Fiecare moment dificil din istoria unei țări are nevoie de victime

Ce or mai face oamenii ăia care au bătut la Mineriadă? Or fi bine, sănătoși, or avea copii, planuri, or fi mulțumiți de viața lor, de deciziile pe care le-au luat, or dormi liniștiți? Or face politică?

A m citit în ultimele două zile cu sufletul la gură, ca pe un roman palpitant, 250 de pagini de raport întocmit în 1990 de APADOR-CH despre Mineriada din 13-15 iunie. Am început cu nostalgia anilor ălora pe care i-am trăit și eu – dar trebuie să recunosc că nu pe deplin conștientă de ce se petrecea pe lângă mine – am trecut apoi prin stupoare, indignare și furie. Am închis documentul cu o acută senzație de neputință și dezamăgire. Niciodată până acum nu mi-a fost așa de rușine pentru noi ca popor.

Raportul începe cu descrierea climatului general din țară, încă din ianuarie, februarie 1990, la câteva luni de la Revoluție.

Reacțiile alergice la critică ale deținătorilor puterii, înscenările grosolane, învrăjbirea unor categorii socio-profesionale împotriva altora (este emblematică folosirea lozincii „noi muncim, nu gândim”), prezentarea criticismului politic drept tentativă destabilizatoare, revenirea sau rămânerea în funcțiile cheie a nomenclaturii comuniste, lipsa de credibilitate a informațiilor privind desființarea Securității, tergiversarea anchetelor privind vărsările de sânge din timpul revoluției, dispariția fără urmă a „teroriștilor” care făcuseră sute de victime, toate au marcat începutul unei decepții din ce în ce mai adânci, care avea să se instaleze în societatea românească.” 

În fragmentul ăsta zace și o bună parte din realitatea actuală. De fapat, parcă ar fi scris anul trecut, nu acum 25 de ani.

cererile grevistilorApoi aflăm de ce s-a format „fenomenul Piața Universității”, ce voiau oamenii ăia, cine erau, cum a coalizat eticheta de „golan”, pusă de Ion Iliescu, pe și mai mulți protestatari decât erau la început. În esență erau oameni care înțeleseseră mai repede decât majoritatea că Revoluția fusese confiscată tot de foștii comuniști, dar cu „față umană”, și se încăpățânau să creadă că prin protestul lor vor duce până la capăt lucrurile începute în decembrie 1989.

Protestele au început din campania electorală pentru primele alegeri democratice și au continuat și după 20 mai, când Iliescu a fost ales și a considerat că gata, opoziția trebuie să închidă gura și să-și accepte înfrângerea democratic. Azi așa am gândi și noi despre asta, nu?

Protestatarii cereau respectarea punctului 8 de la Timișoara  – legea electorală să interzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatură, pe orice listă, al foștilor activiști comuniști și al foștilor ofițeri de Securitate – acces la TVR ca să-și expună revendicările, mai voiau adevărul despre Revoluție (ceva ce nici în ziua de azi nu am obținut) și abolirea structurilor comuniste.

Niște hipsteri, li s-ar zice azi, intelectuali, studenți, oameni preocupați de idealuri înalte și poate utopice, în loc să „muncească și să se îngrijoreze că nu au ce pune pe masă”.

Da, erau cam idealiști oamenii ăia, nu aveau habar de ce sunt în stare oponenții lor, care i-au lucrat în stil bolșevic, ca la manual. Au fost infiltrați tot felul de „cetățeni cu aspect îngrijit, cămașă albă, pantalon gri, rași, tunși, bine hrăniți” care au știut să spargă geamuri la TVR, să arunce cu sticle incendiare în mașinile de poliție și să provoace acolo unde era de provocat, pentru decredibilizarea protestului pașnic și idealist al studenților. Protestatarii autentici au rămas să ia bătaie.

Și au încasat serios. Și de la miliție, în 13 iunie, apoi de la mineri în zilele următoare. Scenele povestite de victime sunt înfiorătoare. Oameni luați de pe stradă, din facultate, din troleibuz, din sediile partidelor de opoziție, bătuți, înjurați, umiliți, doar pe bază de aspect, părere sau instigare. Un puști e bătut crunt pentru că mânca bomboane roșii și minerilor li s-a părut că alea erau droguri. Un tânăr e desfigurat pentru că avea o carte în mână. Femei bătute pentru că aveau aspect de intelectuale care s-ar fi f.. prin corturile de la Universitate, alții bătuți pentru că aveau un aparat foto la gât sau geantă tip diplomat sau barbă – atribute intelectuale clare – mulți loviți și târâți la dubele miliției doar pentru că cineva de pe stradă striga: uite-l p-ăla, a fost la Universitate!

citat

citat2

 

Scenele descrise în raport s-au petrecut în plin centrul Bucureștiului, ziua în amiaza mare, la ele au asistat, ba chiar au ovaționat și au instigat la violențe trecătorii, oameni „de bine”, gospodine cu sacoșe în mâini. Dădeau și ele cu sete în victimele care nu mai știau de cine să se mai apare. Uneori ajungeau minerii să calmeze violențele, pentru că venise „ordin de la Ministerul Sănătății să nu se mai dea la cap”, în condițiile în care simpla invocare a cuvintelor „intelectual”, „student” sau „democrație” stârnea agresivitate inimaginabilă. Da, în București, capitala țării proaspăt eliberate de dictatură, care-l votase la 20 mai 1990 pe Ion Iliescu președinte cu 85%.

O țară care votase în felul ăsta nu dorea decât să fie mințită. Iar Ion Iliescu a făcut ce știa că vrea poporul mai mult. Discursul de final, în care le mulțumește minerilor și explică „de fapt despre ce a fost vorba”, este deopotrivă revoltător și înfricoșător. Vorbește despre bande organizate legionar, despre un atac fascist, despre o lovitură de stat în plăpânda democrație românească, în care el, se știe, nu era decât o emanație a voinței populare. Despre ce lucruri absurde doreau elementele astea destabilizatoare, și cum nu se putea pune în pericol libertatea poporului pentru a satisface dorințele protestatarilor. Le mulțumește minerilor pentru că ei, ca niște cetățeni responsabili, indignați de ce vedeau la TV că se petrece în capitală, au venit din proprie inițiativă să ajute autoritățile neputincioase în fața hoardelor turbate de dușmani ai democrației.

miner

Mi-e greu să aleg ceva din discursul lui Iliescu în fața minerilor. Îl găsiți în raport de la pagina 225. Ar trebui studiat la școală la lecția despre manipulare, dacă cineva ar preda așa ceva la școală. La fel și naivitățile rostite de Petre Roman în conferința de presă cu ziariștii străini, care erau acuzați că au denaturat lucrurile și au pus România într-o lumină nefavorabilă spunând că minerii și forțele de ordine ar fi recurs la violențe.

Toate astea ar trebui predate la școală ca istorie recentă, dacă nu am fost în stare timp de 25 de ani să le anchetăm și să stabilim vinovații în justiție. Eu aveam 19-20 de ani când s-au petrecut lucrurile astea, am trecut pe lângă ele ca o gâscă, am mers pe străzi în zilele alea, mă duceam la serviciu chiar în centru, mă minunez acum, citind, cum de nu am încasat-o și eu – probabil nu păream intelectuală, în realitate cred că a fost o chestie de noroc. Totuși citind raportul ăsta mi se pare că văd pentru prima dată puse la un loc faptele. Și sunt furioasă că atunci le-am ignorat, iar ca mine au fost prea mulți. Practic pe indiferența, naivitatea asta s-a bazat tot ce au făcut oamenii ăștia cu noi.

Azi nu avem niciun vinovat, nici pentru victimele de la Revoluție, nici pentru Mineriadă. Până și „tovarășul inginer Cozma”, de care ascultau toți minerii și căruia i-a mulțumit în special Iliescu, se dă acum victimă a Mineriadei. Mă gândeam, citind raportul, că mi-ar fi plăcut măcar să aud niște scuze de la Poliția Română, de exemplu. Pentru că dacă Iliescu nu se simte vinovat, Cozma a fost el însuși „răpit” de mineri și adus la București, poliția nu poate să nege că și ea a bătut oamenii, pulan și bâtă alături de mineri, iar dacă nu a bătut măcar a asistat pasivă la niște agresiuni care n-ar fi trebuit să se petreacă.

Mi se pare incredibil că după 25 de ani toată lumea face pe mortul în păpușoi în legătură cu ce s-a petrecut atunci. Oare ce or mai face oamenii ăia care au bătut atunci, indiferent în care tabără s-au aflat? Or fi bine, sănătoși, or avea copii, or avea planuri pentru ei, or fi mulțumiți de ei, de viața lor, de deciziile pe care le-au luat, or dormi liniștiți? Or face politică?

Or gândi toți atât de detașat ca acest maior, în 1990, care i-a spus unei femei bătute:

Fiecare moment dificil din istoria unei țări are nevoie de victime!

citat3

Mi-e greu, nu vreau să mă pun în locul unei victime reale de atunci pentru că cred că aș fi luat-o razna demult. De frustrare.

Vă rog să citiți acest raport. Cred că fiecare român ar trebui să-l citească și să știe cum am fost. Toți.

Etichete: , , , , , , , , , , ,

14 comentarii la “Fiecare moment dificil din istoria unei țări are nevoie de victime” Subscribe

  1. VASILIU MIRCEA PAUL 08/01/2016 at 21:00 #

    Mulțumesc !

    În fluxul ne-știrilor cotidiene nu se găsește nici un ”intelectual fin” să publice o asemenea recapitulare prin rezumare ? Mă rog, ei cu Heidegger, Noica, ”nici așa, nici altminteri” ș.a.m.d.

    • mono 10/01/2016 at 23:02 #

      Ce intelectual tati? Ala cu monospranceana care era ministru pe vremea aia in guvernul ala criminal? Si care nu putea demisiona ca trebuia sa ii faca cadou editura politica lu pretenu lui liceanu ca sa publice tampeniile lu tetre putzea?

  2. Stefan Bragarea 09/01/2016 at 09:48 #

    Excelent și mulțumesc dnă Benezic!
    Chiar mă gîndeam cât de oportună ar fi fost punerea în practică a pct. 8 din Proclamația de la Timișoara.
    Micii – dar de loc neînsemnații activiști de partid – semicretini slab educați, ridicați în poziții de influență la care nu ar fi sperat nici odată, au fost la fel de vinovați pentru ororile socialiste/comuniste/ceaușiste ca și nomenklatura înaltă – ceva mai spălată, totuși.
    Cu bune urări…

  3. Arges 09/01/2016 at 11:12 #

    Ma intreb, ce ar fi fost Romania, daca in 90 castiga alegerile Ratiu. sau cum ar fi trebuit sa fi fost noi ?

    • C 09/01/2016 at 13:18 #

      Ca Ratiu sa fi castigat, inseamna ca trebuia sa fie o cu totul alta mentalitate si deci o cu totul alta istorie/situatie.
      Dar ipotetic sa zicem, eu cred ca ar fi fost o alta revolutie – o mineriada mult mai de amploare.

  4. marius.georgescu 09/01/2016 at 17:58 #

    Nimeni nu vrea sa-si aduca aminte de Mineriada.Atunci am dovedit ca sintem un popor primitiv,usor de prostit si…am cam ramas asa.

  5. Nautilus 12/01/2016 at 00:33 #

    „Trebuie să dăm şi noi foc la ceva, să se vadă de aici din sat că arde ceva şi la noi” zicea un personaj de-al lui Zaharia Stancu la Răscoala de la 1907.

  6. purcelul fericit 13/01/2016 at 23:44 #

    mi-e greata de romani, poporul asta dezgustator in care m-am nascut. ma gandesc serios sa nu ma mai intorc deloc in Romania, de fiecare data cand redescopar mizerii din astea.

  7. Mihai 14/01/2016 at 16:22 #

    „Cred că fiecare român ar trebui să-l citească și să știe cum am fost. Toți.”

    De ce la timpul trecut … sincer, nu cred ca majoritatea romanilor au evoluat de atunci incoace.

  8. Xanaxdoo 11/06/2016 at 22:50 #

    “Cred că fiecare român ar trebui să-l citească și să știe cum am fost. Toți.”

    Imi pare rau, dar nu sint DELOC de acord ca „toti” am fost asa. 15% nu au votat cu Iliescu, si eu retin foarte clar zilele alea de 13-15 iunie. Eram la Cluj, veneam de la liceu cind au ajuns vestile despre ce se intimpla la Bucuresti. Si nu mi se parea nici normal, nici acceptabil – si stiu ca vorbeam cu parintii mei ca, daca eram cu un an mai mare, si, Doamne-fereste, studenta la Bucuresti, as fi luat-o si eu clar pe cocoasa, asa ochelarista si simpatizanta a Pietei Universitatii cum eram,. Mai stiu cum prieteni cu 5-6-10 ani mai mari decit mine, atunci au luat decizia definitiva sa isi depuna actele pentru Canada -ca pina atunci mai ezitau.

    Asa ca sincer, nu stiu ce vrei sa spui cu acest „toti”, dar mi se pare jignitor si prost plasat – cu atit mai mult daca ma gindesc la cei care chiar au fost batuti, furati, umiliti si, in cazul femeilor, poate si mai rau in beciurile politiei. Cum adica „toti”? Nu cred ca in subiectul asta ai dreptul si luxul sa te joci cu civintele.

    • Dollo 12/06/2016 at 11:40 #

      Dacă nu te lași orbită de senzația că ești acuzată pe nedrept s-ar putea să vezi un pic și altfel ce am scris. Părerea mea e că toți avem o vină mai mică sau mai mare în orice se întâmplă într-o comunitate de care aparținem. Fie că am fost sau nu de acord cu o faptă abominabilă care s-a petrecut sau cu ceva ce contravine principiilor sau convingerilor noastre. Faptul că nu am făcut nimic atunci (din varii motive) sau că tot ce am făcut a fost să ne depunem actele ca să emigrăm nu e cu nimic angajant, ci doar de natură să ne plaseze undeva pe un piedestal al indignaților, așa cum de altfel se întâmplă și acum în orice situație cu care noi, o minoritate se pare, nu suntem de acord. Dar ce rezolvăm cu asta? Nimic. Tu ești liberă să te simți exonerată de vină. După cum și eu sunt liberă să mă simt vinovată și să simt că în felul nostru fiecare avem o vină pentru cum este România azi.

      • Xanaxdoo 12/06/2016 at 16:51 #

        Dollo, chestia asta cu vina ‘comuna’ au folosit-o si nemtii dupa razboi ca tehnica de pasat vina intr-un spatiu al nimanui „toti sintem de vina, deci niciunul”, „nu ne-am facut decit datoria”. Si textul a mers bine de tot si la comunisti,nomenclaturisti si aparatnici dupa ’90.
        In familia mea TOTI au votat non-FSN in ’90, si, cu exceptia mea, toti au ramas in tara, toti au votat la fiecare alegeri, samd. Am fost la manifestatii, mi-am pierdut prieteni in perioada aia din motive de politica, am tradus pentru ziaristi americani veniti in Romania/Cluj sa investigheze despre Doina Cornea, Caritas, Funar Ce ar mai fi trebuit sa facem ca sa nu fim bagati de tine in vina comuna: sa ne dam foc, sa facem greva foamei, sa ne aruncam de pe cladirea Parlamentului?
        Ramin la parerea ca „toti” al tau e gresit si defetist, si incercarea de a da vina pe toata lumea este contraproductiva. Si nu vreau sa vad ‘altfel’ ce ai scris, citesc asa cum scrie, negru pe alb. Daca ai votat in ’90-’92 cu Iliescu/FSN cred ca da, te poti simti vinovata. Daca nu, cred ca te poti simti o victima a majoritatii si a democratiei, asa cum e cazul si acum in Bucuresti, cu madame Firea. Dar, la fel ca in 13-15 iunie, refuz sa ma simt vinovata acum pentru ca in Bucuresti a iesit madam primareasa, sau ca in Baia Mare a iesit primar candidatul de dupa gratii. Desi, dupa logica ta al carei construct nu reusesc sa il inteleg, probabil toti ar trebui sa ne simtim vinovati si pentru asta.

  9. Xanaxdoo 12/06/2016 at 17:53 #

    Mai revin cu o chestie: cind spui ca „faptul ca tot ce am facut atunci a fost sa ne depunem actele sa emigram nu e cu nimic angajant” suna dureros de aproape de vechiul „voi de ce nu ati stat aici sa mincati cu noi salam cu soia?”. Americanii (si nu altii, tocmai ei) au inventat conceptul de „voting by feet”. Atunci cind simti ca nu mai ai puterea sa schimbi nimic acolo unde esti, ramine solutia votului cu picioarele.
    Vreau insa sa repet ca argumentul tau, al vinei tuturor, pe linga ca e extrem de jignitor pentru cei care au patimit din greu in 13-15 iunie, mai pacatuieste si prin faptul ca poate fi extrapolat la orice alti oponenti care, vai, nu au fost destui cit sa schimbe sistemul: de la cei care au pierit prin Gulaguri comuniste, pina la cei care au votat USB (Asta ca sa ma rezum doar la situatii cu care a avut, cit de cit, contact generatia noastra).

  10. Mihaela Scanteie 01/11/2016 at 10:27 #

    Multumesc! Nu l-am citit pana acum, nu stiu de ce. M-a infiorat. Eram prea mica atunci sa realizez ce se intampla. Groaznic…Multumesc ca l-ati postat.

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Je suis doamna de la litera B

realitate

Doamna care răspunde de litera B mănâncă dintr-o caserolă, lucrează la un birou care nu se vede de dosare, zilnic cu o armată de oameni nerăbdători la ușă, care nu lasă nici măcar timpul să iasă bășina celui dinaintea lor din birou, că dau năvală să-i ia locul. Nu vreau să știu ce s-ar întâmpla dacă pe doamna ar apuca-o pântecăraia.

Cum s-a „optat” pentru ora de religie

scoala

Curtea Constituțională îți dă, dar nu-ți bagă și-n traistă. Motive pentru care peste 90% dintre părinți au făcut cereri ca să-și înscrie copiii la ora de religie.

Dumnezeu preferă proștii

catedrala

A te mai opune acum Catedralei Neamului echivalează cu a cere demolarea Casei Poporului. Istoria ne arată că în 25 de ani nu am învățat valoarea prevenției în tratarea bolilor, nici a dezbaterii publice în luarea deciziilor.

(II) Prostituatele, distracție și sursă de venit pentru polițiști

politie-prostituate

Partea a doua din interviul cu „Profesoara”, una dintre cele mai vechi prostituate din București. După anii de glorie din comunism și zorii revoluției capitaliste, vin anii de hărțuire democratică din partea poliției și jandarmeriei

Fiecare moment dificil din istoria unei țări are nevoie de victime

mineriada

Ce or mai face oamenii ăia care au bătut la Mineriadă? Or fi bine, sănătoși, or avea copii, planuri, or fi mulțumiți de viața lor, de deciziile pe care le-au luat, or dormi liniștiți? Or face politică?

Moartea iedului, mănânc și trăiesc

cioban-ied

Ciobanul mi-a zis să nu mă uit, că la ei femeile pleacă de acasă când se taie mieii. Am decis să nu-l ascult. Credeam că o să fiu mai tare ca Labiș și n-o să mai pot mânca după asta.