din prima hală, care mi-a reproșat că trebuia să îl aștept în spatele celei de-a doua hale, lucru pe care se pare că eu nu l-am înțeles. De acolo am recuperat-o și pe Marcela care aștepta cuminte în parcare.

Deci după vreo 4 ore la RAR am obținut, pe lângă returnarea documentelor originale, și următoarele:

  •  carte identitate vehicul (CIV)
  •  certificat de autenticitate.
  •  certificat ITP + cartonaș galben cu stampila de ITP + abțibildul albastru de ITP pentru lipit pe număr

Am plecat la traducător de unde am luat cele doua documente traduse pentru care am plătit 70 de lei (2 pagini). Apoi am făcut câte două copii xerox după toate documente originale, traducerile, cartea de identitate a vehiculului, certificatul de autenticitate și cartea mea de identitate. S-a dovedit apoi că era nevoie cam de trei copii. Am mers acasă și ne-am pregătit de drum. A doua zi urma să vizitam orașul meu natal, Slobozia.

3.   La SPCRPCIV, adică înmatriculări Ialomița

Treziți la prima oră, în jur de 8 :), am plecat la drum. După ce am stat cam 500 m și 30 de minute în trafic am reușit să facem stânga de pe Splaiul Unirii pe centura Bucureștiului. De acolo, pe A2, în 1h și 20 de minute băteam la ușa Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Ialomița (prietenii îi spun SPCRPCIV) în căutarea unei Fișe de înmatriculare. Ne-au lămurit cetățenii care așteptau la coadă că ea se poate obține de la una din numeroasele barăci pe care scrie „acte auto” aflate în imediata apropiere a mai sus numitei instituții. Am mulțumit, iar în drum spre ieșire am observat cu coada ochiului că programul SPCRPCIV este până la ora 15:00, dar angajații își luaseră măsuri de protecție împotriva lucrului peste program. Un afiș făcea cunoscut publicului că actele pentru înmatriculare se primesc doar până la ora 14:00. Dacă eu și Marcela voiam să dormim în Capitala în acea seara, aveam la dispoziție 3 ore și jumătate ca să rezolvăm toată treaba.

Am ales cea mai apropiată baracă unde o domnișoară binevoitoare a introdus datele Marcelei din CIV în calculator și ne-a tipărit Fișa de înmatriculare pentru 10 lei. Din exces de zel, care în final a costat încă 20 de lei, domnișoara ne-a mai tipărit și o cerere de înmatriculare, o cerere de calculare a taxei de poluare, a mai făcut câteva copii și a împărțit documentele în trei categorii: cele necesare pentru ANAF, pentru DITL și pentru SPCRPCIV. Acest ultim pas s-a dovedit a fi mai degrabă dăunător. Socoteala domnișoarei nu s-a potrivit cu cerințele funcționarei de la ANAF, iar rezultatul a fost o dezorganizare totală a actelor. E mai bine să ai actele originale împreună cu copiile lor și să le dai când ți se cer.

Atenție! Până la penultimul pas actele originale rămân la tine. Chiar dacă îți sunt cerute pentru examinare ai grijă să le iei înapoi.

4.   La ANAF, unde plătești taxa aia mare

Mai departe m-am îndreptat către locul geometric al punctelor din plan egal depărtate de ANAF Ialomița, CEC și Direcția de Impozite și Taxe Locale Slobozia (DITL), care se poate demonstra matematic că este format dintr-un singur punct.

Am parcat-o pe Marcela cât mai aproape de el, undeva pe B-dul Matei Basarab, cam la 200 m de cele trei obiective. Trebuie să recunosc că dimensiunea orașului și localizarea instituțiilor fac din el un loc ideal pentru înscrierea unei mașini. Probabil în București numai drumurile de la un ghișeu la altul ar mai fi adăugat minim doua ore.

Ajuns la ANAF Ialomița am întrebat pe agentul de la poarta unde este ghișeul pentru taxa de poluare. Mi-a fost indicată sala din partea stângă. Evident, ghișeul se afla în sala din partea dreaptă. Acolo aștepta un singur cetățean (Slobozia!!!). Mi-am scos pixul din dotare, am completat cererea tipărită de domnișoara din baracă. (Apropo, aceasta, în timp ce îmi aranja actele, mi-a decimat optimismul spunându-mi că nu am cum să rezolv la ANAF într-o singura zi. Eliberarea chitanței ar dura câteva zile).

La ghișeu, o doamna de vreo 55 de ani îmi cere să îi reamintesc dacă mi-a văzut actele. Îi spun că nu. Se uită la cerere, mă trimite să o înregistrez la un alt ghișeu (nimeni la coadă), mă întorc, îmi mai cere factura, original și copie, CIV, original și copie, buletin, copie. O întreb cât timp durează pentru că am auzit că ar fi nevoie câteva zile. Vrea să știe cine mi-a spus așa ceva, mă sfătuiește să nu mai ascult ce zice toată lumea și îmi spune cu o ușoară superioritate că o să se rezolve azi.

După ce reușesc să decartez toate documentele de care are nevoie, îmi spune că trebuie să plătesc 3.186 de lei. Întreb unde. Mă potolește din nou spunându-mi că nu a terminat și îmi mai dă două hârtii: o declarație de kilometri și o cerere de certificat de TVA. Le completez pe amândouă, înregistrez cererea după cum am fost instruit, revin la ghișeu. Doamna pleacă cu actele la semnat și revine după vreo 10 minute. Îmi înmânează două foi, o decizie de plată și un certificat. Mă atenționează să am grijă de certificat pentru că dacă îl pierd nu mi poate elibera altul și fără el nu voi putea să îmi înscriu mașina (nu a folosit la nimic) și mă trimite cu decizia în sala din stânga să plătesc.

Merg acolo, nimeresc ghișeul corect, înmânez hârtia doamnei. Întreb dacă se poate plăti cu cardul. Se oprește brusc, și ea și colega de lângă. Se uită amândouă la mine cu o ușoară compătimire. Mi se returnează decizia. Nu. Din fericire cineva de la banca Raiffeisen probabil a trecut prin aceasta situație. La intrarea în sediul ANAF se află un bancomat galben. Introduc cardul, cer 3.200 de lei, aparatul îmi spune că nu se poate și mă sfătuiește să încerc cu 2.000. Asa fac și primesc un teanc de bancnote de 50. Reiau operațiunea, de data asta cu 1.200 sperând că banca mea din Germania nu va considera dubioasă extragerea multiplă de la un bancomat din România. Succes! Încă un teanc. Revin la ghișeu, mi se procesează decizia, sunt trimis la ghișeul alăturat odată cu hârtia, banii trec prin mașina de numărat, chitanță, semnat, ștampilă. Gata!

5.   La primărie, la plătit impozitul

O iau la pas spre Primăria Slobozia. Aici se află DITL. Spun pentru ce am venit doamnei  de la ghișeul unde scrie taxa auto, sunt îndrumat pe culoar la camera 13. Aici așteaptă doar un cetățean (Slobozia!!!). Îmi vine rândul, mi se dă o cerere și sunt trimis să o completez. Scriu seria șasiului și a motorului în formular și data dobândirii Marcelei (asta mă întreba formularul), noiembrie 2009. Revin la camera 13. Doamna ma întreabă de ce am scris 2009 în cerere. Îi explic situația și îmi spune că îi trebuie o dovadă că mașina a fost înscrisă pe numele meu în Germania până acum, ca să nu plătesc impozit din 2009. Mă ofer să îi dau o copie după originalul briefului mare, vrea ceva în română. În învălmășeala de acte nu găsesc o copie după traducere. Ies afară, reorganizez actele, găsesc ce căutam, intru iar. Doamna, acoperă data cu pastă corectoare, eu scriu data curentă, ea reține cererea și copiile traducerii și îmi semnează Fișa de înmatriculare. Merg la ghișeu, plătesc 60 de lei taxa de înmatriculare. Mi se ștampilează fisa peste semnătura doamnei de la camera 13. Gata! Hai la CEC!

6.   La CEC, taxa de talon, și un RCA din zbor

La CEC e simplu, 37 de lei taxa de talon. Dau banii, iau chitanța. Mă sincronizez perfect cu o fostă colegă de liceu a sorei mele, acum broker de asigurări. Mă culege în drum spre birou din fața CEC, îmi face un RCA. Este 12:30. Întrezăresc victoria.

7.   Întoarcerea la SPCRPCIV

O iau pe Marcela și revin la SPCRPCIV. Deasupra ghișeului de înmatriculări afișajul arată numărul de ordine 32. Iau și eu un bilet. 53. Observ vreo 10 minute. Treaba merge destul de greu. Oare dacă nu ajung până la ora 14 la ghișeu ce se întâmpla? Pe la ora 13:00 mă liniștesc. Aparatul de bonuri scoate un țiuit, scoate două bonuri și își dă duhul. Deduc că a fost scos din priză pentru a nu mai emite bonuri. Am bon! I’m in!

În jur de ora 14:00 suntem cu toții alături de un domn căruia de la primărie i s-a dat o chitanță de doar 52 de lei în loc de 60. I se spune că nu este vina lui, dar va trebui să aducă o chitanță suplimentară de 8 lei. Omul e vizibil supărat, dar nu se revoltă prea tare. Știe că soarta i-a fost pecetluită. Întreabă dacă poate aduce altcineva actele a doua zi. Și el pleacă din localitate. Nu se poate. Trebuie să revină. Câțiva dau din cap. Se strigă următorul număr. Afișajul a murit și el odată cu aparatul de bonuri.

Ajung la ghișeu pe la 14:30. Tot o doamnă de 55 de ani, blondă, cu permanent. Am toate actele în afara de o traducere de la brief-ul mic. Întreb la ce folosește. Toate datele din brieful mic se regăsesc și în brieful mare, care este tradus. Sunt privit cu o expresie care spune că ar folosi la atât de multe lucruri încât nici nu se obosește să mi le enumere. Dar merge și asa netradus până la urmă.

Ah, mai trebuie ceva: copie după decizia și chitanța de la ANAF. Fug afară. Domnișoara din prima baracă nu mai este. Încerc o alta. Mi se fac copiile. În portofel nu am decât bancnote de 50. Doamna nici nu concepe să îmi dea tot măruntul pe care îl are ca să câștige un leu. Data viitoare. Mulțumesc.

Mă întorc, totul e în regulă. Sunt întrebat ce număr doresc. Și cele preferențiale durează la fel dar costă 87 de lei. Nu am pretenții și mi se arată niște plăcuțe aflate pe un raft. Sunt bune? Sunt. 40 de lei taxa de plăcuțe. Reveniți peste o oră. Întreb dacă vor anunța în Germania că mi-am înscris mașina aici. Nici pomeneală. Dar actele originale le rețineți? Bineînțeles. Măcar plăcuțele mi le dați? Da, după ce le tăiem. Primesc plăcuțele germane tăiate.

Pe la ora 15:00 mai fac o încercare. Întreb dacă pot primi măcar brief-ul mic, eventual cu un colț tăiat, așa cum se face în Germania. Nu se poate. Se poate să primesc o dovadă că ați reținut documentele originale aici? Se poate. Trebuie să fac o cerere către domnul comandant al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Ialomița și să plătesc 5 lei taxa de informare în clădirea alăturată la serviciul pașapoarte.

Mă apuc, scriu, mă duc la pașapoarte. S-a închis la 15:00. Mă întorc, le explic situația. Nu e nicio problemă, oricum domnul comandant nu e aici azi și el trebuie să semneze. Mâine. Păi eu plec la București azi. Pot să vă las 5 lei și cererea? Doamna și colegii ei se uită la mine ca la cea mai naivă persoană care a călcat vreodată pragul Serviciului. Poate să vină altcineva cu cererea, că eu plec? Poate. Îmi trimiteți dovada la o adresă în București? Da, dacă scrieți pe cerere… Scriu.

Pe la 15:30 sunt strigat. Primesc plăcuțele, CIV și încă o hârtie la care nici nu mă uit. Ies spre mașină. Dar talonul? Mă uit la hârtie. E o dovadă înlocuitoare pentru 15 zile. Mă întorc la ghișeu și privirea doamnei îmi spune că mai am dreptul la o singură întrebare, de preferință simplă. Talonul? Vine prin poștă la adresă. Mulțumesc. Bună ziua.

Hai Marcelo, că ai și cetățenie română! Să vedem acum dacă scapi de aia germană, dar până atunci hai să-ți luăm rovignieta, că nu te mai cunosc drumurile naționale ale României cu aia pe care o ai acum.

8.   și ultimul – radierea din Germania

Epilog: Trec vreo 10 zile de la aceste întâmplări și într-o vineri, după ce isprăvesc cu alte treburi, cu cinci minute înainte de terminarea programului, ajung la Landesbetrieb Verkehr Kfz-Zulassung Hamburg, echivalentul nemțesc al SPCRPCIV. Prietenii îi spun LBV. Explic situația la ghișeul de informații: mașina e înscrisa în România, nu mai am actele originale, doar copii xerox și plăcuțele. Domnul nu e sigur dacă se poate radia direct sau trebuie cerută o confirmare din România. Mă îndrumă la ușa alăturată. Eticheta spune că ar fi chiar șeful LBV. Repet explicația, domnul mă întreabă dacă am actele românești. Îi arăt CIV și îi explic că ar fi echivalentul românesc al briefului mare, dovada care ar fi un înlocuitor pentru echivalentul briefului mic. Domnul zice că e în regulă. Mașina se poate radia. Ajung acasă încrezător și îmi rezerv un zbor la București pentru luni seara.

Luni dimineața revin la LBV. Iau un bon de ordine (pentru radiere și numere temporare nu se poate face programare online), aștept 5-7 minute și sunt chemat la ghișeul 2. Repet explicația și înmânez CIV, dovada, plăcutele și copiile xerox. Domnul nu este convins. Îmi spune că actele sunt în română și lasă să se înțeleagă că e o limbă pe care nu prea o stăpânește. Așa este. Nu m-am obosit să le traduc, dar se poate vedea după seria șasiului că e vorba de aceeași mașină.

Mă îndrumă către ghișeul 3 la colega blondă. Aceleași explicații. Aceasta mă mai întreabă o dată dacă mașina e deja înscrisă în România. Da. Se uită în CIV și identifică imediat seria șasiului de parcă ar vorbi româna, merge la calculator pentru 10 secunde. Cică așa este. Se poate vedea în sistem că mașina e înscrisă în România. Aha! Deci până la urma există un sistem al doamnelor blonde de la ghișeele de evidența vehiculelor. Îmi dă un bilețel semnat și parafat pentru colegul de la 2 pe care scrie „să se radieze de azi” și îmi spune că mașina se poate radia doar începând cu ziua curentă. Nu-i bai. Danke schön!

Revin la ghișeul 2 cu bilețelul. Domnul merge la calculator, aduce un card magnetic. Mă duc cu el la automatul din hol, plătesc 7,40 euro, revin cu chitanța. Mi se înmânează un fel de șpaclu cu care trebuie sa răzuiesc abțibildul cu blazonul Hamburgului de pe plăcuțe. Când am terminat îmi înmânează o dovada ca mașina a fost radiată. Plăcutele le pot arunca în tomberonul de la intrare sau le pot păstra ca amintire. Întreb dacă trebuie să anunț radierea la societatea de asigurări și la fisc. Nu. Amândouă au fost deja anunțate automat. Mulțumesc. O zi bună.

Seara zbor la București. După vreo doua zile primesc în căsuța poștală virtuală un e-mail de la compania de asigurări în care mi se indică suma care mi se va restitui datorită încetării contractului înainte de sfârșitul anului, iar în căsuța poștală reală dovada reținerii documentelor de la SPCRPCIV Ialomița.

Sfârșit.

Bref: Șapte drumuri în România, unul în Germania, aproape 1000 de euro cheltuiți

 

Acte:

Din actele mașinii:

  •  brief mic adică talonul (Zulassungsbescheinigung Teil I)
  •  brief mare (Zulassungsbescheinigung Teil II)
  •  certificatul de conformitate (Uebereinstimmungsbescheinigung)
  •  factura sau contract de vânzare cumpărare.

De la traducător:

  •  traducere brief mare
  •  traducere factură

De la RAR:

  •  carte identitate vehicul (CIV)
  •  certificat de autenticitate.
  •  certificat ITP + cartonaș galben cu stampila de ITP + abțibildul albastru de ITP pentru lipit pe număr

De la ANAF:

  •  decizie privind plata taxei timbru de mediu
  •  certificat de TVA (nefolositor)
  •  chitanța taxă

De la un chioșc de acte auto sau de pe internet de pe site-ul prefecturii:

  •  fișa de înmatriculare auto
  •  cerere de înmatriculare

De la Direcția de Impozite și taxe locale:

  •  ștampilă pe Fisa de înmatriculare
  •  chitanța pentru taxa de înmatriculare (60 lei)

De la CEC:

  •  chitanță taxă talon (37 lei)

De la o societate de asigurare:

  •  RCA pe minim 6 luni – 350 de lei

De la SPCRPCIV cu toate cele de mai sus:

  •  plăcuțele
  •  dovada înlocuitoare a talonului și apoi talonul prin poștă

 

Bani

RAR – 450 de lei

Taxă timbru de mediu – 3186 de lei – (variază în funcție de vechime, norma de poluare și capacitatea cilindrică)

RCA – 350 de lei/6 luni

Alte taxe mărunte: 70 de lei (traducere); 10 lei fișa de înmatriculare; 60 de lei taxe și impozite locale; 37 de lei talonul; 40 de lei plăcuțele de înmatriculare.

Total –  4.213 lei

 

 

 

Puteți prelua maximum 500 de caractere din acest articol dacă precizați sursa și dacă inserați link către articol. Pentru mai mult vă rog să accesați butonul de like-uri în euro, amplasat imediat pe coloana din dreapta. Vă mulțumesc. 

 

Etichete: , , , , , , ,

7 comentarii la “Rulată Germania” Subscribe

  1. Adriss 18/11/2015 at 23:01 #

    E atat de detaliat incat seamana cu un documentar National Geografic.
    Altfel, stilul e adorabil.

  2. Tudor 18/11/2015 at 23:10 #

    Am avut placerea sa o cunosc personal pe domnisoara Marcela in Franta in 2012. Un autoturism pe cinste!

    • Dollo 19/11/2015 at 09:45 #

      Suntem un grup de privilegiați, noi ăștia care am cunoscut-o, mai intim sau nu, pe domnișoara, dar nu cred că există un mai mare fan al ei ca stăpân-su 🙂

  3. adrian 19/11/2015 at 06:44 #

    Hehe, poate va povestesc cum se inmatriculeaza o masina germana, venita in Romania dupa o repatriere din Canada… Epopeea se poate complica! 🙂

    • Dollo 19/11/2015 at 09:44 #

      Uimește-ne 🙂

  4. adobrero 19/11/2015 at 14:56 #

    B.I., bine ai venit pe blogul – gazdă!
    Se pare că ţărişoara asta are nevoie mare de diaspora repatriată, aşa că s-a hotărât să-i trateze în conscinţă pe cât mai mulţi dintre cetăţenii ei. Doar aşa pot să-mi explic de ce eu m-am simţit ca făcând parte din diasporă în urma unei schimbări de buletin de la sect. 6 la Voluntari, Ilfov. În umrma acestei schimbări, vechea patria mumă, sect. 6, s-a sesizat (după vreo 2 ani, e adevărat), s-a supărat şi m-a trimis să înmatriculez maşina în noua patrie, Ilfov. Asta ar fi însemnat, pe scurt, drumuri la Administaţia Financiară sect. 6, Administaţia Financiară Ilfov, ANAF – pentru dovada că s-a plătit taxa de primă înmatriculare, RAR şi Poliţia din Pipera pentru radiere şi înmatriculare auto. Recunosc că am ales să fac doar drumul până la notar, pentru ca beneficiind de buletin de Bucureşti, eu am apelat la soluţia magică menţionată la paragraful 5 din text, celebra firmă de înmatriculări!

  5. speedy.gonzales 20/11/2015 at 22:43 #

    la mine au fost vreo 4 zile de alergatura, dar le-am facut pe bucati, nu am dedicat o zi intreaga ca sa rezolv cu actele.
    oricum dupa aventura primei inmatriculari, parca varianta google+bulgaria suna din ce in ce mai bine, in plus ma vor feri si soferii prin oras.

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Pur și simplu Norvegia

16

Impresii de călătorie din Norvegia, încă o țară care nu suferă vreo comparație cu România.

Sanssouci, casa de la țară a unui rege cool

pajiste

La 1740 oricine putea să intre pe domeniul lui Frederick cel mare al Prusiei, cu condiția să fi fost îmbrăcat corespunzător. Azi intrarea costă 19 euro și îți dezvăluie un colț de rai și o poveste frumoasă.

Depre ziduri

pano

și oamenii care se încăpățânează să le construiască și să repete istorii de care omenirea ar trebui să se rușineze.

Rulată Germania

marcela

Cum mi-am înscris mașina nemțească în România și am trăit să povestesc despre asta

Fatalismul mioritic se tratează cu drujba

diana

Vă mai amintiți că în Drumul Taberei începuse construcția unei noi linii de metrou? Asta e povestea oamenilor care i-au împins liniile și peroanele mai pe mijlocul bulevardului, ca să nu le afecteze pomii.

Ce zice FMI de finanțarea găurii negre „biserica”, de la buget?

prefericitul Daniel arata calea

Biserica Ortodoxă Română nu vrea concurență pe piața lumânărilor și a locurilor de veci, dar vrea bani de la buget pentru salarii și catedrale. Oare FMI știe?