De ce nu s-a surpat Bucureștiul când „ne-a făcut Ceaușescu” metroul

Pentru că pe vremea aia s-au folosit mulți mineri cu târnăcoape, care au săpat cu grijă tuneluri, pentru că specialiștii de atunci și-au făcut doctoratele pe bune la metrou, nu plagiindu-i pe alții, și chiar și atunci au existat tasări de teren.

metrou

Observ o emoție generală și încă o adiere de dezamăgire în rândul publicului bucureștean, care nu mai are răbdare cu metroul din Drumul Taberei, ctitorie care nu numai că nu e gata de acum 20 de ani, când aveam nevoie de ea, ba ne mai și încurcă, surpând bulevardul într-una dintre cele mai cochete zone de locuit din București, la Eroilor.

Unii se întreabă, și pe bună dreptate, de ce pe vremea lui Ceaușescu, când se presupune că lucram mai rudimentar decât azi, nu s-a surpat orașul, ba chiar am reușit să dăm gata și câte 5 km de metrou pe an între 1979 și 1989. Explicațiile sunt la îndemână, dar s-ar putea să nu ne convină.

Au fost tasări și pe vremea aia

metrou4În primul rând trebuie spus au fost tasări de teren și pe vremea aia, dar atunci nu aveam atâta transparență în informarea publicului, ca azi. Iar cine vedea străzile și liniile de tramvai ondulându-se la suprafață, ori nu știa ce se întâmplă în subteran, ori nu avea vreo putere să facă scandal, necum să se indigneze. În plus, motivația finală era una mai mare, de utilitate publică, deci se mergea pe principiul sănătos: când zugrăvești te mai și murdărești.

Apoi, pe vremea aia nu eram așa mecanizați (nu le aveam pe Filofteia, Paraschiva și Varvara aduse toocmai din Turcia ca să ne sape tunelurile), mai țineam și coada sus de mândrie națională, că voiam să facem totul cu forțe proprii. Bun, ce-i drept aveam și cu ce: forță de muncă brută, entuziasm, interes, se mai muncea și de obligație…

Bref: multe lucrări s-au făcut prin săpături deschise, iar pentru tuneluri s-au folosit mineri care au săpat manual, cu grijă sau nu, dar cu târnăcopul, nu cu scuturi sfinte, iar pentru găsirea soluțiilor tehnice potrivite am folosit inginerii specialiști care și-au pus mintea la contribuție și le-au inventat. La asta se foloseau pe vremea aia doctoratele.

În rest, au fost alte vremuri!

 

Citiți un fragment din serialul despre metrou pe care l-am documentat și publicat în perioada 2008-2009:

 

O instalaţie complexă, făurită la Întreprinderea 23 August Bucureşti

metrou3

Săpăturile pentru prima linie de metrou s-au făcut la lumina zilei, cu decopertarea carosabilului, dar celelalte magistrale au fost săpate în tunel închis. Lumea avansase, folosea deja scuturile mecanizate, care tăiau pământul cu cuţite imense, şi betonau tunelul pe măsură ce înaintau, fără să afecteze viaţa la suprafaţă.

La noi, ziarele vremii anunţau triumfalist: „Utilajul cap de afiş în construcţia tunelurilor de metrou este scutul. O instalaţie complexă, făurită la Întreprinderea 23 August Bucureşti, cu ajutorul căreia se sapă tunelul, se evacuează pământul şi se betonează în urmă” – un fragment de ziar din cartea apărută în noiembrie 1989, “Opţiunea Metrou”, scrisă de Ilie Tănăsache.

 

Pentru plan, se muncea furându-ne căciula

Realitatea din subteran era însă alta: scutul era uman şi folosea mineri pe post de „cuţite de oţel”. Unii spun că din cauza calităţii solului bucureştean, care nu s-ar fi pretat la săpături mecanizate. Alţii spun că pur şi simplu astea erau dotările noastre. Scutul uman era o maşinărie ce avansa în subteran, săpând tunelul cu câţiva mineri în capăt, care aruncau pământul în spatele lor, de unde era preluat de vagoneţi.

Inginerul Victor Chiriac explică şi latura negativă a scutului uman, care era nevoit să ţină ritmul scutului mecanic, cu preţul sabotării calităţii:

Scutul e un element din oţel, manual, semimanual sau mecanic. La noi scutul manual a fost de bază. Nu am avut mijloace mecanice, dar scutul fiind forţat să înainteze foarte repede, muncitorii lăsau să se prăbuşească frontul de excavare, şi de aia am avut în anii 90, la suprafaţă, toate liniile de tramvai ondulate şi a trebuit să le refacem. Pentru că în subteran nu se lucra după o tehnologie de meseriaşi, ci furându-ne căciula. Ei ar fi trebuit să sape şi imediat să se înfigă cuţitul. Astfel prăbuşirile ar fi fost controlate”.

 

De asemenea, metodele de lucru pentru executarea staţiilor de metrou au fost în principal de două feluri:

Metoda de execuţie acoperită – se toarnă planşeele, sprijinite pe pereţii mulaţi, apoi se excaveaza pe dedesubt – ca o casă care e începută de la acoperiş, în loc de temelie.

Staţiile făcute cu această metodă sunt: Semănătoarea, Piaţa Unirii 1, Izvor, Leontin Sălăjan, Armata Poporului, Păcii, Crângaşi, Apărătorii Patriei, Pieptănari, Tineretului, Piaţa Unirii 2, Universităţii, Piaţa Romană, Piaţa Victoriei, Aviatorilor şi Gara de Nord.

Şi a doua – Metoda execuţiei în spărtură deschisă – constă în realizarea unei incinte între pereţii mulaţi, unde se execută staţia. În felul ăsta au fost făcute staţiile Grozăveşti, Eroilor, Timpuri Noi, Mihai Bravu, Titan, Muncii, Republica, Politehnica, Industriilor, IMGB, Apărătorii Patriei, Piaţa Sudului, Aurel Vlaicu, Pipera

metrou2Proiectare pe genunchi, indicaţii „din mână”

Inginerul Victor Chiriac a ajuns la metrou în 1976. Venea de la Institutul de Cercetări pentru Celuloză şi Hârtie. Pe hârtie, el făcea la suprafaţă ceea ce transpuneau muncitorii în subteran. „Se lucra şi se făceau proiecte în acelaşi timp. Le dădeam multe planuri făcute pe indigo, ca să nu stea oamenii şi să lucreze”, povesteşte Chiriac, care şi azi mai colaborează cu Ministerul Transporturilor.

De altfel, aproape toţi povestitorii, fie că au fost de faţă din primele momente, fie că au auzit, susţin că, deşi demult proiectat şi dorit, metroul lui Ceauşescu a început tot printr-o mişcare celebră din mână. Ceauşescu ar fi ajuns în primele zile în zona Splai, unde e acum staţia Izvor, şi a început să le spună celor din alai că vrea să fie „cam de acolo până acolo intrarea”.

Primele planuri s-au făcut, aşadar, verbal şi vizual, fiecare dându-şi cu părerea cam pe unde să intre şi pe unde să iasă tunelul la suprafaţă.

 

Inventatori de nevoie

Faptul că erau siliţi să lucreze „in house” i-a făcut pe inginerii români să inventeze de nevoie multe din metodele folosite la construcţia metroului. Victor Chiriac este unul dintre inventatori.

Am fost unul dintre cei care s-a încăpăţânat ca să reducă sistemul de sprijinire a săpăturilor în incinta pereţilor mulaţi. Se făcea săpătură cu noroi bentonitic. În loc să ţinem pereţii cu şpraiţuri – nişte tije de metal – am propus să eliminăm tijele cu elemente campioane de structură. Adică le faci pe pământ şi sapi sub ele. Metoda zonelor-campioane – este şi lucrarea mea de doctorat – înseamnă că se toarnă pereţii mulaţi, pe ei se sapă planşeul, se armează şi se betonează – şi sub ele se sapă tunelul. Al doilea planşeu la fel – şi aşa ies cele două nivele ale staţiei. Până la metoda asta a mea ei preconizaseră vapoare de şpraiţuri metalice ca să ţină structura – sute de tone de metal. Eu le făceam economie”, spune cu mândrie Chiriac, care nu trece sub tăcere nici un conflict pe care l-a avut cu responsabilul de lucrări de la staţia Gara de Nord, pe care şi-a încercat el prima dată metoda zonelor campioane.

metrou5

Vizitele tovarăsului şi „sabotorii economiei”

Respectivul comandase o grămadă de tije de metal pentru susţinerea pereţilor, iar invenţia lui Chiriac avea să-l transforme într-un „sabotor al economiei”, cum îi acuza Ceauşescu pe toţi când i se părea că risipesc avutul public. „La staţia Gara de Nord, eu am fost adeptul să folosim tehnologia zonelor campioane. Domnul Costin Georgian a venit şi a zis că mai bine băgăm doi stâlpi laterali oriunde şi îi tăiem după. M-am opus, am făcut referat că se face jaf de laminate, de bani. Nu m-a luat nimeni în seamă. După un timp a venit Ceauşescu în vizită. A văzut numai stâlpi. „Ce-i cu pădurea asta?”, a întrebat. „Tovarăşul secretar general, pe ăştia îi tăiem, după ce betonăm”, i s-a răspuns. „Vă dau pe mâna procuraturii, pentru subminarea economiei naţionale, cum să aruncăm atâta material?”. După aia nu s-a mai făcut aşa ceva”, povestește inginerul Chiriac.

 

Citiți întregul serial despre cum a fost construit metroul înainte de 1989, publicat în Evenimentul zilei în 2009, scris și documentat de mine timp de mai bine de un an, apoi plagiat cu succes de alții de multe ori de atunci :

1. Tovarasii care au construit metroul
2. De ce nu a vrut Ceausescu metrou în Drumul Taberei
3. Sapaturi mecanizate cu mineri dupa indicatii manuale
4. Cine a mai fost si Costin Georgian asta
5. Elena Ceausescu la proba metroului – Sic ca nu merge
6. Udriste – O sa vedem daca mai suntem in stare sa facem metrou

Și ce s-a făcut în zilele noastre: „Căpșunarii” care construiesc metroul din Drumul Taberei

 *toate fotografiile sunt Agerpres

 

Puteți prelua maximum 500 de caractere din acest articol dacă precizați sursa și dacă inserați link către articol. Pentru mai mult vă rog să accesați butonul de like-uri în euro, amplasat imediat pe coloana din dreapta. Vă mulțumesc. 

Etichete: , , , , , , , ,

14 comentarii la “De ce nu s-a surpat Bucureștiul când „ne-a făcut Ceaușescu” metroul” Subscribe

  1. Nautilus 15/12/2015 at 03:27 #

    se presupune că lucram mai rudimentar decât azi, nu s-a surpat orașul, ba chiar am reușit să dăm gata și câte 5 km de metrou pe an

    În primul rând, tunelele s-au surpat în câteva locuri şi au fost reparate, şi în al doilea rând presa de stat a recunoscut asta.

    A fost şi un filmuleţ făcut în anii ’80, cu muncitorii şi inginerii de la metrou care scot cu excavatorul o bombă rămasă din război, li se inundă tunelul, se surpă şi pe ei îi apucă panica să nu se dărâme şoseaua peste ei etc. Răposatul Emil Hossu îl juca pe inginerul lor.

    • dan 16/12/2015 at 19:31 #

      Am lucrat in subteran . Primele lucrari au fost executate cu scutull manual d=3150 .Lucrari alimentare apa + canale colectoare . Dupa 1970 au fost importare doua scuturi mecanice cu D=2950 si D=4150. Aceste scuturi au lucrat pina in anii 1997 la o societate bucuresteana.
      Pentru Inceperea lucrarilor la metroul Bucurestean au fost folosite Scuturi manuala – excavatie cu front deschis , iar montarea prefabricatelor (boltatar) mecanizata , transportul sterilului mecanizata , transport materiale ,mecanizat. Tehnologic in spatele scutului , se executau injectari cu materiale amorfe ,enulsii, pentru a umple in extradosul (spatele) boltarilor. Au fost frolosite diferete proceduri pentru a se impidica surparea frontului.ex.(refrigerare) Oameni care lucrau cunosteau in aprofunzime tehnologia de executie .In cazul in care cantitatea de steril rezultata din excavatie depasea cu 15%cantitatea de calcul ,se monta blindaj pentru a nu se „scapa” frontul, Apropoo, schiburile aveu loc la postul de lucru , totul fiind consemnat in registre de tura.Schimbul erea insotit si coordonat in permaneta de personal specializat.Aceste lucruri sunt istorie si cum stiti …istoria nu omite mai devreme sau mai tirziu erorile.

    • Nautilus 18/12/2015 at 10:35 #

      Cum ar fi zis un jurnalist comunist: „Ştiaţi că?..” – *

      1. Filmuletele se numea „Cale liberă” (premieră 16.11.1987);

      2. Inginerul jucat de Emil Hossu ţine un discurs ca pentru proşti. În sensul propriu al expresiei, adică explică teoria lui Victor Chiriac de mai sus pe înţelesul proştilor: „…un metrou se construiește invers decât o casă: întâi turnăm acoperișul, apoi săpăm sub el…”;

      3. În ziarul „Săptămâna” (patronat de Eugen Barbu) apare o critică în limbajul de lemn, genul care se putea lipi cu copy-paste prin metoda clasică, foarfecă şi lipici, oricărui film propagandistic. Scrisă de un anume Nicolae Ulieriu, care s-a dat la fund şi a reapărut după 1991 ca purtător de cuvânt al SRI.

      4. Au recunoscut că filmuleţul a fost inspirat de fapte reale şi că nu au prezentat evenimentele suficient de dramatic. Dacă presa comuniştilor recunoştea asta, probabil că atunci când s-a surpat sau a explodat ceva, lucrurile au fost mult mai grave.

      (* – un jurnalist american i-ar fi zis „Facts” 🙂 )

  2. Stelian 15/12/2015 at 05:03 #

    Metroul s-a construit incet, incet. Imi amintesc si acum ca am facut o plimbare cu el intre Unirii I si Izvor cred si dincolo spre Mihai Bravu in 1977 in faza de santier si probe ale primelor garnituri. (Copii intr-o tabara, am fost dusi spre documentare si impresionare. Nu era deschis publicului.)
    Sigur au fost si surpari si valuriri de teren, dar asa cum spunea si autoarea, pe atunci nu era decit Scinteia ” batrina” si a Tineretului, plus Romania Libera, ca si un singur post de televiziune, un singur radion cu 2 programe si vara Radion Vacanta. Iar stirile erau numai despre victorii si succese, nicidecum altceva.
    S-a muncit greu, manual, la lumina indicatiilor si in febra vizitelor de lucru.
    Sigur, azi in amintiri sau in fotografii (alb negru si putine ca de prin 86 nici filme foto alb-negru nu se mai gaseau) se scoate in evidenta eroismul, realizarea epocala, si altele, uitindu-se de accidente si victime, ca si de „santierele tineretului”.
    Va reamintesc ca initial statia Piata Romana n-a fost.(Oricum, era o magistrala noua). Se vorbeste ca „tovarasa” n-a vrut-o, ca ar fi zis ca tineretul studios sa mearga pe jos… (D-aia e asa ciudata si mica)
    De asemenea, prin niste montaje ce circula pe net este o imagine cu iesirea din curtea Politehnicii, inconjurata de munti de pamint care la ploaie deveneau noroaie ingrozitoare.
    Pentru statia Unirii II un spital, monument arhitectonic nu mai este – Brancoveanu. (Despre drama medicilor de acolo goniti la propriu prin alte spitale in jurul Bucurestiului nu se vorbeste.)
    Despre infiltratiile de apa ce sa mai vorbim. Aparusera deja stalactite in multe statii. Si rideam, fiindca in orice vizita de pestera ti se spune ca pentru a creste cu 1 cm o stalactita are nevoie de muuuulti ani (in general intre 10 si 25 de ani in cele active si pina la 100 de ani in cele inactive.) Dar la metroul Bucurestean dupa 4-5 ani aveau deja de ordinul 5-7 cm.
    Si a mai fost o lucrare ce am trait-o – amenajarea Dimbovitei… Cite luni am coborit si urcat cu fringhia, fiindca se demolase podul de la intrarea in Politehnica si n-au facut altul, de trebuia sa ocolesti cam 2 Km… Apoi au aparut niste scari metalice destul de hiite… Si tirziu un pod metalic rotund ca la polei sau inghet era teroare. Erau 2 cozi pentru cele 2 balustrade dimineata. La prinz devenea tragico-comic, fiindca era flux in ambele directii si erau ceva suprapuneri si incurcaturi. Erau si viteji ce incercau prin mijloc, dar putini erau cei ce scapau fara cazatura si alunecus pina jos…

    • Flo Sal 16/12/2015 at 19:31 #

      Ce tare e asta cu „drama medicilor”! Deci medicii nu prea aveau grija meseriei si a pacientilor. Nu se temeau nici de shomaj si dormit pe strazi. Dar aveau o problema: bai nene, daca ma pune Dictatoru sa ma duc la serviciu intr-un alt spital, mai nou, mai functional, la 2-3 statii de metrou mai incolo?

  3. Ovidiu 15/12/2015 at 11:46 #

    Buna ziua. O corectie: nu doar magistrala 1 s-a facut cu sapatura deschisa, ci si o buna parte din magistrala 2. Astfel pentru cine isi mai aminteste metroul de sub Magheru si Balcescu s-a facut cu sapatura deschisa.

    • bogdan 17/12/2015 at 09:04 #

      șef de șantier la sapatura deschisă între Piața Sudului și Depoul IMGB era „un oarecare inginer” Costin Georgescu… total diferit de Costin Georgian.
      și acolo, la sudului, nu s-a respectat distanța minimă de 7 m față de blocurile de pe șos. Berceni, sunt 1,5 -2 m!

  4. axel 16/12/2015 at 09:57 #

    O enumerare de fapte care arata ca atunci se lucra altfel (mai bine) si un aer general de ironie.

    Atunci nu conducerea a facut, ci poporul. Intre timp poporul a uitat si face numai prostii (nu conducerea!). Ba chiar aceiasi oameni incepand din ianuarie 90 s-au tampit si au inceput sa se opreasca din a mai face lucruri. Suntem mai prosti decat parintii nostri? Nu de alta, dar daca acum se face mult mai incet si mai prost si nu conducerea de partid si de stat a facut atunci ce era de facut, inseamna ca suntem mai prosti decat parintii nostri.

    Mie imi da de gandit.

    PS: FMI se ocupa de programul la metrou, da sugestii cate vagoane sa aiba trenurile. Hm.

  5. bogdan 16/12/2015 at 12:09 #

    raspunsul la intrebarea din titlu este:
    pentru ca noi nu am stiut.

    • Dollo 16/12/2015 at 16:41 #

      Bingo! 🙂

      • bogdan 17/12/2015 at 13:33 #

        merci de bingo:)
        pe langa secretomania comunista („la noi in socialism totul merge perfect”) mai ganditi-va la cum circula informatia in anii respectivi. si mai luati in calcul ca pana prin 93-94 eram ultimii in europa la posturi telefonice la mia de locuitori. si ca alea „se deranjau” la prima ploaie mai tzapana.
        exemplu personal: prin anii 84-86 a avut loc un dezastru la satu mare, o hala a unei uzine s-a prabusit peste muncitori (de la zapada necuratata pe acoperis, iarna grea), s-a lasat cu vreo 20-30 de morti. eu stateam in banca cu o fata care avea bunicii in satu mare, asa ca toata clasa a stiut a doua zi dupa accident. (locuiam in cluj in epoca respectiva). in ziarul din cluj s-a scris ceva in organul local al partidului la cateva zile dupa. asta in conditiile in care exista legaturi intre cele doua orase, studenti, oameni cu rude in zona, doar 170km distanta.
        tot in cluj, acum „celebrul” accident de avion din ’86, cu avionul care a aterizat in porumbiste. au urlat in seara aia sirenele de la salvare intr-un mod sinistru (nush cati de-aici isi mai amintesc sirenele alea rable, cu tipete agonice, de pe vremea ailalta), dar nimeni nu a stiut ce s-a intamplat; de-abia a treia zi am aflat, tata avea o colega a carei sot lucra la aeroport in plus un vecin medic, au aflat amandoi cam deodata. (la 36 de ore distanta doctorul, cea de la aeroport a stiut mai repde dar n-a fost la servici a doua zi). in anul de gratie 92, unul din ziarele „de opozitie” titra pe prima pagina ca a facut lista dezastrelor aviatice din romania comunista si nici nu il pomenea! iarasi, in presa nu s-a scris nimic la momentul accidentului(de asta sunt sigur).
        mai mult, in situatii din astea la ziarul local (faclia) la rubrica de decese nu aveau voie in cazurile respective sa se faca referiri la cauza decesului (adica in necrolog scriai in cazuri „normale” ca x a decedat „in urma unui tragic accident”, sau „dupa o lunga si grea suferinta”, dar in cazuri ca asta nimic.
        uite, acum la o cautare rapida pe google nu reusesc sa gasesc dezastrul de la satu mare, in schimb aflu de un dezastru industrial de la bucuresti din 79, cu 27 de morti. n-am auzit veci de el.
        daca nu lucrai/ aveai pe cineva apropiat in serviciile de urgenta nu aflai nimic. sau daca nu murea cineva pe care sa il cunosti. imi aduc aminte ca de la una din universitatile din cluj se trimiteau studenti „in practica la canal”, si mureau cam 2-3 pe an in accidente de munca. tatal celui mai bun prieten al meu a fost chirurg la viata lui, iar repartitia guvernamentala a fost intr-un oras minier. mi-a povestit odata cata chirurgie de urgenta a invatat el acolo pe amaratii care veneau accidentati din abataje. nu, nu era valea jiului, e vorba de o alta zona miniera, n-am auzit vorbindu-se sau scriindu-se de accidente de munca in zona aia, oricata presa de senzatie s-a facut dupa revolutie. despre alea din valea jiului s-a scris totusi.
        pe la inceputul anilor 2000, o ecologista aduna informatii despre dezastre ecologice din romania; eram activ intr-un club montan, a venit si pe siteul nostru cererea, am urmarit apoi pe niste liste de discutii raspunsurile. pai bai oameni buni, cate iazuri de decantare s-a spart, cati nori toxici au fost, cate vagoane cisterna rasturnate …. si in unele cazuri chiar si cu pagube materiale importante sau decese. se facea raport la protectia muncii si politie si ministere, mai facea si puscarie cate un vinovat de mana a saptea, dar daca nu stiai pe cineva afectat direct, pas de informatie.
        on topic, vezi si ce a scris un alt bogdan mai jos.

  6. bogdan 17/12/2015 at 09:01 #

    nu s-a surpat așa evident. dar când au pus dinamită, pentru Pasajul Unirii, de s-a spart Dâmbovița și a inundat ambele magistrale? s-a numit „lansarea la apă a metroului” și s-a propus să fie dotat și cu vâsle.

    iar povestea stației de la Romană este ridicol-comică. plus actuala C. Brâncoveanu, pe care a tăiat-o idiotul de pe listă când era deja gata… și, vreo 3 ani, metroul trecea prin ea fără să oprească?!

  7. o femeie 09/02/2016 at 17:50 #

    Din folclor mai tin minte ca au murit oameni la sapaturile pt metrou, ca se lucrau 7 zile cu cate 3 schimburi.

    Da, in presa se spuneau doar lucrurii frumoase si mai ales infrumusetate. Ziaristii descriau evenimentele doar din punctul de vedere cerut.

    Au mai fost si alte dezastre ingrozitoare in tara tinute secret; eu tin minte povestile despre vasul de pasageri scufundat pe Dunare cu peste 200 de morti, si presa anilor 1989 nu a scris nimic, dar am rude militari care au fost implicati la pescuit cadavrele ce au ajuns la Tulcea… Cifra deceselor e de 3 ori mai dura decat cea de la Colectiv, si la fel dintr-o neglijenta umana multipla (lipsa comunicarii radio, ceata, vapor pe partea cealalta etc). Povestea cu bidonul de plastic a fost spusa din om in om … (un om ar fi luat in brate un bidon de plastic si asa a supravietuit innecului)

  8. o femeie 09/02/2016 at 17:56 #

    si neaparat sa mai zic si alta. Sunt multe alte sacrificii umane la construitul „marelui comunism”. Poate ca e un exemplu minor dar o ruda a fost turnator (la furnal la Hunedoara si apoi la Galati) si a fost expus la metale/radiatii care i-au distrus pielea – a suferit multiple operatii pe tot corpul dar…

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Suni la 112 și te sună înapoi niște ciocli

morturary

O întrebare pentru domnul Raed Arafat: ce comision primesc operatoarele de la 112 ca să le furnizeze firmelor de pompe funebre numerele de telefon ale rudelor celor decedați?

Și ce ne-a dat nouă UE? Mai mult ne-a luat!

dabuleni

Cum se vede Uniunea Europeană de la margine, de pe malul românesc și mai prost al Dunării – de la Cazane până la Dăbuleni.

Discuție cu o viitoare ziarizdă/piarizdă. Trizdă!

A fost odata copiutza - sursa foto: http://www.cheatingculture.com

Pentru cine zicea că presa e plină de ingineri, făcuți ziariști de ocazie, am un mesaj încurajator: vine tare din urmă generația copy/paste. Hold your breath!

Cât ne costă să „stârpim” prostituția și cât am câștiga dacă am legaliza-o

ashley

Statul a cheltuit un milion de lei și doi ani de anchete ca să descopere că prostituția se face și prin mica publicitate. Printre „proxeneți” – o femeie de serviciu care cumpăra prezervative la un salon de masaj, o studentă care-i organiza agenda unei fete, un ziar de mică publicitate…

De unde ne informăm în epoca dezinformării

informare

Câteva metode de informare alternativă și de verificare a știrilor, pentru aceia debusolați și preocupați să nu se lase manipulați de presă.

Turism nemţesc în Transilvania: “Adevărata Românie poate fi descoperită numai la sat”

Casutele de vacanta ale lui Jonas din Valea Verde

„Pupă-mă-n fund şi rămâi sănătos!”, salutul medieval inedit al sighisorenilor, a provocat, in epoca, indignarea Vienei, iar azi le smulge zambetele turistilor straini