5 minute

Slujba de înviere în Grecia: o mână de oamenii încă se agață disperați de niște tradiții, altă mână simte nevoia să-și marcheze bucuria în cele mai zgomotoase feluri, câțiva sunt prinși între, indeciși. Per total suntem în continuare niște barbari.

Sunt în Grecia, pentru un scurt concediu, și aseară am fost la Înviere, conform tradiției locale și voinței mamei, evident 🙂 Cu o seară înainte fusesem la ceremonia de înmormântare a lui Gizăs, care ne-a purtat, laolaltă cu alte câteva sute de oameni din orășelul numit Neos Marmaras, într-un pelerinaj lunguț, de la biserica din port până sus în vârful dealului, unde oamenii ăștia își au cimitirul. Drum lung, ocolit pe tot felul de străduțe în pantă, mărginite de clădiri tipice, la balcoanele cărora așteptau alți oameni să treacă cortegiul. Nu prea se închinau, doar afișau pe măsuțele de cafea câte o icoană, niște lumânări și ardeau tămâie parfumată. Pentru noi a fost interesant și diferit. În România în noaptea respectivă se dă roată doar bisericii, nu se pornește lumea prin tot orașul. Or fi românii mai comozi. Oricum am aflat a doua zi, de la o localnică, cum că procesiunea de cu seară a fost varianta prescurtată, întrucât popa avea o jenă la un picior. Altfel, zicea ea, s-ar fi ocolit toaaată localitatea. Și e destul de întinsă pe dealurile astea pline de pini și măslini. Și la cât e de întinsă au o singură biserică, după cum remarca un român, cu uimire, „că la noi sigur ar fi fost vreo cinci, la ditamai localitatea” 😉

popi

Aseară, însă, parcă și componența mulțimii, și ceremonia au fost diferite. Lume ceva mai multă, tineret costumat de club, tocuri, fuste scurte, burice goale, machiaj, toți cu lumânări accesorizate divers în mâini – cu funde, cu diverse figurine etc. În fine, important e că veniseră la biserică, ar zice cineva. Mie mi s-a părut că exact despre asta era biserica de la bun început: despre socializare. Dacă ne uităm acum pe Facebook, de exemplu, tot asta o să vedem, ca o oglindă a satului global în care trăim. Aseară, într-un loc din Grecia, oamenii se găseau în curtea bisericii, se pupau, se bucurau, plănuiau unde se duc după ce se dă lumina.

Babilonia s-a pornit fix de la 12 noaptea, când popii au ieșit din biserică cu lumânări, s-au așezat cu spatele spre port și cu fața spre mulțime, și au început să cânte „Hristos a Înviat”. Nu cred că i-au auzit mulți, în afara celor câteva babe din față, pentru că deja explodau petarde în jur, undeva din port se dădea cu artificii, de parcă o flotă de barbari venită pe mare ataca ultima cetate creștină, iar noi stăteam descoperiți, în bătaia tunurilor, ca fraierii. Din stânga popilor se ridica spre ceruri ditamai vâlvătaia de parcă se dăduse foc la cauciucuri. În scurtă vreme toți am fost învăluiți de fum. Probabil că Gizăs înviase, dar mai degrabă părea pus pe fugă de hoardele de credincioși care îl atacau cu diverse semne ale bucuriei. În mijlocul acestei cacofonii creștine, soborul de preoți juca rolul orchestrei de pe Titanic. Totul a durat 5 minute.

Cele 5 minute surprinse pe cameră sunt exact despre asta: o mână de oamenii încă se agață disperați de niște tradiții, altă mână simte nevoia să-și marcheze bucuria în cele mai zgomotoase feluri, câțiva sunt prinși între, indeciși. Per total suntem în continuare niște barbari și ne remarcăm printr-o totală lipsă de coordonare.

După ce am reușit să ne extragem din curtea ticsită a bisericii, am defluit în devălmășie cu mulțimea pe străduțele orașului de la Marea Egee, ne-am oprit să ciocnim niște ouă vopsite de mama, într-o bucătărie ortodoxă din România, totul  pe capota mașinii italiene germane cu care am venit la slujba din Grecia 😉  Hristos Anesti!

P.S.  Iar dimineață, când m-am trezit, am citit asta pe BBC. Nu știu câți dintre români se simt cetățeni ai lumii, dar ceva mă face să cred că suntem undeva între ruși și nemți, departe de procentul care cred că ne-ar face liberi cu adevărat. 

Etichete: , , , , , , , , , , ,

8 comentarii la “5 minute” Subscribe

  1. Lucian Mustață 01/05/2016 at 10:46 #

    Adevărat a înviat!

    Sărbători luminate să aveți!

  2. Constantin 01/05/2016 at 12:06 #

    „Acest videoclip este privat.
    Ne pare rău. ”

    Sarbatori fericite in Grecia

    Hristos a Inviat!

  3. VASILIU MIRCEA PAUL 01/05/2016 at 12:39 #

    Diogene (ăla de ședea într-un butoi – vorba vine, se pare că încă nu fuseseră inventate – mînca aproape orice și se îmbrăca cu încă și mai puțin):

    ”Sînt cetățean al lumii și toți oamenii îmi sînt frați.”

  4. Petra 01/05/2016 at 14:32 #

    Hristos ainviar! Paste fericit alaturi de cei dragi!

  5. Anonim 01/05/2016 at 23:44 #

    Cu respect, chestia cu cetateni ai lumii e de o naivitate de bubuie, incerc sa o zic cat mai cu perdea pt ca imi place mult blogul.

    Paste fericit to all.

  6. bugsy 02/05/2016 at 08:57 #

    nici macar in lumea FB (perfect definita de Umberto Eco) nu ar exista o asemenea imbecilitate – cetatean al lumii!

  7. Petra 02/05/2016 at 18:12 #

    Confirm

  8. santamanta 03/05/2016 at 08:07 #

    satul global=plecat-am noua din Vaslui, la Bucuresti, via Madrid, afaceri in Florida (Trump real estate), banii in Panama
    religie=ideologie
    filosofie(5 min)=exista viata si pe alte planete? da/nu/probabil…
    si de ce?

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Raiul există și e în patrimoniul UNESCO

plitivice19

… sub numele de Parcul natural Plitvice, din Croația

Cum s-a întors ţurcana în Haţeg, în loc să emigreze

iovaneasa

Şapte tineri de la poalele Retezatului s-au apucat să crească oi când alţii ca ei voiau să emigreze. În câţiva ani au adunat în jurul lor peste o sută de crescători şi speră să fie urmaţi şi de consătenii care acum stau la poartă şi-i bârfesc.

De ce nu-i prieşte Mioriţei iarba din UE

turma-alergand

Oieritul românesc supravieţuieşte cu greu, între subvenţia europeană care vine târziu, dezinteresul tineretului pentru meseria de cioban, şi supremaţia supermarketurilor care ne bagă pe gât brânză de import.

Scrisoarea pe care n-a mai primit-o Eugen Ionescu

dosarul-profesorul

Povestea profesorului Ion Nițulescu – un „element dușmănos” față de orânduirea socialistă – și a delatorilor săi, dintre care numai securistul șef mai trăiește azi bine mersi, măncându-și pensia într-o vilă somptuoasă chiar în satul natal al victimei sale

Pe barba mea, poliția face ce vrea

barba

În era datelor biometrice, în care computerul face recunoașteri faciale chiar și sub burka, poliția română îi refuză unui bucureștean înnoirea permisului de conducere pentru că nu vrea să-și radă barba

Fatalismul mioritic se tratează cu drujba

diana

Vă mai amintiți că în Drumul Taberei începuse construcția unei noi linii de metrou? Asta e povestea oamenilor care i-au împins liniile și peroanele mai pe mijlocul bulevardului, ca să nu le afecteze pomii.