Pedalezi, nu pedalezi, vremea bicicletei trece

Zora are ceva mai mult de 6 ani, culori feminine și destul de mult aer în rotunjimi. Așteaptă propuneri de concubinaj sau măritiș, din dragoste. Dacă vă place de ea, n-o dezumflați, faceți-i o propunere și va fi a voastră. Gratis.

N u știu de ce, dar tema bicicletei devine recurentă pe blogul ăsta, precum o iubire neconsumată la timp care te bântuie toată viața. Căci asta a fost bicicleta pentru mine, o iubire aspirațională de adolescență, neîmplinită la timp, ci doar consolată prin partide de sex sporadice, cu parteneri nepotriviți sau cu care n-a fost să fie.

Am visat la o bicicletă toată adolescența mea, când mama mă ducea cu zăhărelul că o să primesc un Pegas numai dacă o să iau premiul 1 sau o să reușesc să strâng singură bani din restul de la pâine. Condiția s-a înmuiat în „dacă o să iei premiu”, apoi a dispărut odată cu terminarea școlii. N-am luat decât mențiuni în toată viața mea de școlar, așa că Pegasul a rămas undeva între incapacitatea mea de a învăța pentru notele alea de premiu și neputința de a strânge singură 3000 sau 5000 de lei, umplând sticla de lapte cu monede de 3 sau 5 lei. Așa umbla vorba pe vremea lui Ceaușescu, că dacă umpli o sticlă de lapte cu monede de 3 lei sau din alea de aluminiu de 5 lei aduni incredibila sumă de 3000-5000 de lei. Nu bag mâna în foc că era așa pentru că n-am reușit niciodată să trec de jumătatea sticlei.

Bref, la 19 ani, proaspăt intrată în câmpul muncii, am avut prima bicicletă și primul iubit. Pe ea am luat-o dintr-un anunț la ziar, nu mi-a plăcut în mod deosebit, dar a fost accesibilă ca preț. Pe el l-am găsit la locul de muncă, nu mi-a plăcut în mod deosebit, dar cred că ne-am încăpățânat amândoi să ne cuplăm în ciuda mamei lui care ne punea bețe în roate, pentru că nu era de acord cu o relație la servici. Ambele premiere au durat câteva luni. Pe ea am vândut-o pentru că mi-am dat seama că drumul de acasă din Balta Albă, până la Romană unde lucram, era un prea lung prilej de claxoane și hărțuieli sexuale șoferești pentru care nu eram pregătită. La el n-am renunțat eu, ci el la mine, pentru o blondă, tot de la locul de muncă. De unde am învățat că e bine când te cuplezi să asculți și varianta lu mă-sa.

Următoarea biclă a fost tot una după care nu mă dădeam în vânt, pentru că era prea mare, greu de cărat tocmai la etajul 5, dar fiind căpătată… . Aveam în jur de 30 de ani,(credeam că șoferii s-au mai învățat cu biciclistele) și un alt iubit despre care credeam că va fi ultimul. Am pedalat noi împreună cât am pedalat, dar până la urmă bicicleta s-a furat (de pe scara blocului, legată cu antifurt etc), iar pe el l-am lăsat să plece de bună voie, la expirarea celor 3 ani regulamentari de amor.

Am încercat să tratez nostalgia bicicletei cu role, cu volanul, dar adevărul e că ea a rămas acolo tot timpul. Anul trecut, de ziua mea am căpătat altă biclă, cumpărată de pe olx. Un Pegas vechi, pliabil, care ruginește de atunci pe balcon. Așteaptă să fie recondiționat și adevărul e că deși el ar merge așa, la nevoie, dau dovadă de superficialitate și îl tratez ca pe un iubit cu care mă jenez să ies în lume.

Realitatea e că toate sunt pretexte, vremea a trecut, eu am îmbătrânit, chiar dacă aș mai avea acum Pegasul râvnit în adolescență probabil nu ar fi același lucru, deși îmi tot propun să mai las mașina și să folosesc bicicleta măcar pentru drumuri scurte pe lângă casă. De exemplu dorința asta e suficient de puternică acum încât să mă mint singură că o să dau Pegasul de pe balcon la recondiționat și o să rup Bucureștiul în două vara asta, dar cine știe ce mă mai oprește și de data asta. Cert e că, pedalezi, nu pedalezi, vremea biclei trece 🙂

V-am spus povestea relației mele ratate cu bicicletele pentru că mi-a fost reînviată de Zora, o bicicletă cu un pic de roz și mov, care vrea să se mărite. V-am zis că blogul ăsta tinde să devină unul de intermediat relații între oameni și bicle, după ce în 2013 l-am căpătuit pe studentul la medicină, iar luna asta pe domnul I, acum ar trebui să reușesc s-o mărit și pe Zora.

Conform actualei ei stăpâne,

Zora face anul ăsta în aprilie (cred) 6 ani. E luată la mâna a doua de la un magazinaş de bicle deţinut de un fost coleg de muncă, nu mai ştiu cum îi zicea magazinului, nu mai ştiu dacă mai există, era undeva pe Povernei  Deci nu cunosc vârsta ei reală. Numele i se trage de la numele id-ului meu de Messenger, Zora Rădulescu. Prietenii mei băieţi mă strigă Zora şi când m-au văzut cu bicla, ăsta a fost următorul pas logic :).

 

Zora a avut o relație frumoasă cu stăpân-sa, s-au scos reciproc ba la film la MŢR, ba la bere sau la vin la MŢR sau în Argentin, au mirosit teii de pe bulevarde și s-au apărat de caninii ascuțiți ai maidanezilor de la Casa Presei. Zora s-a mai lăsat folosită și de „colegul biciclist” al stăpânei, când el rămânea în pană și ea avea roțile umflate (deși cică are un ventil aparte și nu i se umflă așa ușor) și a reușit să rămână în posesia lor chiar și nelegată cu antifurtul, pentru că, zice același „coleg biciclist”, n-are avea look de bicicletă de furat. Puteți să judecați și singuri din poza alăturată, oricum ea se mărită cu tot cu antifurt, că altă zestre nu prea are de unde.

Ultima deplasare de care-și amintește Zora a fost astă vară, la piață, de unde a cărat pepeni. Deci … mai duce.

N-am mai folosit-o pentru deplasări pe distanţe mari pentru că am început să port ochelari şi seara când plec de la birou nu mai văd bine şi nici nu mă mai pot concentra pe trafic. Iar de plimbat în weekend în parc, prea dificil să o deplasez de la birou acasă şi pe urmă viceversa. Aşa că stă cuminte de vreo 2 ani de când suntem în noul sediu. Am scos-o vara trecută, când îl insoţeam pe colegul meu până la piaţă să cumpărăm pepeni :D.

Târgul pe care vi-l propun e așa: dacă v-o doriți pe Zora, scrieți un comentariu scurt despre cum ați reușit să vă păstrați echilibrul într-o situație oarecare din viața voastră și dacă o impresionați pe stăpâna Zorei primiți la schimb o bicicletă care are un trecut echilibrat și nevoie de un viitor cu o mică revizie tehnică înainte. Cred că e un târg cinstit, bicicletele, ca și cărțile, sunt făcute ca să circule, nu să stea să aștepte. Zora mai are ceva aer în cauciucuri, dacă vă place de ea, n-o dezumflați, faceți-i o propunere de concubinaj măcar, și s-ar putea să aveți surprize 🙂

Termenul limită pentru primirea comentariilor este finalul acestei săptămâni. Chiar dacă vineri e 1 aprilie, nu păcălim pe nimeni, Zora există și așteaptă cuminte pe un hol de birou.

Etichete: , , , , ,

11 comentarii la “Pedalezi, nu pedalezi, vremea bicicletei trece” Subscribe

  1. VASILIU MIRCEA PAUL 28/03/2016 at 19:44 #

    Uff ce întrebare ! Nu o vreau pe rozalie că am vreo trei, dar nu mă pot abține să nu vă spun că o nenorocita de ”Ucraină” fără nici o viteză și grea ca plumbul (decedată) m-a ajutat foarte mult să trec prin mizerabila perioadă 1980-1989. Drept e că, spre deosebire de Bucale, din orașul meu lung și îngust ca un maț de șopîrlă flămîndă ieși în natură după maximum 500 de metri (și ai ce vedea și respira). Dar urci frate – urci de-ți sar capacele.

    Articolul m-a atins în mod special fiindcă tocmai astăzi, după o pauză de cel puțin zece ani, am reușit să re-urc una din aceste pante (cu 24 de viteze sub popou bien sur). De la ”înălțimea” celor 66 de ani vă spun că vremea bicicletei NU TRECE.

    Așa că, șo pe Zora !

    • mihai 29/03/2016 at 08:47 #

      Urci!… Urci!… Urci… Si cand ajungi sus, trebuie sa te dai jos… Ca se-ntuneca… se-ntuneca… se-ntuneca… … Si te mananca lupul….

      • VASILIU MIRCEA PAUL 29/03/2016 at 12:48 #

        Spre deosebire de București, unde chiar te mănîncă ”lupii” (ziși ”cîini comunitari”, sau marțafoi de cartier, sau șoferi cretini, sau alte ”animale”) în împrejurimile orașului meu (fieful maimuțoiului alcoolic Frunzăverde & Comp. și pol al sărăciei) singurul impediment actual vine din partea șoferilor cretini pe care nu-i supraveghează NIMENI (”onor” poliția muncește atît de ascuns că nu se simte).

        În rest peisajul e de basm.

        • mihai 29/03/2016 at 13:54 #

          Ei! Uite lupul! Opa! Şi dacă mă mănâncă? E, lasă, decât Gîrneaţă. Hai, ia-mă lupuşor, ia-mă! Las’ că ştie el domnul lup pe cine trebuie să mănânce. Aiurea, s-a dus! Ce, de mine îi arde lui acuma? Stai lupuşor, stai! Stai să-ţi spun ceva. Dacă ai mânca tu pe cine ştiu eu…

  2. zomby 28/03/2016 at 21:50 #

    Mi ar placea sa pedalez cu Zora, m ar ajuta sa merg la munca fara sa astept prin statii.
    Nu s in stare sa povestes

    o cer eu …de partenera 🙂
    n am cum sa o impresionez ca n am fost in stare sa mi tin echilibrul in multe situatii, sper sa reusesc cu ea 🙂
    imi doresc o bicla, sa scap de asteptatul in statie(multam! domn primar)
    PS. In copilarie am primit bicla(ca..premiu .. ) si am facut o praf in cateva luni :),

  3. zomby 28/03/2016 at 22:06 #

    scuzeee! pentru comentul de sus, habar n am ce a aparut asa….

  4. Eu insumi 29/03/2016 at 07:08 #

    Va trebui sa isi modifice fata asta titlul hitului.. ea stia doar de femei si trenuri 😀

    https://www.youtube.com/watch?v=kjfVme5npco

  5. mihai 31/03/2016 at 10:27 #

    Dollo, mi-am dat seama ce nu-i in regula cu concluzia pe care ai tras-o dupa prima ta iubire la locul de munca: de unde pana unde e bine sa asculti si varianta lu ma-sa (ostila, nota bene) ? Nu cumva insasi ma-sa e motivul fundamental al despartirii? In fond nu toti barbatii reusesc sa se emancipeze de sub tutela mamelor lor, iar procentajul emancipatilor imi inchipui e si mai mic la varste foarte tinere.

  6. o femeie 04/04/2016 at 16:33 #

    nici tu nu ai primit pegasul desi ai luat premiul I? Nici eu. Si ii pusesem sa semneze pe o bucata de hartie! ca stiam pe mama ca ma duce cu zaharelul…

    • mihai 04/04/2016 at 16:44 #

      Si pe urma ne mai miram de ce la noi contractele sunt vorbe in vant…

    • Dollo 05/04/2016 at 19:48 #

      Eu nu am luat niciodată premiul 1

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Ziua 2: Dragă, eu unde dorm? că mă întreabă recenzorul….

Ospitalitate, dar nu degeaba

Dacă vă calcă recenzorul oferiți-i, vă rog eu, un pahar cu apă. Nici nu știți ce nevoie are!

(II) Prostituatele, distracție și sursă de venit pentru polițiști

politie-prostituate

Partea a doua din interviul cu „Profesoara”, una dintre cele mai vechi prostituate din București. După anii de glorie din comunism și zorii revoluției capitaliste, vin anii de hărțuire democratică din partea poliției și jandarmeriei

Stăm prost cu nervii

sacrificat

O jumătate de oră într-un autobuz Mercedes, în cel mai bogat oraș al țării.

Skopje, Macedonia: sărăcie și statui pe datorie

Prometeu, turiștii și clădirea parlamentului în plan secund

Premierul macedonean ia credite externe ca să clădească identitatea națională cu statui și clădiri impozante, în timp ce țara are 30% șomeri, iar oamenii emigrează ca să trăiască mai bine.

Pedeapsa norvegiană, cum s-a ajuns la ajutor și n-au rămas la răzbunare

opera2

Zicătoare norvegiană: cu ce fel de fost deținut ai vrea să te întâlnești seara, pe o alee pustie? Aplicată în România, zicătoarea ar suna așa: cu ce fel de ziarist sau politician ai vrea să ai de-a face într-o campanie electorală?

Metodologia bătutului în ușă

suricate

Sau cât de mult seamănă românul cu americanul, când trebuie să-și dea zăpada din fața casei sau să facă front comun cu vecinii în fața autorităților